CONSTANT, A
ROMÂNIA
JUDEŢUL CONSTANŢA
MUNICIPIUL. CONSTANŢA
CONSILIUL LOCAL
Tomis
ConsrantiAtP
HOTĂRÂRE
pentru modificarea
HCL nr. 94/2023 privind aprobarea documentaţiei de avizare a
lucrărilor de intervenţie și a pricipalilor indicatori tehnico-economici pentru
obiectivul de investiții «Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniţei cu program
prelungit "Căsuța de Turtă Dulce", Constanţa»
Consiliul local al municipiului Constanţa întrunit în şedinţa ordinară, din data
de 208.12. PORA ;
Având în vedere:
erat obare al domnului primar Vergil Chiţac înregistrat sub
nr. i CÂSA ja ie
- raportul, de ialitațe al Direcţiei dezvoltare și fonduri europene, înregistrat
sub nr. SĂ 8% 5) 1a. 9005
- avizul Comisiei de E te nr. 1 de studii, prognoze economico-sociale,
buget finanţe și administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanţa;
- avizul Comisiei de specialitate nr. 4 pentru activităţi ştiinţifice,
învăţământ,sănătate, cultură, sport, culte şi protecţie socială;
În conformitate cu prevederile:
- art. 10 alin. (4) lit. b) din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi
conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente
obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și
completările ulterioare;
- Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările şi completările
ulterioare;
Luând în considerare:
-
HCL nr. 94/2023 privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de
intervenție și a pricipalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii
«Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniţei cu program prelungit "Căsuţa de
Turtă Dulce", Constanţa»;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) și art. 196 alin.
(1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se modifică art. 1 din
HCL nr.94/2023, în sensul actualizării principalilor
indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii «Reabilitarea,
modernizarea și dotarea Grădiniţei cu program prelungit "Căsuţa de Turtă Dulce",
Constanța», conform anexei - Deviz general, care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.Il Se modifică art. 2 din
HCL nr. 94/2023 și va avea următorul cuprins:
"Art.2 Valoarea totală estimativă a investiţiei este de: 10.011.594,30 lei fără
TVA, respectiv 11.901.028,65 lei cu TVA, din care C+M: 4.977.141,82 lei fără TVA,
respectiv 5.922.798,77 lei cu TVA.“
Art. III Celelalte prevederi ale
HCL nr. 94/2023 rămân neschimbate.
Art.IV Compartimentul secretariat, relații consiliul loca! și administraţia publică va
comunica prezenta hotărâre Direcţiei dezvoltare și fonduri europene, Direcţiei
financiare în vederea ducerii la îndeplinire și Instituţiei prefectului - județul
Constanţa, spre știință.
Prezepța hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel:
pentru, __77___ împojţivă, _"—___ abţineri.
La data adoptării sunt în funcție de consilieri din 27 membri.
PREŞEDINTE ŞEDINŢ,
MARu s muyleă
CONSTANŢA
nr. 000/18,10. 3025
Deviz General HG 907/2016
Servicii de elaborare a di tehnico-economica si tehnica privind [
"REABILITAREA, MODERNIZAREA SI DOTAREA GRADINITEI CU PROGRAM PRELUNGIT "CASUTA DE TURT, DULCE"
UAT MUNICIPIUL CONSTANTA
Valoare Valoare
N Denumirea şi sub de (fara TVA) TVA (euTVA)
lei lei lei
1 2 3 a 5
CAPITOLUL 1: Cheltuieli pentru obtinerea şi amenajarea terenului
1.1 Obtinerea terenului 0.00 0,06) 0,00)
1.2 |Amenajarea terenului 009| 0,00 0,00
1.3 jari pentru protectia mediului şi aducerea a starea initiala 0.00) 9.00) 0.00)
1.4_|Chetuieli pentru relocarea / protectia utiitatior 000) 0,00) 0.0)
TOTAL CAPITOL 1 0.00 0,00) 0,00|
(CAPITOLUL 2: Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului
2,1 |Canalizare 25.514,68] 4.858,19 30.433,87]
22 Alimentare cu apa 25.135,51 4.175,75] 29911.26)
23. |Hidrană exteriori 20.072.60| 3.813,79] 29.806,39)
24 _|Retea termoficare 28.30200) 5.377,38) 3.679,38)
2,5 [Alimentare cu energie electica. 141.046,50) 26.198,84] 167.845,34]
|TOTAL CAPITOL 2 240.131,29] 45.624,95] 285.756,24]
CAPITOLUL 3: Cheltuieli pentru proiectare şi asistenta tehnica |
3.1 [Studă 5.835,00] 1.070,65 6.705,65]
3.1.1 Studii de teren 5.635,00 1.070,65] 6.105,65]
3.1.2 Raport privind impactul esupra mediului . 000 0.00 0.00
[3.1.3 At sudi speciice 0,00 0,00 0.00
3.2 |Documentati suport si cheltuieli pentru obtinerea de avize, acorduri şi autorizatii 6.935,00) 1.317,65 8.252,65
3.3 _JExperiza tehnica 5.835,00) 1.070,65 6.705,55]
ri 3.4_|Cerificarea performantei energetice si auditul energetie al cladirilor 3.381,00) 642,39] 4.029,39)
o, 3.5 [Proiectare 86.779,00 16.488,01) 108.287.01|
în 3.5.1 Tema de proiectare, 0,00 9,00) 0,00
[3.5.2 Studiu de prefezebiitate 0,00 000 0.09]
3.5.3 Studiu de fezabiitete / ie de avizare a lucrarilor de interveni si deviz general 36.064,00 6.852,16] 42.916,16)
3.54 Documentatie tehnice necesare în vederea obtineri vizelor / acordurilor / autorizatilor 11.27000 2.141,30 18.411,30
3.5.5 Verificarea tetinica de caltate a proiectului tehnic si a detelilor de execuție 5.635,00 1.070,65] 6.705,65]
3.5.6 Proiect tehnic si detali de executie 33.81000, 6.423,30] 40.233,90|
3.8 Organizarea procedurilor de achizitie 12.000,00 2.280,00] 4.280,00)
3.7 Consultanta 120.000,00) 22.800,00| 142.800,00)
3:71 de proiect pentru obiectivul de investiti 100.000,00 19.000,00 119.000.00)
[3.7.2 Audtu)finenciar 20.000,00, 3.800,00 23.800.00|
3.8_jAsistenta tehnica. 183.635.00) 25.390.685] 169.025,85|
3.8.1 Asistenta tehnica din partea pro i 5.835,00) 1.070,65) 6.105,65
3.8.1.1 pe perioada de executie a lucrarilor. 4.635,00, 880,65 5,515,65|
3.8.1.2 pentru partcperea pi ile fazele incluse în de controla) lucrarilor de executie, avizat de catre ISC 1.000,90 180,09] 1.190,00
3.8.2 Diigentie de santier 110.000,00) 20.900,90) 130.900,00)
3.8.3 Coordonator în materie de securitate și sănătate -- conform Hotărârii Guvemului nr. 300/2006, cu modificările şi completările ulterioare” 18.00.00) 3.420,00) 21.420,00|
|TOTAL CAPITOL 3 374.000,00| 71 060,00] 445.060,00|
(CAPITOLUL 4: Cheltuieli pentru investitia de baza
44 Constructii şi instalatii 4.422 590,21 840.292,14] 5.262.882,35|
4.2 |Montaj utiele, si functi 246.044,21 46.741,34| 292.189,11]
43 |Utitaje, ŞI functionale care monta) - 909.506,40 172.806,22] 1.082.312,62
4.4_jUttale, şi care nu montaj si de! 30.000,00] 5.700,00) 35.700,00]
4,5_|Dotari 0,00) 0,00, 0,00]
4.6__Active necorporale 0,00) 0,00] 0.00]
PR TOTAL CAPITOL 4 5:608.137,88| 1.065,546,20) 6.673.684,08|
LII [CAPITOLUL 5: Alte cheltuieli
_ 5.1 Organizare de şantier 128.361,86] 24.380,75] 152.750,61
5.1.1. Lucrari de constructi 68.379,05 12992.02 81.37.07]
5.1.2. Cheltuieli conexe organizarii şantierului 59.902.81 1.396,73 71.379,54]
5.2. Comisioane, cote, taxe, costul creditului 67.203,00| 9.00) 67.203,00]
5.2.1 Comisioanele si dobanzile aferente creditului bancii finantatoare 0.00) 0,00) 0,00)
5.2.2 Cota aferenta ISC pentru controlul calitatii lucrarilor de constructii 24.890,00| 0,00) 24.890.00]
5.2.3 Cola aferenta ISC pentru controlul statului în teritoriului, si pentru autorizarea iucrarilor de ă 4.976,00) 0.00] 4.978,00]
5.24 Cola aferenta Casei Sociale a Constructorilor - CSC 24.890,00 9.00) 24.890,00
5.2.5 Taxe pentru acorduri, avize conforme si autorizatia de construire ] desfiintare 12.445,00 000| 12.445.009
5.3 Cheltuieli diverse şi neprevazute (10%) 606.866,32] 115.304, 98) 722.173,30
5.4_|Chetuieli pentru informare si publicitate 25.00.00] 4.750,00) 29.750.009
TOTAL CAPITOL 5 827.433,18| 144.443,73] 971.876,91
CAPITOLUL 6: Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste
6.1 |Pregati ide e 0.04) 0.90) 0,90]
6.2_|Probe tehnologice şi teste 16.000.00) 2.850,00] 17.850,00)
TOTAL CAPITOL 6 15.000,00| 2.850,00 17.850,00|
CAPITOLUL 7: Cheltuieli aferente marjei de buget și pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preţ
7.1 |Chettuien aferente mariei de buget 25% din (1.2 +1.3 +14 +2 +3.1 +3,2 +3.3 +35 +31 +38 +4 +5.1.1) 1.568.816,81| 298.075,1$I 1.866.892,00]
7,2. |Chetuiet: pentru constituirea rezervei de i tare pentru de preţ 1.378.075,14] 261.034,28) 1.839.909,42]
TOTAL CAPITOL 7 2.946.891,95| 559.909,47| 3.506.801,42|
TOTAL GENERAL 10.011.594,30|___1,889.434,35| 11.901.028,65|
din care: C+M (1.2 +4.3 + 1.4 + 2 44.1 + 4.2 + 5.1.1) 4.977.141,82] 945.656,95|___5.922.798,77)
=
Elaborator: . 4 ” Beneficiar
S.C. HOLIDA UAT MUNICIPIUL CO
cikreeiseita NZAZĂ
SECRETAR G ,
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.