ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
ORAŞUL FĂUREI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 24
Din 25 martie 2025
privind aprobarea închirierii cu titlu oneros, prin licitație publică, asupra unui teren din
domeniul privat al oraşului Făurei situat în intravilan str. Republicii nr. 56A pentru
activități comerciale
Consiliul Local al Oraşului Făurei, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 25
martie 2025;
Având în vedere:
>» Referatul de aprobare al primarului oraşului;
> Raportul compartimentului urbanism din aparatul de specialitate al primarului:
> Rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate nr. 1, 2 şi 3 ale Consiliului
Local, respectiv Comisia pentru programe de dezvoltare economico-socială,
buget-finanţe, administrarea domeniului public şi privat, servicii și comerţ ,
Comisia pentru amenajarea teritoriului şi urbanism, realizarea lucrărilor
publice, protecția mediului, conservarea monumentelor istorice şi de
arhitectură, sport şi agrement şi Comisia pentru administraţie publică locală,
juridică, apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor;
> Raportul de evaluare nr. $748/25.07.2023 pentru preţurile de pornire a
licitaţiilor pentru dreptul de superficie asupra terenurilor intravilane situate în
orașul Făurei, judeţ Brăila;
> În baza prevederilor art. 302-331 şi art. 362 din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările şi
completările ulterioare;
In temeiul art. 139 alin.2 si art. 196 alin. 1 lit. „a” din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ:
HOTĂRĂȘTE
Art. 1. (1) Se aprobă închirierea cu titlu oneros, prin licitaţie publică a unui teren
din domeniului privat al oraşului Făurei în suprafață de 3725 mp situat în intravilan, str.
Republicii, nr. S6A, CF 70789/Făurei, pentru activități comerciale.
(2) Termenul închirierii este de 5 ani, cu posibilitate de prelungire.
Art. 2. Se aprobă Studiul de oportunitate privind închirierea prin licitaţie publică
asupra terenului menţionate Ia art. |, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art, 3. Se aprobă documentele licitaţiei (Anexa nr. 2 -Caiet de sarcini şi Anexa nr.
3-Instrucţiuni pentru ofertanți) care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. (1) Se stabileşte prețul de pornire al licitaţiei pentru terenul în suprafață de
3725 mp la suma de 2,00 lei/mp/an.
(2) Se stabilesc condiţiile de participare şi contravaloarea documentelor
licitației publice după cum urmează:
a) Contravaloarea Caietului de sarcini -50 lei
b) Taxa de participare la licitaţie — 200 lei
c) Garanţia de participare la licitaţie — 10% din preţul de pornire al licitaţiei
d) Pasul licitaţiei — 5% din preţul de pornire al licitaţiei.
Art. 5. Se constituie comisia de evaluare pentru organizarea licitaţiei publice în
următoarea componenţă:
1. Antonescu Sebastian- inspector - preşedinte
2. Gheonea Marius — consilier - membru
3. Barbu Paula Nicoleta - inspector - membru
4. Gherguş Adrian Marian - consilier local — membru
5. Nazâru Stănică - consilier local — membru
6. Ichim Cornel - secretar general -secretar fără drept de vot.
Art, 6. Se stabilesc ca membri supleanţi în comisia de evaluare următorii:
1. [persoană fizică] — şef serviciu - președinte
2. [persoană fizică] — inspector - membru
3. Zainea Georgeta -inspector - membru
4. Roşca Remus-Cătălin - consilier local — membru
5. Predoiu Carmen-Tanţa - consilier local — membru
Art. 7. (1) Închirierea terenului identificat la art. 1 se va finaliza prin încheierea de
acte în formă autentică, la notar public, potrivit prevederilor legislative în vigoare iar
cheltuielile cu încheierea contractului de închiriere vor fi în sarcina beneficiarilor.
(2) Se împuternicește primarul oraşului Făurei să semneze în faţa notarului
public contractul de închiriere.
Art. 8. În urma perfectării contactului de închiriere, compartimentul urbanism va
proceda la actualizarea Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al Oraşului
Făurei.
Art. 9. Prezenta hotărâre abrogă Hotărârea Consiliului Local al oraşului Făurei nr.
23/18 februarie 2025.
Art. 10. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează
primarul orașului Făurei, compartimentul urbanism şi compartimentul financiar-contabil,
impozite şi taxe din aparatul de specialitate al primarului.
Art. 11. Prin grija secretarului general al oraşului, prezenta hotărâre va fi adusă la
cunoştinţa persoanelor interesate.
PREȘEDINTE DE AEDINȚĂ, p A CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR
GHERGUŞ ADRIAS MARIA | GENEBAL,
/ £ £/ ICHÎM-CORNEL
ROMÂNIA
JUDEȚUL BRĂILA
ORAȘUL FAUREI Anexa nr. 1 la HCL nr. 24/25.03.2025
STUDIU DE OPORTUNITATE
Privind închirierea prin licitație publică asupra unui teren intravilan situat în orașul
Făurei
Date generale-premizele studiului de oportunitate.
Potrivit art. 108 lit. e din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, Consiliile locale
şi județene hotărăsc, în condiţiile prevăzute în partea a Va a prezentului cod, ca bunurile ce
aparțin domeniului public sau privat, local sau județean, după caz, să fie:
-Date în administrarea instituţiilor publice şi regiilor autonome din subordinea unităţii
administrative- teritoriale care le are în proprietate
-Concesionate
-Închiriate
-Date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică
-Valorificate prin alte modalități prevăzute de lege.
Scopul elaborării studiului de oportunitate. Prezentare generală
Strategia de dezvoltare economico-socială locală, prin valorificarea resurselor existente,
furnizează oraşului Făurei stabilitate și extindere economică solidă.
Oraşul Făurei intenţionează să obţină venituri prin închirierea unui teren in suprafață de
3725 mp intravilan, prin organizarea unei proceduri de licitație publică.
Elemente juridice, tehnice și economice privind bunul imobil
Elemente juridice
Denumirea și categoria din care face parte
Imobilul(curţi construcţii) este situat în intravilanul oraşului Făurei. Imobilul care se
propune pentru închiriere aparține domeniului privat al oraşului Făurei.
Persoana juridică care îl administrează
Imobilul pentru care se propune închirierea se află în administrarea Primăriei orașului
Făurei.
Situaţia juridică actuală
În prezent imobilul propus face parte din domeniul privat al orașului Făurei.
Activitățile
Imobilele poi fi valorificate pentru activități comerciale.
Dotarea cu utilități
Imobilul este dotat cu rețea de energie electrică , de apă şi canalizare fiind amplasate în
proximitatea reţelelor de gaze și telefonie.
Elemente economice
-Atragerea de venituri suplimentare la bugetul local al oraşului Făurei
- Valorificarea resurselor existente pentru dezvoltarea zonei şi ridicarea gradului de
civilizaţie al locuitorilor oraşului Făurei.
Modalitatea de organizare:
Licitaţie publică.
Date referitoare la procedura de închiriere
Licitaţia se va organiza şi desfăşura în termen de maxim 60 de zile de la data emiterii Hotărârii
Consiliului Local Făurei de aprobare a scoaterii la licitaţie.
Taxele notariale şi celelalte cheltuieli ocazionate se vor suporta de către beneficiari.
Contractul de superficie va fi încheiat în formă autentică
Termenele previzibile pentru realizarea procedurii : maxim 90 de zile
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTR ASEMNEAZĂ SECRETAR
GENERAL,
ICHIM CORNEL
Anexă nr. 2 la HCL nr. 24/25.03.2025
CAIET DE SARCINI
privind închirierea prin licitaţie publică asupra unui teren intravilan situat în orașul
Făurei
1.Informaţii generale privind obiectul închirierii:
1.1. Obiectul închirierii îl constituie un teren intravilan în suprafaţă de 3725 mp, situat în „oraşul Făurei,
str. Republicii, nr. 56A, judeţul Brăila, identificat conform anexei nr. 1;
- imobilul este din domeniul privat al oraşului administrat de Consiliului Local Făurei;
- zona în care este situat imobilul dispune de utilităţi tehnico edilitare
1.2. Destinația imobilului conform aprobării Consiliului local este de curţi-construcții..
2. Elemente de preţ.
2.1. Preţul minim de pornire al licitaţiei publice este determinat în conformitate cu prevederile legale în
vigoare, avându-se în vedere preţul. stabilit prin rapoartele de evaluare întocmite de către evaluator
autorizat [persoană fizică] şi ţinând cont de zona de amplasare, echipare tehnico-edilitară, caracteristicile
geotehnice ale terenului, amplasamentul în cadrul localităţii şi valoarea de inventar. Astfel s-a stabilit
preţ de pornire de 2,00 lei/mp/an.
2.3.Garanţia de participare la licitaţie este de 10% din valoarea preţului de pornire al licitaţiei şi poate fi
achitată în numerar la casieria Primăriei oraşului Făurei sau prin ordin de plată la Trezoreria Făurei cod
fiscal 4343052, cont -
Ofertantului căruia i se atribuie contractul de închiriere i i se scade garanţia din preţ.
Ofertanţilor necâştigători li se restituie garanţia de participare, nu mai târziu de 10 zile lucrătoare de la
data depunerii cererii de restituire.
Garanţia de participare îa licitaţie se pierde în următoarele cazuri:
a) dacă ofertantul îşi retrage oferta în termenul de valabilitate al acesteia;
b) în cazul ofertantului câştigător, dacă acesta nu se prezintă la data convocării pentru încheierea
contractului de superficie;
c) în cazul respingerii/excluderii de la licitaţie de către comisia de licitaţie, ca urmare a neîndeplinirii
criteriilor de eligibilitate,
Pasul de licitaţie este de 5% din preţul de pornire al licitaţiei.
3..Condiţii de valabilitate pe care trebuie să le îndeplinească ofertele
3.1. Perioada de valabilitate a ofertei:
Se stabileşte din momentul deschiderii ofertelor şi până în momentul încheierii contractului de
închiriere- 40 de zile
4. Soluţionarea litigiilor
Litigiile de orice fel, apărute între părţile contractante în cursul derulării contractului, sunt de competenţa
instanţelor judecătoreşti, conform prevederilor Legii nr. 554/2004 privind Codul administrativ.
5. Dispoziţii finale
5.1 Drepturile şi îndatoririle parţilor se stabilesc prin contractul de închiriere.
5.2 Nesemnarea de către câștigătorul licitației a contractului de închiriere atrage după sine nulitatea
adjudecării, iar suma achitată ca titlu de garanţie de participare nu se va restitui. De asemenea nu mai
are dreptul de a participa la o nouă licitaţie pentru imobilul în cauză..
5.3. Caietul de sarcini, inclusiv toate documentele necesare licitaţiei se pun la dispoziţia solicitanţilor
contra cost, preţul fiind de 50 lei.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR
GENERAL,
ICHIM CORNEL
)
3,
Anexa nr. 3 la HCL nr. 24/25.03.2025
INSTRUCŢIUNI PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA PROCEDURII DE
ÎNCHIRIERE PRIN LICITAȚIE PUBLICĂ A IMOBILULUI
1. Proprietar:
Orașul Făurei, str. Republicii;nr.46, cod fiscal 4343052, tel.0239661424;
2. Instrucţiuni privind organizarea şi desfăşurarea închirierii:
2.1. Criterii de eligibilitate:
La licitaţia pentru închirierea imobilului poate participa orice persoană juridică sau persoane fizică română sau
străină.
2.2. Modul de prezentare a ofertei:
Ofertele se redactează în limba română.
Ofertele se vor depune în două plicuri sigilate, unul interior şi unul exterior. Pe plicul exterior se va înscrie doar
data desfăşurării licitaţiei, ora, minutul, ziua, luna şi anul depunerii, obiectul inchirierii şi adresa proprietarului,
fără a se prezenta date cu privire la ofertant.
Pe plicul interior se va înscrie numele, denumirea, adresa exactă a ofertantului şi, în cazu! persoanelor juridice,
pe lângă sediu şi adresă, se vor înscrie celelalte date obligatorii stabilite potrivit Legii nr.31/1990, privind
societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În plicul exterior se introduc:
- chitanţa privind taxa de participare la licitaţie, care este în sumă de 200 lei;
- chitanţa cu contravaloarea caietului de sarcini, care este în: sumă de 50 lei:
- dovada depunerii garanţiei de participare;
- declaraţia de participare (extrasă din documentaţia de atribuire)
- copie carte de identitate
- certificat constatator emis de O.R.C. original sau copie legalizată, nu mai vechi de 30 de zile;
- certificat de înregistrare ORC, în copie legalizată;
- certificat constatator privind plata obligaţiilor către bugetul de stat, original sau copie legalizată, valabil;
- certificat constatator privind plata obligațiilor către bugetul local privind plata taxelor şi impozitelor locale,
original sau copie legalizată, valabil;
În plicul interior se introduce formularul de ofertă cu semnătura în original (extras din documentaţia de atribuire),
completat conform rubricaţiei;,
Plicul exterior, conţinând plicul interior, se va sigila şi se va depune la sediul Consiliului local al oraşului Făurei,
pentru care primeşte un număr de înregistrare ce cuprinde minutul, ora, ziua, luna şi anul, prin care face dovada
depunerii ofertei.
Orice persoană interesată are dreptul de a solicita şi de a obţine documentaţia de atribuire.
Proprietarul are obligaţia de a pune documentaţia de atribuire la dispoziţia persoanei interesate cât mai repede
posibil, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească 5 zile lucrătoare de la primirea unei solicitări din partea
acesteia,
Orice persoană interesată are dreptul de a solicita clarificări privind documentaţia de atribuire. Solicitările de
clarificări se vor face în timp util, astfel încât să nu se depăşească termenele prevăzute în alin. următor.
Concedentul are obligaţia de a răspunde, în mod clar, complet şi fără ambiguităţi, la orice clarificare solicitată,
într-o perioadă de maxim 5 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări; Răspunsul se transmite cu cel
puţin 5 zile lucrătoare înainte de data limită pentru depunerea ofertelor.
Proprietarul are obligaţia de a transmite răspunsurile însoţite de întrebările aferente către toate persoanele
interesate care au obţinut, în condiţiile prezentului regulament, documentaţia de atribuire, luând măsuri pentru a
nu dezvălui identitatea celui care a solicitat respectivele clarificări.
2.3 Procedura de deschidere a ofertelor:
În ziua de ..........- __20... Ora ue. la sediul Consiliului Local al oraşului Făurei vor fi prezenți membrii
comisiei de evaluare.
Deschiderea licitaţiei o face preşedintele comisiei de evaluare care va deschide ofertele şi le va face cunoscute în
sală prin strigare. Anterior deschiderii ofertelor, membrii comisiei de evaluare vor semna declaraţiile de
confidenţialitate. În procesul verbal se va consemna, în partea introductivă a acestuia, faptul că plicurile exterioare
cu ofertele prezentate au fost sau nu intacte, în sensul că sigiliul aplicat pe partea lipită a acestuia nu a fost afectat
prin dezlipire sau altă modalitate de deschidere a acestuia. În urma analizării ofertelor de către comisia de
evaluare,pe baza criteriilor de eligibilitate, se întocmesc procese verbale de evaluare în care se menționează
ofertele valabile, oferteie care nu îndeplinesc criteriile de vaiabiiitate și motivul excluderii acestora din procedura
de atribuire. La finalul evaluării se va întocmi Raportul procedurii . Rezultatul procedurii va fi comunicat
ofertanților participanţi la procedură. Eventualele contestaţii ale ofertanţilor declarați necâșştigători se depun în
termen de 5 zile calculate începând cu ziua comunicării rezultatului procedurii, la sediul primăriei.
Încheierea contractului de vânzare-cumpărare se face în termen de 20 de zile de la comunicarea rezultatului
procedurii,cu ofertantul declarat câştigător.
3.Condiţii de valabilitate pe care trebuie să le îndeplinească ofertele
3.1. Perioada de valabilitate a ofertei:
Se stabileşte din momentul deschiderii ofertelor şi până în momentul încheierii contractului de închiriere-40 de
zile.
3.2. Condiţii de retragere a ofertei:
Oferta poate fi retrasă de ofertanţi fără nici o penalizare, dacă retragerea se face în afara perioadei de valabilitate,
până în momentul deschiderii ei. În cazul în care oferta se retrage în perioada de valabilitate se pierde garanţia.
Garanţia se pierde şi în cazul în care după atribuirea contractului de închiriere chiriașul nu se prezintă la data şi
locul anunţat pentru încheierea contractului, în acest caz anulându-se şi adjudecarea licitaţiei.
3.3. Condiţii de respingere a ofertei:
a) când preţul oferit este sub cel minim stabilit de proprietar;
b) când nu se face dovada depunerii garanţiei;
c) când o ofertă se depune după termenul de închidere a depunerii ofertelor;
d) când oferta nu îndeplineşte criteriile de eligibilitate.
3.4. Notificarea către ofertanţi a adjudecării închirierii:
Notificarea către ofertanţi a atribuirii contractului se face de către organizator, în scris, ocazie cu care se va
transmite şi data când chiriaşul se va prezenta pentru încheierea contractului.
3.5 Modul de adjudecare a ofertelor:
Oferta câştigătoare va fi cea care va obţine cel mai mare punctaj. În caz de oferte egale se va lua în considerare
criteriul “cel mai mare nivel al preţului”.
3.6. Contestaţii la modul de desfăşurare şi adjudecare a licitaţiei:
Eventualele contestaţii ale ofertanților declarați necâștigători se depun în termen de 5 zile calculate începând cu
ziua comunicării rezultatului procedurii, la sediul primăriei.
4. Alte precizări:
4.1.Formularul de ofertă pentru licitaţie fără semnătură în original nu va fi luat în considerare, procedându-se la
respingerea ofertei.
Licitaţia este valabilă numai în cazul prezentării a minim 2 oferte eligibile.
4.2..Componenta comisiei de evaluare a ofertelor se va stabili prin hotărârea consiliului local de aprobare a
închirierii.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR
GENERAL,
ICHIM CORNEL
Anexa 1 la Instrucţiuni pentru ofertanţi
FIŞA DE DATE
privind închirierea prin licitație publică a imobilului
CUPRINS
A. Introducere
B. Modul de prezentare al ofertelor
C. Deschiderea și Evaluarea Ofertelor
D. Formulare
INTRODUCERE
A.1. Informaţii privind autoritatea contractantă:
Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Făurei, Judeţul Brăila;
Adresă: str.Republicii nr.46,oraș Făutrei, județ Brăila, telefon: 0239/661424 şi fax: 0239/661424, e-mail:
primariafaurei(gmail,com.
A.2. Scopul aplicării procedurii
Autoritatea contractantă invită persoanele juridice sau persoanele fizice interesate să depună oferte
în vederea închirierii imobilului.
A.3. Legislaţie aplicabilă
-O0.U.G. nr.
57/2019-privind Codul administrativ, completată prin O.U.G. nr.63/2019:
-Legea nr.287/2009-republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind Codul Civil;
-Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
A.4. Valoarea estimată
Preţul minim de pornire a licitaţiei publice este 2,00 iei/mp/an pentru terenul în suprafaţă de 3725 mp..
A.5. Criteriile de atribuire:
Criteriile de atribuire a contractului de superficie sunt:
a)-cel mai mare nivel! al preţului........... ne nenneeaeee 6Spuncte
by-capacitatea economico-financiară a ofertanţilor. . 15puncte
c)-protecţia mediului înconjurător... ceea eennssee 10puncte
d)-condiţii specifice impuse de natura bunului ...... 10 puncte
B. MODUL DE PREZENTARE AL OFERTELOR
|, Documente de Calificare
li Propunere Financiară
l. Documente de Calificare
Nr. D ire d
crt. enumire document
1__| Declaraţie de participare Anexa nr.2 la Instrucţiuni pentru ofertanți X
Carte de identitate (copie )-persoane fizice
2 Certificat constatator emis de O.R.C. original sau copie legalizată, nu mai vechi de x
30 de zile;certificat de înregistrare ORC, în copie legalizată; (persoane juridice )
Certificat de atestare fiscală din care să reiasă îndeplinirea la zi a obligaţiilor
3. | exigibile de plată a impozitelor, a taxelor şi a contribuţiilor către bugetul consolidat x
al statului( persoane juridice)
Certificat de atestare fiscală din care să reiasă îndeplinirea la zi a obligaţiilor
4. | exigibile de plată a impozitelor, a taxelor şi a contribuţiilor către bugetul
local( persoane fizice)
5 Dovada plăţii taxelor privind participarea la licitaţie, inclusiv garanţia de participare x
” | şi caietul de sarcini
Ofertele se
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.