HCL 34/2022 adoptată
Hotãrâre privind rectificarea bugetului local pe trimestrul II 2022
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
COMUNA DÃRMÃNEȘTI
CONSILIUL LOCAL
Hotãrâre
privind rectificarea bugetului local pe trimestrul II 2022
Consiliul Local al comunei Dãrmãnești, Jud. Dâmbovița, întrunit în sedințã ordinarã,
în data de 30.06.2022,
Având în vedere:
1. Proiectul de hotãrâre nr. 6228/22.06.2022, inițiat de primarul comunei Dãrmãnești;
2. Referatul de aprobare al inițiatorului, inregistrat sub nr. 6229/22.06.2022;
3. Raportul de specialitate nr. 6236/22.06.2022, intocmit de dna. Roxana Mãrgãrit – Comp.
Contabilitate;
4. Prevederile Legii nr. 317/2021- Legea bugetului de stat pentru anul 2022;
5. Prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificãrile și com-
pletãrile ulterioare;
6. Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificãrile și com-
pletãrile ulterioare;
7. Prevederile art. 87 alin. (1), (3) şi (5), art.129 alin.(2), lit. b), alin. (4), lit. a, art. 139 alin (3)
lit. a), art. 196, alin. (1), lit. a șI art. 197 din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,
cu modificãrile și completãrile ulterioare;
8. Dispoziţiile HCL Dãrmãnești nr. 7/10.02.2022 privind aprobarea bugetului local pe anul
2022;
9. Solicitarea Scolii Gimnaziale Dãrmãnești pentru virãri de credite nr. 1081/08.06.2022
înregistratã la primãria Dãrmãnești sub nr. 5862/08.06.2022;
10. Adresa A.F.P Dâmbovița nr. 27609/27.05.2022 înregistratã la primãria Dãrmãnești sub nr.
5951/10.06.2022;
11. Avizul Comisiilor de specilalitate ale Consiliului Local Dãrmãnești
În temeiul art. 196 alin 1, lit. a) din din OUG nr. 57/2019, privind Codul Administrativ,
cu modificãrile și completãrile ulterioare, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art. 1. Se rectificã bugetul local al comunei Dãrmãnești, pe trimestrul II 2022, conform
Anexei Nr. 1, parte integrantã a prezentei hotãrâri..
Art..2. Primarul comunei Dãrmanești, prin compartimentul Contabilitate, va asigura
executarea prevederilor prezentei hotãrâri.
Art. 3. Prezenta hotãrâre va fi comunicată celor interesaţi de către secretarul general al
comunei şi Instituţiei Prefectului Judeţului Dâmboviţa, conform legii.
Preşedinte de ședinţã, Contrasemneazã pentru legalitate,
Petricã Mãrgãrit Secretar general,
Ana-Maria Slotea
Nr. 34
Dãrmãnești, 30.06.2022
Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local Dãrmãnești în şedinţa ordinarã din data de 30.06.2022
cu respectarea prevederilor art. 139 alin (3) din OUG nr. 57/2019, cu un număr de 10 voturi din numărul total de 13
consilieri locali în funcţie şi 12 consilieri prezenţi la vot.
