HCL 408/2026 Cluj-Napoca adoptată

Alocarea sumei de 65.000 de lei de la bugetul local pe anul 2026 pentru Asociația Club Sportiv Caiac Smile, în vederea realizării proiectului „Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret”.

Denumire
Hotărârea nr. 408 din 2026 a Consiliului Local Cluj-Napoca
Emitent
Consiliul Local Cluj-Napoca
Număr
408 / 2026
Localitate
Cluj-Napoca, județul Cluj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă alocarea sumei de 65.000 de lei din bugetul local pentru Asociația Club Sportiv Caiac Smile, în vederea realizării proiectului „Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret”. Banii sunt destinați sprijinirii activităților nonprofit de interes general, conform regulilor de finanțare nerambursabilă, iar proiectul trebuie să respecte cadrul legal existent și termenele stabilite. Pentru locuitori înseamnă suport pentru activități sportive pentru tineri, eventual facilități sau cluburi noi în comunitate, cu finanțare din bugetul local.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă alocarea sumei de 65.000 de lei, de la bugetul local pe anul 2026, pentru Asociaţia Club Sportiv Caiac Smile, în vederea realizării proiectului „Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret”, pentru susţinerea activităţilor privind organizarea de programe recreative pentru recuperare fizică și echilibru emoţional, practicarea de sporturi adaptate, precum tenis de câmp şi baschet (de masă sau în șezut), precum şi desfăşurarea antrenamentelor de echitație, adaptată cu echipamente speciale pentru terapie asistată, cu scopul îmbunătățirii stării generale de bine, reducerii…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA HOTĂRÂRE privind alocarea sumei de 65.000 de Lei, de la bugetul local pe anul 2026, pentru Asociaţia Club Sportiv Caiac Smile, în vederea realizării proiectului „Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret” Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară, Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 65.000 de lei, de la bugetul local pe anul 2026, pentru Asociaţia Club Sportiv Caiac Smile, în vederea realizării proiectului „Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret” - proiect din inițiativa primarului; Reţinând Referatul de aprobare nr. 580308/1/4.06.2026 al primarului municipiului Cluj- Napoca, în calitate de inițiator; Analizând Raportul de specialitate nr. 580945/426/4.06.2026 al Direcţiei Generale Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte - Serviciul Management proiecte sociale, culturale și sportive, al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Economice, prin care se propune alocarea sumei de 65.000 de lei, de la bugetul local pe anul 2026, pentru Asociaţia Club Sportiv Caiac Smile, în vederea realizării proiectului „Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret”; Văzând avizul comisiei de specialitate; Ținând cont de Procesul-verbal din data de 26.05.2026 şi 3.06.2026 al Comisiei de analiză şi selecţie a proiectelor depuse în baza Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005; Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, ale Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor bugetare, aprobate prin Ordinul nr. 1.140/2025 al Ministerului Finanţelor Publice, ale Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005, aprobat prin Hotărârea nr. 858/2018, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 595/2021, precum şi ale Hotărârii nr. 149/2026 privind aprobarea bugetului general al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2026; Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (2) lit. a), 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 65.000 de lei, de la bugetul local pe anul 2026, pentru Asociaţia Club Sportiv Caiac Smile, în vederea realizării proiectului „Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret”, pentru susţinerea activităţilor privind organizarea de programe recreative pentru recuperare fizică și echilibru emoţional, practicarea de sporturi adaptate, precum tenis de câmp şi baschet (de masă sau în șezut), precum şi desfăşurarea antrenamentelor de echitație, adaptată cu echipamente speciale pentru terapie asistată, cu scopul îmbunătățirii stării generale de bine, reducerii izolării sociale și creşterii încrederii în sine a participanţilor. Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia Generală Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte şi Direcţia Economică. ț = Ss Preşedinte de şedinţă, LA “Ec. Dan Ştefan Tarcea ta d 40 N E] Nr. 408 din 9 iunie 2026 (Hotărârea a fost adoptată cu 20 voturi)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaclujnapoca.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă