Craiova › 31 martie 2011

HCL 142/2011 adoptată

SCOATEREA LA LICITAŢIE ÎN VEDERA CONCESIONĂRII A SPAŢIULUI CARE APARŢINE DOMENIULUI PRIVAT AL MUNICIPIULUI CRAIOVA SITUAT ÎN INCINTA DISPENSARULUI UMAN PODARI DIN STR. DISPENSARULUI NR.3 BL.3 SC.2 ÎN VEDEREA AMENAJĂRII UNEI FARMACII

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 142 Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 31.03.2011; Având în vedere raportul nr.44591/2011 întocmit de Direcţia Patrimoniu prin care se propune scoaterea la licitaţie, în vederea concesionării, a spaţiului situat în incinta Dispensarului Uman Podari şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.50, 51, 52, 53 şi 54/2011; În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.884/2004 privind concesionarea unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale şi Ordonanţei Guvernului nr.70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local; În temeiul art.36, alin.2, lit. c, coroborat cu alin.5, lit. b, art.45, alin.3, art.61, alin.2 şi art.123, alin.1 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă scoaterea la licitaţie, în vedera concesionării, a spaţiului care aparţine domeniului privat al municipiului Craiova, situat în incinta Dispensarului Uman Podari, din str. Dispensarului, nr.3, bl.3, sc.2, în vederea amenajării unei farmacii, identificat conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă Caietul de sarcini în vederea scoaterii la licitaţie a spaţiului identificat la art.1, prevăzut în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Preţul minim al redevenţei va fi stabilit prin raport de evaluare, care va fi supus aprobării Consiliului Local al Municipiului Craiova. Art.4. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Craiova să desemneze comisia de evaluare a ofertelor, să încheie şi să semneze contractul de concesiune. Art.5. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Patrimoniu şi Direcţia Economico– Financiară vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR, Dorel Cosmin MARINESCU Nicoleta MIULESCU Anexa nr.2 la Hotărârea nr.142/2011 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Dorel Cosmin MARINESCU CAIET DE SARCINI "CONCESIONARE SPAŢIU SITUAT ÎN INCINTA DISPENSARULUI UMAN PODARI, APAŢINÂND DOMENIULUI PRIVAT AL MUNICIPIULUI CRAIOVA, situat în COMUNA PODARI, str. DISPENSARULUI, NR. 3, BL. 3, SC. 2,în vederea amenajării unei farmacii" 1. Informatii generale privind obiectul concesiunii: Obiectul prezentului caiet de sarcini este concesionarea prin licitaţie publică, a unui spaţiu aparţinând domeniului privat al municipiului Craiova, situat în incinta Dispensarului Uman Podari din comuna Podari, str. Dispensarului, nr. 3, bl. 2, sc. 2. Spaţiul este compus din încăperile 1, 11, 4 şi 2 din releveul acestui dispensar, în vederea amenajării unei farmacii. 1.1. Descrierea şi identificarea bunului ce urmează să fie concesionat: Bunul ce urmează să fie concesionat este un spaţiu liber ce este compus din încăperile 1, 11, 4 şi 2 din releveu clădire dispensar. Destinaţia bunului ce face obiectul concesiunii Spaţiul este liber, fiind destinat pentru înfiinţarea unei farmacii conform accepului exprimat de Ministerul Sănătăţii-Direcţia Juridică şi Contencios prin adresa înregistrată la Primăria municipiului Craiova cu nr. 152536/03.11.2010. Obiectivele de ordin economic, financiar, social şi de mediu urmărite de concedent Prin concesionarea acestui spaţiu se urmăreşte: - administrarea eficientă a domeniului privat al municipiului Craiova prin atragerea de venituri suplimentare la bugetul local; 2. Condiţii generale ale concesiunii 2.1. Regimul bunurilor utilizate de concesionar în derularea concesiunii Spaţiul ce se va concesiona, este situat în Dispensarul Uman Podari ce aparţine domeniului privat al municipiului Craiova, fiind identificat în ANEXA la acest caiet de sarcini. Spaţiul este compus din încăperile 1, 11, 4 şi 2 din componenţa acestui dispensar şi al cărui releveu se regăseşte în ANEXA la acest caiet de sarcini. Procedura de atribuire a contractului de concesionare este prin licitaţie publică. Legislaţia aplicată: 1 - H.G. nr. 884/2004, cu modificările şi completările ulterioare, hotărâre privind concesionarea unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale (în conformitate cu prevederilor art. 2 alin 1 şi art. 9 din această hotărâre); - Legea 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, lege privind administraţia publică locală (în conformitate cu prevederile art. 36 alin. 2 pct. c). 2.2. Obligaţiile privind protecţia mediului Concesionarul are obligaţia de a respecta legislaţia în vigoare privind protecţia mediului pe toată durata derulării contractului. Prin activitatea desfăşurată nu se va polua solul cu diverşi agenţi dăunători, nu vor fi infestate apele freatice sau subterane. În acest scop concesionarul va avea în dotarea activităţii desfăşurate toate capacităţile necesare evitării unor astfel de situaţii. Concesionarul va deţine toate instalaţiile necesare recuperării, depozitării agenţilor poluanţi, deşeurilor ce rezultă din activitatea sa, în vederea recilării acestora. Concesionarul are obligaţia de a încheia contracte cu agenţii economici autorizaţi pentru reciclarea materialelor. Concesionarul are obligaţia de a respecta legislaţia în vigoare privind nivelul zgomotului produs de activitatea proprie desfăşurată în imediata apropiere a celorlalte clădiri ce au destinaţia de locuinţe. Autoritatea publică locală va fi îndreptăţită să aplice legislaţia în domeniu, pentru care are atribuţii, fără a se ţine cont că este parte contractantă. Obligaţiile de mediu trec în sarcina concesionarului începând cu data intrării în vigoare a contractului de concesiune. Toate cheltuielile legate de realizarea obligaţiilor de mediu se vor efectua de către concesionar. 2.3. Obligaţia exploatării spaţiului concesionat Concesionarul este obligat să asigure exploatarea eficace în regim de continuitate şi de permanenţă a spaţiului. Concesionarul are dreptul de a exploata în mod direct, pe riscul şi pe răspunderea sa, spaţiul ce va fi concesionat. Toate avizele şi acordurile (inclusiv documentaţiile necesare) cerute de prevederile normative şi legislative în vigoare pentru desfăşurarea activităţii vor fi obţinute de concesionar pe cheltuială proprie. Lucrările de ecologizare se vor executa de firme de specialitate în acest gen de lucrări, şi cad în sarcina concesionarului. 2.4. Subconcesionarea spaţiului Se interzice subconcesionarea, închirierea sau altă formă de asociere (în tot sau în parte), unei terţe părţi, a spaţiului ce face obiectul acestui contract. 2.5. Durata concesiunii Spaţiul se concesionează pe o perioadă de 15 ani, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata iniţială, cu aprobarea Consiliului Local al Municipiului Craiova. 2.6. Nivelul redevenţei Redevenţa lunară va fi stabilită în urma finalizării procedurii de concesiune prin negociere directă.Preţul rezultat în urma negocierii directe nu va fi mai mic decât cel stabilit prin raportul de evaluare, ce va fi aprobat şi însuşit de Consiliul Local al Municipiului Craiova. Plata redevenţei se va face semestrial. 2 Pentru plata cu întârziere a obligaţiilor contractuale se datorează majorări de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv, conform art. 115 din OG nr. 92/2003. Neplata redevenţei la termen autorizează proprietarul concedent la recuperarea creanţelor conform OG nr. 92/2003. 2.7. Cuantumul garanţiilor solicitate 2.7.1. Garanţia de bună execuţei a contractului de concesiune: în termen de cel mult 90 zile de la data încheierii contractului de concesiune, concesionarul este obligat să depună , cu titlu de garanţie, o sumă fixă reprezentând o cotă-parte din suma obligaţiei de plată către concedent, stabilită de acesta şi datorată pentru primul an de exploatare. Această sumă va fi stabilită la semnarea contractului de concesiune pe baza preţului rezultat din negocierea directă. 2.8. Obligaţii privind protecţia muncii Concesionarul are obligaţia de a respecta legislaţia în vigoare privind protecţia muncii pe durata derulării contractului, cu respectarea tuturor autorizaţiilor privind desfăşurarea activităţii de farmacie. 3. Condiţii de valabilitate pe care trebuie să le îndeplinească oferta 3.1. Oferta se elaborează în limba română. Oferta se depune la registratura Primăriei municipiului Craiova, str. A.I.Cuza, nr. 7. Poate participa la procedura de concesionare prin negociere publică orice persoană interesată. 3.2. Numărul de exemplare în care se depune oferta: un exemplar numit original şi un exemplar numit copie. 3.3 Nu sunt admise ofertele alternative. 3.4.Modul de prezentare, ambalare, sigilare, marcare a ofertei Ofertantul trebuie să sigileze originalul şi copia în plicuri separate, iar pe pe exteriorul fiecărui plic se va scrie, vizibil şi lizibil, “ORIGINAL” şi respectiv “COPIE”. În fiecare din plicurile definite ca original sau copie se vor regăsi documentele precizate la pct. 3.5., la care se mai adaugă: -un plic sigilat ce va conţine oferta financiară, semnată de către ofertant, fără ştersături, modificări sau completări. Pe exteriorul acestui plic se va scrie “OFERTĂ FINANCIARĂ”; -un opis, semnat de către ofertant, în care vor fi trecute toate documentele ce se află în interiorul acestui plic. Cele două plicuri marcate “ORIGINAL” şi “COPIE” se vor introduce întrun plic ( numit plic exterior) ce va fi sigilat de ofertant. Plicul trebuie să fie netransparent. Plicul exterior trebuie să aibă scrise pe el numele şi adresa ofertantului pentru a permite returnarea ofertei, fără a fi deschisă, în cazul în care oferta este declarată întârziată. Plicul exterior va fi însoţit de adresa de înaintare a ofertantului către autoritatea publucă locală, această adresă fiind semnată de către ofertant. Pe adresa de înaintare se va preciza cu claritate, fără ştersături, modificări, adăugirică ofertantul participă la “PROCEDURA DE CONCESIONARE PRIN LICITAŢIE PUBLICĂ A SPAŢIULUI, în vederea realizării unei farmacii în incinta Dispensarului Uman Podari, din comuna Podari, str, Dispensarului, nr. 3, bl. 3, sc. 2“ 3 organizată de concedentul......., cu deschiderea ofertei în ziua...., ora......Aceste elemente (concedentul, ziua, ora) vor fi completate conform celor menţionate în “instrucţiunile de elaborare a ofertei pentru licitaţia publică”. În vederea iniţierii procedurii de concesionare prin licitaţie publică se va publica anunţul de licitaţie publică. Ca urmare a publicării anunţului de licitaţie publică, cei interesaţi vor primi(contra cost) caietul de sarcini şi instrucţiunile de elaborare a ofertei în care se vor preciza ziua, ora şi locul de depunere a ofertei. 3.5. Pentru a fi considerată valabilă, oferta trebuie să conţină cel puţin urmatoarele documente: - Declaraţie pe propria răspundere completată în conformitate cu prevederile art. 180 din OUG nr. 34/2006, precizată în formularul nr. 1, anexat la caietul de sarcini; - Declaraţie pe propria răspundere privind neîncadrarea în situaţiile prevăzute la art. 181 din OUG nr. 34/2006, precizată în formularul nr. 2, anexat la caietul de sarcini; - Acte doveditoare privind intrarea în posesia documentaţiei de atribuire (chitanţă, ordin de plată, cec, etc.); - Certificate constatatoare, valabile la data depunerii ofertei, privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor, şi contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat şi bugetul local; - Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale a ofertantului solicitată de concedent. Documentele care atestă capacitatea de exercitare sunt: o Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului(certificatul va fi emis cu cel mult 30 de zile înaintea datei limită de depunere a ofertei şi va fi depus în original şi copie sau copie legalizată); o Certificat de înmatriculare emis de Camera de Comerţ şi Industrie, în original şi copie; - Copie act de identitate al persoanei împuternicite să participe la desfăşurarea procedurii de atribuire contract de concesiune prin licitaţie publică; Plicul exterior trebuie să fie marcat cu adresa unde se va depune adresa, precizată atât în instrucţiunile de elaborare a ofertei privind atribuirea contractului de concesiune prin licitaţie publică, precum şi la pct. 3.1. din acest caiet de sarcini. Dacă plicul exterior nu este marcat corespunzător, autoritatea publică nu îşi asumă nicio responsabilitate pentru rătăcirea ofertei. Ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu cele precizate în caietul de sarcini şi instrucţiunile de elaborare a ofertei. Oferta are caracter obligatoriu, din punct de vedere al conţinutului şi al formei. 3.6. Depunerea ofertei Ofertantul are obligaţia de a depune oferta la adresa şi până la data limită pentru depunere, stabilite în documentaţia de atribuire a contractului de concesiune prin licitaţie publică. Riscurile legate de transmiterea ofertei, inclusiv forţa majoră, cad în sarcina ofertantului. Oferta depusă la o altă adresă a concedentului decât cea stabilită, sau după expirarea datei limită pentru depunere, nu va fi deschisă, fiind declarată întârziată. 4. Clauze referitoare la încetarea contractului de concesiune 4 Contractul de concesiune încetează în următoarele situaţii: 4.1. La expirarea duratei stabilite în contractul de concesiune. 4.2. În cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin denunţarea unilaterală de către concendent, cu plata unei despăgubiri juste şi prealabile în sarcina acestuia, în caz de dezacord fiind competentă instanţa de judecată. 4.3. În cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concesionar, prin rezilierea de către concendent, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului. 4.4. În cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concendent, prin reziliere de către concesionar, cu plata unei despăgubiri în sarcina concedentului. 4.5. La dispariţia, dintro cauză de forţă majoră, a bunului concesionat sau în cazul imposibilităţii obiective de a-l exploata, prin renunţare, fără plata unei despăgubiri. 4.6. În cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin răscumpararea unei concesiuni, care se poate face numai prin act administrativ al organului care a aprobat concesiunea, la propunerea concedentului. În această situaţie de încetare a concesiunii nu se percep daune. 4.7. Alte cauze de încetare a contractului de concesiune, fără a aduce atingere cauzelor şi condiţiilor reglementate de lege. 5. Litigii Litigiile de orice fel ce decurg din executarea contractului de concesiune sunt de competenţa instanţei judecătoreşti de drept comun. 6. Modalitatea de acordare a concesiunii 6.1. Procedura de atribuire a contractului de concesiune prin licitaţie publică se va desfăşura conform celor precizate în caietul de sarcini şi în ”Instrucţiuni privind modul de elaborare şi prezentare a ofertelor”. Aceste instrucţiuni împreună cu caietul de sarcini vor fi eliberate(contra cost) către cei interesaţi. Contractul de concesiune va fi încheiat cu ofertant după finalizarea procedurii de atribuire a contractului de concesiune prin licitaţie publică. Ofertantul declarat câştigător va trebui să achite contravaloarea cheltuielilor de evaluare a spaţiului înaintea semnării contractului de concesiune, precum şi contravaloarea documentaţiei de atribuire în momentul ridicării acesteia de la sediul concedentului. Contravaloarea fiecăruia va fi precizată în instrucţiunile de elaborare a ofertei. 5

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro