HCL 645/2020 Cluj-Napoca adoptată

Preluarea în proprietatea privată și trecerea în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca, a imobilului-teren, identificat cu nr. cad. 338711, înscris în C.F. nr. 338711 Cluj-Napoca.

Denumire
Hotărârea nr. 645 din 2020 a Consiliului Local Cluj-Napoca
Emitent
Consiliul Local Cluj-Napoca
Număr
645 / 2020
Localitate
Cluj-Napoca, județul Cluj
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul local hotărăște să preia în proprietatea privată a municipiului un imobil-teren de 126 mp, identificat cu nr. cad. 338711. Apoi se aprobă trecerea acestui teren din proprietatea privată în proprietatea publică a orașului, cu destinația de drum, pentru a lărgi strada Someșului. Practic, locuitorii vor avea nevoie de această extindere a spațiului rutier pentru trafic/utilizare stradală, iar terenul va fi gestionat ca parte a drumului public.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă preluarea, în proprietatea privată a municipiului Cluj-Napoca, a imobilului-teren, în suprafață de 126 mp., identificat cu nr. cad. 338711 înscris în C.F. nr. 338711 Cluj-Napoca, în baza Declaraţiei autentificate sub nr. 671 din 21 mai 2020, prin notar public

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA HOTĂRÂRE privind preluarea în proprietatea privată şi trecerea în proprietatea publică a municipiului Cluj- Napoca, a imobilului-teren, identificat cu nr. cad. 338711 înscris în C.F. nr. 338711 Cluj-Napoca Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară, Examinând proiectul de hotărâre privind preluarea în proprietatea privată şi trecerea în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca, a imobilului-teren, identificat cu nr. cad. 338711 înscris în C.F. nr. 338711 Cluj-Napoca — proiect din iniţiativa primarului; Reţinând Referatul de aprobare nr. 393796 din 17.08.2020 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator; Analizând Raportul de specialitate nr. 393844 din 17.08.2020 al Direcţiei Patrimoniul municipiului şi evidența proprietăţii şi al Direcţiei Juridice, prin care se propune aprobarea preluării în proprietate privată şi trecerea în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca, a imobilului-teren, identificat cu nr. cad. 338711, înscris în C.F. nr. 338711 Cluj-Napoca; Văzând avizul comisiei de specialitate; Potrivit prevederilor art. 286 alin. (1) şi alin. (4), ale art. 287 lit. b) şi ale art. 296 alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 562 alin. (2), ale art. 861 alin. (1), ale art. 863 lit. e) şi ale art. 889 alin. (1) şi (2) din Codul civil, ale Hotărârii nr. 841/2019 privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu — Construire imobil mixt 28+P-+4E+R, str. Someşului nr. 28, ale Declaraţiei autentificate sub nr. 671 din 21 mai 2020 de către Societatea Profesională Notarială Miclea Florina și Fornade Țeodora-Maria din Cluj-Napoca, prin notar public Miclea Florina; Potrivit dispoziţiunilor art. 129,133 alin. (1), art. 139 şi 196 din Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Se aprobă preluarea, în proprietatea privată a municipiului Cluj-Napoca, a imobilului-teren, în suprafață de 126 mp., identificat cu nr. cad. 338711 înscris în C.F. nr. 338711 Cluj-Napoca, în baza Declaraţiei autentificate sub nr. 671 din 21 mai 2020, prin notar public. Art. 2. Se aprobă trecerea imobilului-teren, prevăzut la art. 1, din proprietatea privată, în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca, cu destinație de drum, în vederea lărgirii străzii Someşului. Art. 3. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii, Direcţia Generală de Urbanism şi Direcţia Economică. Preşedinte de şedinţă, 3 Nr. 645 din 20 august 2020 (Hotărârea a fost adoptată cu 21 voturi)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaclujnapoca.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă