24 aprilie 2014

HCL 181/2014 Craiova adoptată

PRELUNGIREA DURATEI CONTRACTELOR DE ÎNCHIRIERE CARE AU CA OBIECT LOCUINŢE PENTRU TINERI DESTINATE ÎNCHIRIERII CONSTRUITE PRIN PROGRAME DE INVESTIŢII LA NIVEL NAŢIONAL PENTRU O PERIOADĂ DE 1 AN

Denumire
Hotărârea nr. 181 din 2014 a Consiliului Local Craiova
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
181 / 2014
Data
24 aprilie 2014
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă prelungirea cu încă 1 an a contractelor de închiriere pentru două categorii de locuințe: cele destinate tinerilor, construite prin programe naționale de investiții, și cele din domeniul privat al municipiului Craiova. Aceasta înseamnă că locuitorii vor păstra locuințele încă un an, cu termene noi de după expirarea actualelor contracte, iar Primarul este împuternicit să semneze actele adiționale. Numai zonele afectate sunt cele listate în anexe (locuințe pentru tineri prin programe naționale și cele din domeniul privat al municipiului Craiova).

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, prevăzute în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru o perioadă de 1 an

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.181 privind prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, precum şi locuinţe din domeniul privat al municipiului Craiova Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din data de 24.04.2014; Având în vedere raportul nr.53461/2014 întocmit de Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari prin care se propune prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, precum şi locuinţe din domeniul privat al municipiului Craiova şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.85, 86, 88, 89 şi 90/2014; În conformitate cu prevederile art.72 din Legea Locuinţei nr.114/1996, republicată, modificată şi completată, art.32 din Hotărârea Guvernului nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, modificată şi completată, art.8, alin.4 şi 5 din Legea nr.152/1998, republicată, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţei şi Titlului IX, Capitolul V - Contractul de locaţiune din Codul Civil; În temeiul art.36, alin.2, lit.d coroborat cu alin.6, lit.a, pct.17, art.45, alin.3, art.61, alin.2 şi art.115, alin.1 lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, prevăzute în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru o perioadă de 1 an. Art.2. Se aprobă prelungirea duratei contractelor de închiriere, care au ca obiect locuinţele care aparţin domeniului privat al municipiului Craiova, prevăzute în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru o perioadă de 1 an. Art.3. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Craiova să încheie actele adiţionale care au ca obiect prelungirea duratei contractelor de închiriere a locuinţelor prevăzute la art.1 şi 2 din prezenta hotărâre. Art.4. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR, Ionel PANĂ Nicoleta MIULESCU Anexa 1 la Hotărârea nr.181/2014 Prelungire contracte de inchiriere a locuintelor pentru tineri construite prin ANL AP_C Nr NR_CONT DATA_CONT NUME PRENUME STR_CO NR_CO BL_CO SC_CO O 1 7973 17/03/2003 Pandelica Iuliana Florina Oltenia 1A T1 1 4 2 7974 17/03/2003 Fieraru Gigi Remus Oltenia 1A T1 1 5 3 7976 17/03/2003 Danila Liviu Oltenia 1A T1 1 7 4 7977 17/03/2003 Ilie Ileana Diana Oltenia 1A T1 1 8 5 7993 17/03/2003 Sorescu Emilia Maria Oltenia 1A T1 2 11 6 7995 17/03/2003 Ghita Liviu Oltenia 1A T1 2 13 7 8000 17/03/2003 Popescu Luminita Viorica Oltenia 1A T1 2 18 8 11006 17/03/2003 Kim Chang Nam Oltenia 1A T1 3 4 9 11007 17/03/2003 Vintila Alexandru Oltenia 1A T1 3 5 10 11011 17/03/2003 Preda Adrian Costel Oltenia 1A T1 3 9 11 11012 17/03/2003 Fortofoiu Mircea Catalin Oltenia 1A T1 3 10 12 11015 17/03/2003 Stancu Marius Cornel Oltenia 1A T1 3 13 13 149888 17/12/1903 Trocan Daniela Oltenia 1A T1 5 3 14 175082 16/02/2006 Politic Marian Oltenia 1A T1 6 8 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Ionel PANĂ 17 Anexa 2 la Hotărârea nr.181/2014 Contracte de închiriere pentru locuinţe care aparţin domeniului privat al Municipiului Craiova APRILIE 2014 Nr. Nume Prenume Adresa locuinţei Nr. contract crt. închiriere/durata contract 1 GEORGESCU FLORIAN Str. Dr. Stefan Berceanu Contract de inchiriere nr. 7, bl. I31, sc.1, ap. nr.76117/26.02.2001/26 19 .02.2014 2 NIŢU ROXANA Str. Buzias nr. 8, bl. Contract de inchiriere ELENA M31, ap. 13 nr.79503/28.08.2001/14 .08.2013 3 SAVU AURELIA Str. Drumul Apelor, Contract de inchiriere modul 6 cam 5 nr.120558/20.04.2004/2 0.04 .2014 4 ALEXANDRU ALINA Str. RÂULUI NR. 42 Contract de inchiriere nr.42032/17.03.2008/17 .03.2014 5 TANCIU MARIA Str. Girlesti nr. 94 Contract de inchiriere nr.25409/03.11.1995/19 .03.2014 6 ILIE DORU Str. Brestei nr. 257, bl. Contract de inchiriere ADRIAN 51 gars, sc.1, ap. 105 nr.39028/18.12.2003/23 .12.2011 7 CALINESCU FLORENTINA Str. Brestei nr. 257, bl. Contract de inchiriere 51 gars, sc.1, ap. 205 nr.39016/18.12.2003/21 .03.2014 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Ionel PANĂ

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă