24 februarie 2011

HCL 77/2011 Craiova adoptată

Prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri destinate închirierii - prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe ce aparţin domeniului privat al…

Pe scurt

Se aprobă prelungirea duratei contractelor de închiriere pentru două categorii: (1) locuințe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe naționale; (2) locuințe din domeniul privat al municipiului Craiova. Fără schimbări în condițiile actuale, pentru încă 1 an. Primarul poate încheia actele adiționale necesare, iar Primăria, prin Serviciul Administrație Publică Locală și Direcția Patrimoniu, să asigure implementarea hotărârii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, prevăzute în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru o perioadă de 1 an

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Craiova

Denumire
Hotărârea nr. 77 din 2011 a Consiliului Local Craiova
Titlu oficial
PRELUNGIREA DURATEI CONTRACTELOR DE ÎNCHIRIERE CARE AU CA OBIECT LOCUINŢE PENTRU TINERI DESTINATE ÎNCHIRIERII - PRELUNGIREA DURATEI CONTRACTELOR DE ÎNCHIRIERE CARE AU CA OBIECT LOCUINŢE CE APARŢIN DOMENIULUI PRIVAT AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
77 / 2011
Data
24 februarie 2011
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Craiova

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.77 Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din data de 24.02.2011; Având în vedere raportul nr.27490/2011 întocmit de Direcţia Patrimoniu prin care se propune prelungirea duratei contractelor de închiriere locuinţe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional şi locuinţe ce aparţin domeniului privat al municipiului Craiova; În conformitate cu prevederile Legii Locuinţei nr.114/1996, republicată, modificată şi completată şi Hotărârii Guvernului nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, modificată şi completată, Legii nr.152/1998, republicată, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţei; În temeiul art. 36, alin.2, lit.d coroborat cu alin.6, lit.a, pct.17, art.45, alin.3 şi art.61, alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, prevăzute în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru o perioadă de 1 an. Art.2. Se aprobă prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe ce aparţin domeniului privat al municipiului Craiova, prevăzute în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru o perioadă de 1 an. Art.3. Se împuterniceşte Primarul municipiului Craiova să încheie actele adiţionale care au ca obiect prelungirea duratei contractelor de închiriere prevăzute la art.1 şi 2 din prezenta hotărâre. Art.4. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Direcţia Patrimoniu vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR, Nicolae Sidor MARINESCU Nicoleta MIULESCU Anexa1 la Hotărârea nr.77/2011 Prelungire contracte de inchiriere a locuintelor pentru tineri construite prin ANL NR_CONTR DATA_CONTR NUME PRENUME STR_CO NR_CO BL_CO SC_CO AP_CO 11012 17/03/2003 Fortofoiu Mircea Catalin Oltenia 1A T1 3 10 149915 17/12/2003 Uzeanu Alexandru Nicolae Oltenia 1A T1 6 10 149916 17/12/2003 Patru Mihaela Ani Oltenia 1A T1 6 11 238966 29/12/2004 Nita Danut Alexandru Oltenia 1B T2 1 3 238980 29/12/2004 Preoteasa Oana Elena Oltenia 1B T2 2 5 238993 29/12/2004 [persoană fizică] 1B T2 2 18 239013 29/12/2004 [persoană fizică] 1B T2 4 5 239022 29/12/2004 [persoană fizică] 1B T2 4 14 239048 29/12/2004 Groza Alin Marius Oltenia 1C T3 1 9 239085 29/12/2004 Toma Ion Oltenia 1C T3 4 1 239093 29/12/2004 Rusu Florentina Oltenia 1C T3 4 9 239097 29/12/2004 Crisu Gabriel Valeriu Oltenia 1C T3 4 13 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Nicolae Sidor MARINESCU Anexa 2 la Hotărârea nr.77/2011 Nr. Nume Prenume Adresa locuinta Nr. contract de Crt. inchiriere/durata contract 1 CALINESCU FLORENTINA Str. Brestei nr.257, Bl. Contract de închiriere 51 gars, sc1, ap 205, 39016/18.12.2003/18.12. 2010 2 MOCIU CRISTIANA STR. Motru bl.1 sc.1 Contract de închiriere ap2 79501/28.08.2001/15.08. 2010 3. CALIN ANICA STR.Nicolae Iorga. Contract de închiriere nr.92,Bl. A23.sc.1 ap.4 75144/12.01.2001/12.01. 2011 4. PREDOI NICOLAE STR.Nicolae Iorga Contract de închiriere nr92,.Bl. A23.sc.1 ap.4 75143/12.01.2001/12.01. 2011 5. POPESCU MARIA STR. Motru bl.1 sc.2 Contract de închiriere ap6 75002/03.01.2001/03.01. 2011 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Nicolae Sidor MARINESCU

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala