ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind acordarea normei de hrană pentru personalul
din cadrul Direcţiei Poliţie Locală a aparatului de specialitate al primarului
municipiului Buzău în anul 2023
Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă
ordinară,
Având în vedere:
+ referatul de aprobare al primarului municipiului Buzău, înregistrat la
nr.75/CLM/06.04.2023;
e raportul de specialitate comun nr. 55.036/06.04.2023 al Direcţiei Poliţiei
Locale și Direcţiei Economice;
e avizele Comisiei pentru pentru tranziția la economia circulară, buget,
finanțe, agricultură, turism și relaţii internaționale, Comisiei pentru
sănătate, muncă, familie, protecţie socială și protecţie copii, persoane
vârstnice și persoane cu dizabilităţi precum şi al Comisiei juridice, pentru
administraţie publică locală, disciplină, respectarea drepturilor şi
libertăţilor cetățenești ale Consiliului Local al Municipiului Buzău;
* prevederile art. 35, alin. (1) din Legea Poliţiei Locale nr. 155/2010,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
* prevederile art. 1, art. 2, art. 3, lit. b, art. 5 și art. 7 din Hotărârea
Guvernului nr. 171/2015 privind stabilirea metodologiei şi a regulilor de
aplicare a drepturilor prevăzute la art. 35M1, alin. (1) din Legea Poliţiei
Locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
* prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de
hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare
naţională, ordine publică şi securitate naţională şi ale persoanelor private
de libertate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e prevederile Ordinului ministrului dezvoltării regionale și administraţiei
publice nr. 776/2015 pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltării
regionale şi administraţiei publice nr. 496/2015 privind contravaloarea
alocaţiei valorice a normei de hrană acordată personalului poliţiei locale;
* prevederile art. 18, alin.(1) coroborat cu alin. (3) din Legea-cadru nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu
modificările şi completările ulterioare;
e prevederile H.C.L. nr. 15/26.01.2023 pentru aprobarea bugetului
Municipiului Buzău pe anul 2023;
* procesul-verbal încheiat în data 15.03.2023 între reprezentanții
sindicatelor și reprezentanții angajatorului ca urmare a discutiilor purtate
privind acordarea normei de hrană pentru o perioadă de șase luni pentru
personalul poliției locale și înregistrat la Primăria municipiului Buzău
nr.41341/2023,
s În temeiul art. 129, alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. g), alin. 14, art.139,
alin. (1) coroborat cu art. 5, lit. ee, art. 196, alin. 1, lit. a din O.U.G.
r.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1.- (1) Se aprobă acordarea în bani a normei de hrană pentru
personalul din cadrul Direcţiei Poliţie Locală din cadrul aparatului de
specialitate al Primarului municipiului Buzău, în anul 2023, după cum
urmează:
- 32 lei/zi corespunzător normei nr. 6 din Anexa nr. 1 la
Ordonanţa Guvernului nr.26/1994, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, beneficiar fiind personalului poliţiei locale în activitate
prevăzut la art. 14, alin. (1), lit.a) din Legea 155/2010, republicată,
modificările și completările ulterioare, respectiv funcţionarii publici care
ocupă funcţii publice specifice de poliţist local şi personalul de conducere;
- 25 lei/zi corespunzător normei nr. 1 din Anexa nr. 1 la
Ordonanța Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, beneficiar fiind personalului poliţiei locale în activitate
prevăzut la art. 14, alin.(1), lit.b) și c) din Legea 155/2010, republicată,
modificările și completările ulterioare, respectiv funcţionarii publici care
ocupă funcţii publice generale și personalul poliţiei locale în activitate care
ocupă posturi contractuale;
- 5 lei/zi corespunzător normei nr. 12 ”"B” din Anexa nr. 1 la
Ordonanţa Guvernului nr.26/1994, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, normă suplimentară pentru personalul poliţiei locale
în activitate care lucrează în ture sau în schimburi.
(2) Norma de hrană se acordă pentru zilele calendaristice începând
cu luna iulie 2023, pe o perioadă de şase luni, respectiv pentru zilele
calendaristice din lunile iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie și
decembrie 2023.
(3) Norma de hrană nu se acordă pe perioada concediilor
reglementate de O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de
asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare,
respectiv pe perioada concediului pentru incapacitate temporară de muncă,
cu excepţia concediilor medicale pentru accidente de muncă, pe perioada
concediului fără plată, a concediului de studii, a concediului de maternitate,
a concediului pentru creşterea şi îngrijirea copilului precum şi în alte cazuri
de suspendare a raporturilor de serviciu/muncă cât şi pe perioada
delegaţiilor când se acordă diurnă.
(4) Norma de hrană se înregistrează la cheltuieli de personal, iar
alocaţia valorică se va încadra în nivelul maxim al cheltuielilor de personal
aferent bugetului local de venituri şi cheltuieli pentru anul 2023.
Art.2.- Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art.3.- Direcţia Poliţie Locală, Serviciul Financiar-Contabilitate şi
Serviciul Resurse Umane, Prognoză, Organizare, Cooperare
Interinstituţională vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.4. — Secretarul General al Municipiului Buzău va asigura
comunicarea hotărârii Instituţiei Prefectului -— Judeţul Buzău şi celor
interesaţi, precum şi publicarea acesteia pe site-ul autorităţii.
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI,
CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU
Eduard PISTOL
sue
a
»
Buzău, 25.04.2023
Nr. 64
Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău,
cu respectarea prevederilor art. 139, alin. (1), coroborat cu art. 5, lit. ee) din
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare, cu un număr de 21 voturi pentru, O abţineri şi O voturi împotrivă, din
numărul total de 23 consilieri locali în funcţie şi 21 consilieri locali prezenţi la
şedinţă.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
-PRIMAR-
Nr. 75/CLM/06.04.2023
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind acordarea normei de hrană pentru personalul
din cadrul Direcţiei Poliţiei Locale a aparatului de specialitate al Primarului
municipiului Buzău în anul 2023
Având în vedere prevederile:
- art. 354M alin. (1) din Legea Poliţiei Locale nr. 155/2010, cităm:
“Autorităţile administraţiei publice locale pot acorda în limita bugetului aprobat,
prin hotărâre a consiliului local, norma de hrană personalului poliţiei locale
conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de
hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională,
ordine publică şi siguranță naţională, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare”,
- art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 171/2015 privind stabilirea
metodologiei şi a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute la art. 3541 alin.
(1) din Legea Poliţiei Locale nr. 155/2010, cităm: „Consiliul local poate aproba,
prin hotărâre, acordarea normei de hrană pentru personalul poliţiei locale, în
limita bugetului aprobat, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.
26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din
sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentei hotărâri”, autoritățile
administrației publice locale pot acorda norma de hrană personalului poliţiei
locale.
- prevederile art. 2, art.3, art.5 și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr.
171/2015 privind stabilirea metodologiei şi a regulilor de aplicare a drepturilor
prevăzute la art. 3541, alin. (1) din Legea Poliţiei Locale nr. 155/2010
- prevederile Ordonanţei nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp
de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi
securitate naţională şi ale persoanelor private de libertate, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
- prevederile Ordinului nr. 776/2015 pentru modificarea Ordinului
ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 496/2015 privind
contravaloarea alocaţiei valorice a normei de hrană acordată personalului
poliţiei locale;
- prevederile art. 18, alin.(1) coroborat cu alin.(3) din Legea-cadru nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu
modificările şi completările ulterioare;
- procesul-verbal încheiat în data 15.03.2023 între reprezentanții
sindicatelor și reprezentanţii angajatorului ca urmare a discutiilor purtate privind
acordarea normei de hrană pentru o perioadă de șase luni pentru personalul
poliției locale și înregistrat la Primăria municipiului Buzău sub nr. 41341/2023.
d
el
Soup UL BUZĂ
conâtri
vvyYv
vVvvyY
N
IN ls; Finta normei de hrană se face în limita plafoanelor calorice zilnice
dif rențiate, pe categorii, în concordanţă cu nevoile nutritive ale personalului
Fog Locale, raportat la eforturile depuse în procesul de îndeplinire a
Uţiilor de serviciu, condiţiilor de mediu şi altor factori specifici.
Norma de hrană se acordă în bani, respectiv alocaţie valorică zilnică, ce
reprezintă valoarea financiară a normei de hrană.
Valoarea financiară lunară a normei de hrană se calculează prin
înmulţirea valorii financiare zilnice a normei de hrană cu numărul de zile
calendaristice din luna respectivă şi nu poate depăşi valoarea stabilită şi
actualizată, potrivit legii, prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi
administraţiei publice.
La nivelul Direcţiei Poliţiei Locale din cadrul aparatului de specialitate
al primarului municipiului Buzău, normele de hrană zilnice sunt următoarele:
- 32 lei/zi corespunzător normei nr. 6 din Anexa nr. 1 la Ordonanța
Guvernului nr.26/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
beneficiar fiind personalului poliţiei locale în activitate prevăzut la art. 14,
alin.(1), lit.a) din Legea 155/2010, republicată, modificările. și completările
ulterioare, respectiv funcţionarii publici care ocupă funcţii publice specifice de
poliţist local şi personalul de conducere;
- 25 lei/zi corespunzător normei nr. 1 din Anexa nr. 1 la Ordonanța
Guvernului nr.26/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
beneficiar fiind personalului poliţiei locale în activitate prevăzut la art. 14,
alin.(1), lit.b) şi c) din Legea 155/2010, republicată, modificările și completările
ulterioare, respectiv funcţionarii publici care ocupă funcţii publice generale și
personalul poliţiei locale în activitate care ocupă posturi contractuale;
- 5 lei/zi corespunzător normei nr. 12 "B” din Anexa nr. 1 la Ordonanţa
Guvernului nr.26/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
normă suplimentară pentru personalul poliţiei locale în activitate care lucrează
în ture sau în schimburi.
Valoarea financiară nominală zilnică a normelor de hrană nu se acordă
în următoarele situaţii:
a concediilor reglementate de O.U.G. nr.158/2005 privind concediile şi
indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările
ulterioare, respectiv pe perioada concediului pentru incapacitate temporară de
muncă, cu excepţia concediilor medicale pentru accidente de muncă;
concediu fără plată;
concediu de studii;
pe timpul participării la cursuri organizate în cadrul instituţiilor de învăţământ din
sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranță naţională, sau cursuri
de pregătire profesională urmate de personalul contractual şi de cel care ocupă
funcţii publice generale şi specifice de execuţie şi/sau conducere;
concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, 3 ani,
respectiv 7 ani, reglementat de O.U.G 111/2010, cu modificările şi completările
ulterioare;
pe perioada delegaţiilor, când se acordă diurnă;
raportul de serviciu/muncă este suspendat, în condiţiile legii;
raportul de serviciu/ muncă a încetat.
Calculul cuantumului lunar al valorii financiare a normelor de hrană
datorate fiecărei categorii de personal se face pe baza foii colective de
prezenţă, prin determinarea zilelor calendaristice aferente perioadei lucrate şi
ajustate cu limitările situaţiilor în care aceasta nu se acordă, potrivit art. 1,
alin.(3) şi înmulţite cu valoarea financiară a normei de hrană stabilită în
condiţiile art.1 alin.1 din prezentul Proiectul de hotărâre.
In concluzie considerând prioritățile stabilite, proiectele ce se dorește a
fi implementate de autoritatea locală, obligativitatea menţinerii personalului
contractual din cadrul Direcţiei Poliţiei Locale derivată din aplicarea Hotărârii
Civile nr. 754/2016 a Tribunalului Buzău, rămasă definitivă ca urmare a
respingerii recursului ca nefondat de Curtea de Apel Ploiești, precum și în baza
discuţiilor purtate cu reprezentanții sindicatelor, sursele de finanţare necesare
în vederea acordării normei de hrană nu pot fi asigurate decât pentru o
perioadă de 6 luni, motiv pentru care supunem spre aprobare acordarea normei
de hrană pentru personalul din cadrul Direcţiei Poliţiei Locale, structură fără
personalitate juridică în cadrul aparatului de specialitate al primarului
municipiului Buzău pentru zilelele calendaristice aferente lunilor iulie, august,
septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie 2023.
Având în vedere cele prezentate mai sus, propun Consiliului local al
Municipiului Buzău, spre analiză şi aprobare, proiectul de hotărâre privind
acordarea normei de hrană pentru personalul din cadrul Direcţiei Poliţiei Locale
a aparatului de specialitate al Primarului municipiului Buzău.
PRIMAR,
Constantin Toma
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
Direcţia Poliţiei Locale
Direcția Economică
Nr. 55.036/06.04.2023
RAPORT COMUN DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind acordarea normei de hrană
pentru personalul din cadrul Direcţiei Poliţiei Locale a aparatului de specialitate
al Primarului municipiului Buzău în anul 2023
Prin referatul de aprobare, Primarul municipiului Buzău supune dezbaterii şi
aprobării Consiliului Local proiectul de hotărâre privind acordarea normei de hrană
pentru personalul din cadrul Direcţiei Poliţiei Locale a aparatului de specialitate al
Primarului municipiului Buzău în anul 2023.
Urmare a analizei proiectului de hotărâre iniţiat de primarul municipiului
Buzău, judeţul Buzău mai sus menţionat, considerăm iniţierea acestuia oportună și
legală, din următoarele considerente:
Având în vedere prevederile:
- art. 35M alin. (1) din Legea Poliţiei Locale nr. 155/2010, cităm: “Autorităţile
administraţiei publice locale pot acorda în limita bugetului aprobat, prin hotărâre a
consiliului local, norma de hrană personalului poliţiei locale conform prevederilor
Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale
personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranță naţională,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare”,
- art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 171/2015 privind stabilirea metodologiei şi a
regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute la art. 3541 alin. (1) din Legea Poliţiei
Locale nr. 155/2010, cităm: „Consiliul local poate aproba, prin hotărâre, acordarea
normei de hrană pentru personalul poliției locale, în limita bugetului aprobat, conform
prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de
pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranță
națională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentei
hotărâri”, autoritățile administraţiei publice locale pot acorda norma de hrană
personalului poliţiei locale.
- prevederile art. 2, art.3, art.5 și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 171/2015
privind stabilirea metodologiei şi a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute la art.
35M, alin. (1) din Legea Poliţiei Locale nr. 155/2010
- prevederile Ordonanţei nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale
personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională
şi ale persoanelor private de libertate, republicată, cu modificările şi completările
ulterioareŞ
- prevederile Ordinului nr. 776/2015 pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltării
regionale şi administraţiei publice nr. 496/2015 privind contravaloarea alocaţiei
valorice a normei de hrană acordată personalului poliţiei locale;
- prevederile art. 18, alin.(1) din Legea-cadru nr.
153/2017 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare ce
precizează că Incepând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă
obligatoriu, lunar, indemnizaţii de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de
bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu excepţia personalului Ministerului
Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei — Administraţia
Naţională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii
Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale,
precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi
de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană,
în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi
siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- procesul-verbal încheiat în data 15.03.2023 între reprezentanții sindicatelor și
reprezentanții angajatorului ca urmare a discutiilor purtate privind acordarea normei de
hrană pentru o perioadă de șase luni pentru personalul poliției locale și înregistrat la
Primăria municipiului Buzău sub nr. 41341/2023;
- Potrivit dispoziţiilor Legii 155/2010, poliţia locală se înființează în scopul exercitării
atribuțiilor privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a
proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, în următoarele
domenii:
a) ordinea şi liniştea publică, precum şi paza bunurilor;
b) circulaţia pe drumurile publice;
c) disciplina în construcţii şi afişajul stradal;
d) protecţia mediului;
e) activitatea comercială;
/) evidenţa persoanelor;
9) alte domenii stabilite prin lege.
y Totodată, în temeiul art. 4 din Legea Poliţiei Locale 155/2010, poliţia locală, este
organizată şi funcţionează, prin hotărâre a consiliului local al municipiului Buzău, ca un
compartiment funcţional, respectiv direcţie, în cadrul aparatului de specialitate al
primarului.
Prin transferul de competențe către administrația publică locală, potrivit
principiului descentralizării, responsabilităţile polițiștilor locali au crescut, pe cale de
consecinţă ar trebui să existe o motivare financiară pe măsura cerințelor, pentru
realizarea scopului desfășurării activităţii de calitate a administraţiei publice și
satisfacerea nevoilor cetățeanului.
Având în vedere aceste prevederi legale, coroborate cu dispoziţiile art. 14 din
Legea nr. 319/2006 a sănătăţii şi securităţii în muncă, cu modificările şi completările
ulterioare, alimentaţia de protecţie se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către
angajatori persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru,
precum şi cu dispoziţiile art. 35, lit.b) din Legea Poliţiei Locale nr. 155/2010, care
încadrează activitatea poliţiei locale în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii de
muncă, considerăm că norma de hrană se cwvine a fi acordată şi personalului
Direcţiei Poliţiei Locale a municipiului Buzău, fiind o structură de ordine şi siguranţă
publică potriv
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.