ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
- CONSILIUL LOCAL -—
HOTĂRÂRE
privind constituirea UAT Municipiul Buzău ca parte civilă în dosarul penal
nr. 33/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie —
Direcţia Naţională Anticorupţie — Serviciul Teritorial Ploiești
Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă
ordinară;
Având în vedere:
-adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie — Direcţia
Naţională Anticorupţie -— Serviciul Teritorial Ploieşti privind dosarul penal
nr.33/P/2021, înregistrată la Primăria municipiului Buzău la nr. 1607/05.01.2023;
-referatul de aprobare al primarului municipiului Buzău, înregistrat la numărul
5/CLM/10.01.2023; iezi
-raportul de specialitate al Serviciului Juridic şi Contencios Administrativ,
înregistrat la nr. 3452/10.01.2023;
-avizul Comisiei juridice, pentru administraţie publică locală, disciplină,
respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
-avizul Comisiei pentru tranziţia la economia circulară, buget, finanțe,
agricultură, turism şi relații internaționale;
-avizul Comisiei pentru educaţie, tineret, culte, activități social-culturale,
activități sportive şi de agrement;
-dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură
penală, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul art. 129, alin. (1), alin. (14), teza a II-a, art. 139, alin. (1), alin.(3),
lit. a), coroborat cu art. 5, lit. cc), precum şi art. 196, alin. (1), lit. a) din OUG nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1.- Se aprobă constituirea UAT Municipiul Buzău ca parte civilă în
dosarul penal nr. 33/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și
Justiţie — Direcţia Naţională Anticorupţie — Serviciul Teritorial Ploiești, cu suma
totală de 5.255.183 lei, din care:
- 4.411.046 lei, din care 2.821.700 lei suma acordată cu titlu de finanţare
structurii sportive Clubul Sportiv Fotbal Club Gloria Buzău în perioada 07.06.2011-
29.05.2013 şi 1.589.346 lei reprezentând dobândă legală aferentă perioadei
07.06.2011-10.01.2023, calculată pentru sumele achitate.
- 844.137 lei, din care 540.000 lei suma acordată cu titlu de finanţare
structurii spoitive Clubul Sportiv de Handbal Municipal Buzău în perioada
04.07.2011-24.05.2013 şi 304.137 lei, reprezentând dobândă legală aferentă
perioadei 04.07.2011-10.01.2023, calculată pentru sumele achitate.
Art.2.- Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Serviciului Juridic și
Contencios Administrativ, va îndeplini toate formalitățile pentru ducerea la
îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art.3- Potrivit art. 243, alin. (1), lit. e) din OUG nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, prin grija secretarului
general al municipiului, prezenta hotărâre va fi comunicată către autorităţile,
instituţiile publice și persoanele interesate.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU,
Eduard Pistol
Buzău, 26.01.2023
Nr. 4
Această Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău,
cu respectarea prevederilor 139, alin. 3, lit. a, coroborat cu art. 5, lit. cc) din OUG
nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cu
un număr de 22 voturi pentru, O abţineri şi O voturi împotrivă, din numărul total de
22 consilieri locali prezenţi la şedinţă din 23 consilieri locali în funcţie.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
- PRIMAR —
Nr. 5/CLM/10.01.2023
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind constituirea UAT Municipiul Buzău ca parte civilă în
dosarul penal nr. 33/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie — Direcţia Naţională Anticorupţie — Serviciul Teritorial Ploiești
Prin adresa înregistrată la Primăria municipiului Buzău la nr. 1607 din
05.01.2023, Direcţia Naţională Anticorupţie — Serviciul Teritorial Ploieşti ne-a
transmis că, în interesul soluționării dosarului penal nr. 33/P/2021, în care se
efectuează cercetări sub aspectul comiterii de către numitul Boșcodeală Constantin
Octavian a infracțiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru sine sau
pentru altul a unui folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art.
132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297, alin. 1 Cod penal cu referire la art.
309 Cod penal, cu aplicarea art. 35, alin. 1 Cod penal şi a art. 5, alin. 1 Cod penal,
constând în aceea că, în calitate de primar al municipiului Buzău și ordonator
principal de credite, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluții infracționale, prin
îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu prevăzute de art. 63, alin. 1, lit. c şi
alin. 4, lit. a din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, art. 14, alin. 3
din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi cu încălcarea prevederilor
art. 5, alin. 1 din OG nr.119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar
preventiv, ale art. 69 din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului şi ale Legii
nr. 350/2005 şi Ordinului Agenţiei Naţionale pentru Sport nr. 130/2006, a încheiat
contractul de asociere nr. 9806/31.05.2011 încheiat cu Clubul Sportiv Fotbal Club
Gloria Buzău și actele adiționale din 31.10.2011, 28.12.2011, 07.02.2012 şi
02.04.2013, cunoscând că această structură sportivă nu îndeplinea condiţiile legale
pentru obţinerea finanțării, prejudiciind bugetul local cu suma de 2.821.700 lei
(achitată în perioada 07.06.2011 — 29.05.2013), sumă ce reprezintă — totodată —
folosul necuvenit obținut de Fotbal Club Gloria Buzău.
Prin aceeaşi adresă, Direcţia Naţională Anticorupţie — Serviciul Teritorial
Ploieşti arată că o situație similară se regăsește şi în ceea ce priveşte Clubul Sportiv
de Handbal Municipal Buzău, astfel că, în perioada 2011-2013, din bugetul UAT
Municipiul Buzău a fost acordată cu titlu de finanţare structurii sportive indicate
suma totală de 540.000 lei.
Întrucât scopul constituirii ca parte civilă în acest proces penal este acela de a
recupera prejudiciul adus prin comiterea infracțiunii descrise de unitatea de parchet
anticorupţie, se impune adoptarea acestui proiect de hotărâre, prin care să se aprobe
ca UAT Municipiul Buzău să se constituie ca parte civilă în dosarul penal
nr.33/P/2021 instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
- Direcţia Naţională Anticorupţie — Serviciul Teritorial Ploieşti.
Sumele pentru care unitatea administrativ — teritorială se constituie ca parte
civilă sunt compuse din sumele prin care a fost prejudiciat bugetul local (indicate şi
în adresa parchetului anticorupţie), la care se adaugă, pentru fiecare Club sportiv,
dobânda legală calculată la zi, în cuantumul rezultat din înscrisurile denumite Calcul
dobândă legală pentru plăţi nelegale pe care le ataşăm alăturat, 6 file (pentru CS
Fotbal Club Gloria Buzău) + 4 file (pentru CS Handbal Municipal Buzău).
Astfel, UAT Municipiul Buzău se va constitui parte civilă pentru suma totală
de 5.255.183 lei, din care:
- 4.411.046 lei, din care 2.821.700 lei suma acordată cu titlu de finanţare
structurii sportive Clubul Sportiv Fotbal Club Gloria Buzău în perioada 07.06.2011-
29.05.2013 şi 1.589.346 lei reprezentând dobândă legală aferentă perioadei
07.06.2011-10.01.2023, calculată pentru sumele achitate.
- 844.137 lei, din care 540.000 lei suma acordată cu titlu de finanţare
structurii sportive Clubul Sportiv de Handbal Municipal Buzău în perioada
04.07.2011-24.05.2013 şi 304.137 lei, reprezentând dobândă legală aferentă
perioadei 04.07.2011-10.01.2023, calculată pentru sumele achitate
Având în vedere că este atributul exclusiv al deliberativului local să decidă cu
privire la poziţia procesuală a Municipiului Buzău, propun să adoptați acest proiect
de hotărâre.
PRIMARUL MUNICIPIULUI BUZĂU
Constanţin Toma
ROMÂNIA
JUDETUL BUZĂU
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU
-Serviciul Juridic şi de Contencios Administrativ-
Nr. 3452/10.01.2023
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind constituirea UAT Municipiul Buzău ca parte civilă
în dosarul penal nr. 33/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiție — Direcţia Naţională Anticorupție — Serviciul Teritorial Ploiești
Prin adresa înregistrată la Primăria municipiului Buzău la nr. 1607 din
05.01.2023, Direcţia Naţională Anticorupţie — Serviciul Teritorial Ploieşti ne-a
transmis că, în interesul soluționării dosarului penal nr. 33/P/2021, în care se
efectuează cercetări sub aspectul comiterii de către numitul Boşcodeală Constantin
Octavian a infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru sine sau
pentru altul a unui folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art.
132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297, alin. 1 Cod penal cu referire la art.
309 Cod penal, cu aplicarea art. 35, alin. 1 Cod penal şi a art. 5, alin. 1 Cod penal,
constând în aceea că, în calitate de primar al municipiului Buzău şi ordonator
principal de credite, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin
îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu prevăzute de art. 63, alin. 1, lit. c şi
alin. 4, lit. a din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, art. 14, alin. 3
din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi cu încălcarea prevederilor
art. 5, alin. 1 din OG nr.119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar
preventiv, ale art. 69 din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului şi ale Legii
nr. 350/2005 şi Ordinului Agenţiei Naţionale pentru Sport nr. 130/2006, a încheiat
contractul de asociere nr. 9806/31.05.2011 încheiat cu Clubul Sportiv Fotbal Club
Gloria Buzău şi actele adiţionale din 31.10.2011, 28.12.2011, 07.02.2012 şi
02.04.2013, cunoscând că această structură sportivă nu îndeplinea condiţiile legale
pentru obţinerea finanţării, prejudiciind bugetul local cu suma de 2.821.700 lei
(achitată în perioada 07.06.2011 — 29.05.2013), sumă ce reprezintă — totodată —
folosul necuvenit obținut de Fotbal Club Gloria Buzău.
Prin aceeași adresă, Direcţia Naţională Anticorupţie — Serviciul Teritorial
Ploiești arată că o situaţie similară se regăseşte și în ceea ce priveşte Clubul Sportiv
de Handbal Municipal Buzău, astfel că, în perioada 2011-2013, din bugetul UAT
Municipiul Buzău a fost acordată cu titlu de finanțare structurii sportive indicate
suma totală de 540.000 lei.
Prin prezentul proiect de hotărâre, primarul municipiului Buzău a propus
Consiliului Local să aprobe ca Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Buzău
să se constituie ca parte civilă în procesul penal.
În conformitate cu dispoziţiile art. 96, alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, unitățile
administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate
juridică deplină şi patrimoniu propriu.
De-asemenea, potrivit prevederilor art. 106, alin. (1) din OUG nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, autoritățile
administrației publice din comune, orașe şi municipii sunt consiliile locale, ca
autorități deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive, iar potrivit prevederilor
art. 129, alin. 1 din acelaşi Cod, Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în
condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date
prin lege în competența altor autorități ale administraţiei publice locale sau
centrale.
Conform dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de
procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, constituirea ca parte
civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti.
Din coroborarea prevederilor legale precitate, rezultă fără echivoc că este
atributul exclusiv al Consiliului Local să analizeze, să dezbată şi să aprobe
constituirea Municipiului Buzău ca parte civilă în procesul penal, respectiv în
dosarul penal nr. 33/P/2021.
În concluzie, proiectul de hotărâre îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi
adoptat.
SERVICIUL JURIDIC ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV,
Elena - Cristina Coroian
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
CONSILIUL LOCAL
o:
>
22
Comisia juridică, pentru administraţie publică locală, disciplină,
respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti
Nr.301/25.01.2023
RAPORT DE AVIZARE
pentru Proiectul de Hotărâre nr. 2/10.01.2023
privind constituirea UAT Municipiul Buzău ca parte civilă în dosarul penal nr.
33/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie — Direcţia
Naţională Anticorupţie — Serviciul Teritorial Ploieşti
Astăzi, 25.01.2023, a fost analizat şi dezbătut Proiectul de Hotărâre nr. 2/10.01.2023
privind constituirea UAT Municipiul Buzău ca parte civilă în dosarul penal nr. 33/P/2021
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie — Direcţia Naţională
Anticorupţie — Serviciul Teritorial Ploiești.
În urma votului exprimat în cadrul Comisiei, proiectul a primit AVIZ
FA op Abu
Amendamente/propuneri acceptate sau respinse în cadrul Comisiei:
Secretarul Comisiei
Vasile Nlurguleț
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
CONSILIUL LOCAL
Comisia pentru tranziția la economia circulară, buget, finanțe,
agricultură, turism și relaţii internaționale
Nr. 302 /25.01.2023
RAPORT DE AVIZARE
PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 2 / 10.01.2023 privind constituirea UAT
Municipiul Buzău ca parte civilă în dosarul penal nr. 33/P/2021 al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie — Direcţia Naţională Anticorupție —
Serviciul Teritorial Ploiești
Astăzi data de 25.01.2023, Comisia pentru tranziția la economia circulară,
buget, finanțe, agricultură, turism și relaţii internaţionale, s-a întrunit în şedinţă de
lucru, ocazie cu care a analizat şi dezbătut PROIECTUL DE HOTĂRÂRE NR. 2 /
10.01.2023 privind constituirea UAT Municipiul Buzău ca parte civilă în dosarul
penal nr. 33/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie
— Direcţia Naţională Anticorupţie — Serviciul Teritorial Ploiești.
În urma votului exprimat în cadrul Comisiei, proiectul a primit AVIZ
FAVORABIL/NEFAVORABIL.
Amendamente/propuneri acceptate sau respinse în cadrul Comisiei: Nu a
fost cazul.
Preşedintele Comisiei,
consilier local Teodor Cojocaru
pp Secretarul Comisiei,
consilier local Valentin — Marian Dragu
d
—
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU XA |
MUNICIPIUL BUZĂU 3 Si]
CONSILIUL LOCAL Sea
Comisia pentru educație, tineret, culte,
activităţi social-culturale, activități sportive și de agrement
Nr.177/25.01.2023
RAPORT DE AVIZARE
PROIECT DE HOTĂRÂRE NR. 2/10.01.2023 privind constituirea
UAT Municipiul Buzău ca parte civilă în dosarul penal nr. 33/P/2021 al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Direcţia
Naţională Anticorupţie — Serviciul Teritorial Ploiești
Astăzi data de 25.01.2023, Comisia pentru educaţie, tineret, culte, activităţi social-
culturale, activităţi sportive şi de agrement, s-a întrunit în şedinţă de lucru, ocazie cu care
a analizat şi dezbătut Proiectul de hotărâre privind constituirea UAT Municipiul Buzău ca
parte civilă în dosarul penal nr. 33/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie — Direcţia Naţională Anticorupţie — Serviciul Teritorial Ploieşti.
În urma votului exprimat în cadrul Comisiei, proiectul a primit AVIZ
FAVORABIL/NEFAVORABH=
Amendamente/propuneri acceptate sau respinse în cadrul Comisiei: conform Anexei
din prezentul Raport de Avizare.
Preşedintele Comisiei,
consilier local Oana Matache
Secretarul Comisiei,
consilier local George — Aurelian Vlad
—
< i
pn
DECIZIA 22/2013 CURTE CONTURI
CALCUL DOBANDĂ LEGALĂ PENTRU PLĂȚI NELEGALE
LEI
100%
a =
z E =
E Q s ps
E 3 Ss | E Ş
< = R- — 9 9 < Z
= S 3 2 > Ei N <
= = = = Z S= _ A se
27 SS fa AZ = a = o 5
E Z 3 E 3] + a Z E a
« 3 £ = 3 E EI = <« >
= £ 3 g E = E 22) =o
> = 2 E 3 > za >
d =) a PA o EI O 2)
s E E = = A -
= 9 N i îă <
4 = 5
> =
0 | Ş, 3 Li 5 6 7 8=3*7/ 6*5 9=8-20%*8
1 |07/06/2011-17/06/2011 50,000.00 50,000 6.25% IN! 365| 10.25% 154.45 123.56
2 |18/06/2011-26/06/2011 60000.00 60,000 6.25% 9 365| 10.25% 151.64 121.32
3 |27/06/2011-27/06/201.1 70,000.00 70,000 6.25% l 365| 10.25% 19.66 15.73
4 |28/06/2011-12/07/2011 80,000.00 80,000 6.25% 15 365| 10.25% 336.99 269.59
5 |13/07/2011-14/07/2011 105,000.00 105,000 6.25% 2 365| 10.25% 58.97 47.18
6 |15/07/2011-27/07/201.1 130,000.00 130,000 6.25% 13 365| 10.25% 474.59 379.67
7 |28/07/2011-03/
08/2011 160,000.00 160,000 6.25%) [i 365| 10.25%) 314.52 251.62
8 |04/
08/2011-04/
08/2011 185,000.00 185,000 6.25% l 365| 10.25% 51.95 41.56
9 [05/
08/2011-17/
08/2011 210,000.00 210,000 6.25% 13 365| 10.25% 766.64 613.32
10 |18/
08/2011-24/
08/2011 235,000.00 235,000 6.25% i 365| 10.25% 461.95 369.56
11 |25/
08/2011-31/
08/2011 260,000.00 260,000 6.25% 7 365| 10.25% 511.10 408.88
12 |01/09/2011-06/09/201.1 285,000.00 285,000 6.25% 6 365| 10.25% 480.21 384.16
13 |07/09/2011-11/09/2011 335,000.00 335,000 6.25% 5 365| 10.25% 470.38 376.30
14 |12/09/2011-13/09/2011 360,000.00 360,000 6.25% 2 365| 10.25% 202.19 161.75
15 |14/09/2011-06/10/2011 375,000.00 375,000 6.25% 23 365| 10.25%) 2422.09 1,937.67
16 |07/10/2011-10/10/2011 400,000.00 400,000 6.25% 4 365| 10.25%) 449.32 359.45
17 |11/10/2011-26/10/2011 425,000.00 425,000 6.25% | 16 365| 10.25% 1909.59 1,527.67
Page 1 o0f6
< E: E E ş p E, >
= N » 3 2 je 3 j <
E: => 38 3 = 3 iz i a =
Nr. E [= 3: = 2 = s > 9 35
5] 5 3 = E =] $ & Z Za
crt. = < s £ E; =! [= s si < 2
2 = £ 8 = 5| = E: 2 = 9
= = Ey = 3 Sa za =]
? a c. | = 3 i E
E 3 R| 5 a =
= ai
0 l 2 E. 4 =) 6 7 8=3*7/ 6*5 9=8-20%*8
18_|27/10/2011-31/10/2011 435.000.00 435.000 6.25% S) 365|_10.25%| 610.79 488.63
19 |01/11/2011-03/11/2011 455,000.00 455,000 6.25% 3 365| 10.25%) 383.32 306.66
20 |04/11/201]-15/11/2011 480,000.00 480,000 6.00% 12 365|_10.00% 1578.08 1,262.47
21 |16/11/2011-28/11/2011 495,000.00 495,000 6.00% 13 365| 10.00% 1763.01 1,410.41
22 |29/11/2011-05/01/2012 509,700.00 509,700 6.00% 38 365| 10.00% 5306.47 4,245.17
23 |06/01/2012-12/01/2012 509,700.00 509,700 5.75% 7 365| 9.75%) 953.07 762.46
24 |13/01/2012-02/
02/2012 569,700.00 569,700 5.75% 21 365|__ 9.75% 3195.78 2556.63
25 |03/
02/2012-06/
02/2012 569,700.00 569,700 5.50% 4 365| 9.50%) 593.11 474.49
26_|07/
02/2012-26/
02/2012 669,700.00 669,700 5.50% 20 365|___9.50% 3486.11 2,788.89
27 |27/
02/2012-06/03/2012 719,700.00 719,700 5.50% 8 365| 9.50% 1498.55 1198.84
28 _|07/03/2012-13/03/2012 819,700.00 819,700 5.50% 7 365| 9.50% 1493.43 1194.74
29 |14/03/2012-19/03/2012 829,700.00 829,700 5.50% 6 365| 9.50% 1295.70 1036.56
30_|20/03/2012-27/03/2012 854,700.00 854,700 5.50% 8 365| 9.50% 1779.65 1,423.72
31_[28/03/2012-02/04/2012 889,700.00 889,700 5.50% 6 365| 9.50% 1389.39 1111.52
32 |03/04/2012-03/04/2012 989,700.00 989,700 5,25% 1 365| 9.25% 250.81 200.65
33_|04/04/2012-09/04/2012 1,009,700.00| _1,009,700 5.25% 6 365| 9.25% 1535.30 1,228.24
34 _|10/04/2012-17/04/2012 1.,034,700.00| 1,034,700 5.25% 8 365| 9.25% 2097.75 1,678.20
35 |18/04/2012-03/05/2012 1,084,700.00| 1,084,700 5.25% 16 365| 9.25% 4398.24 3518-39
36 |04/05/2012-09/05/2012 1.134,700.00| 1,134,700 5.25% 6 365| 9.25% 1725.37 1,380.29
37 |10/05/2012-23/05/2012 1,159,700.00| 1,159,700 5.25% 14 365| 9.25% 4114.55 3,291.64
38 _|24/
05/2019-29/05/2012 1,164,700.00|__1,164,700 5.25% 6 365| 9.25% 1770.98 1.416.79
39 [30/05/2012-21/06/2012 1,179,700.00| 1,179,700 5.25% 23 365| 9.25% 6876.20 5,500.96
40 |22/
06/2017-27/06/2012 1,179,700.00| 1,179,700 5.00% 6 365| 9.00% 1745.31 1396.25
Page 2 of6
E SS EI = = ps a
< EI p = î A > 5
E S = 5 8 E EI N <
3 E = S E Z| i = 3 3
EI 22) 2 3 3 = i S = a
3 < s £ E = = E: Z <>
& = s $ = 3 = Ei 20 zoo
=) = 9 ii [3] = ca =)
E 3 ŞIR = E =
E = =
să =
0 l 2 3 4 5 6 7 8=3*7/ 6*5 9=8-20%*8
41 _[28/06/2012-04/07/2012 1,209.,700.00| 1.209.700 5.50% ij 365| 9.50% 2203.97 1.763.18
42 |05/07/2012-19/07/2012 1,309,700.00| 1,309,700 5.25% 15 365| 9.25% 4978.65 3,982.92
43 |20/07/2012-06/08/2012 1,314,700.00| 1,314,700
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.