30 septembrie 2024

HCL 375/2024 Constanța adoptată

Hotărâre privind modificarea hcl nr. 100/2019 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „îmbunătățirea mobilității în municipiul constanța, între gara cfr și stațiunea mamaia”

Denumire
Hotărârea nr. 375 din 2024 a Consiliului Local Constanța
Emitent
Consiliul Local Constanța
Număr
375 / 2024
Data
30 septembrie 2024
Localitate
Constanța, județul Constanța
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide actualizarea principalilor indicatori tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia”, în funcție de noua anexă cu Devizul general. Valoarea totală a investiției este stabilită la suma de 109.135.195,59 lei fără TVA (129. ???), conform modificării/HCL nr. 100/2019, iar efectele pentru locuitori includ potențial creștere a mobilității între zonă, cu impact aproximativ asupra bugetului local pentru implementare. Termenele, exact bugetele pe subproiecte și zonele afectate vor fi detaliate în anexă și în studiile de fezabilitate actualizate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se modifică art. 1 din HCL nr. 100/2019, în sensul actualizării principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Îmbunătăţirea mobilităţii în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia“, conform anexei - Deviz general, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Ni ROMÂNIA JUDEŢUL CONSTANŢA MUNICIPIUL CONSTANŢA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind modificarea HCL nr. 100/2019 privind aprobarea documentației de | avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici | pentru obiectivul de investiții „Îmbunătăţirea mobilității în municipiul Constanţa, între Gara CFR și stațiunea Mamaia” Consiliul local al municipiului Constanţa întrunit în şedinţa ordinară, din data de 30 09.0084_; Având în vedere: - referatul de aprobare al domnului primar Vergil Chiţac înregistrat sub nr, 193063, 1944, 09. 202/ - "209 ul d eh al Direcţiei strategii și fonduri europene, înregistrat sub nr. y iz) 09 04, | - avizul Comisiei de specialitate nr. 1 de studii, prognoze economico-sociale, Buget finanţe și administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanța; În conformitate cu prevederile: - art. 10 alin. (4) lit c) din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul-cadru al documentațţiilor tehnico-economice aferente gbiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; - Legii nr. 500/2002 privind finanţele pubiice, cu modificările şi completările ulterioare; Luând în considerare: - HCL nr. 100/2019 privind aprobarea documentaţiei de avizare a ucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru gbiectivul de investiții „Îmbunătăţirea mobilităţii în municipiul Constanţa, între Gara IFR și stațiunea Mamaia”; | -HCL nr. 528/2023 privind modificarea HCL nr. 100/2019 privind probarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „îmbunătăţirea mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia” În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) și art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. 1 Se modifică art. 1 din HCL nr. 100/2019, în sensul actualizării principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Îmbunătăţirea mobilităţii în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia“, conform anexei - Deviz general, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 1 Art. II Se modifică art. 2 din HCL nr. 100/2019 și va avea următorul cuprins: "Art.2 Valoarea totală a investiţiei este în cuantum de 109.135.195,59 lei ră TVA, respectiv 129.663.692,69 lei cu TVA, din care C+M: 99.134.000,00 lei fără TVA, respectiv 117.969.460,00 lei cu TVA.” Art.III Celelalte prevederi ale HCL nr. 100/2019 rămân neschimbate. Art.IV Începând cu data aprobării prezentei hotărâri, HCL nr. 528/2023 hcetează să mai producă efecte. Art.V Compartimentul secretariat, relații consiliul local, administrația publică și = OI = fond funciar va comunica prezenta hotărâre Direcţiei strategii și fonduri europene, Direcţiei financiare în vederea ducerii la îndeplinire și Instituţiei prefectului — județul Constanţa, spre știință. Prezenta notâre a fost votată de consilierii locali astfel: pentru, Li împotrivă, __— abţineri. La data adoptării sunt în funcţie IX- de consilieri din 27 membri. PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, 1 pittaelA feo 4 ŢONSTANȚA -._965) 30.09, 908% | ANEXĂ La Proiectant - S.C. URBAN SCOPE S.R.L. j Calea Floreasca Nr.169X, Et 4, Sector 1, Bucuresti Nr. de inreg. CC. : J40/3273/2016 CUI : 35752863 Dă DEVIZ GENERAL AL OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII ÎMBUNĂTĂȚIREA MOBILITĂȚII ÎN MUNICIPIUL CONSTANȚA, ÎNTRE GARA CFR ȘI STAȚIUNEA MAMAIA j Faza de proiectare: EXECUȚIE LUCRĂRI Valorea actualizata aaa , „Valoare , Valoare Nr. crti Denumirea capitolelor 5 i (fara TVA) TVA. (inclusiv TVA) subcapitolelor de.cheltuieli - — - , - lei lei lei CAPITOLUL 1] | i CHELTUIELI! PENTRU OBTINEREA SI-AMENAJAREA TERENULUI - a Bai 1.1 ||Obtinerea terenului 0.00 0.00 0.00 1.2 ||Amerajarea terenului 0.00 0.00 0.00 La Amenajari pentru protectia mediului si 0.00 0.00 0.00 as aducerea terenului la starea initiala +-“1.4. ||Cheltbieli pentru relocare/protectia utilitatilor 0.00 0.00 0.00 TOTALICAPITOL.1 0.00 0:00 = - 0.00 CAPITOLUL 2]... mai Da zi 535 CHELTUIELI PENTRU ASIGURAREA UTILITATILOR NECESARE OBIECTIVULUI - a 2.1 ||Constructii 724,000.00 137,560.00 861,560.00 2.2 | Utilaje, echipamente 0.00 0.00 0.00 TOTALICAPITOL 2 724,000.00 137,560.00 861,560.00 CAPITOLUL 3, CHELTUIELI PENTRU PROIECTARE SI ASISTENTA TEHNICA | 5 i 3.1. Studii 195,916.81 37,224.19 233,141.00 3.1.1. ][Studiide teren 97,900.00 18,601.00 116,501.00 3.1.2. ]|Rapott privind impactul asupra mediului 0.00 0.00 0.00 3.1.3. ]]Alte studii specifice 98,016.81 18,623.19 116,640.00 32, Doculmentatii-suport si cheltuieli pentru obtinerea 2,495.00 474.05 2,969.05 de avize, acorduri si autorizații 3.3, Expertiza tehnica 48,950.00 9,300.50 58,250.50 _ Sa, | Certif carea performantei energetice si audit energetic al 0.00 0.00 0.00 cladirilor 3.5. ||Proiectare 823,250.00 156,417.50 979,667.50 3.5.1 ||Temalde proiectare 89,000.00 16,910.00 105,910.00 3.5.2 ||Studiu de prefezabilitate 0.00 0.00 0.00 353 Studiu de fezabiliitate / documentatie de avizare 342,650.00 65,103.50 407,753.50 a lucrarilor de interventii si deviz generai 3.5.4 Documentatiile tehnice necesare in vederea obtinerii 0.00 0.00 0.00 avizelor / acordurilor / autorizatiilor 3.5.5 Verifițarea tehnica de calitate a proiectului tehnic 0.00 0.00 0.00 si a detaliilor de executie 3.5.6 |Proiett tehnic si Detalii de executie 391,600.00 74,404.00 466,004.00 3.6. ||Organizarea procedurilor de achizitie 0.00 0.00 0.00 3.7. ||Consultanta 260,933.00 49,577.27 310,510.27 | 1 | I rezultă din obligațiile beneficiarului . Bă l Denumirea capitolelor si a Valoare TVA, Valoare +; Nr. crt, | i subca itolelor de cheltuieli (fara TVA) — inclusiv TVA). | Pe pite e H , lei..." lei lei 3.7.1 ||Managementul proiect pentru obiectivul de investitii 119,183.00 22,644.77 141,827.77 3.7.2 ||Consultanta cerere de finantare 83,950.00 15,950.50 99,900.50 3.7.3 ||Auditul financiar 57,800.00 10,982.00 68,782.00 3.8. |Asistenta tehnica 250,753.57 47,643.18 298,396.75 3.8.1 ||Asistenta tehnica din partea proiectantului 48,950.00 9,300.50 58,250.50 3.8.1.1l|pe pețioada de executie a lucrarilor 40,170.00 7,632.30 47,802.30 pentru participarea proiectului la fazele incluse in 3.8.1.2!| programul de control al lucrarilor de exâcutie, avizat de 8,780.00 1,668.20 10,448.20 catre Inspectoratul de Stat in Constructii 3.8.2 Dirigentie de santier 201,803.57 38,342.68 240,146.25 TOTALICAPITOL 3 1,582,298.38 300,636.69 1,882,935.07 CAPITOLUL 4 CHELTUIELI PENTRU INVESTITIA DE BAZA i : 4.1. ||Constructii si instalatii 97,460,000.00 | 18,517,400.00 |115,977,400.00 “2. ||Montăjutilaje, echipamente tehnologice si functionale 159,000.00 30,210.00 189,210.00 aa, Utilaje, echipamante tehnologice si functionale 3,412,000.00 643,280.00 4,060,280.00 care necesita montaj aa. dial echipamante tehnologice si functionale 0.00 0.00 0.00 care rju necesita montaj si echipamente de transport 4.5. |Dotari 1,515,090.00 287,850.00_ | 1,802,850.00 4.6. ||Active necorporale 0.00 0.00 0.00 TOTAL CAPITOL 4 102,546,000.00 | 19,483,740.00 |122,029,740.00 CAPITOLUL 5 ALTE CHELTUIELI .. . N N mr . : 5,1. Organizare de santier 1,052,288.00 199,934.72 1,252,222.72 5.1.4 Lucra i de constructii si instalatii aferente organizarii de 791,000.00 150,290.00 941,290.00 santier 5.1.2 ||Cheltuieli conexe organizarii santierului 261,288.00 49,644.72 310,932.72 5.2. ||Comisione, cote, taxe, costul creditului 1,090,474.00 0.00 1,090,474.00 52. Comisioanele si dobanzile aferente creditului 0.00 0.00 0.00 bancii finantatoare N | Cota ţferenta ISC pentru controlul calitatii lucrarilor de 495,670.00 9.00 495,670.00 constructii Cota ăferenta ISC pentru controlul statutului in 5.2.3 amenajarea teritoriului, urbanism si pentru autorizarea 99,134.00 0.00 99,134.00 lucrarilor de constructii -IlCota ăferenta Casei Sociale a Constructorilor - CSC 5.2.4 | (0.5%lelin valoarea de C+M) 495,670.00 0.00 495,670.00 525| Taxe pentru acorduri, avize conforme si autorizatia de 0.00 0.00 0.00 construire / desfiintare 5.3. |Cheltuieli diverse si neprevazute 2,029,135.21 385,535.69 2,414,670.90 5.4. |Cheltuieli pentru informare si publicitate 111,000.00 21,090.00 132,090.00 PRI . pi 59) . sau, Cheltuieli de informare și publicitate pentru proiect, care 12,500.00 2,375.00 14,875.00 i | | NE ŞI , - Valoare ez Valoare _: Nr. crt. RE - Iti Denumirea capitolelor 5 i (fara TVA): TVA.. (inclusiv TVA) ÎN | a subcapitolelor de cheltuieli i zi - ue NE Ce h Î 2 ei . ei ei Cheltuieli de promovare a obiectivului de investiţie/ 5.4.2.||produsului/ serviciului finanţat 98,500.00 18,715.00 117,215.00 TOTALICAPITOL 5 4,282,897.21 606,560.41 .| 4,889,457.62 CAPITOLUL 6 CHELTUIELI PENTRU PROBE TEHNOLOGICE SI TESTE ZI IE 6.1 ||Pregatirea personalului de exploatare 0.00 0.00 0.00 6.2 ||Proba tehnologice si teste 0.00 0.00 : 0.00 TOTALICAPITOL 6 0.00 0.00 0.00 | | TOTAL GENERAL 109,135,195.59 | 20,528,497.10 |129,663,692.69 din care: C+M (Cap.1.2 + Cap.1.3 + Cap.1.4 + Cap.2 + Capâ.1+ Cap.4.2 +Cap.5.1.1) - 99,134,000.00 | 18,835,460.00 |117,969,460.00 Director d Data 19.09.2024 Beneficiar /Investitor: UAT Municipiul Constanța intocmit, S.C. URBAN SCOPE S,R.L. epartament proiectare Ing. Constantinescu Mihnea PREŞEDINTE SEDINŢĂ, înlueA- ANicel

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: pmconline.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă