HCL 377/2015 adoptată
CONTRACTUL CADRU PENTRU CONSTITUIREA DREPTULUI DE SUPERFICIE CU TITLU ONEROS ASUPRA TERENURILOR APARŢINÂND DOMENIULUI PRIVAT AL MUNICIPIULUI CRAIOVA ÎN FAVOAREA DEŢINĂTORILOR CONSTRUCŢIILOR EDIFICATE PE ACESTEA
Documente
- hcl 377.pdf
Text
MUNICIPIUL CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR.377
privind aprobarea contractului cadru pentru constituirea dreptului de superficie,
cu titlu oneros, asupra terenurilor aparţinând domeniului privat al municipiului
Craiova, în favoarea deţinătorilor construcţiilor edificate pe acestea
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de
29.10.2015;
Având în vedere raportul nr.154048/2015 întocmit de Direcţia Patrimoniu prin
care se propune aprobarea contractului cadru pentru constituirea dreptului de superficie,
cu titlu oneros, asupra terenurilor aparţinând domeniului privat al municipiului Craiova,
în favoarea deţinătorilor construcţiilor edificate pe acestea;
În conformitate cu prevederile Cărţii a III-a, Titlul III, Capitolul I, art. 693-702 şi
Cărţii a V-a, Titlul II, Capitolul I din Legea nr.71/2011 pentru punerea în executare a
Legii nr.287/2009 privind Codul Civil, art.4 din Legea nr.213/1998, privind proprietetea
publică şi regimul juridic al acesteia, Legii nr.7/1996 a cadastrului şi publicităţii
imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţei Guvernului nr.92/2003
privind Codul de procedură fiscală, Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, Legii
nr.273/2006 privind finanţele publice locale, art.36 alin.1 din Legea nr.18/1991,
republicată, a fondului funciar şi Legii nr.50/1991, republicată, privind executarea
lucrărilor de construcţii;
În temeiul art.36, alin.2, lit. c, art.45, alin.3, art.61 alin.2, art.115, alin.1 lit.b şi
art.121, alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă contractul cadru pentru constituirea dreptului de superficie, cu titlu
oneros, asupra terenurilor aparţinând domeniului privat al municipiului Craiova,
în favoarea deţinătorilor construcţiilor edificate pe acestea, prevăzut în anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Craiova să încheie, să semneze
contractele de superficie cu titlu oneros şi să îndeplinească condiţiile de
publicitate imobiliară prevăzute de lege.
Art.3. Cheltuielile aferente constituirii dreptului de superficie cu titlu oneros şi
îndeplinirea condiţiilor de publicitate imobiliară prevăzute de lege, vor fi
suportate de beneficiarii dreptului de superficie cu titlu oneros.
Art.4. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul
Administraţie Publică Locală, Direcţia Patrimoniu şi Direcţia Impozite şi Taxe
vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
PT.SECRETAR,
Emilian ŞTEFÂRŢĂ Ovidiu MISCHIANU
Anexa la Hotararea nr. 377/2015
CONTRACT DE SUPERFICIE CU TITLU ONEROS
NR........... /.................
Cap. I. Părţile contractante
Între,
1.Municipiul Craiova , cu sediul in Craiova, str. Alexandra loan Cuza, nr.7, Jud.
Dolj,
CUI 4417214, tel. 0251/415177, fax 0251/411561, cont ......................... ,
deschis la Trezoreria Craiova, reprezentat prin Primar, in calitate de proprietar al
terenului aparţinând domeniului privat al Municipiului Craiova situat in str. ..... nr.
ŞI
2. ________________ __________________ cu domiciliul/sediul in _
,str. ____________________ nr.___________
CUI
inregistrat la ORC sub nr. ____________ , tel/fax __________ ,
cont ____________ deschis la __________ , reprezentata prin ______________
administrator cu domiciliul in _ avand BI /CI seria ____ nr. _________ şi CNP
În temeiul Carţii a Ill-a Titlul III Cap. I art. 693-702 ( Superficia ) şi Cartea a V-a
Titlul II Cap. I ( Izvoarele obligator - Contractul ) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea
in executare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil, art. 4 din Legea nr. 213/1998,
privind Proprietetea Publica şi regimul juridic al acesteia, Legii nr. 7/1996 a
Cadastrului şi Publicitajii Imobiliare, cu modificarile şi completarile ulterioare , OG nr.
92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala, Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal
, Legea nr. 273/2006 privind Finanţele Publice Locale, art. 36 alin. 2 lit. c şi art. 121
alin. 2 din Legea nr. 215/2001, republicata a Administraţiei Publice Locale, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi în temeiul H.C.L. nr. / s-a
încheiat prezentul contract de constituire a dreptului de superficie cu titlu oneros
Cap. II. Obiectul contractului
Art. 1. Obiectul contractului il constituie asigurarea dreptului de folosinţă asupra
terenului in suprafaţa de ….... mp. situat in str..................................................... nr......
,identificat potrivit schiţei anexa la prezentul contract. Constituirea dreptului de
superficie asupra terenului se face cu titlu oneros.
Cap. III. Termenul
Art. 2. (1) Dreptul de superficie cu titlu oneros asupra terenului menţionat mai
sus se constituie pentru o perioada de …. ani.
(2) La expirarea duratei superficiei beneficiarul dreptului de superficie,
beneficiază de dreptul de reînnoire a superficiei cu revizuirea clauzelor contractuale.
(3) Prelungirea se va face prin act adiţional, cu aprobarea Consiliului Local
al municipiului Craiova.
Cap. IV. Drepturile partilor
Drepturile superficiarului:
Art. 3. (1) Dreptul de superficie constituit se exercită in limitele şi condiţiile
stabilite prin prezentul contract .
(2)Superficiarul are dreptul de a exercita posesia şi folosinţa asupra terenului
menţionat la art. 1 precum şi dreptul de a dispune de substanţa lui in limitele impuse
prin documentaţiile de urbanism aprobate in condiţiile legii necesare realizarii şi
intreţinerii in bune condiţii a construcţiei deţinute .
(3) Superficiarul poate dispune în mod liber de dreptul său.Cât timp
construcţia există,dreptul de folosinţă asupra terenului se poate înstrăina ori ipoteca
numai odată cu dreptul de proprietate asupra construcţiei cu o notificare prealabilă a
proprietarului terenului transmisă cu 30 de zile calendaristice înainte.
(4) Superficiarul are dreptul să fie informat asupra cuantumului la zi a
sumei de plată datorată proprietarului terenului.În acest sens va putea solicita oricând
proprietarului terenului, anterior datei scadente, să I se precizeze cuantumul sumei de
plată.
Drepturile proprietarului terenului
Art. 4. (1) Proprietarul terenului garanteaza folosinţa liniştită a terenului.
(2)Proprietarul terenului are dreptul sa inspecteze bunul care constituie
obiectul prezentului contract , verificand respectarea obligator asumate de superficiar.
(3) Proprietarul terenului are dreptul să încaseze plata reprezentând
contravaloarea folosinţei terenului stabilită la art.7 la termenele prevăzute în contract.
(4)Proprietarul terenului are dreptul sa modifice in mod unilateral partea
reglementara a contractului de superficie, in situatia in care interesul national sau
local o impune, potrivit hotararilor adoptate de catre Consiliul Local Municipal sau alte
acte normative.
Cap. V. Obligatiile părţilor
Obligatiile superficiarului
Art.5. (l)Superficiarul nu poate modifica constructia existenta pe teren la data
incheierii contractului şi nici adauga alte constructii utile acesteia, decât cu acordul
proprietarului terenului şi numai cu respectarea conditiilor Legii nr. 50/1991,
republicată cu modificarile şi completarile ulterioare. In caz contrar proprietarul
terenului are dreptul sa ceara desfiintarea constructiilor adaugate , repunerea
imobilului in situatia anterioara şi plata de daune interese.
(2) Superficiarul este obligat să respecte sarcinile legale cu privire la protectia
mediului şi sa asigure buna vecinatate.
(3) Superficiarul este obligat sa aducă la cunoştinta proprietarului, in scris, cu
30 de zile inainte de implinirea termenului, intentia de prelungire a prezentului
contract.
(4)In cazul in care nu s-a indeplinit cerinta mentionata la alin. 3 , la incetarea
contractului prin ajungere la termen,este obligat sa restituie terenul proprietarului
acestuia, in mod gratuit si liber de orice sarcini.
(5) Superficiarul este obligat sa aduca la cunoştinta proprietarului terenului orice
acte sau fapte care aduc atingere dreptului de folosinta liniştita şi utilă a terenului.
(6)Superficiarul este obligat ca in termen de 30 de zile de la semnarea
prezentului contract sa il inregistreze la Directia de Taxe şi Impozite a autoritatii locale
in vederea impunerii la plată a taxei pe teren care reprezinta sarcina fiscala a
acestuia, in conditii similare impozitului pe teren prevazut de Legea nr. 571/2003 cu
modificarile şi completarile ulterioare( art.256 alin 3)
(7) Superficiarul este obligat să plătească preţul constituirii dreptului de
superficie prevăzut în contract în cuantumul prevăzut expres la art.7 de proprietarul
terenului, iar în caz de întîrziere să achite şi majorările calculate conform art.7 alin 5.
(8) Superficiarul are obligaţia de a plăti la Direcţia Impozite şi Taxe -Primăria
municipiului Craiova contravaloarea taxei pe teren astfel cum este reglementată de
art.256 alin3 al Legii 571/2003 Cod Fiscal. Neândeplinirea culpabilă a obligaţiei
conduce la rezilierea contractului de superficie.Rezilierea va putea interveni prin
declaraţiea de reziliere(notată în CF).
(9) Superficiarul are obligaţia de a suporta toate cheltuielile aferente
constituirii dreptului de superficie cu titlu oneros şi cheltuielile privind îndeplinirea
condiţiilor de publicitate imobiliară prevăzute de lege.
(10 ) Se interzice superficiarului să încheie orice acte sau convenţii privind
cedarea dreptului de folosinţă constituit prin contract, sub sancţiunea rezolvirii de
drept a contractului.
Obligatiile proprietarului terenului
Art. 6. (1)Proprietarul terenului este obligat sa nu il tulbure pe superficiar in
exercitiul drepturilor rezultate din prezentul contract .
(2)Proprietarul terenului este obligat sa notifice superficiarul despre aparitia
oricaror imprejurari de natura sa aduca atingere drepturilor superficiarului precum şi in
situatia in care interesul national sau local impune restituirea terenului.
Cap.VI Preţul contractului. Modalitate de plată.
Termene de plată. Efectele nerespectării obligaţiilor de plată.
Art.7.(1) Superficiarul datorează, sub formă de rate egale, o sumă de
_______________lei /mp/lună ,respectiv suma anuală de _______________lei
,conform raportului de evaluare aprobat prin H.C.L.nr...../........., în contul Municipiului
Craiova numărul RO23TREZ29121A300530XXXX, deschis la Trezoreria Municipiului
Craiova sau prin casieria Primăriei Craiova Cod de înregistrare fiscală 4417214.
(2)Suma prevăzuta la alin(1) se va calcula începând cu data semnării
prezentului contract şi se va achita de superficiar la termenele stabilite de proprietarul
terenului.Pentru anul 2015 termenul de plată este stabilit a fi ultima zi lucrătoare a
anului.
(3)Suma prevăzut la alin.1 se va achita anual în 2 rate semestriale egale, cel
mai târziu până în următoarele date:
- rata I (preţul pentru sem. I) până la data de 31 martie a fiecărui an
- rata II (preţul pentru sem.II) până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
(4) Pentru anii următori, începând cu anul 2017, suma prevăzută la alin.(1) se va
actualiza prin aplicarea indicelui preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional
de Statistică la preţul din anul precedent. Noua sumă va fi comunicată superficiarului
printr-o notificare cu încheiere de act adiţional .
(5) Pentru depăşirea termenelor de plată prevăzute la alin. (2) şi (3),
superficiarul va plăti majorări de întîrziere de 2% din cuantumul sumei neachitate la
termen, calculate pentru fiecare lună sau fracţie de lună, începând cu ziua următoare
termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorată, conform OG
nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările şi completările
ulterioare.Se consideră întârziere la plata depăşirea termenului scadent expres
prevăzut în contract la alin(3).
(6) În cazul în care acte normative referitoare la cuantumul majorărilor de
întârziere menţionate la art.7 alin 4 se vor modifica, acestea se vor aplica de drept
prezentului contract de superficie cu titlu oneros.
(7) Suma datorată de superficiar se va recalcula ori de câte ori se vor constata
erori de calcul sau modificări ale suprafeţei obiectului contractului, şi se va
reactualiza corespunzător cu rata infleţiei.
(8) Neplata a trei rate consecutive duce la încetarea contractului.
Cap. VI. Încetarea contractului de superficie. Efectele încetării superficiei
Art. 8. (1)Prezentul contract de superficie inceteaza in urmatoarele situatii:
a) la expirarea termenului stabilit in contract;
b) in cazul in care interesul national sau local o impune, prin denuntarea
unilaterala de catre proprietarul terenului. In aceasta situatie proprietarul terenului va
notifica de indata intentia de a denuta unilateral contractul de superficie şi va face
mentiune cu privire la motivele ce au determinat aceasta masura;
c) prin pieirea constructiei;
d) prin reziliere, de catre proprietarul terenului in cazul neexecutării
obligataţilor contractuale ale superficiarului în termenele stabilite sau al incapacitatii
indeplinirii acestora.
e) Nerespectarea obligatiei prevazute la art. 5 alin. 1 şi alin.10, art.7 alin.8, se
sanctioneaza cu desfiintarea de plin drept a contractului, fară somatie sau punere in
intarziere şi fara interventia instantei judecatoreşti, autoritatea locală avand dreptul să
dezafecteze terenul şi sa-l aduca la starea initiala pe cheltuiala exclusiva a
superficiarului.
f) neplata a trei rate consecutive.
(g) prin consolidare, dacă terenul şi construcţia devin proprietatea aceleeaşi
persoane.
(2)În cazul în care dreptul de superficie s-a stins prin consolidare,
dezmemembrămintele consimţite de superficiar se menţin pe durata pentru care au
fost constituite, dar nu mai târziu de împlinirea termenului iniţial al superficiei.
(3) În cazul stingerii dreptului de superficie prin pieire construcţiei drepturile reale
care grevează dreptul de superficie se sting.
(4) Ipotecile născute cu privire la nuda proprietate asupra terenului pe durata
existenţei dreptului de superficie se menţin asupra dreptului de proprietate reîntregit.
(5 ) La incetarea, din orice cauza, a contractului de superficie, terenul care
constituie obiectul contractului va fi restituit gratuit şi liber de orice sarcini
proprietarului terenului.
Cap. VII. Forja majoră cazul fortuit
Art.9. Forta majoră şi cazul fortuit exonereaza partile de raspundere in cazul
executarii necorespunzatoare sau cu intarziere a obligator asumate prin prezentul
contract.
Art.10. (1)Prin forţa majoră, in sensul prezentului contract de superficie, se
intelege un eveniment independent de voinţa parţilor, imprevizibil şi insurmontabil,
aparut dupa incheierea contractului şi care impiedica părţile sa-şi execute obligate
asumate.
(2)Prin caz fortuit se inteleg acele imprejurari care au intervenit şi au condus la
producerea prejudiciului şi care nu implica vinovaţia părţilor, dar care nu intrunesc
caracteristicile forţei majore.
Cap. VIII. Notificarile intre părţi
Art.11. (1)In accepţiunea parţilor contractante, orice notificare adresata de una
dintre parţi celeilalte este valabil indeplinită dacă va fi transmisă la adresa menţionată
la Cap. I. al prezentului contract.
(2)Dacă notificarea se trimite prin fax, ea se considera primita in prima zi
lucratoare dupa cea in care a fost expediat.
(3)Notificarile verbale nu se iau in considerare de niciuna dintre parţi, daca nu
sunt confirmate şi in scris.
Cap. IX. Litigii
Art.12. (1)Soluţionarea litigiilor de orice fel ce decurg din interpretarea,
executarea ori incetarea prezentului contract de superficie urmeaza a fi rezolvate pe
cale amiabila .
(2)In cazul in care nu este posibila rezolvarea pe cale amiabila sau parţile nu
ajung la un acord, soluţionarea litigiilor se face de catre instanţa judecatorească
competentă.
Cap. X. Clauze finale
Art.13. (1)Modificarea prezentului contract se face numai prin act adiţional
incheiat intre părţile contractante.
(2)Prezentul contract reprezinta voinţa parţilor şi inlatura orice alta inţelegere
verbala dintre acestea, anterioara sau ulterioara incheierii lui.
(3)Prezentul contract a fost incheiat azi.................... , in 2 exemplare originale,
din care unul pentru superficiar şi unul pentru proprietarul terenului.
Proprietar, Superficiar,
Municipiul Craiova
prin Primar
Lia Olguţa Vasilescu
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
EMILIAN ŞTEFÂRŢĂ
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.