Hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „reabilitarea, modernizarea și dotarea grădiniței cu program prelungit „mugurel”, constanța”
Denumire
Hotărârea nr. 95 din 2019 a Consiliului Local Constanța
Se aprobă documentația tehnică pentru avizarea intervențiilor și indicatorii economici principali ai proiectului de reabilitare, modernizare și dotare a Grădiniței cu program prelungit „Mugurel” din Constanța. Investiția totală estimată este de aproximativ 3,99 milioane lei cu TVA, dintre care partea pentru lucrări de construcții și montaj este de aproximativ 2,76 milioane lei cu TVA. Impact pentru locuitori: se vor aloca fonduri publice pentru această grădiniță, componenta educațională se poate traduce în servicii de învățământ de calitate și acces mai bun pentru copii, cu termenele de execuție indicate prin documentația aprobată.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii şi principalii indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu program prelungit „Mugurel“, Constanţa”, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre
STA
ul 3 ROMÂNIA
a JUDEŢUL CONSTANȚA
MUNICIPIUL CONSTANȚA
HOTĂRÂRE
CONSILIUL LOCAL
privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a
principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii
„Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu program prelungit „Mugurel”,
Constanţa”
Consilul local al municipiului Constanţa întrunit în şedinţa extraordinară din
data de 4... 03.2019,
Luând în dezbatere expunerea de motive nr. 48965/08.03.2019 a domnului
primar Decebal Făgădău, raportul de specialitate al Direcţiei dezvoltare și fonduri
europene înregistrat sub nr.49254/11.03.2019, raportul Comisiei de specialitate
nr.i de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe și administrarea
domeniului public și privat al municipiului Constanţa și raportul Comisiei de
specialitate nr.4 pentru activități științifice, învăţământ, sănătate, cultură, sport,
culte și protecție socială;
Având în vedere prevederile Programului. Operațional Regional 2014-2020, Axa
prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.4 —
Investiţiile în educaţie și formare, inclusiv în formare profesională, pentru
dobândirea de competenţe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea
infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv specific 4.4 - Creșterea calității
infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educație timpurie și sprijinirea
participării părinţilor pe piața forței de muncă, precum și cerințele Ghidului
solicitantului - condiții generale de accesare a fondurilor;
Văzând dispoziţiile art. 44, alin (1), din Legea nr.273/2006 privind finanţele
publice locale;
În temeiul prevederilor art.36 alin.(2) lit.b), alin. (4) lit. d) și art. 115 alin.(1)
lit.b) din Legea nr.215/2001 privind adminstraţia publică locală, republicată, cu
modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE
Art.1 Se aprobă documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii şi principalii
indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitarea,
modernizarea și dotarea Grădiniței cu program prelungit „Mugurel“, Constanţa”,
conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Valoarea totală estimativă a investiţiei:
-3.356.236,81 lei fără TVA, adică 3.987.982,84 lei (cu TVA) total investiție.
-2,315.389,74 lei fără TVA, adică 2.755.313,79 lei (cu TVA), construcții și montaj.
Art.3 Compartimentul relații consiliul local și administrația locală va comunica
prezenta hotărâre Direcției dezvoltare și fonduri europene, Direcţiei achiziții şi
investiţii publice, Direcţiei financiare pentru aducerea la îndeplinire şi spre ştiinţă
Instituţiei prefectului județului Constanța.
Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali, astfel:
pentru, _———___ împotrivă, _— ___ abţineri.
La data adoptării sunt în funcţie as consilieri din 27 membri.
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ,
OSZAR MASURA SECRETAR
Ceas se MARCELA ENACHE
CONSTANTA 208 au
pă
CONSILIUL LOCAL CONSTANTA Anexa nr.
Descrierea investitiei si
prezentarea Indicatorilor tehnico-economici
Reabilitarea, modernizarea si dotarea
Gradinitei cu program prelungit "Mugurel", Constanta
Obiectivul general al proiectului Reabilitarea, modernizarea si dotarea Gradinitei cu program
prelungit "Mugurel", Constanta este reabilitarea, modernizarea precum si echiparea/dotarea cu
necesarul desfasurarii activitatilor educationale in conditii optime, creand in acelasi timp
conditii de invatamant specifice nivelului Uniunii Europene.
Obiectivul specific al proiectului este crearea de spatii adecvate, necesare derularii activitatii
educationale in institutia de invatamant pentru imbunatatirea infrastructurii de educatie la
nivelul Municipiului Constanta si implicit a procesului educational.
Situatia existenta a obiectivului de investitii
Anul construirii: 1972
Regim de inaltime: P+1E
Constructia are destinatia de gradinita.
Avand in vedere lunga perioada de exploatare a acesteia, se constata un grad avansat de
uzura fizica, de unde rezulta necesitatea reabilitarii si dotarii corpului de cladire.
Situatia propusa a obiectivului de investitii
Coeficientii urbanistici nu se modifica, astfel ca, din acest punct de vedere situatia
existenta este identica cu cea propusa.
Sc CI (cresa+gradinita) = 273,00+674,00=943,00mp
Sc C2 (anexa) = 11,66mp
Sc C3 (anexa) = 12.,39mp
Sc total (C1+C2+C3) = 967,00mp
Sd C1 (cresatgradinita) = 546,00+1.348,00=1.894,00mp
Sd C2 (anexa) = 11,66mp
Sd C3 (anexa) = 12.39mp
Sd total (C1+C2) = 1.910,05mp
In urma lucrarilor de desfiintare, construire, consolidare, reabilitare si modernizare va
rezulta urmatorul bilant teritorial:
Bilant teritorial
Suprafata teren: 4.747,81 mp
EXISTENT PROPUS TOTAL
Suprafata construita (C1+C2+C3) 971,05mp 0,00mp 971.05mp
Suprafata desfasurata(C1+C2+C3) 1.918,05mp 0,00mp 1.918,05mp
ANEXA LA
|ncLMNR. ÎI 2of
POT 20,45% 0,00% 20,45 %
CUT 0,40 0,00 0,40
Mod de utilizare al terenului:
S teren = 4.74781mp = 100%, din care:
S constructii = 971,05mp = 20,45%
S circulatii pietonale /rutiere = 879,26mp = 18,52%
S podeste/trepte = 35,40mp = 0,75%
S spatii verzi = 2.862,10mp = 60,28%
Din punct de vedere functional, pentru a corespunde legislatiei in vigoare (mai ales
| exigente ISU si DSP), se propun cateva recompartimentari interioare:
- inchiderea casei de scara;
- realizarea unei scari noi - scara metalica exterioara;
- recompartimentarea grupurilor sanitare si asigurarea accesului facil pentru persoanele
cu dizabilitati (grup sanitar separat creat, ce corespunde nevoilor speciale ale acestora);
- realizarea unei incaperi speciale pentru echipament CSI (Control si Semnalizare
| incendiu) / supraveghere;
| - desfiintarea unor pereti in vederea obtinerii unor spatii de invatat (sali de grupa, sala
| de mese) adecvate, respectiv: 4 sali de grupa la parter si 4 sali de la etaj;
| - recompartimentarea zonei de bucatarie si sala de mese;
| - crearea de spatii pentru dulapuri-vestiare pe coridoare;
- crearea unui izolator dotat cu grup sanitar in imediata apropiere a accesului in cladire
(la parter);
| - recompartimentarea zonei de spalatorie/uscatorie/calcatorie si birouri pentru personal
| (la etaj);
- amplasarea de rampe in doua dintre zonele de acces in cladire spre a facilita
exploatarea acesteia de catre persoanele cu dizabilitati.
Din punct de vedere constructiv, solutiile tehnice de interventie propuse:
- termoizolarea soclului cladirii cu polistiren extrudat cu grosime de 8 cm, care se va
prelungi 60 cm sub cota trotuarului;
- termoizolare peretilor exteriori si a aticului cu vata minerala bazaltica de 15 cm
| | grosime, montat pe fata exterioara a peretilor;
| - reabilitarea terasei, prin decopertarea tuturor straturilor existente pana la betonul de
panta si inlocuirea sistemului prin introducerea de polistiren expandat de 15 cm grosime, montat
pe fata exterioara a terasei;
- inlocuirea tamplariei exterioare (usi si ferestre) existente aflata in stare buna, dar
neetansa, cu o tamplarie performanta din punct de vedere energetic din P.V.C., cu geam tripan
si acoperire selectiva cu 3 garnituri de etansare;
- refacerea finisajelor interioare pentru intreaga cladire, deoarece la interiorul cladirii se
impune efectuarea de lucrari de interventie cu caracter generalizat, atat pentru elementele de
constructie, cat si pentru instalatii;
- repararea elementelor de constructie ale fatadei care prezinta pericol de desprindere
si/sau afecteaza functionalitatea cladirii;
- repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei;
- demontarea instalatiillor si a echipamentelor montate aparent pe fatadele/terasa *
cladirii, precum si montarea/remontarea acestora dupa efectuarea lucrarilor de interventie;
- crearea/adaptarea intrarilor pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilitati si
alte masuri de dezvoltare durabila;
ANEXA LA
CJ
- refacerea hidroizolatiei perimetrale; HCLM NR. As RO
- inlocuirea instalatiei de iluminat interior;
- lucrari de crestere a performantei energetice aferente instalatiilor termice si sanitare;
- instalare sistem de climatizare si ventilare mecanica pentru asigurarea calitatii aerului
interior;
- inlocuirea sistemului electric: conductori, prize si intrerupatoare;
- repararea/inlocuirea instalatiei de distributie a apei reci si/sau a colectoarelor de
canalizare menajera si pluviala din canalul tehnic al cladirii pana la caminul de bransament.
In plus fata de acestea, pentru a realiza recompartimentarile interioare mentionate
anterior, se vor efectua operatiuni de:
- desfiintare pereti existenti fara rol structural;
- desfiintare/demontare tamplarie pentru constructiile provizorii;
- inlocuirea finisajelor interioare si exterioare si a tamplariei existente;
- dotarea cu mobilier si echipamente necesare in procesul de invatare;
- prevederea de usi/dispozitive/compartimentari ce vor satisface cerintele legate de
securitatea la incendiu.
Principalii indicatori tehnico-economici
1. Indicatori valorici:
Valoare totala a obiectivului de investitii:
3.987.982,84 lei (cu TVA) / 3.356.236,81 lei (fara TVA) din care:
Valoarea constructii-montaj (C+M):
2.755.313,79 lei (cu TVA) / 2.315.389,74 lei (fara TVA)
Durata de realizare (luni) 18 luni
2. Capacitati (în unitati fizice si valorice):
Suprafata construita studiata (gradinita) - 674,00 mp
Suprafata desfasurata studiata (gradinita) - 1.348,00 mp
Cost unitar investitie de baza — 2.063,44 lei/mp (exclusiv TVA)
Cost unitar C+1 — 1.634,51 lei/mp (exclusiv TVA)
Cost investitie:
- Valoarea constructii + instalatii: 2.190.246,99 lei (exclusiv TVA)
- Valoarea montaj utilaje: 27.717,67 lei (exclusiv TVA)
- Valoarea Utilaje cu montaj: 201.154,00 lei (exclusiv TVA)
- Valoarea Utilaje fara montaj: 97.506,80 lei (exclusiv TVA)
- Valoare dotari: 248.380,35 lei (exclusiv TVA)
Cost total investitie de baza: 2.765.005,81 lei (exclusiv TVA)
[3 58) Proiectant,
PRRSEDINTE ȘEDINȚĂ, SC BOLINĂ ONGJONSULT SRL
» OYÂOC. WMUOARA- CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
“ MARGELa SNAC
ce (0 d pai
Beneficiar:Municipiul Constanţa
februarie 2019
„Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Grădiniţei cu Program Prelungit Mugurel, Constanţa”
DEVIZUL GENERAL
privind cheltuielile necesare realizarii obiectivului de investitie
„Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Grădiniţei cu Program Prelungit Mugurel, Constanţa”
ANEXA LA
HCLM NR, Ad 1202
Valoare TVA Valoare
Pi Denuniire capitol si subcapitol de cheltuieli (fara TVA) — cu IA)
lei 5 lei . „ei
1 2 DESE 4 5
CAPITOLUL 1
Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului
1.1 |Obtinerea terenului 0.00 0.00 0,00
1.2 |Amenajarea terenului 12,694.06| 2411.87 15,105.93
1.3 |Amenajari pentru protectia mediului si aducerea la starea initiala 25,172,12 4,782.70 29,954.82
1.4 |Cheltuieli pentru relocarea /protecţia utilităţilor 0.00 0.00 0.00
PATAT, CAPITOLUL 1 | Ă _37,866,18 „7,494.57 45,060.75
OLUL 2
Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului
2.1. [Reţele de utilități 25,341.31 4,814.85 30,156.16|
TOTAL CAPITOLUL 2 , 25,341,31|: 4,814.85 _30,156.16
CAPITOLUL 3
Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica
3.1 [Studii 6,200.00 1,178.00 7,378.00
3.1.1 Studii de teren 6,200.00 1,178.00 7,378.00
3.1.2. Raport privind impactul asupra mediului 0.00 0.00 0.00
3.1.3. Alte studii specifice 0.00 0.00 0.00
3.2 |Documentaţii suport și cheltuieli pentru obtinerea de avize, acorduri si autorizatii 1,000.00 190.00 1,190.00
3.3 |Expertizare tehnică 9,900.00 1,881.00 11,781.00
3.4 |Certificarea performanței energetice şi auditul energetic al clădirilor 6,100.00 1,159.00 7,259.00
3.5 [Proiectare si inginerie 111,800.00 21,242.00 133,042.00
3.5.1. Temă de proiectare 0.00 0.00 0.00
3.5.2. Studiu de prefezabilitate 0.00 0.00 0.00
3.5.3 Studiu de fezabilitate / documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii și deviz 22,400.00 4,256.00 26656.00
ae Documentațile tehnice necesare în vederea obţinerii avizelor / acordurilor / 2,400.00 456.00 2,856.00
3.5.5. Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie 7,000.00 1,330.00 8,330.00
3.5.6. Proiect tehnic şi detalii de execuţie 80,000.00 15,200.00 95,200.00
3.6 [Organizarea procedurilor de achizitie 0.00 0.00 0.00
3.7 |Consultanţă (management implementare proiect) 106,300.00 20,197.00 126,497.00
3.7.1. Managementul de proiect pentru obiectivul de investiţii 60,100.00) 11419.00 71519.00
3.7.2. Auditul financiar 46,200,00| 8,778.00 54,978.00
3.8 [Asistenta tehnica (din partea proiectantului+dirigentie de santier) 88,590.03 16,832.11 105,422.14
3.8.1. Asistenţă tehnică din partea proiectantului 16,590.03 3,152.11 19,742.14
3.8.1.1. pe perioada de execuţie a lucrărilor 11,060.02 2101.41 13,161.43
ici de cae aviztde către Inspectoratul de tin bot 533001 105070 650071
3.8.2. Dirigenţie de şantier din valoarea investitiei 72,000.00 13,680.00 85,680.00
TOTAL CAPITOLUL 3 5555 329,890.03 _62,679.11 392,569.14
CAPITOLUL 4
Cheltuieli pentru investitia de baza
41 hi Constructii si instalatii 2,190,246.99 416,146.93 2,606,393.92
4.2 |Montajul utilajelor echipamente tehnologice si functionale 27,717.67| 5,266.36 32,984.03
4.3 |Utilaje, echipamente tehnologice si functionale cu montaj 201,154.00) 38,219.26 239,373.26
44 |Utilaje fara montaj si echipamente de transport ANEXA LA 97,506.80 18,526.29 116,033.09
4.5 |Dotari UCM NB O| O 12010 248,380.35| 47,192.27| 295,572.62
4.6 |Active necorporale = 0.00 0.00 0.00
TOTAL CAPITOLUL 4 _ 2,765,005.81|; 525,351.11 3,290,356.92
CAPITOLUL 5
Alte cheltuieli
5.1 [Organizare de santier 57,029.32 10,835.57 67,864.89
5.1.1|Lucrari de constructii si instalatii aferent organizarii de santier: 2.0% x (cap.1+2+4) 34,217.59| 6,501.34 40,718.93
5.1.2| Cheltuieli conexe organizarii de santier 22,811.73 4,334.23 27,145.96
5.2 |Comisioane, cote, taxe, costul creditului 31,257.76 0.00 31,257.76
5.2.1. Comisioane si dobinzi aferente creditului bancii finantatoare 0.00 0.00] 0.00
5.2.2. Cota aferenta ISC pentru controlul calitatii lucrarilor de constructii 11,576.95| 0.00 11,576.95
aa cota aferenta ic bi controlul Statului in amenajarea teritoriului, urbanism si 2,315.39) 0.00 2,315.39
5.2.4. Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor - CSC 11,576.95 0.00 11,576.95
5.2.5. Taxe pentru acorduri, avize conforme si autorizatia de construire /desfiintare 5,788.47 0.00 5,788.47
5.3_|Cheltuieli div. si neprevazute (10% din chelt. (cap.1+2+4)) 84,846.40 16,120.82 100,967.22
5.4 |Cheltuieli pentru informare şi publicitate 16,000.00 3,040.00 19,040.00
|TOTAL CAPITOLUL 5 | _ 189,133.48| 29,996.39 219;129.87
CAPITOLUL 6
Cheltuieli pentru probe tehnologice si teste
6.1 |Pregatirea personalului pentru exploatare 0.00 0.00 0.00
6.2 |Probe tehnologice si teste 9,000.00 1,710.00 10,710.09
TOTAL CAPITOLUL 6 | __9,000.00 1710.00 10,710.00
: = TOTAL GENERAL 3,356,236;81| -..631,746.03[..:-3,987,982.84
Din care C+M (1.251.341.442%4.1+4.2+5.1.1) 2,315,389.74|.. 439,924.05|:* 2,755,313.79
Beneficiar
UAT MUNICIPIUL CONSTANTA
PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ,
QOZ OC. MA ARAOARA
Or
CONIRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
eee pere
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.