Craiova › 28 aprilie 2011

HCL 177/2011 adoptată

SCOATEREA LA LICITAŢIE ÎN VEDEREA ÎNCHIRIERII PE O PERIOADĂ DE 3 ANI A SPAŢIULUI COMERCIAL CARE APARŢINE DOMENIULUI PUBLIC AL MUNICIPIULUI CRAIOVA ÎN SUPRAFAŢĂ DE 34 73 MP SITUAT ÎN PIAŢA CENTRALĂ DIN MUNICIPIUL CRAIOVA

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.177 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.04.2011; Având în vedere raportul nr.61697/2011 întocmit de Direcţia Urbanism, Amenajarea Teritoriului şi Patrimoniu prin care se propune scoaterea la licitaţie publică, în vederea închirierii, a unui spaţiu comercial care aparţine domeniului public al municipiului Craiova, situat în Piaţa Centrală din municipiul Craiova; În conformitate cu prevederile Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, modificată şi completată; În temeiul art.36, alin.2, lit. c coroborat cu alin.5, lit. a, art.123, alin.1, art.45, alin.3 şi art.61 alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă scoaterea la licitaţie, în vederea închirierii, pe o perioadă de 3 ani, a spaţiului comercial, care aparţine domeniului public al municipiului Craiova, în suprafaţă de 34,73 mp, situat în Piaţa Centrală din municipiul Craiova, identificat conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă Caietul de sarcini în vederea închirierii spaţiului identificat la art.1, conform anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Preţul de pornire al licitaţiei se stabileşte în conformitate cu art.67 alin.1 „zona 0 – Piaţa Centrală” din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.428/2010 privind impozitele şi taxele locale. Art.4. Se împuterniceşte administratorul S.C. Pieţe şi Târguri Craiova S.R.L. să desemneze comisia de evaluare a ofertelor, să încheie şi să semneze contractul de închiriere prevăzut la art.1 din prezenta hotărâre. Art.5. Pe data prezentei hotărâri, îşi încetează efectele Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.397/2008. Art.6. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Urbanism, Amenajarea Teritoriului şi Patrimoniu şi S.C. Pieţe şi Târguri Craiova S.R.L. vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR, Lucian MINCU Nicoleta MIULESCU Anexa nr.2 la Hotărârea nr.177/2011 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Lucian MINCU CAIET DE SARCINI PRIVIND INCHIRIEREA PRIN LICITATIE PUBLICA A SPATIULUI COMERCIAL SITUAT IN PIATA CENTRALA ,IN SUPRAFATA UTILA DE 34,73 MP , RELEVEU CLADIRE C 24 1. INFORMATII GENERALE PRIVIND OBIECTUL INCHIRIERII: 1.1 Denumire : Spatiu comercial 1.2 Amplasare: Spatiul comercial se afla amplasat in Piata Centrala , in partea de S. 1.3 Suprafata: Spatiul are o suprafata de 34,73 mp (suprafata utila ) 1.4 Descriere : Spatiul este situat in Piata Centrala , construit din caramida . 1.5 Destinatie initiala : Spatiu Comercial 1.6 Destinatie viitoare : Spatiu Comercial 2. DURATA INCHIRIERII 2.1 Spatiul va fi inchiriat pe o perioada de 3(trei) ani , cu posibilitatea prelungirii valabilitatii prin act aditional , numai prin Hotarare a Consiliului Local al Municipiului Craiova . 3. CHIRIA 3.1 Pretul minim de la care porneste licitatia este prevazut de art. 67 din HCL nr. 428/2010 , respectiv 36 lei /mp./luna. 3.2 Chiria se va achita pana la sfarsitul lunii pentru luna in curs. 3.3 Neplata chiriei in termenul prevazut la punctul 3.2 atrage plata majorarilor de intarziere in cuantumul stabilit de prevederile legale in vigoare pentru fiecare zi de intarziere. 3.4 Plata chiriei se poate efectua in numerar la casieria unitatii , sau prin ordin de plata in contul locatorului . 3.5 Chiria se va majora ori de cate ori vor fi prevazute modificari de lege sau de hotarari ale Consiliului Local Municipal Craiova. 4. GARANTII 4.1 Garantia de participare este in suma de 100 lei. 4.2 Garantia de participare se depune in contul de garantii SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL RO59BRDE170SA72387701700 4.3 Garantia de participare va fi restituita in urmatoarele situatii: - in cel mult trei zile lucratoare de la data constituirii garantiei de buna executie pentru ofertantul a carui oferta a fost declarata castigatoare; - in cel mult trei zile lucratoare de la data licitatiei pentru ofertantii ale caror oferte au fost declarate necastigatoare; (termenul de trei zile lucratoare nu se aplica in cazul in care exista contestatii cu privire la desfasurarea licitatiei ) 4.4 Garantia de buna executie se va constitui pana la data semnarii contractului de inchiriere si va reprezenta contravaloarea chiriei pe doua luni consecutive. 4.5 Garantia de buna executie se va depune in contul de garantii SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL RO59BRDE170SA72387701700 5. DREPTURILE SI OBLIGATIILE LOCATARULUI 5.1 Locatarului ii este interzis sub sanctiunea nulitatii sa subinchirieze sau sa cesioneze drepturile sau obligatiile privind folosinta spatiului care face obiectul inchirierii. 5.2 Locatarul are obligatia efectuarii curateniei in spatiul ce face obiectul contractului de inchiriere , precum si incheierea unui contract de prestari servicii cu SC SALUBRITATE CRAIOVA SRL . 5.3 Locatarul se obliga sa respecte si va fi direct raspunzator pe toata durata contractului de inchiriere de aplicarea normelor legale privind protectia mediului, protectia si paza impotriva incendiilor , a normelor legale privind protectia muncii , precum si orice alte obligatii legale ce rezulta din activitatea pe care o desfasoara. 5.4 Lucrarile de imbunatatire si igienizare ale spaţiului comercial cad in sarcina chiriasului fara sa afecteze cuantumul chiriei 5.5 Locatarul se obliga sa ingrijeasca si sa conserve spaţiului comercial ca un bun proprietar 5.6 Locatarul se obliga sa utilizeze spaţiul comercial numai pentru activitatea prevazuta in contract. 5.7 La incetarea contractului de inchiriere locatarul are obligatia sa restituie spaţiul comercial in starea initiala , fara a solicita contravaloarea materialelor sau a lucrarilor aduse ca imbunatatire a spatiului . 5.8 Chiriasul are obligatia obtinerii tuturor avizelor si autorizatiilor de functionare . 5.9 Chiriasul are obligatia de a elibera spaţiul comercial in termen de 15 zile de la notificare , in conditiile in care exista un plan de modernizare a zonei respective 6. DREPTURILE SI OBLIGATIILE LOCATORULUI 6.1 Locatorul are dreptul sa inspecteze spaţiul comercial ce face obiectul contractului de inchiriere si sa verifice respectarea obligatiilor asumate de locatar 6.2 Locatorul are obligatia de a instiinta chiriasul cu 15 zile inainte de o eventuala schimbare a situatiei spaţiului comercial respectiv , sau atunci cand nu se cunoaste , in 15 zile de la producerea schimbarii respective 7. INCHEIEREA CONTRACTULUI DE INCHIRIERE 7.1 Ofertantul castigator va fi notificat despre acceptarea ofertei sale in termen de 3 zile de la data adjudecarii licitatiei 7.2 Contractul de inchiriere se incheie in termen de maxim 15 zile calendaristice de la data informarii ofertantului castigator despre acceptarea ofertei sale . 8. INCETAREA CONTRACTULUI DE INCHIRIERE 8.1 Contractul de inchiriere poate inceta : a. prin acordul ambelor parti b. la expirarea termenului de inchiriere c. inainte de termenul stabilit , prin vointa unilaterala a locatorului , in situatia unei modernizari sau reorganizarii pietei, d. in situatia nerespectarii obligatiilor asumate prin contract e. in cazul in care se constata ca terenul pe care se afla amplasata constructia este solicitat in baza Legii nr. 10/2001 republicata si Legea nr. 247/2005,precum şi la demararea procedurilor de vânzare a spaţiului, contractul de inchiriere inceteaza de drept , cu conditia notificarii prealabile a locatorului cu 30 de zile inainte 8.2 Contractul se reziliaza in urmatoarele cazuri: a. rezilierea contractului se poate face la cererea locatarului cu obligatia degrevarii spatiului de orice sarcini b. contractul se reziliaza de drept iar spaţiul comercial ce face obiectul contractului va fi scos la licitatie in situatia in care chiriasul inchiriaza, se asociaza, donează, comodatează, vinde sau cesioneaza dreptul de folosinta asupra spatiul construit, ori subinchiriaza, in totalitate sau partial, se asociaza sau cesioneaza dreptul de folosinta asupra spaţiului comercial . c. in situatia in care pentru nevoi de interes national sau local, spaţiul comercial inchiriat va fi destinat altor scopuri , contractul de inchiriere poate fi reziliat in mod unilateral de catre autoritatea locala, dupa instiintarea locatarului,cu 30 de zile inainte. d. contractul se reziliaza de drept si in cazul in care locatarul este in lichidare voluntara sau in faliment e. contractul poate fi reziliat de catre locator, daca locatarul nu demareaza obtinerea tuturor avizelor necesare pentru functionare f. rezilierea de drept a contractului poate interveni si ca urmare a neexecutarii oricarei obligatii asumate de partile contractante , din cauze imputabile acesteia 9. MODUL DE ACCEPTARE AL OFERTELOR 9.1 Adjudecarea ofertelor se va face de catre comisia de evaluare pe baza criteriului – pretul cel mai mare 9.2 Valoarea chiriei se va calcula prin inmultirea suprafetei cu pretul oferit/mp 10. CONDITII DE VALABILITATE PE CARE TREBUIE SA LE INDEPLINEASCA OFERTA Pentru a fi considerate valabile, ofertele trebuie sa contina cel putin urmatoarele documente: - actele doveditoare privind intrarea in posesia caietului de sarcini; - actele doveditoare privind calitatile si capacitatile de a putea desfasura activitatea solicitata: copie xerox a certificatului unic de inregistrare la Registrul Comertului (societati comerciale ), copie xerox a autorizatiei de functionare eliberata de Primarie (AF , PFI ), copie xerox a actului constitutiv, copie B.I. /C.I. ale reprezentantilor legali ai ofertantului, Copie xerox a ultimului bilant contabil, dovada achitarii datoriilor catre bugetul statului si bugetele locale , atestata prin Certificat fiscal ( Certificat fiscal eliberat de Directia Finantelor Publice si Certificat fiscal eliberat de PMC Craiova - Directia Impozite si Taxe), certificat Constatator emis de Oficiul Registrului Comertului - oferta trebuie depusa la adresa si pana la data limita de depunere stabilite in anuntul procedurii - ofertantul are obligatia de a elabora si depune oferta in conformitate cu prevederile documentatiei de atribuire - oferta se depune la adresa si pana la data limita pentru depunere, stabilite in anuntul procedurii 11. DISPOZITII FINALE 11.1 Documentele licitatiei se pun la dispozitia ofertantilor contracost. Costul unui set este de 50 lei 11.2 Data limita de depunere a ofertelor este 18.07.2011, ora. 10. 11.3 Ofertele vor fi inregistrate intr-un registru special 12.INSTRUCTIUNI PRIVIND ORGANIZAREA SI DESFASURAREA PROCEDURII DE LICITATIE PENTRU INCHIRIEREA UNOR SPATII SI TERENURI DIN PIETELE MUNICIPIULUI CRAIOVA 12.1 DATE GENERALE Inchirierea are loc la initiativa SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL , ca urmare a solicitarilor unor agenti economici care doresc desfasurarea unor activitati economice sau ca urmare a folosirii in mod util a spatiului destinat desfasurarii comertului in interesul populatiei. 12.2 0BIECTUL CONTRACTULUI Inchirierea spaţiului comercial situat in Piata Centrala , in suprafata de 34,73 mp, identificat conform releveelor cadastrale/planurilor de amplasament si delimitare – anexa la Caietul de sarcini, se va realiza prin licitatie publica, care va avea loc la sediul SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL , str. Calea Bucuresti , nr 51, in data de 18.07.2011, ora 12. 12.3 CONDITII SPECIFICE CONTRACTULUI - garantia de participare este in suma de 100 lei. - garantia de participare se depune in contul de garantii SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL RO59BRDE170SA72387701700 - garantia de participare va fi restituita in urmatoarele situatii: - in cel mult trei zile lucratoare de la data constituirii garantiei de buna executie pentru ofertantul a carui oferta a fost declarata castigatoare; - in cel mult trei zile lucratoare de la data licitatiei pentru ofertantii ale caror oferte au fost declarate necastigatoare; (termenul de trei zile lucratoare nu se aplica in cazul in care exista contestatii cu privire la desfasurarea licitatiei ) - garantia de buna executie se va constitui pana la data semnarii contractului de inchiriere si va reprezenta contravaloarea chiriei pe doua luni consecutive. - garantia de buna executie se va depune in contul de garantii SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL RO59BRDE170SA72387701700 12.4 PROCEDURA − Licitatie publica. 12.5. INSTRUCTIUNI PRIVIND MODUL DE ELABORARE SI PREZENTARE A OFERTELOR Ofertele se redacteaza in limba romana. Ofertele se depun la sediul SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL , str. Calea Bucuresti , nr 51, in doua plicuri inchise si sigilate, netransparente, unul exterior si unul interior, care vor contine documentele prevazute si care se inregistreaza in ordinea primirii lor in registrul “Oferte” precizandu-se data si ora. Ofertele vor fi transmise pana la data de 18.07.2011 , ora 10 , intr-un singur exemplar original. Orice operator economic, persoana fizica sau juridica are dreptul de a participa la procedura licitatie, cu exceptia celor care se afla sub incidenta art. 180 si art. 181 din OUG nr. 34/2006, iar acestia vor fi exclusi din procedura. Pentru a fi considerata valabila, oferta trebuie sa contina cel putin urmatoarele documente: − act doveditor privind achitarea garantiei de participare la procedura de licitatie (chitanta, ordin de plata, cec, etc.) − act doveditor privind intrarea in posesia documentatiei de atribuire − declaratia pe propria raspundere completata in conformitate cu prevederile art. 180 din OUG nr. 34/2006, precizata in formularul nr. 1 − declaratie pe proprie raspundere privind neincadrarea in situatiile prevazute la art. 181 din OUG nr. 34/2006, completata in conformitate cu formularul nr. 2 − certificatele constatatoare valabile la data depunerii ofertei privind indeplinirea obligatiilor de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor de asigurari sociale catre bugetele componente ale bugetului general consolidat si bugetul local − capacitatea de exercitare a activitatii profesionale a ofertantului Pe plicul exterior se va inscrie: denumirea licitatiei publice deschise pentru care este depusa oferta, spatiul sau terenul care urmeaza a fi inchiriat prin licitatia publica din data de 13.06.2011 Plicul exterior va trebui sa contina : - Fisa de informatii privind ofertantul : Denumire , cod fiscal , sediul , telefon / fax , obiectul de activitate Declaratie de participare semnata de ofertant, fara ingrosari, stersaturi sau modificari dupa modelul : “Subsemnatul __________________reprezentant al ___________________declar pe propria raspundere ca informatiile furnizate sunt complete si corecte in fiecare detaliu si inteleg că locatorul are dreptul de a solicita orice alte informatii, in scopul verificarii si confirmarii declaratiilor si documentelor care insotesc oferta. Prezenta declaratie este valabila pana la data de ___________. Data Semnatura ” Acte doveditore privind calitatile si capacitatile ofertantului : a) Copie xerox a certificatului unic de inregistrare la Registrul Comertului (societati comerciale b) Copie xerox a autorizatiei de functionare elibarata de Primarie (AF , PFI ) c) Copie xerox a actului constitutiv d) Copie B.I. /C.I. ale reprezentantilor legali ai ofertantului e) Dovada achitarii contravalorii caietului de sarcini si a instructiunilor privind organizarea si desfasurarea procedurii de licitatie in valoare de 50 lei f) Dovada achitarii garantiei de participare la licitatie publica in valoare de de 100 lei g) Copie xerox a ultimului bilant contabil h) Dovada achitarii datoriilor catre bugetul statului si bugetele locale , atestata prin Certificat fiscal ( Certificat fiscal eliberat de Directia Finantelor Publice si Certificat fiscal eliberat de PMC Craiova - Directia Impozite si Taxe ) original sau copie legalizata i) Certificat Constatator pentru licitatie emis de Oficiul Registrului Comertului original sau copie legalizata Acte doveditoare privind intrarea in posesia caietului de sarcini. Pe plicul interior, care contine oferta propriu-zisa, se va inscrie numele sau denumirea ofertantului, sediul acestuia sau domiciliul dupa caz. Toate documentele depuse in plicurile exterior si interior vor fi semnate de catre administrator, imputernicitul legal (persoana indreptatita sa reprezinte ofertantul din punct de vedere legal) si se va inscrie vizibil si lizibil numele si calitatea acestuia. Oferta reprezinta angajamentul ferm in conformitate cu documentele licitatiei . Oferta se va completa dupa modelul ce se constituie anexa la prezentele proceduri. Ofertele se depun la locul si in termenul anuntat. Ofertele depuse la o alta adresa decat cea stabilita sau primite si inregistrate dupa termenul limita de primire prevazut in anuntul publicitar vor fi excluse de la licitatie si vor fi inapoiate ofertantilor , fara a fi deschise . Riscurile legate de transmiterea ofertei, inclusive forta majora, cad in sarcina persoanei interesate. Continutul ofertelor trebuie sa ramana confidential pana la data stabilita pentru deschiderea acestora. Data limita pentru depunerea ofertelor 18.07.2011 , ora. 10. Nu sunt admise oferte alternative. 12.6 LICITATIA Anuntul de licitatie se trimite spre publicare intr-un ziar de interes national, local si se afiseaza la sediul SC PIETE SI TARGURI CRAIOVA SRL , cu cel putin 20 de zile calendaristice inainte de data limita pentru depunerea ofertelor. Orice persoana interesata are dreptul de a solicita si de a obtine prezentele instructiuni si caietul de sarcini, precum si de a solicita clarificarile necesare. Procedura de licitatie se poate desfasura numai daca in urma publicarii anuntului de licitatie au fost depuse cel putin 3 oferte valabile. Daca dupa desemnarea ofertelor valabile, se constata ca cel putin doua oferte sunt de valoare egala, se trece la procedura licitatiei cu strigare pentru aceste oferte dupa cum urmeaza: Presedintele comisiei de evaluare,va conduce licitatia cu strigare astfel: -daca se ofera pretul de pornire al licitatiei care este pretul ofertei valabile, presedintele comisiei de licitatie va creste pretul cu cate un pas de licitatie, pina cand unul dintre ofertanti accepta pretul astfel majorat si nimeni nu ofera un pret mai mare. -In cursul sedintei de licitatie, ofertantii au dreptul sa anunte prin strigare, un pret egal sau mai mare decat pretul anuntat de presedintele comisiei. -Adjudecarea licitatiei se va face in favoarea ofertantului care ofera cel mai mare pret. -Presedintele comisiei de licitatie anunta adjudecatarul, declara inchisa sedinta de licitatie si intocmeste procesul verbal de licitatie cu strigare,s [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro