Se aprobă modificarea Hotărârii nr. 68/30.04.2025, care stabilește modelul contractului de custodie și încheierii sale pentru proiectul de dotare a unităților de învățământ din Călărași cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale, finanțat prin PNDR/PNRR. Practic, se modifică termene, termene de semnare și eventuale prevederi ale contractului de custodie pentru gestionarea fondurilor și bunurilor, cu impact asupra modului în care acestea vor fi administrate în școli și unități conexe din oraș. Pentru locuitori înseamnă că vor fi puse în funcțiune dotări noi în învățământ, finanțarea fiind asigurată din fonduri UE, iar termenele și condițiile exacte ale contractului vor fi stabilite prin noua formă a hotărârii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂRE
pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 68/30.04.2025 privind
aprobarea modelului contractului de custodie și a încheierii acestuia în cadrul
proiectului: "Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a
unităților de învățământ preuniversitar și a unităţilor conexe din Călărași”,
finanțat prin Programul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR), Componenta
C15: Educaţie
Consiliul local al municipiului Călăraşi, județul Călăraşi, întrunit în şedinţa ordinară, din
data de 22.12.2025;
Examinând proiectul de hotărâre nr. 176687/05.12.2025 pentru modificarea Hotărârii Consiliului
Local nr. 68/30.04.2025 privind aprobarea modelului contractului de custodie şi a încheierii
acestuia în cadrul proiectului: "*Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a
unităților de învățământ preuniversitar şi a unităţilor conexe din Călăraşi”, finanţat prin Programul
Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta C15: Educaţie, proiect iniţiat de Primarul
municipiului Călărași prin referatul de aprobare nr. 176688/05.12.2025;
Având în vedere:
- avizul Comisiei buget finanţe, studii, prognoze, dezvoltare economico-socială;
- prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 228/26.11.2025 privind alegerea preşedintelui de
şedinţă al Consiliului local al municipiului Călăraşi pe perioada 01.12.2025 - 28.02.2026;
- raportul de specialitate al Direcţiei Programe și Dezvoltare Locală nr. 176689/05.12.2025;
- Contractul de finanțare nr. 2105DOT/2023 semnat de către Unitatea Executivă pentru Finanţarea
Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării denumită în continuare (UEFISCDI), în
numele și pentru Ministerul Educaţiei, în calitate de agenţie de implementare a proiectelor, pe de o
parte și U.A.T. Municipiul Călăraşi, pe de altă parte, fiind înregistrat la Municipiul Călăraşi cu nr.
68402/25.07.2023, cu o valoare eligibilă în cuantum de 23.917.247,19 lei cu T.V.A.;
- prevederile Ghidului Solicitantului aferent apelului de proiecte: '"Dotarea cu mobilier, materiale
didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar şi a unităţilor conexe”,
modificat prin Corrigendumul nr. 1, aprobat prin Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3674/2023 şi
Ordinului nr. 4301/2022 pentru modificarea Anexei la Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 6423/2022
privind aprobarea Ghidului Solicitantului pentru lansarea apelului de proiecte finanțat prin Planul
Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă al României:""Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi
echipamente digitale a unităţilor de învățământ preuniversitar şi a unităţilor conexe”;
- Hotărârea Consiliului Local nr. 68 din 30.04.2025 privind aprobarea modelului contractului de
custodie şi a încheierii acestuia în cadrul proiectului:""Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi
echipamente digitale a unităţilor de învățământ preuniversitar şi a unităţilor conexe din Călăraşi”
- Hotărârea Consiliului Local nr. 162 din 05.09.2025, privind reorganizarea rețelei şcolare din
Municipiul Călăraşi pentru anul şcolar 2025 — 2026;
- prevederile art. 3, art. 4 şi art. 6 paragraful 1 din Cartea Europeană a Autonomiei Locale, adoptată la
Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- prevederile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
- prevederile art. 129 alin. 2 lit. c, lit. d, alin. 7 lit. a, alin. 14, din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art, 1. Se aprobă modificarea Art, 2 alin (1), respectiv Anexa nr. 1 (cap. ] alin 1.1 şi cap. III alin.
3.1) din Hotărârea Consiliului Local nr. 68 din 30.04.2025 privind aprobarea modelului contractului
de custodie şi a încheierii acestuia în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi
echipamente digitale a unităţilor de învățământ preuniversitar şi a unităţilor conexe din Călărași”,
finanțat prin Programul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR), Componenta C15: Educaţie,
conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art, 2. La data intrării în vigoare a prezentei, Hotărârea Consiliului Local nr. 68 din 30.04.2025
privind aprobarea modelului contractului de custodie şi a încheierii acestuia în cadrul proiectului
„Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităților de învățământ
preuniversitar şi a unităţilor conexe din Călărași”, finanţat prin Programul Naţional de Redresare şi
Rezilienţă (PNRR), Componenta C15: Educaţie, se modifică corespunzător iar celelalte prevederi
rămân neschimbate.
Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul Municipiului Călăraşi,
prin aparatul de specialitate — Direcţia Juridică şi Administrație Locală, Direcţia Programe şi
Dezvoltare Locală, Direcţia Tehnică şi Direcţia Economică.
Secretarul general al municipiului Călăraşi va asigura comunicarea prezentei celor interesați.
Nr. consilieri în funcţie 21, nr. consilieri prezenţi 20.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 19 voturi pentru, 1 abţinere, din 20 voturi exprimate.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
CONSILIER,
Andreea Mirela TACHE
N
AN pă
Nr. 239 Contrasemnează,
Adoptată la Călăraşi, Secretarul general al municipiului,
Astăzi, 22.12.2025 Cs. TA Marire SÂRBU
Emisă în 4 exemplare if
n)
|
ANEXA NR. 1 al HCL nr. 2.3...../2025
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI
Nriinreg.:
CONTRACT DE CUSTODIE
în baza Hotărârii Consiliului Local Călăraşi 2) RIL, > IRI 2025 privind aprobarea
modelului contractului de custodie și a încheierii acestuia, în cadrul proiectului: "Dotarea cu
mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a
unităţilor conexe din Municipiul Călăraşi” finanțat prin Programul Naţional de Redresare şi
Reziliență, Componenta C 15: Educaţie
1. PĂRȚILE CONTRACTANTE
1.1. Municipiul Călărași, cu sediul social în loc. Călărași, str. București, nr. 140 A, jud. Călăraşi,
având Codul Unic de înregistrare Fiscală nr. 4445370, reprezentată în mod legal de domnul
Marius -Grigore Dulce, Primar al Municipiului Călăraşi, în calitate de PROPRIETAR pe de o
parte,
și
1.2. Unitatea de învățământ... eee case „ cu sediul in Călărași, strada, nr.
judeţul Călărași, arondată, conform HCL nr. 162, din 05.09.2025, privind reorganizarea
rețelei școlare din Municipiul Călărași pentru anul școlar 2025 — 2026, unitătii de învățământ
peanmesease oase eeneaeeea sees oao ao oe eu ouo noa uos eu 3o00a0vaie nasu asenaetsaea cu sediul în Călăraşi, str.,
nr „judeţul Călărași, reprezentată legal prin,......... none ceeneoacee ea în calitate de
CUSTODE, pe de altă parte.
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
(2) Obiectul contractului îl constituie lăsarea bunurilor prevăzute în Anexă în păstrarea
custodelui în baza procesului - verbal de recepţie cantitativă şi a procesului - verbal de instalare,
punere în funcțiune, testare şi instruire, după caz.
III. TERMENUL CONTRACTULUI
3.1. Perioada de valabilitate a prezentului contract este de ia data semnării acestuia și până la
data de 31.03.2026, data de finalizare perioadei de implementare a Contractului de finanţare nr.
210DOT/ 2023 ,
IV. OBLIGAŢIILE PĂRȚILOR
4.1. Obligaţiile proprietarului sunt următoarele:
a) să lase în custodie bunurile;
b) să predea bunurile;
c) să solicite informaţii despre bunurile lăsate în custodie;
d) să respecte programul de lucru al custodelui.
42. Obligaţiile custodelui sunt următoarele:
a) să preia bunurile;
b) să se îngrijească de bunurile preluate în custodie ca un bun proprietar;
c) să elibereze bunurile la solicitarea proprietarului.
V. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
5.1. La împlinirea termenului pentru care a fost încheiat;
5.2. Denunţarea unilaterală de către proprietar, printr-o simplă notificare
VI. FORȚA MAJORĂ
6.1. Nici una dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen sau/şi de
executarea în mod necorespunzător - total sau parţial - a oricărei obligaţii care îi revine în baza
prezentului contract, dacă neexecutarea sau/şi executarea obligaţiei respective a fost cauzată de
forța majoră, aşa cum este definită de lege.
6.2. Partea care invocă forța majoră este obligată să notifice celeilalte părți, în termen de 5 zi le-
apariţia evenimentului exonerator de răspundere.
6.3. Dacă în termen de 30 de zile de la producere, evenimentul respectiv nu încetează, părțile au
dreptul să-şi notifice încetarea de plin drept a prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să
pretindă daune-interese.
64. Cazul fortuit sau de forță majoră exclude răspunderea custode!ui dacă acesta nu a putut
prevedea pericolul
VII. NOTIFICĂRILE ÎNTRE PĂRŢI
7.1. În accepțiunea părţilor contractante, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte,
este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la adresa/sediul prevăzut în partea introductivă a
prezentului contract.
72. În cazul în care notificarea se face pe cale poştală, ea va fi transmisă prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire şi sc consideră primită de destinatar la data menţionată de
oficiul poştal primitor pe această confirmare.
7.3. Dacă notificarea se trimite prin fax sau e-mail, ea se consideră primită în prima zi lucrătoare
după cea în care a fost expediată.
74. Notificările verbale nu se iau în considerare de niciuna dintre părți, dacă nu sunt confirmate
prin intermediul uneia dintre modalităţile prevăzute la alineatele precedente.
VIII. SOLUȚIONAREA LITIGIILOR
8.1. Părţile au convenit ca toate neînțelegerile privind validitatea prezentului contract sau
rezultate din interpretarea, executarea şi încetarea acestuia să fie rezolvate pe cale amiabilă.
82. În cazul în care rezolvarea eventualelor litigii nu este posibilă pe cale amiabilă, părțile se
vor adresa instanțelor judecătoreşti competente teritorial şi material.
IX. CLAUZE FINALE
9.1. Modificarea prezentului contract precum şi prelungirea se face numai prin act adiţional
încheiat între părţile contractante.
9.2. Prezentul contract reprezintă voința părţilor, înlătură orice altă înțelegere verbală dintre
acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui, va fi interpretat conform legilor din România, se
completează de drept cu celelalte prevederi ale Codului Civil, precum și cu cele ale altor legi şi
acte normative care au relevanţă sau incidență.
% ? + LI]
Prezentul contract s-a încheiat azi .......mumcecenceee „ în 3 (trei) exemplare originale, două pentru
Proprietar şi unul pentru Custode.
PROPRIETAR, CUSTODE,
Municipiul Călărași . Unitatea de învățământ,....... ceeace
Reprezentant legal Reprezentant legal
PRIMAR, Marius - Grigore Dulce DIRECTOR... ceeace
Secretarul General al Municipiului,
Mărgărit Sârbu
Director economic, Valentina Nae
Director tehnic, Artur Dinu
Director D.P.D.L., Daniela - Adriana Gradea
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.