ROMANIA
JUDETUL DAMBOVITA
COMUNA DARMANESTI
ANEXA nr.1 la HCL nr. 34/30.06.2022
INFLU- INFLUE INFLUE
ENTE NTE NTE BUGET
BUGET TRIM II TRIM III TRIM IV RECTIFI-
2022 CAT 2022
VENITURI TOTALE Indicator 8210 8210
Impozitul pe venit. Din transferul prop. Imobiliare din
03,02,18 6
patrimoniul personal 6
SUME DEFALCATE DIN IMP.PE VENIT 04,02 1711 1711
cote defalcate din impozitul pe venit 04,02,01 694 694
04,02,04 767
cote defalcate din impozitul pe venit pt echilibrarea bugetelor locale 767
Sume repartizate de C,J, 04.02.05 250 250
IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE 07,02 564 564
Impozit si taxa pe cladiri 07,02,01 291 291
Impozit pe cladiri PF 07,02,01,01 142 142
Impozit pe cladiri PJ 07,02,01,02 149 149
Impozit si taxa pe teren 07,02,02 254 254
Impozit pe teren PF 07,02,02,01 121 121
Impozit si taxa pe teren PJ 07,02,02,02 9 9
Impozit teren extravilan 07,02,02,03 124 124
Taxe judiciare de timbru si alte taxe de timbru 07,02,03 18 18
Alte impozite si taxe pe proprietate 07,02,50 1 1
SUME DEFALCATE DIN T.V.A. 11.02 4331 4331
SUME DEFALCATE DIN T.V.A. pt.ch. Desc. 11,02,02 2025 17 -17 2025
SUME DEFALCATE DIN T.V.A.ptr. Echilibrare. 11,02,06 2306 2306
Taxe pe servicii specifice 15.02 38 38
Alte taxe pe servicii specifice 15,02,50 38 38
Impozit pe mijloacele de transport 16,02 288 288
Impozit pe mijloacele de transport PF 16,02,02,01 263 263
Impozit pe mijloacele de transport PJ 16,02,02,02 21 21
Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii
16,02,50 4
bunurilor… 4
Alte impozite si taxe 18,02,50 33 33
Venituri din concesiuni si inchirieri 30,05,30 33 33
Venituri din taxe admin. 34.02
Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate de catre alte
35,01,02 126
institutii de specialitate 126
Alte amenzi, penalitati si confiscari 35,02,50 45 45
Taxe speciale 36,02,06 1 1
Alte venituri 36,02,50 26 26
VARSAMINTE DIN S.F. 37,02,03 -927 -927
VARSAMINTE IN SD 37,02,04 927 927
Sprijin financiar ajutor incalzire 42.02.34 8 8
FINANTARE PNDL 42.02.65 0
Sume primite de la ANCPI 43.02.21 0
Excedentul/Deficitul sectiunii de dezvoltare
Sume din excedentul bugetului utilizat pentru finanatrea
99.02.97
sectiunii de dezvoltare
1000
CHELTUIELI TOTALE , din care: 8210 8210
AUTORITATI PUBLICE 51.02 3129 0 0 3129
cheltuieli de personal 10 3129 2486
Salarii de baza 10,01,01 2486 2247
Indemnizatii platite unor persoane din afara unitatii 10,01,12 2247 135
Vouchere de vacanta 10.02.06 135 38
Contributia asiguratorie pt munca 10,03,07 66 66
cheltuieli materiale .20 620 620
Furnituri de birou 20,01,01 20 20
Materiale pentru curatenie 20,01,02 15 15
Incalzit, iluminat si forta motrica 20,01,03 55 55
Apa, canal si salubritate 20,01,04 4 4
Carburanti si lubrifianti 20,01,05 10 10
Posta, telecomunicatii, radio, tv, internet 20,01,08 61 61
Materiale si prestari de servicii cu caracter functional 20,01,09 122 122
Alte bunuri si servicii pt intretinere si functionare 20,01,30 137 137
Reparatii curente 20.02 0 0
Alte obiecte de inventar 20,05,30 15 15
Deplasari interne, detasari, transferari 20,06,01 14 14
Consultanta si expertiza 20,12 30 30
Pregatire profesionala 20,13 2 2
Prime de asigurare 20,30,03 30 30
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii 20,30,30 105 105
Ajutoare sociale tichete cadou pt.chelt.sociale 57.02.04 0 0
cheltuieli de capital 71 23 23
Constructii 71,01,01 0 0
Alte active fixe 71,01,30 23 23
plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul
85.01
curent 0
ALTE SERVICII PUBLICE 54.02.05 10 0 0 10
fond de rezerva bugetara 50.04 10 10
ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA 61.02 17 0 0 17
cheltuieli materiale .20 17 17
Incalzit, iluminat si forta motrica 20,01,03 12 12
Alte bunuri si servicii pt intretinere si functionare 20,01,30 5 5
Alte obiecte de inventar 20,05,30 0 0
INVATAMANT 65.02 1443 0 0 1443
cheltuieli materiale .20 394 0 0 394
Furnituri de birou 20,01,01 3 3
Materiale pt curatenie 20,01,02 10 -1 9
Incalzit, iluminat si forta motrica 20,01,03 157 6 163
Apa, canal si salubritate 20,01,04 1 1
Carburanti si lubrifianti 20,01,05 0 0
Transport 20,01,07 21 21
Posta, telecomunicatii, radio, tv, internet 20,01,08 5 5
Materiale si prestari de servicii cu caracter functional 20,01,09 26 26
Alte bunuri si servicii pt intretinere si functionare 20,01,30 35 -4 31
Reparatii curente 20,02 115 -1 114
Alte obiecte de inventar 20,05,30 10 10
Deplasari interne, detasari, transferari 20,06,01 2 2
Carti, publicatii si materiale documentare 20,11 4 4
Pregatire profesionala 20,13 5 -4 4 5
asistenta sociala 57 446 446
Ajutoare sociale in numerar 57,02,01 27 27
Tichete sociale pt gradinita 57,02,03 0 0
suport alimentar 57.02.05 419 419
transferuri-burse scolare .59 92 17 17 92
cheltuieli de capital 71 511 511
Constructii 71.01.01 0 0
Alte active fixe 71.01.30 511 511
SANATATE 66.02 0 0
cheltuieli materiale 20 0 0
cheltuieli de capital 71
CULTURA, RECREERE SI RELIGIE 67.02 385 0 0 385
cheltuieli de personal 10 69 69
Salarii de baza 10,01,01 65 65
Vouchere de vacanta 10.02.06 2 2
Contributia asiguratorie pt munca 10,03,07 2 2
cheltuieli materiale 20 106 106
Incalzit, iluminat si forta motrica 20,01,03 22 22
Apa, canal si salubritate 20,01,04 2 2
Materiale si prestari de servicii cu caracter functional 20,01,09 27 27
Alte bunuri si servicii pt intretinere si functionare 20,01,30 20 20
Uniforme si echipament 20,05,01 5 5
Alte obiecte de inventar 20,05,30 5 5
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii 20,30,30 25 25
sustinerea cultelor 59.12 60 60
plati efectuate in anii precedenti si recuperate in anul curent 85.01 0
0
cheltuieli de capital 71 150 150
Constructii 71,01,01 0 0
Alte active fixe 71,01,30 150 150
ASISTENTA SOCIALA 68.02 1419 0 0 1419
cheltuieli de personal 10 561 561
Salarii de baza 10,01,01 542 542
Contributia asiguratorie pt munca 10,03,07 19 19
ajutor social 57 858 858
Ajutoare sociale in numerar 57,02,01 858 858
SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA 70.02 340 0 0 340
cheltuieli materiale 20 196 196
Incalzit, iluminat si forta motrica 20,01,03 75 75
Apa, canal si salubritate 20,01,04 31 31
Materiale si prestari de servicii cu caracter functional 20,01,09 35 35
Alte bunuri si servicii pt intretinere si functionare 20,01,30 25 25
Reparatii curente 20,02 25 25
Alte cheltuieli cu bunuri si servicii 20,30,30 5 5
cheltuieli de capital 71 144 144
Constructii 71,01,01 115 115
Alte active fixe 71,01,30 29 29
SALUBRITATE 74.02 376 0 0 376
cheltuieli materiale .20 40 40
Alte bunuri si servicii pt intretinere si functionare 20.30.30 40
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.