HCL 540/2020 Cluj-Napoca adoptată

Solicitarea de trecere a imobilului-teren situat în municipiul Cluj-Napoca, Piața Gării, în suprafață de 2.414 mp., parte din imobilul cu nr. cad. 272362, înscris în C.F. nr. 272362 Cluj-Napoca, din domeniul public al Statului Român și administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, aflată în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate, în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca.

Denumire
Hotărârea nr. 540 din 2020 a Consiliului Local Cluj-Napoca
Emitent
Consiliul Local Cluj-Napoca
Număr
540 / 2020
Localitate
Cluj-Napoca, județul Cluj
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă trecerea în folosință a unui teren de 2.414 mp din domeniul public al Statului Român (administrat de Ministerul Transporturilor), aflat în concesiune către Compania Națională de Căi Ferate, în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca. Practic, locuitorii vor avea posibilitatea ca acest teren să intre în administrarea municipalității pentru obiective ale orașului, cu impact asupra utilizării ulterioare. Managers, termene și condiții exacte vor fi stabilite prin acte fie prin hotărârea finală sau regulamentele ulterioare, dar hotărârea aprobă doar trecerea, nu detaliază proiectul destinat utilizării.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă solicitarea de trecere a imobilului-teren situat în municipiul Cluj- Napoca, P-ţa Gării, în suprafață de 2.414 mp., parte din imobilul cu nr. cad. 272362, înscris în C.F. nr. 272362 Cluj-Napoca din domeniul public al Statului Român și administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate, în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca, cu destinaţie de drum, în scopul creşterii calității şi mobilităţii urbane prin amenajarea zonei într-un sistem integrat

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA HOTĂRÂRE privind solicitarea de trecere a imobilului-teren situat în municipiul Cluj-Napoca, P-ţa Gării, în suprafață de 2.414 mp., parte din imobilul cu nr. cad. 272362, înscris în C.F. nr. 272362 Cluj- Napoca, din domeniul public al Statului Român şi administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicaţiilor aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate, în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară, Examinând proiectul de hotărâre privind solicitarea de trecere a imobilului-teren situat în municipiul Cluj-Napoca, P-ţa Gării, în suprafață de 2.414 mp., parte din imobilul cu nr. cad. 272362, înscris în C.F. nr. 272362 Cluj-Napoca, din domeniul public al Statului Român și administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate, în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca — proiect din iniţiativa primarului; Reţinând Referatul de aprobare nr. 354337/1 din 24.07.2020 al primarului municipiului Cluj- Napoca, în calitate de inițiator; Analizând Raportul de specialitate nr. 354652 din 24.07.2020 al Direcţiei Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii şi al Direcţiei Juridice, prin care se propune solicitarea de trecere a imobilului-teren situat în municipiul Cluj-Napoca, P-ţa Gării, în suprafață de 2.414 mp., parte din imobilul cu nr. cad. 272362, înscris în C.F. nr. 272362 Cluj-Napoca, din domeniul public al Statului Român şi administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate, în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca; Văzând avizul comisiei de specialitate; Potrivit prevederilor art. 292 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (2), art. 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. (1) Se aprobă solicitarea de trecere a imobilului-teren situat în municipiul Cluj- Napoca, P-ţa Gării, în suprafață de 2.414 mp., parte din imobilul cu nr. cad. 272362, înscris în C.F. nr. 272362 Cluj-Napoca din domeniul public al Statului Român și administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate, în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca, cu destinaţie de drum, în scopul creşterii calității şi mobilităţii urbane prin amenajarea zonei într-un sistem integrat. (2) Suprafaţa de 2414 mp., este identificată conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidența proprietăţii, Direcţia Tehnică şi Direcţia Economică. cretărul genera! VAL municipiului, Jr. Aurora ROȘCA Nr. 540 din 3 august 2020 (Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi) | | | zi uelon] qoa upuayqns [osod unuoo ----- |b]sopoo 1nuoo— 19NI]SU09 1NUo—— 3100H8/N 2juDye|duuoo 1s ajupaipipouu no ANDAISțultupy |Npo9 puiaud 6107/4s 9N0 up ($) 15 (|) "un Z67 "o uuoguoo ayoyaludoud ap njnydoip nJ94sup4) YoNojos ase e1Do nmuad uoley oypyoudns '(dui ipz=s) — z 10] ZA XONADAT C9ec/c "peo'u 0TOZ/0ys TU VAAUVAY.LOH VI VXANV [ îd Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară CLUJ Nr. cerere 126402 | Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj-Napoca Ziua 22 [4 Luna 06 3 Anul 2020 Ş EXTRAS DE CARTE FUNCIARĂ Cod verificare râpă ea posafi PENTRU INFORMARE iii Carte Funciară Nr. 272362 Cluj-Napoca 1] 1] | A. Partea |. Descrierea imobilului TEREN Intravilan Adresa: Loc. Cluj-Napoca, Cartier Cartier, Str Garii, Nr. 8, Jud. Cluj Nr.| Nr. cadastral * ii i Crt | Nr. topografic Suprafaţa* (mp) Observaţii / Referinţe Constructia C3 inscrisa în CF 272362-C3; Constructia C4 înscrisă în CF 272362- AI 2/4382 i5aiaaa C4; Constructia C5 inscrisa in CF 272362-C5; Constructia C6 inscrisa in CF 272362-C6; Constructia C7 inscrisa in CF 272362-C7; Constructia C8 inscrisa in CF 272362-C8; Constructia C9 inscrisa in CF 272362-C9; Constructia C10 inscrisa in CF 272362-C10; Constructia C11 inscrisa in CF 272362-C11; Constructia C12 inscrisa in CF _272362-C12; Construcţii Crt Nr pă antoral Adresa Observaţii / Referinţe e i i Nr. niveluri:1; S, construita la sol:66 mp; PODET DALAT AL 272362-C1 Loc. Cluj-Napoca, Jud. Cluj KM 502+300 g p : Nr._niveluri:1; S. construita la sol:377 mp; PASAJ A1.2 272362-C2 Loc. Cluj-Napoca, Jud. Cluj PIETONAL. SUBTERAN A1.13] 272362-C13 Loc. Cluj-Napoca, Cartier Cartier, Str |Nr. niveluri:1; S. construita la sol:149 mp; C13- Garii, Nr. 8, Jud. Cluj Constructie special pt.depozitat,an 1950,din caramida, fara __lift,fara certificat energetic Cluj-Napoca, Cartier Cartier, Str ÎNr. niveluri:1; S. construita la sol:288 mp; Cl4-Remiza Garii, Nr. 8, Jud. Cluj locomotive automotoare,an 1950,din caramida,fara lift, fara_certificat energetic A1.15] 272362-C15 Loc. Cluj-Napoca, Cartier Cartier, Str |Nr. niveluri:1; S. construita la sol:436 mp; CI5-Statii : Garii, Nr. 8, Jud. Cluj remize ateliere reparatii,an 1949,din caramida,fara lift, - fara certificat energetic A1.16| 272362-C16 Loc. Cluj-Napoca, Cartier Cartier, Sir |Nr. niveluri:1; S. construita la sol:102 mp; CI6-Cladire Ă Garii, Nr. 8, Jud. Cluj birou si magazie;an 1940,din caramida,fara _lift,fara a În Ra -_jeertificat energetic -. i IN Cluj-Napoca, Cartier Cartier, Str ÎNr. niveluri:3; S. construita la so01:2307 mp; Cl7-Hala de Garii, Nr. 8, Jud. Cluj intretinere si reparatii,an 1978,din caramida, fara lift,fara certificat energetic Cluj-Napoca, Cartier Cartier, Str |Nr. niveluri:1; S..construita la sol:53 mp; CI8-Constructie Garii, Nr. 8, Jud. Cluj special pt.depozitat,an 1942,din caramida,fara lift,fara certificat energetic A1.19] 272362-C19 Loc. Cluj-Napoca, Cartier Cartier, Str ÎNr. niveluri:1; S. construita la sol:901 mp; CI3-Rampa : Garii, Nr. 8, Jud. Cluj incarcare-descarcare,an_1954,fara certificat energetic B. Partea ||. Proprietari şi acte A1.14| 272362-c14 | LOC: A1.17| 272362-C17 | LOC: A1.18| 272362-c18 | LOC: Înscrieri privitoare la dreptul de proprietate şi alte drepturi reale Referinţe 94916 / 24/08/2010 Act Administrativ nr. 39, din 10/08/2010 emis de BCPI CLUJ-NAPOCA (act administrativ nr. 41/3160/16-08- 2010 emis de SUCURSALA REGIONALA CF CLUJ; inscris sub semnatura privata nr. 292/16-08-2010 emis de STATUL ROMAN, COMPANIA NATIONALA DE CAI FERATE CFR;); B1 intabulare, drept de PROPRIETATE, dobandit prin Lege, cota actuala Al, AL.1, A1.2 1/1 1) STATUL ROMÂN 45780 / 02/04/2014 Act Administrativ nr. 77685, din 04/03/2014 emis de DIRECTIA TAXE SI IMPOZITE CLUJ-NAPOCA (act administrativ nr. 28541/03-03-2014 emis de BCPI CLUJ-NAPOCA; act administrativ nr. 3358/16-12-2004 emis de REGIONALA DE CAI FERATE CLUj,act administrativ nr. 77685/04-03-2014 emis de DIRECTIA TAXE SI IMPOZITE CLUJ-NAPOCA; act administrativ nr. 28541/03-03-2014 emis de BCPI CLUJ-NAPOCA; act administrativ nr. 634/20-10-2004 emis de SUCURSALA REGIONALA CFR CLUJ; act administrativ nr. 634/20- 10-2004 emis de SUCURSALA REGIONALA CFR CLUJ; act administrativ nr. 155509/06-05-2014 emis de PRIMARIA _MUN.CLUJ-NAPOCA; act administrativ_nr. 54/04-02-2005_emis de SIMC CLUJ;); B3 |intabulare, drept de PROPRIETATEconstruire, dobandit prin Lege, cota | A1.13, A1.14, A1.15, A1.16, A1.17, Document care conţine date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001. Pagina 1 din 5 Extrase pentru informare on-line le adresa epay.ancpi.ro Formular versiunea 1,1 Carte Funciară Nr. 272362 Comuna/Oraş/Municipiu: Cluj-Napoca înscrieri privitoare la dreptul de proprietate şi alte drepturi reale Referinţe ARIS ALIS B3 |actuala 1/1" 1) S.C.INTRETINERE MECANIZATA A CAII FERATE S.A., CIF:16896 C. Partea III. SARCINI înscrieri privind dezmembrămintele, dreptului de proprietate, drepturi reale de garanţie şi sarcini Referinte 94916 / 24/08/2010 Act Administrativ nr. 39, din 10/08/2010 emis de BCPI CLUJ-NAPOCA (act administrativ nr. 41/3150/16-08- 2010 emis de SUCURSALA REGIONALA CF CLUJ; inscris sub semnatura privata nr. 292/16-08-2010 emis de STATUL ROMAN, COMPANIA NATIONALA DE CAI FERATE CER;): c1 intabulare, drept de CONCESIUNEpe o perioadă de 49 ani, începând cu AL, ALI. ALZ data semnării contractului de concesiune nr.224/2002 1) COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. Document care conţine date cu caracter. personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001. Extrase pentru informare on-line la adresa epay.ancpi.ro Carte Funciară Nr. 272362 Comuna/Oraş/Municipiu: Cluj-Napoca Anexa Nr. 1 La Partea | Teren Nr cadastral |Suprafaţa (mp)*| Observaţii / Referinţe 272362 159.300 * Suprafaţa este determinată in planul de proiecţie Stereo 70. DETALII LINIARE IMOBIL C18,108 d ŞI css „să și Sei E 20 05%, 164 „159 pie PS 272362 27 făat2 ] pr 5 au 39 P Ș) C8 c3 G2 e7 anis 47 B5 ee „ce bi au cars ded Barg9 ei RE zi Pi Date referitoare la teren Nr | Categorie [intra | Suprafaţa a PR A crt | folosinţă. |viln (mp) Tarla Parcelă Nr. topo Observaţii / Referinţe 1|__ curti |DA| 159.300 3 - - CURTI CONSTRUCTII constructii Date referitoare la construcţii = Destinaţie Situaţie şi 3 Crt Număr construcţie Supraf. (mp) juridică Observaţii / Referinţe constructii S. construita la sol:66 mp; PODET DALAT KM AL.1 | 272362-C1 industriale si 66 Cu acte|502+300 edilitare constructii S. construita la sol:377 mp; PASAJ PIETONAL A1.2 | 272362-C2 industriale si 377 Cu acte SUBTERAN edilitare constructii Cu acte|S. construita la sol:352 mp; CLADIRE DISTRICT *A1.3| 272362-C3 administrative si 352 in CF social culturale propriu constructii anexa Cu acte[s. construita la sol:846 mp; MAGAZIE *A1.4 272362-C4 846 in CF = propriu constructii de Cu acte [s, construita la sol:146 mp; CLADIRE *A1,5| 272362-C5 locuinte 146 in CF propriu constructii Cu acte]S. construita la sol:2322 mp; CLADIRE DE *A1.6| 272362-C6 administrative si 2.322 in CF [CALATORI - LUNG PARCURS social culturale propriu Document care conţine date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001. Pagina 3 din 5 Extrase pentru informare on-line la adresa epay.ancpi.ro Formular versiunea 1,1 Carte Funciară Nr. 272362 Comuna/Oraş/Municipiu: Cluj-Napoca x Destinaţie Situaţie î Fi Crt Număr construcţie Supraf. (mp) juridică Observaţii / Referinţe „ constructii anexa Cu acte |s. construita la sol:5 mp; FANTANA *A1.7 | _272362-C7 5 in CF propriu constructii Cu acte|5. construita la sol:518 mp; CLADIRE DE *A1.8| 272362-C8 administrative si 518 in CF |CALATORI SCURT PARCURS social culturale propriu constructii Cu acte [5. construita la sol:1502 mp; CLADIRE PENTRU *A1.9| 272362-C9 administrative si 1.502 in CF |BIROURILE ADMINISTRATIEI (SECTIA 13) social culturale propriu constructii anexa Cu acte |s. construita la sol:96 mp; MAGAZIE kA1.10| 272362-C10 96 in CF propriu constructii anexa Cu acte|S. construita la sol:222 mp; MAGAZIE DIN A1.11| 272362-C11 222 in CF |LEMN propriu constructii Ă Cu acte|s. construita la sol:218 mp; CLADIRE DISTRICT +A1,12| 272362-C12 administrative si 218 in CF social culturale propriu constructii S, construita la 'so[:149 mp; C13-Constructie A1.13| 272362-C13 industriale si 149 Cu acte |special pt.depozitat,an 1950,din caramida,fara edilitare lift fara certificat energetic constructii 3 construita la sol:288 mp; C14-Remiza A1.14| 272362-C14 industriale si 288 Cu acte |locomotive automotoare,an 1950,din caramida, edilitare fara lift,fara certificat energetic constructii 5. construită la sol:436 mp; C15-Statii remize A1.15| 272362-C15 industriale si 436 Cu acte |ateliere reparatii,an 1949,din caramida, fara lift, edilitare fara certificat energetic E constructii S. construita la sol:102 mp; C16-Cladire birou A1.16| 272362-C16 administrative si 102 Cu acte|si magazieian 1940,din caramida,fara lift,fara social culturale certificat energetic constructii de 3 construita la s50|:2307 mp; C17-Hala de A1.17| 272362-C17 locuinte 2.307 Cu acte intretinere si reparatii,an 1978,din caramida, fara_lift,fara_certificat energetic constructii Ea construita la sol:53 mp; C18-Constructie A1.18| 272362-C18 industriale si 53 Cu acte special pt.depozitat,an 1942,din caramida,fara edilitare lift,fara certificat energetic constructii 5. construita la sol:901 mp: C15-Rampa A1.19| 272362-C19 industriale si 901 Cu acte incarcare-descarcare,an 1954,fara certificat edilitare energetic Lungime Segmente 1) Valorile lungimilor segmen = Aceasta constructie este inscrisa intr-o carte funciara proprie telor sunt obţinute din proiecţie în plan. Punct| Punct Lungime| Punct| Punct Lungime Punct| Punct Lungime început sfârşit segment| | începutsfârşit segment| | începutisfârşit segment d 2 52,359. 2 3 12.607 3 4 10.084 4 5 12.646 5 6 12.793 6 7 5.266 i 8 10.05 8 9 25.296 9 10 7.105 10 i 17.542 Il 12 11.66 12 13 39.12 ale) 14 13.901 14 15 15:297 15 16 13.902 16 17 5.01 17 18 13.637 18 13 6.133 19 20 17.541 20 21 4.971 21 22 13.906 22 23 7.59 23 24 5,493 24 25 3.279 25 26 10.685 26 27 15.797 27 28 30.454 28 29 5,563 29 30 12.636 30 31 7.663 31 32 12.707 32 33 97.804 33 34 84.136 34 35 47.105 35 36 8.28 36 37 41.418 37 38 7.206 38 39 3.622 39 40 43.424 40 41 10.351 41 42 45.225 42 43 3219 43 44 9,583 44 45 7.958 45 46 1.203 46 47 17.938 47 48 26.039 48 49 1.58 49 50 3.01 50 51 12.786 51 52 15.617 Document care conține date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001. Pagina 4 din 5 Extrase pentru informare on-line le adresa epay.ancpi.ro Formular versiunea 1.1 Carte Funciară Nr. 272362 Comune/Oraş/Municipiu: Cluj-Napoca Punct| Punct Lungime Punct| Punct Lungime Punct| Punct Lungime începutsfârşit segment| | începutisfârşit segment| | început|sfârşit segment 52 53 11,559 53 54 1.064 54 55, 14.574 55 56 5.233 56 57 40.302 57 58 9.63 58 59 0.513 59 60 14.165 60 61 14.33 61 62 9.961 62 63 7.918 63 64 10.246 64 65 4.456 65 66 3.8 66 67 6.956 67 68 0.68 68 69 1.512 69 70 1.343 70 71 21.372 za 72 0.15 72 73 4.154 73 74 4.263 74 75 4.431 75 76 8.123 76 ZI, 6.754 pă 78 5.591 78 79 5.818 79 80 6.016 80 81 30.424 81 82 29.976 82 83 67.44 83 84 6.908 84 85 20.117 85 86 54.455 86 87 20.142 87 88 8.965 88 89 33.834 89 90 41.839 90 91 57.94 91 92 17.982 92 93 24,224 93 94 51.041 94 95 34.925 95 96 20.123 96 97 322.927 97 98 34.841 98 99 31.345 99| 100 54.773 100| 101 19.438 101| 102 20.572 102| 103 19.603 103| 104 16.046 104| 105 11,482 105| 106 7.363 106 107 37.302 107 108 11.443 108 109 39.604 109| 110 4.098 110| 111 6.93 111| 112 3,513 112| 113 16.419 113| 114 10.548 114) 115 7.878 115| 116 10.432 116| 117 2.906 117) 118 5.36 118 119 6.351 119 120 3.734 120 UDA 4.554 121 122 4.573 122 123 3.193 123 124 4.007 124 125 151.609 125 126 47,472 126 127 43.4 127 128 57.903 128 129 39.832 129 130 16.903 130 131 14.9 131 132 13.372 132 133 38.399 133| 134 17.75 134|___135 27.316 135| 136 1.657 136| 137 35.397 137|___138 6.477 138|.__139 52.352 139 140 26.415 140 141 6.442 141 142 8.692 142 143 22.186 143 144 4.733 144 145 13.317 145| 146 21.477 146| 147 18.397 147| 148 7.595 148| 149 1.01 149| 150 8.826 150| 151 14.096 151| 152 5.528 152| 153| 8.369] 153| 154 13.469 154 155 25.398 155 156 24.591 156 157 5.889 157| 158 0.804 158| 159 2.691 159| 160 54.193 160| 161 4.066 161| 162 0.385 162| 163 8.815 163| 164 11 164 1 7.892 ** Lungimile segmentelor sunt determinate în planul de proiecţie Stereo 70 şi sunt rotunjite la 1 milimetru. *** Distanţa dintre puncte este formată din segmente cumulate ce sunt mai mici decât valoarea 1 milimetru. Extrasul de carte funciară generat prin sistemul informatic integrat al ANCPI conţine informaţiile din cartea funciară active la data generării. Acesta este valabil în condiţiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 455/2001, coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 41/2016, exclusiv în mediul electronic, pentru activităţi și procese administrative prevăzute de legislaţia în vigoare. Valabilitatea poate fi extinsă și în forma fizică a documentului, fără semnătură olografă, cu acceptul expres sau procedural al instituţiei publice ori entității care a solicitat prezentarea acestui extras. Verificarea corectitudinii și re: aţiilor conţinute de document se poate face la adresa Document care conţine date cu caracter personal, protejate de prevederile Legii Nr. 677/2001. Pagina 5 din 5 Extrase pentru informare on-line le adresa epay.ancpi.ro Formular varsiunea 1.1

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaclujnapoca.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă