HCL 6/2022 adoptată
REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL POLIŢIEI LOCALE A MUNICIPIULUI CRAIOVA
Documente
- hcl ROF politie.doc
Text
Anexă la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.6/2022
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Radu MARINESCU
REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE
POLIŢIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI CRAIOVA
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art.1. Poliţia Locală a Municipiului Craiova – este organizată şi
funcţionează în baza prevederilor Legii poliţiei locale nr. 155/12.07.2010
republicată, Hotărârii Guvernului României nr. 1332/23.12.2010 privind
aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a poliţiei
locale şi a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.
475/23.12.2010, prin care s-a aprobat reorganizarea Poliţiei Comunitare
Craiova în Poliţia Locală a Municipiului Craiova, ca instituţie publică de
interes local, cu personalitate juridică.
Art.2. Poliţia Locală se află în subordinea Consiliului Local al
Municipiului Craiova, desfăşurându-şi activitatea în mod nemijlocit sub
autoritatea şi controlul Primarului Municipiului Craiova.
Art.3. Scopul poliţiei locale este acela al exercitării atribuțiilor
privind apararea drepturilor și libertaților fundamentale ale persoanei, a
proprietații private și publice, prevenirea și descoperirea contravențiilor
şi a infracțiunilor, având ca zonă de competenţă teritoriul Municipiului
Craiova.
Art.4. Poliția Locală a Municipiului Craiova își desfasoara
activitatea în interesul comunităţii locale, pe baza următoarelor
principii: legalității, încrederii, previzibilitătii, proximității și
proporționalității, deschiderii și transparenței, eficienței și
eficacității, răspunderii și responsabilității, imparțialității și
nediscriminării.
Art.5.(1). Sediul principal al Poliţiei Locale este situat în Craiova,
str. Dr. Dimitrie Gerota nr. 22, cod 200754, județul Dolj.
(2). În vederea acoperirii operative a întregului teritoriu al
Municipiului Craiova, a cunoașterii zonelor de responsabilitate, a unei
cooperări eficiente cu Poliția Municipiului Craiova, precum și a creşterii
gradului de siguranţă şi de încredere a cetăţenilor, structura de ordine
publică a Poliţiei Locale îşi desfăşoară activitatea și în locaţii (sedii
secundare), similar Secțiilor Poliției Municipiului Craiova, situate în
cartierele Municipiului Craiova, după cum urmează: Serviciul Ordine Publică
”Unirii” – Colegiul Național ”Carol I”, str. Ion Maiorescu, nr. 2;
Serviciul Ordine Publică ”Brazdă” - Școala Gimnazială ”Sf. Gheorghe”, str.
Brazda lui Novac, nr. 87; Serviciul Ordine Publică ”Craiovița” - Școala
Gimnazială ”Al. Macedonski”, str. Aleea Castanilor, nr. 4; Serviciul Ordine
Publică ”Rovine” – str. Nicolae Julea, nr. 3 (fosta Școală Generală nr.
35); Serviciul Ordine Publică ”Valea Rosie” - Școala Gimnazială ”Nicolae
Romanescu”, str. Vântului, nr. 3.
(3). În sediul principal își desfășoară activitatea Serviciul Ordine
Publică ”Romanești”, Serviciul Transport Valori, structurile de disciplină
în construcții și afișaj stradal, circulație, activitate și control
comercial, protecția mediului, dispeceratele și structurile neoperative.
Art.6. În exercitarea atribuțiilor, Poliția Locală a Municipiului
Craiova coopereaza cu structurile Inspectoratului de Poliţie al Judeţului
Dolj, cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean ‘‘Mihai Bravul‘‘ Dolj, Gruparea
Mobilă de Jandarmi ‘‘Fraţii Buzeşti‘‘ Craiova, Poliţia Transporturi
Feroviare Craiova, Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă Dolj, Garda
Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Dolj, Inspectoratul Teritorial
de Muncă – Dolj, cu celelalte autorități ale administrației publice
centrale și locale, și colaborează cu organizații neguvernamentale, precum
și cu persoane fizice și juridice, în condițiile legii.
Art.7. Poliția Locală solicită intervenția structurilor teritoriale
competente ale Poliției Române sau ale Jandarmeriei Române pentru orice
alte situații care depăşesc limita competenţei şi atribuțiilor ce ii revin.
Art.8. În cazul executării în comun cu structurile Poliției Române sau
cu cele ale Jandarmeriei Române a unor misiuni în domeniul menținerii sau
asigurării ordinii publice ori pentru dirijarea/fluidizarea circulației
rutiere, efectivele Poliției Locale a Municipiului Craiova acționează sub
coordonarea directă a Poliției Române sau a Jandarmeriei Române, dupa caz.
Art.9. Poliția Locală poate încheia cu alte autorități și instituții
publice protocoale de cooperare/colaborare având ca obiect detalierea
modalitaților prin care, în limitele competențelor legale, acestea își
oferă sprijin reciproc în îndeplinirea activităților sau a misiunilor
specifice.
Art.10. Poliţia Locală a Municipiului Craiova acţionează exclusiv pe
baza și în executarea legii, în conformitate cu reglementările stabilite
prin acte administrative emise de către autoritățile administrației publice
centrale, precum şi în baza hotărârilor Consiliului Local al Municipiului
Craiova şi a dispoziţiilor emise de către Primarul Municipiului Craiova.
Art.11.(1). Potrivit prevederilor art. 44^1 din Legea nr. 155/2010
republicată, ziua de 21 mai se declară Ziua Poliţiei Locale.
(2). Autorităţile administraţiei publice locale şi organizaţiile
neguvernamentale interesate pot sprijini, în toate formele legale,
organizarea de către Poliția Locală a Municipiului Craiova a manifestărilor
dedicate sărbătoririi acestei zile.
CAPITOLUL II
Organizarea Poliţiei Locale a Municipiului Craiova
şi categoriile de personal
Art.12. Poliţia Locală a Municipiului Craiova a fost organizată
(începând cu data de 01 ianuarie 2011) prin preluarea posturilor și
personalului Poliției Comunitare Craiova, precum și a structurilor din
aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Craiova responsabil cu
controlul privind disciplina în construcții, protecția mediului și comerț.
Art.13. Numărul total de posturi, structura instituției, categoriile
de personal, organigrama și statul de funcții pentru Poliția Locală, sunt
cele prevăzute de normele legale în vigoare şi aprobate de către Consiliul
Local al Municipiului Craiova, în condițiile prevăzute de legislația în
vigoare.
Art.14.(1). În cadrul Poliției Locale a Municipiului Craiova
funcţionează structuri specifice obligatorii prevăzute de art. 3 pct. (2)
din H.G. nr. 1332/2010, respectiv structuri de Ordine şi linişte publică,
Circulaţie, Disciplină în construcţii şi afişaj stradal, Activitate/control
comercial, Protecţia mediului, Sisteme informatice, dispecerat și evidenţa
persoanelor, Supraveghere și monitorizare video.
(2). La nivelul instituţiei mai funcţionează structuri neoperative,
specifice domeniilor generale de activitate prevăzute de lege, necesare
funcționării în condiții optime a instituției, aprobate prin organigramă și
statul de funcții.
(3). Prin aprobarea organigramei și statului de funcții de către
autoritatea locală, raportat la schimbarea prevederilor legale de
funcționare a polițiilor locale precum și a cadrului legislativ, a actelor
administrative adoptate de autoritățile centrale și locale, Poliția Locală
poate înființa/desființa/comasa noi structuri operative sau specifice
domeniilor generale de activitate, în funcție de situația operativă, având
ca scop eficientizarea activității și acoperirii tuturor domeniilor de
activitate, fără a mai fi necesară modificarea Regulamentului de Organizare
și Funcționare, cu condiția respectării competențelor și atribuțiilor
legale.
Art.15. Personalul Poliției Locale a Municipiului Craiova este compus
din:
a) funcționari publici care ocupă funcții publice specifice de
polițist local;
b) funcționari publici care ocupă funcții publice generale;
c) personal contractual
Art.16. Clasificarea funcțiilor publice şi categoriile de funcţionari
publici care desfăşoară activitatea în cadrul Poliției Locale a
Municipiului Craiova sunt reglementate de prevederile Ordonanței de Urgență
nr. 57 din 3 iulie 2019, actualizată, privind Codul administrativ, cu
modificările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 155/2010
republicată și Hotărârii Guvernului nr. 1332/2010 pentru aprobarea
Regulamentului cadru de organizare și funcționare al poliției locale.
Art.17.(1). Funcţionarii publici din cadrul Poliţiei Locale sunt
funcţionari publici de conducere şi funcţionari publici de execuţie.
(2). Funcţionarii publici de conducere (funcții publice generale;
funcții specifice de polițiști locali) sunt numiţi în condiţiile Ordonanței
de Urgență nr. 57/2019, actualizată, privind Codul administrativ, cu
modificările ulterioare şi Legii nr. 155/2010 republicată, în următoarele
funcţii publice: director executiv, director executiv adjunct, şef
serviciu, şef birou.
(3). Funcţionarii publici de execuție (funcționari publici cu funcții
publice generale; funcționari publici cu funcții specifice de polițiști
locali) sunt numiţi în condiţiile Ordonanței de Urgență nr. 57/2019 privind
Codul administrativ şi Legii nr. 155/2010 republicată.
Art.18. Personalul contractual este numit în funcție potrivit Codului
Muncii.
Art.19.(1). Pot ocupa funcții publice specifice de polițist local
funcționarii publici care îndeplinesc atribuții de natura celor prevazute
la art. 6, cu excepția lit. h), și la art. 7-11 din Legea nr. 155/2010 a
poliţiei locale, republicată.
(2). Încadrarea în clase și pe grade profesionale a funcției publice
specifice de polițist local se face conform prevederilor referitoare la
funcțiile publice generale din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019,
actualizată, privind Codul administrativ.
Art.20. Funcțiile publice vacante din cadrul Poliției Locale se ocupa
potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 57/2019, actualizată,
privind Codul administrativ, cu modificările ulterioare și a legislației ce
reglementează domeniul respectiv, aflată în vigoare la data organizării
concursurilor, iar funcțiile contractuale vacante se ocupă potrivit
legislației muncii aflată în vigoare.
Art.21.(1). Statul de funcţii şi organigrama Poliţiei Locale a
Municipiului Craiova se aprobă prin hotărâre a Consiliului Local al
Municipiului Craiova.
(2). Anterior supunerii spre aprobare a statului de funcţii şi
organigramei, Poliția Locală are obligația să obțină avizul prealabil emis
de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în cazurile prevăzute de
legislația în vigoare.
CAPITOLUL III
Selecţionarea, pregătirea, numirea şi încetarea raporturilor de
serviciu/muncă ale personalului Poliţiei Locale a Municipiului Craiova
Art.22. Șeful poliției locale și adjunctul acestuia sunt numiți în
functia publică de conducere de director executiv, respectiv director
executiv adjunct, de către Primarul Municipiului Craiova, în conformitate
cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 57/2019, actualizată, privind
Codul administrativ, cu modificările ulterioare, Legii poliţiei locale nr.
155/2010 republicată și Hotărârii Guvernului nr. 1332/2010 pentru aprobarea
Regulamentului cadru de organizare și funcționare al poliției locale.
Art.23. Primarul Municipiului Craiova dispune sancționarea,
modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu pentru șeful
poliției locale și adjunctul acestuia, în condiţiile Ordonanței de Urgență
nr. 57/2019, actualizată, Legii nr. 155/2010 republicată, Hotărârii
Guvernului nr. 1332/2010 și a legislației în vigoare ce reglementează
aplicarea sancțiunilor pentru funcționarii publici.
Art.24. Personalul Poliţiei Locale este numit în funcţie, în
condiţiile prevăzute de Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 actualizată, Legea
nr. 155/2010 republicată și H.G. nr. 1332/2010 pentru funcționarii publici
și în condițiile Codului Muncii pentru personalul contractual, de către
şeful Politiei Locale a Municipiului Craiova.
Art.25.(1). Raporturile de serviciu ale polițistilor locali și ale
funcționarilor publici care ocupă funcții publice generale se stabilesc, se
modifică, se suspendă și încetează în condițiile stabilite potrivit
prevederilor Legii nr. 155/2010 republicată și ale Ordonanței de Urgență
nr. 57/2019, actualizată, privind Codul administrativ.
(2). Raporturile de munca ale personalului contractual din cadrul
Poliției Locale a Municipiului Craiova se stabilesc, se modifică, se
suspendă și încetează în condițiile prevăzute de legislația muncii.
Art.26. Şeful Poliției Locale a Municipiului Craiova, în condițiile
legii, sancționează și dispune suspendarea, modificarea și încetarea
raporturilor de serviciu sau, dupa caz, a raporturilor de munca ale
întregului personal din subordine, cu excepția directorului executiv
adjunct.
Art.27.(1). Funcţionarii publici din Poliţia Locală a Municipiului
Craiova pot fi numiţi debutanţi sau definitivi, în condiţiile Ordonanței de
Urgență nr. 57/2019, actualizată, privind Codul administrativ și Hotărârii
Guvernului nr. 1332/2010 pentru aprobarea Regulamentului cadru de
organizare și funcționare al poliției locale.
(2). La terminarea perioadei de stagiu, activitatea funcţionarilor
publici debutanţi din Poliţia Locală se evaluează în conformitate cu
procedura de evaluare a activităţii funcţionarilor publici debutanţi.
(3). La intrarea în corpul funcţionarilor publici și numirea în
funcția publică, funcționarii publici din cadrul Poliției Locale depun
jurământul de credință prevăzut de Ordonanța de Urgență nr. 57/2019, cu
modificările ulterioare și de H.G. nr. 1332/2010, în termen de maxim 3 zile
lucrătoare de la emiterea actului administrativ de numire în funcţia
publică.
(4). Obligaţia de organizare a depunerii jurământului aparţine șefului
Poliției Locale a Municipiului Craiova, ce are competenţa legală de numire.
(5). Refuzul depunerii jurământului prevăzut la alin. (1) se
consemnează în scris și atrage revocarea actului administrativ de numire în
funcția publică.
(6). Jurământul de credința este semnat de catre funcționarul public
din Poliția Locală în doua exemplare, unul păstrându-se la dosarul
personal, iar cel de-al doilea se înmânează semnatarului, fiind avizat de
șeful instituției.
Art.28.(1). După numirea în funcție, polițiștii locali care au
atribuții in domeniul ordinii și liniștii publice, precum și cei cu
atribuții în domeniul circulației rutiere, sunt obligaţi să urmeze un
program de formare inițială organizat într-o instituție de învățământ din
cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în condiţiile statuate prin art. 18
din Legea nr. 155/2010 republicată.
(2). Fac excepție de la prevederile alin. (1) din prezentul Regulament
polițistii locali care provin din structurile de ordine și siguranţă
publică ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și cei care au urmat un
program de pregătire inițială într-o instituție de învățământ din cadrul
Ministerului Afacerilor Interne.
Art.29. Prin derogare de la prevederile Ordonanței de Urgență nr.
57/2019, actualizată, privind Codul administrativ dacă, după expirarea
perioadei prevăzută de art. 18 din Legea nr. 155/2010 republicată,
polițistul local nu a absolvit programul de formare inițială obligatorie,
acesta este eliberat din funcția publică.
Art.30.(1) Instituțiile de specialitate din cadrul Ministerului
Afacerilor Interne în care se desfășoară programele de formare inițială,
numărul cursanților și perioadele în care se realizează aceste programe de
formare inițială, precum și cuantumul cheltuielilor de școlarizare/cursant
se stabilesc la fiecare început de an, prin ordin al Ministrului Afacerilor
Interne.
(2). Programele de formare inițială sunt structurate pe module,
parcurse prin cursuri la zi, cu durată de minim 3 luni.
(3). Pentru funcțiile publice de conducere ale structurilor de ordine
publică şi circulaţie, în programele de studiu se prevede obligatoriu un
modul de management, cu durată de minimum 30 de ore.
Art.31.(1). Finalizarea programelor de formare se face prin examen de
absolvire, conform planului de învățământ.
(2). La examen poate asista şeful Poliţiei Locale a Municipiului
Craiova sau împuterniciţi ai acestuia, în baza unei delegații solicitată în
acest sens și eliberată de către structura de specialitate din cadrul
Ministerului Afacerilor Interne.
Art.32. În urma promovării examenului, polițiștii locali obțin un
certificat de absolvire eliberat în condițiile legii de către instituția
organizatoare de specialitate.
Art.33. Polițiștii locali care promoveaza programele de formare
inițială încheie un angajament de serviciu cu instituţia, prin care se
obligă să lucreze în cadrul Poliției Locale o perioadă de cel puțin 5 ani
de la data promovării examenului.
Art.34. Contravaloarea cheltuielilor necesare polițiștilor locali
pentru școlarizare, transport, cazare, masă, diurne, alte cheltuieli
prevăzute de lege, aferente programelor de formare se suportă din bugetul
Poliției Locale.
Art.35. Dacă funcționarului public din Poliția Locală numit în funcția
publică îi încetează raporturile de serviciu din motive imputabile
acestuia, înaintea expirării perioadei prevăzute în angajamentul de
serviciu, se aplică prevederile art. 38 alin. (4) din Legea nr. 155/2010
republicată.
CAPITOLUL IV
Atribuţiile personalului Poliţiei Locale a Municipiului Craiova
Art.36. Directorul executiv al Poliției Locale a Municipiului Craiova
(şeful Poliţiei Locale) îşi desfăşoară activitatea în mod nemijlocit sub
autoritatea și controlul Primarului Municipiului Craiova, este şef al
întregului personal din subordine și exercită urmatoarele atribuții:
a) organizează, planifică și conduce întreaga activitate a Poliției
Locale;
b) întreprinde măsurile necesare pentru încadrarea cu personal
corespunzător, potrivit organigramei şi statului de funcţii aprobate de
Consiliul Local al Municipiului Craiova, în condiţiile legii;
c) asigură, prin intermediul șefilor de structuri/compartimente
cunoaşterea şi aplicarea întocmai de către întregul personal a prevederilor
legale;
d) răspunde de pregătirea profesională continuă a personalului din
subordine;
e) aprobă planurile de pază întocmite pentru obiectivele din
competență;
f) asigură informarea operativă a autorităţii locale, a Poliţiei
Municipiului Craiova, precum și a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dolj
despre evenimentele deosebite ce au avut loc în cadrul activității Poliției
Locale;
g) reprezintă Poliția Locală în relațiile cu alte instituții ale
statului, cu celelalte autorități ale administrației publice centrale și
locale și colaborează cu organizații neguvernamentale, precum și cu
persoane fizice și juridice pentru îndeplinirea atribuțiilor stabilite de
lege;
h) reprezintă intituția în relațiile cu mass-media, sau poate să
nominaliz
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.