Pe scurtSe aprobă plata contribuției din bugetul local pentru obiectivul de investiții „Modernizarea străzilor în cartierul Mircea Vodă, lot 2” din municipiul Călărași, finanțat prin Programul Anghel Saligny, conform indicațiilor din ordonanțe și legea bugetului pe 2026. Asta înseamnă că orașul va aloca o parte din bani locali (procentul stabilit) pentru a acoperi costul investiției, restul fiind decontat de bugetul de stat în cursul anului 2026, cu termene și condiții-aduse de actele normative citate. Impact pentru locuitori: vor exista cheltuieli locale suplimentare pentru proiect și, eventual, creșterea mobilității și iluminării/îmbunătățirilor stradale în zona Mircea Vodă, în cadrul investiției finanțate prin Anghel Saligny.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTARARE
privind aprobarea plăţii contribuţiei de la bugetul local în conformitate cu
prevederile Ordonanţei de urgență a Guvernului nr.
87/2025 și prevederile Legii
bugetului de stat pe anul 2026 nr.
43/2026, pentru obiectivul de investiții
„Modernizare străzi în cartierul Mircea Vodă, lot 2, municipiul Călărași” aprobat
pentru finanțare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny“
Consiliul local al municipiului Călărași, județul Călărași, întrunit în ședința extraordinară,
din data de 20.04.2026;
Examinând proiectul de hotărâre nr. 79115/16.04.2026 privind aprobarea plăţii contribuției
de la bugetul local în conforinitate cu prevederile Ordonanţei de urgență a Guvernului nr.
87/2025 şi
prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2026 nr.
43/2026, pentru obiectivul de investiții
„Modernizare străzi în cartierul Mircea Vodă, lot 2, municipiul Călăraşi” aprobat pentru finanțare
prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, proiect inițiat de Primarul municipiului
Călăraşi prin referatul de aprobare nr. 79118/16.04.2026;
Având în vedere:
- avizul Comisiei de buget finanțe, studii, prognoze, dezvoltare economico-socială;
- prevederile Hotărârii Consiliului Local al municipiului Călărași nr. 37/26.02.2026 privind alegerea
președintelui de ședință al Consiliului local Călărași pe perioada 01.03.2026-31.05.2026;
- referatul de aprobare al Primarului municipiului Călărași, nr. 79118/16.04.2026;
- raportul de specialitate al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Municipiului Călărași, nr.
79120/16.04.2026;
- prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Naţional
de Investiții „Anghel Saligny”;
- prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2026 nr.
43/2026;
- prevederile Ordonanţei de urgență a Guvernului nr.
87/2025 pentru stabilirea unor măsuri bugetare
privind implementarea programelor naționale din domeniul lucrărilor publice;
- notificarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei nr. 70388/30.03.2026 cu
privire la asigurarea din bugetul local a cotei de 20% aplicată sumelor estimate a se deconta de la
bugetul de stat în cursul anului 2026;
- prevederile Ordinului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei nr. 1333/2021
privind aprobarea normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de
urgență a Guvernului nr. 95/2021;
- prevederile Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 47/14.04.2022 privind ajustarea preţurilor
contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/ contractelor de concesiune/acordurilor-cadru;
- prevederile Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 105/23.11.2023 privind instituirea unor măsuri
în derularea Programului naţional de dezvoltare locală şi a Programului naţional de investiţii "Anghel
Saligny";
- prevederile art. 5 alin. 3, art. 14 alin. 3, 4 şi art. 46 alin. 2 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele
publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art. 129 alin. 2 lit. b și alin. 4 lit. d din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Se aprobă asigurarea din bugetul local al Municipiului Călăraşi a sumei de 434.893,48 lei cu
T.V.A reprezentând cota de 20% ce va fi aplicată sumelor estimate de la bugetul de stat în cursul
anului 2026, conform prevederilor Ordonanţei de urgență a Guvernului
87/2025 pentru stabilirea
unor măsuri bugetare privind implementarea programelor naționale din domeniul lucrărilor publice.
Art.2 Suma aferentă contribuţiei de la bugetul local al Municipiului Călărași va fi prevăzută în
proiectul de buget pentru anul 2026, aflat la stadiul de publicitate.
Art.3 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către Primarul municipiului Călărași prin
Aparatul de specialitate, Direcţia Juridică şi Administrație Locală, Direcţia Tehnică, Direcția
Economică şi Direcţia Programe şi Dezvoltare Locală.
Secretarul general al municipiului Călărași va asigura comunicarea prezentei celor interesați.
Nr. consilieri în funcţie 21, nr. consilieri prezenți 21.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 20 voturi pentru, din 20 voturi exprimate.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
CONSILIER,
Gheorghe STOIAN
Nr. 58 Contrasemnează,
Adoptată la Călăraşi, Secretarul (general al municipiului,
Astăzi, 20.04.2026 Cs. Ir; Mărgărit SÂRBU
Emisă în 4 exemplare a! ( =
Ma,
4
|
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.