25 mai 2017

HCL 197/2017 Craiova adoptată

PRELUNGIREA DURATEI CONTRACTELOR DE ÎNCHIRIERE CARE AU CA OBIECT LOCUINŢE PENTRU TINERI DESTINATE ÎNCHIRIERII PENTRU O PERIOADĂ DE 1 AN

Denumire
Hotărârea nr. 197 din 2017 a Consiliului Local Craiova
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
197 / 2017
Data
25 mai 2017
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă prelungirea cu 1 an a contractelor de închiriere ale locuințelor pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe naționale de investiții. Asta înseamnă că oamenii care locuiesc sau vor să locuiască în aceste locuințe vor rămâne în ele încă un an, iar Primarul poate semna actele adiționale pentru această prelungire. Instituțiile locale (Primăria Craiova, Serviciul Administrație Publică Locală și Direcția Fond Locativ) vor face pașii necesari pentru aplicarea hotărârii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru o perioadă de 1 an

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.197 privind prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din data de 25.05.2017; Având în vedere raportul nr.65468/2017 întocmit de Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari prin care se propune prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional; În conformitate cu prevederile art.72 din Legea Locuinţei nr.114/1996, republicată, modificată şi completată, art.32 din Hotărârea Guvernului nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, modificată şi completată, art.8, alin.4 şi 5 din Legea nr.152/1998, republicată, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţei şi Titlului IX, Capitolul V-Contractul de locaţiune din Codul Civil; În temeiul art.36, alin.2, lit.d coroborat cu alin.6, lit.a, pct.17, art.45, alin.3, art.61, alin.2 şi art.115, alin.1 lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru o perioadă de 1 an. Art.2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Craiova, să încheie actele adiţionale care au ca obiect prelungirea duratei contractelor de închiriere a locuinţelor prevăzute la art.1 din prezenta hotărâre. Art.3. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, PT. SECRETAR, Radu MARINESCU Ovidiu MISCHIANU ANEXA LA HOTĂRÂREA NR.197/2017 Prelungire contracte de inchiriere a locuintelor pentru tineri construite prin ANL Nr.crtNR_CONTR DATA_CONTR.NUME PRENUME STR_CO NR_CO BL_CO SC_COAP 1 7972 17.03.2003 Krestian Madalina Simona Oltenia 1A T1 1 3 2 7974 17.03.2003 Fieraru Gigi Remus Oltenia 1A T1 1 5 3 7995 17.03.2003 Ghita Liviu Oltenia 1A T1 2 13 4 159263 27.11.2006 Ditoiu Daniel Oltenia 1A T1 3 3 5 11007 17.03.2003 Vintila Alexandru Oltenia 1A T1 3 5 6 149900 17.12.2003 Coanda Cristi Sorin Oltenia 1A T1 5 15 7 125317 27.04.2005 Iordache Dori Nicolae Oltenia 1A T1 5 17 8 149904 17.12.2003 Patru Emanuel Dumitru Oltenia 1A T1 5 19 9 238965 29.12.2004 Babalic Mirela Oltenia 1B T2 1 2 10 238967 29.12.2004 Camen Georgeta Oltenia 1B T2 1 4 11 238974 29.12.2004 Nicolae Angela Oltenia 1B T2 1 11 12 239046 29.12.2004 Barbulescu Marius Gheorghe Oltenia 1C T3 1 7 13 239060 29.12.2004 Rosu Cristian Oltenia 1C T3 2 9 14 239064 29.12.2004 Bucsa Cerasela Oltenia 1C T3 2 13 15 239074 29.12.2004 Straianu Vasilica Oltenia 1C T3 3 3 16 121233 26.08.08 Lapadat Claudia Potelu R10 1 13 17 132800 21.10.09 Pradanoiu Mirela Potelu R15 10 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Radu MARINESCU Page 1 Page 2 50 51 52 53 54 55 Page 3 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 Page 4 Page 5

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă