· Inițiator: Primar, Dan Ștefan Tarcă (primar al municipiului Cluj-Napoca)

HCL 432/2026 Cluj-Napoca adoptată

Alocarea sumei de 50.000 de lei de la bugetul local pe anul 2026 pentru Asociația Terra Incognita, în vederea realizării proiectului „Un Episcop pe Drumul Crucii – Marton Áron, 130”.

Denumire
Hotărârea nr. 432 din 2026 a Consiliului Local Cluj-Napoca
Emitent
Consiliul Local Cluj-Napoca
Număr
432 / 2026
Inițiator
Primar, Dan Ștefan Tarcă (primar al municipiului Cluj-Napoca)
Localitate
Cluj-Napoca, județul Cluj
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul local aprobă acordarea sumei de 50.000 de lei din bugetul local pe 2026 către Asociația Terra Incognita pentru proiectul „Un Episcop pe Drumul Crucii — Marton Aron, 130”. Banii sunt destinați finanțării acestui proiect în scop cultural/nonprofit, conform regulamentelor privind finanțările nerambursabile, iar efectul pentru locuitori este sprijin pentru activități culturale, cu impact asupra zonei orașului unde se derulează proiectul. Termenii precizează că finanțarea se face în acest an bugetar și conform proceselor aprobate de comisiile și regulamentul aferent.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă alocarea sumei de 50.000 de lei, de la bugetul local pe anul 2026, pentru Asociaţia Terra Incognita, în vederea realizării proiectului „Un Episcop pe Drumul Crucii — Marton Aron, 130”, pentru susținerea activităților privind organizarea unei serii de șapte evenimente publice dedicate comemorării a 130 de ani de la nașterea episcopului Mârton Aron, prin proiecții, audiții muzicale, discuţii şi expuneri tematice bazate pe o arhivă istorică biografică editată și ecranizată, cu accent pe valorile toleranţei, respectului reciproc şi memoriei comune interetnice şi interconfesionale,…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA HOTĂRÂRE privind alocarea sumei de 50.000 de lei, de la bugetul local pe anul 2026, pentru Asociaţia Terra Incognita, în vederea realizării proiectului „Un Episcop pe Drumul Crucii — Marton Aron, 130” Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară, Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 50.000 de lei, de la bugetul local pe anul 2026, pentru Asociaţia Terra Incognita, în vederea realizării proiectului „Un Episcop pe Drumul Crucii — Marton Aron, 130” - proiect din inițiativa primarului; Reţinând Referatul de aprobare nr. 580183/1/4.06.2026 al primarului municipiului Cluj- Napoca, în calitate de iniţiator; Analizând Raportul de specialitate nr. 580898/426/4.06.2026 al Direcţiei Generale Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte - Serviciul Management proiecte sociale, culturale şi sportive, al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Economice, prin care se propune alocarea sumei de 50.000 de lei, de la bugetul local pe anul 2026, pentru Asociaţia Terra Incognita, în vederea realizării proiectului „Un Episcop pe Drumul Crucii — Marton Aron, 130%; Văzând avizul comisiei de specialitate; Ținând cont de Procesul-verbal din data de 26.05.2026 şi 3.06.2026 al Comisiei de analiză şi selecţie a proiectelor depuse în baza Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005; Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, ale Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea şi plata cheltuielilor bugetare, aprobate prin Ordinul nr. 1.140/2025 al Ministerului Finanţelor Publice, ale Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005, aprobat prin Hotărârea nr. 858/2018, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 595/2021, precum şi ale Hotărârii nr. 149/2026 privind aprobarea bugetului general al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2026; Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (2) lit. a), 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 50.000 de lei, de la bugetul local pe anul 2026, pentru Asociaţia Terra Incognita, în vederea realizării proiectului „Un Episcop pe Drumul Crucii — Marton Aron, 130”, pentru susținerea activităților privind organizarea unei serii de șapte evenimente publice dedicate comemorării a 130 de ani de la nașterea episcopului Mârton Aron, prin proiecții, audiții muzicale, discuţii şi expuneri tematice bazate pe o arhivă istorică biografică editată și ecranizată, cu accent pe valorile toleranţei, respectului reciproc şi memoriei comune interetnice şi interconfesionale, evidențiind rolul episcopului în apărarea demnității umane, solidaritatea cu alte comunități religioase şi poziţia sa publică împotriva deportării evreilor şi a represiunii politice. Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia Generală Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte şi Direcţia Economică. ZA Â. NgS Preşedinte de şedinţă, 1 B& Dan Ştefan Tarcă las SU] Gontrasemnează: ecretrul general al +, Aurora Roș icipiului, Nr. 432 din 9 iunie 2026 (Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaclujnapoca.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă