16 aprilie 2025

HCL 45/2025 Chitila adoptată

Completarea art.7 din Statutul Fundației Pro Chitila

Pe scurt

Se aprobă modificarea art.7 din Statutul Fundației „Pro Chitila” pentru a detașa mai clar ce activități poate desfășura fundația. Pentru locuitori înseamnă că fundația poate organiza activități sociale, campanii de presă, strângere de fonduri, evenimente culturale, sportive și turistice, activități pentru copii și tineri, acțiuni de ecologizare, concursuri, expoziții și comunicare cu tineri din Europa, toate cu scopul de a sprijini comunitatea. Se vor utiliza fonduri și resurse pentru aceste activități, iar termenele și detaliile operaționale se vor aplica în funcție de proiectele viitoare ale fundației.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se modifică şi completează dispoziţiile art.7 din Statutul Fundaţiei "Pro Chitila”, în sensul că acesta va avea următorul cuprins

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 45 din 2025 a Consiliului Local Chitila
Titlu oficial
HCL nr.45 din 16.04.2025 privind completarea art.7 din Statutul Fundației Pro Chitila
Emitent
Consiliul Local Chitila
Număr
45 / 2025
Data
16 aprilie 2025
Localitate
Chitila, județul Ilfov
Stare
adoptată
Locuri citate
Lon Olteanu nr. 6

Pe același subiect în Chitila

Documente

Text

ROMÂNIA LO AMGIL PRIMĂRIA ORAŞULUI CHITILA Str. lon Olteanu, nr. 6, tel. 021.436.37.09; 021.436.37.11; fax 021.436.37.10 www.primariachitila.ro; primar(Aprimariachitila.ro HOTĂRÂREA nr. 45 din 16.04.2025 Privind modificarea art.7 din Statutul Fundaţiei "Pro Chitila” Consiliul Local al Oraşului Chitila, județul Ilfov ântrunit în şedinţa ordinară, din data de 16.04.2025, având în vedere: - Referatul de aprobare al primarului privind modificarea modificarea art.7 din Statutul Fundaţiei "Pro Chitila””, - Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local Chitila, - Prevederile art 6 alin 2 din OG nr.26/2000 privind asociaţiile și fundaţiile; - Prevederile art 29 alin.2 lit. h din OG nr.26/2000 privind asociaţiile și fundaţiile; - Dispoziţiile art. 4 pet. b și art. 8 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Prevederile art.3 alin 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată În temeiul prevederilor art. 139 alin.1 din Codul administrative aprobat prin OUG nr.57/2019. HOTĂRĂȘTE Art.1. Se modifică şi completează dispoziţiile art.7 din Statutul Fundaţiei "Pro Chitila”, în sensul că acesta va avea următorul cuprins: "Art. 7. Pentru realizarea scopurilor şi obiectivelor, Fundaţia „PRO CHITILA” va desfăşura următoarele activităţi, fără a se limita la acestea, fiind îndreptăţită să desfăşoare orice activităţi care sunt aservite îndeplinirii scopurilor asumate prin înființarea sa: - realizarea de activități sociale; - acțiuni publice si campanii de presă, - întocmirea de programe «le strângere de fonduri de la donatori particulari, comerciali, Jundaţii, asociaţii, instituții, cluburi din ţara si din străinătate, atragere de fonduri structurale elc., - organizarea unor acțiuni culturale, de informare şi de agremeni pentru stimularea participării copiilor şi tinerilor la activitatea socio-culturală și de petrecere utilă a timpului liber, - organizarea de acțiuni sportive, turistice(drumeţii, excursii), cultural-artistice și caritabile; - realizarea unor activități de petrecere a timpului liber al copiilor şi tinerilor: pe ateliere diverse; - organizarea unor activităţi de ecologizare; - organizarea unor concursuri, spectacole, expozitii; - încurajarea corespondenţei cu copii şi tineri din Europa şi din alte continente, în vederea cunoașterii obiceiurilor şitradițiilor specifice; - editarea periodică a unor broșuri informative privind activitatea Fundaţiei, - crearea unei rețele de comunicare, cunoaştereși stabilire de parteneriate cu alte organizaţii neguvernamentale din țară și din străinătate, cu instituţiile locale și centrale ale statulaii, cu instituţii de Învaţămâni din țară şi străinătate, - atragerea de surse de finanţare, de sponsorizare peniru crearea unei baze logistice funcționale, în vederea derulării unor proiecte, programe, etc.; - organizarea altor activităţi și desfășurarea altor proiecte care sa contribuie la indeplinirea menirii sale; - atragerea altor surse de finanţare pentru realizarea obiectivelor, - realizarea de activități economice cu caracter accesoriu şi strânsă legătură cu scopul principal al fundaţiei, din cure se poi ubține beneficii în vederea asigurării autofinanţării, de exemplu: Tipărirea ziarelor; Alte activităţi de tipărire n.c.a.; Servicii pregătitoare pentru pretipărire; Comerţ cu amănuntul al băuturilor; Comerţ cu amănuntul al altor produse alimentare; Comerţ cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie şi produselor zaharoase, în magazinele specializate; Comer] cu amănuntul al cărților; Comer| cu amănuntul al ziarelor şi articolelor de papetărie; Comerţ cu amănuntul al echipamentelor sportive; Comer! cu amănuntul al jocurilor şi jucăriilor; Comerţ cu amănuntul de bunuri culturale și recreative n.c.a.; Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei; Comerţ cu amănuntul al altor bunuri noi; Intermedieri în comerțul cu amănuntul nespecializat; Restaurante, Activități ale unităţilor mobile de alimentaţie; Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente; Alte servicii de alimentaţie n.c.a; Intermedieri pentru servicii de alimentaţie și de servire a băuturilor; Activități de editare a cărților; Activităţi de editare a ziarelor; Activităţi de edilare a revistelor și periodicelor, Activităţi de editare a revistelor si periodicelor,. Ale activități de editare, Proiecţia de filme cinemalografice; Activităţi de consultanță în tehnologia informaţiei și de managemeni (gestiune și exploatare) al mijloacelor de calcul; Prelucrarea datelor, administrarea paginii web şi activităţi conexe; Activităţi în domeniul relaţiilor publice și al comunicării; Activităţi de studiere a pieţei si de sondare a opiniei publice; Activități de secretariat și servicii-suporl; Activități de organizare a expozițiilor, târgurilor si congreselor, Învătământ în domeniul sportiv şi recreajional; învățământ in domeniul cultural (muzica, teatru, dans, arte plastice etc.); Alte forme de învățământ n.c.a.; Activităţi de interpretare artistica (spectacole); Alte activităţi-supori pentru creaţie și interpretare artistică; Aclivităţi de creaţie artistica - se divide in: Activităţi de creaţie literară și compoziție muzicală; Activităţi de creaţie în domeniul artelor vizuale; Alte activități de creaţie artistică; Activităţi de interpretare artistică (spectacole); Activităţi de conservare, restaurare și alte activilăţi-suport pentru patrimoniul cultural; Activităţi de gestionare a sălilor și amplasamentelor de spectacole; Ale activități supori pentru creaţie și interpretare artistică; Aclivităţi ale bibliotecilor, Activităţi ale arhivelor; Activităţi ale muzeelor şi colecțiilor, Alte activităţi sportive n.c.a; Alte activitati recreative si distractive nea.” Art.2. Prezenta hotărâre se aduce la cunoştinţă publică prin afișare la sediu și pe site-ul Primăriei Orașului Chitila — www,primariachitila.ro şi se transmite către: - Primarul UAT Chitila, dl. Emilian Oprea; - Instituţia Prefectului Judeţului Ilfov - FUNDAȚIA PRO CHITILA. Președinte, . RĂ A pa Bogdan Sauci QOMAA/I ÎN Consiliul + Local 4 e. Saca Contrasemnează, Secretar eral, Livia Criţtina/Simion

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariachitila.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala