31 octombrie 2023

HCL 448/2023 Constanța adoptată

Hotărâre privind trecerea terenului în suprafață de 480 mp, situat în municipiul constanța, str. poporului nr. 121 bis, din domeniul privat al municipiului constanța în domeniul privat al statului în vederea dării în administrare autorității naționale pentru protecția consumatorilor

Denumire
Hotărârea nr. 448 din 2023 a Consiliului Local Constanța
Emitent
Consiliul Local Constanța
Număr
448 / 2023
Data
31 octombrie 2023
Localitate
Constanța, județul Constanța
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide trecerea unui teren de 480 mp din domeniul privat al municipiului Constanța în domeniul privat al statului, pentru a fi dat în administrare Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Practic, terenul trece de la administrația locală la cea națională, ceea ce înseamnă că statul va administra această bucată de teren, în vederea activităților ANPC. Pentru locuitori, nu apar termene sau bani direcți în text, dar decizia poate influența folosirea și administrarea zonei respective în interesul protecției consumatorilor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă trecerea terenului în suprafaţă de 480 mp situat în municipiul Constanţa, str. Poporului nr.121 bis, identificat cu număr cadastral 258884 și carte funciară nr.258884, din domeniul privat al municipiului Constanţa în domeniul privat al statului în vederea dării în administrarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, având o valoare de inventar de 901.000 lei, conform anexelor nr.1 şi nr.2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

GONSTANTA ROMANIA tii” & JUDETULCONSTANTA 1 | 3% MUNICIPIUL CONSTANTA CONSILIUL LOCAL TOMIS Consranriatti HOTĂRÂRE privind trecerea terenului în suprafaţă de 480 mp situat în municipiul Constanţa, str. Poporului nr.121 bis, din domeniul privat al municipiului Constanţa în domeniul privat al statului în vederea dării în administrare;/ Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor Consiliul local al municipiului Constanţa întrunit în şedinţa ordinară din data de 34, /6, 2023; Având în vedere: - referatul, de aprobare al domnului primar Vergil Chiţac înregistrat sub - raportul de specialitate al Serviciului patrimoniu-Direcţia patrimoniu din ca ai cției generale urbanism și patrimoniu înregistrat sub nr.4205. 2:30 Si 4: 40..2023; - avizul Comisiei de specialitate nr 1 - de studii, prognoze economico- sociale, buget, finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului Constanta; - avizul Comisiei de specialitate nr.5 pentru administraţie publică, juridică, Ă apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului; În conformitate cu prevederile: . - art.359 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; - anexa nr. 1 la H.C.L, nr. 336/2021 privind completarea şi actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa. Luând în considerare; - - adresa nr. 503/16.02.2023 înregistrată la Primăria municipiului Constanța sub nr.9229/16.01.2023 a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor; - Nota - Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr.5022/11.05.2023; - cererea Guvernului României înaintată de Secretariatul General al Guvernului nr. 20/20076/M.N./09.06.2023 înregistrată la Primăria municipiului Constanţa sub nr.112330/13.06.2023; - extrasul de carte funciară nr. 258884 eliberat de O.C.P.I. Constanţa; - adresa Direcţiei Financiare nr. R56643/30.04.2023. În temeiul prevederilor art.129 alin.(14) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. HOTĂRĂŞTE: Art. 1 — Se aprobă trecerea terenului în suprafaţă de 480 mp situat în municipiul Constanţa, str. Poporului nr.121 bis, identificat cu număr cadastral 258884 și carte funciară nr.258884, din domeniul privat al municipiului Constanţa în domeniul privat al statului în vederea dării în administrarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, având o valoare de inventar de 901.000 lei, conform anexelor nr.1 şi nr.2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 — (1) Trecerea terenului identificat la art.1 este condiţionată de plata contravalorii bunului care reprezintă valoarea de inventar actualizată. (2) Valoarea de inventar actualizată de 901.000 lei se va achita de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în contul RO56TREZ23121390207XXXXX - venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale - beneficiar Municipiul Constanţa. Art. 3 - Predarea terenului menţionat la art.1 se va face pe bază de Protocol de predare-primire încheiat între reprezentanții Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Serviciul topografie, cadastru și cartografie digitală din cadrul Direcţiei generale urbanism și patrimoniu, după achitarea valorii de inventar actualizată. Art.4 - Se împuternicește primarul municipiului Constanţa să întreprindă toate demersurile legale, necesare pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Art. 5 - Compartimentul secretariat, relatii consiliul local și administraţia publică va comunica prezenta hotărâre Direcţiei patrimoniu din cadrul Direcţiei generale urbanism și patrimoniu, Direcţiei financiare, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în vederea ducerii la îndeplinire şi Instituţiei prefectului - judeţul Constanţa, spre știință. Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel: 22 pentru, împotrivă, _“7_ abţineri. La data adoptării sunt în funcţie AX6- consilieri din 27 membri. PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, MARIUS Țur JUL CA CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, FULVIA-ANTGNELA DINESCU CONSTA A | Lo | 2440. 2023 CONSTANTA ROMANIA pi % JUDETUL CONSTANTA ( MUNICIPIUL CONSTANTA CONSILIUL LOCAL Tomis ConsTANTIANĂ ANEXA NR. 1 LA H.C.L. NR. 244/2203 Elemente Suprafaţă Valoare de Observaţii identificare bun inventor - lei Imobil - teren situat în municipiul - art. 359 din O.U.G. Constanţa, nr.57/2019; str.Poporului teren - nr.121 bis, 480,00 mp 901.000,00 - anexa nr. 1 la H.C.L.nr. carte funciară 336/2021. 258884 nr. cadastral 258884 PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, MARlUS Turică” CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, VA ESCU AARE, AIA ZI ĂAZT-IT RO Plan de amplasament și delimitare a imobilului ANEXĂ LA Scara 1:500 9 Numărul Cadastral [mp] Suprafața măsurată a imobilului Adresa imobilului 258884 480 mp Teren situat în Strada Poporului nr. 121bis, Oraşul Constanţa, Jud. Constanţa Număr Cartea Funciara: Unitatea Administrativ Teritorială (U.A.T.) Constanţa Provine din nr. cad. vechi : 9514 i 790809, y PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ MARIUS Tun 790800. 52, Strada 10) /, CONTRASEMNBAZA SECRETAR GENPRAL, FULVIA ANTOREL DINESC!: 304759 DI n Neniţescu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTAN TA SERVICIUL CADASTRU ad/-10 olprdă x N > SAP A. Date referitoare la teren 2 | Cafegotic de | Suprafaţa clă folosinţă (mp) Menţiuni Teren intravilan împrejmuit cu gard din plăci de beton şi porţi de 1 Ce 480 fier între punctele 3 — 4 și 4 — 1 şi neîmprejmuit între celelalte puncte Total 480 - B. Date referitoare la construcții Cod Suprafaţa Constr. Destinația construită la sol Menţiuni i (mp) CI CA Ă 15 Anexă, Parter, Birou OPC, din metal, Supr. constr. desfăşurată = 15 mp, - FĂRĂ ACTE - Total 15 - Suprafața totală măsurată a imobilului = 480 mp eset cap Suprafaţa din act = 480 mp Capc âutariza> A a d en PA n tere Era exeCutai > Pam m no Executăsit, i CERTIFICAT a THEA OPERIeroaa € DE ceg Seorgianatfonela AUTORIzap E seorgi, Ura Certificat 3 autirizare': criz A5B.r, ti RO-B-J e 1683 Nr3i Și măsurători] 9 corectitudinea pieirii jonamie $ coresponciskia acestei; Semnătura si ştampila , pe neta nea naeeenaanaaaei Georyjia na: »Semnat digitelele E! pm. Georgiana-lonela 7 Data: 21.07.2023 lonela 4 i j CoJocea î Dita: 2023.02.24. “- Inspector, Confirm introducerea imobilului în baza de date integrată şi atribuirea numărului cadastral. Semnătura Și parafa Carmen Ştampila BCPI Nicolai Dettpsinit eyes be seaa0ow1s Coj Ocea/ 10:26:14-+03'00'

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: pmconline.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă