Pe scurtSe decide alocarea sumei de 2.415.000 de lei din bugetul local pe anul 2022 către Clubul Sportiv Universitatea pentru susținerea activităților sportive de selecție, pregătire, participare la competiții și promovare către loturile naționale. Banii asigură finanțare în programul „Promovarea sportului de performanță”, adică sprijin pentru sportivi și rezultate la nivel național, atât pentru seniori, cât și pentru juniori. Responsabilitatea pentru implementare o au Direcția Generală Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte și Direcția Economică.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă alocarea sumei de 2.415.000 de lei, de la bugetul local pe anul 2022, Clubului Sportiv Universitatea, în vederea susținerii activităţilor sportive de selecţie, pregătire, participare la competiţii, promovare către loturile naționale de seniori și juniori, în cadrul programului „Promovarea sportului de performanţă”
Citat din articolul 1 al hotărârii.
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ - NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind alocarea sumei de 2.415.000 de lei de la bugetul local pe anul 2022, în vederea
susținerii activităților sportive ale Clubului Sportiv Universitatea
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 2.415.000 de lei de la bugetul local
pe anul 2022, în vederea susținerii activităților sportive ale Clubului Sportiv Universitatea - proiect
din iniţiativa primarului;
Reţinând Referatul de aprobare nr. 427931/1 din data de 4.04.2022 al primarului municipiului
Cluj-Napoca, în calitate de iniţiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 428184/426/4.04.2022 al Direcţiei Generale Comunicare,
dezvoltare locală și management proiecte - Serviciul Management proiecte sociale, culturale și
sportive, al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Economice, prin care se propune alocarea sumei de
2.415.000 de lei de la bugetul local pe anul 2022, în vederea susținerii activităților sportive ale
Clubului Sportiv Universitatea;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Reţinând dispozițiile Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările și
completările ulterioare, ale Ordinului ministrului tineretului și sportului nr.
664/2018 privind
finanțarea din fondurile publice a proiectelor și programelor sportive, cu modificările și completările
ulterioare, ale Regulamentului de finanțare nerambursabilă din fonduri publice a structurilor sportive,
aprobat prin Hotărârea nr.
22/2020, precum și ale Hotărârii nr.
131/2022 privind aprobarea bugetului
general rectificat al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2022;
Având în vedere Procesul-verbal din data de 28.03.2022 al Comisiei de analiză și selecție a
proiectelor structurilor sportive;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 2 lit. a, 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 2.415.000 de lei, de la bugetul local pe anul 2022, Clubului
Sportiv Universitatea, în vederea susținerii activităţilor sportive de selecţie, pregătire, participare la
competiţii, promovare către loturile naționale de seniori și juniori, în cadrul programului „Promovarea
sportului de performanţă”.
Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia Generală Comunicare,
dezvoltare locală şi management proiecte şi Direcţia Economică.
„Nr. 170 din 12 aprilie 2022
(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.