14 noiembrie 2013 · Inițiator: Primarul Municipiului Craiova

HCL 664/2013 Craiova adoptată

PROIECTUL „SISTEM DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEŞEURILOR ÎN JUDEŢUL DOLJ” CU ASISTENŢĂ FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ DIN PARTEA UNIUNII EUROPENE

Denumire
Hotărârea nr. 664 din 2013 a Consiliului Local Craiova
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
664 / 2013
Data
14 noiembrie 2013
Inițiator
Primarul Municipiului Craiova
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Dolj” finanțat nerambursabil de Uniunea Europeană, prin Programul Operațional Sectorial de Mediu, și se aprobă contribuția Craiovei la co-finanțare. Craiova va suporta 7.287.740,18 lei, reprezentând 40,36% din investițiile alocate municipiului, din care o parte (contribuția proprie de 1% din valoarea eligibilă) este înscrisă în sumă totală. Practic, locuitorii vor vedea îmbunătățiri în infrastructura de management al deșeurilor finanțate în parte din bani europeni, cu impact asupra costurilor locale proporțional cu investițiile din oraș.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Dolj” cu asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, Axa Prioritară 2, Documentul major de Intervenţie 1, Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deşeurilor şi extinderea infrastructurii de management al deşeurilor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 664 privind aprobarea Proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Dolj” cu asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, Axa Prioritară 2, Documentul major de Intervenţie 1, Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deşeurilor şi extinderea infrastructurii de management al deşeurilor Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa extraordinară din data de 14.11.2013. Având în vedere raportul nr.167542/2013 al Direcţiei Servicii Publice, prin care se propune aprobarea Proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Dolj” cu asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, Axa Prioritară 2, Documentul major de Intervenţie 1, Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deşeurilor şi extinderea infrastructurii de management al deşeurilor şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.268, 270, 271, 272 şi 273/2013; În conformitate cu prevederile Legii nr.51/2006, republicată, a serviciilor comunitare de utilităţi publice; În temeiul art.36, alin.2, lit. d coroborat cu alin.6, lit. a, pct.14, art.37, art.45, alin.1, art.61 alin.2 şi art.115 alin.1 lit.b din Legea nr. 215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă Proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Dolj” cu asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, Axa Prioritară 2, Documentul major de Intervenţie 1, Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deşeurilor şi extinderea infrastructurii de management al deşeurilor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă participarea municipiului Craiova la co-finanţarea proiectului prevăzut la art.1 din prezenta hotărâre, proporţional cu investiţiile alocate municipiului Craiova prin proiect (40,36% din total investiţii), respectiv cu suma de 7.287.740,18 lei, structurată după cum urmează: a) suma de 869,992,39 lei, reprezentând 40,36% din contribuţia beneficiarului de 1% din valoarea eligibilă a proiectului, conform POS Mediu; b) suma de 6.417.747,79 lei, reprezentând 40,36% din valoarea proiectului, alta decât cea eligibilă, conform POS Mediu, compusă din cheltuieli eligibile. Art.3. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Servicii Publice şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deşeurilor „ECODOLJ” vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR, Mihai CILIBIU Nicoleta MIULESCU

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă