HCL 283/2018 adoptată
Hotărâre pentru aprobarea planului urbanistic de detaliu „Construire bloc locuinţe colective cu regim de înălţime D+P+2E” pe terenul intravilan, cu nr. cad. 56824, situat în strada Păcii, nr. 53 din municipiul Buzău, județul Buzău, precum şi regulamentului de urbanism aferent, la solicitarea domnului Niculiţă Irinel Daniel, domiciliat în Buzău, Bdul Unirii, bloc 18 A, ap. 10, etaj 2, administrator al S.C. Matias Agrinvest S.R.L. cu sediul în judeţul Buzău,comuna Amaru, sat CâmpeniCompletare Raport
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
- CONSILIUL LOCAL -
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea planului urbanistic de detaliu "Construire bloc locuinţe
colective cu regim de înălţime D+P+2E” pe terenul intravilan, cu nr. cad. 56824,
situat în strada Păcii, nr. 53 din municipiul Buzău, județul Buzău, precum şi
regulamentului de urbanism aferent, la solicitarea domnului Niculiţă Irinel
Daniel, domiciliat în Buzău, Bdul Unirii, bloc 18 A, ap. 10, etaj 2, administrator al
S.C. Matias Agrinvest S.R.L. cu sediul în judeţul Buzău,
comuna Amaru, sat Câmpeni
Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în sedinţa
ordinară;
Având în vedere:
- cererile nr. 20.649 și 33.312 ale S.C. Matias Agrinvest S.R.L.;
- expunerea de motive a primarului municipiului Buzău, înregistrată sub
nr. 353/CLM/15.11.2018, prin care se propune aprobarea planului urbanistic de
detaliu "Construire bloc locuinţe colective cu regim de înălţime D+P+2E” pe
terenul intravilan, cu nr. cad. 56824, situat în strada Păcii, nr. 53 din municipiul
Buzău, județul Buzău, precum şi regulamentului de urbanism aferent, la
solicitarea domnului Niculiţă Irinel Daniel, domiciliat în Buzău, Bdul Unirii, bloc
18A, ap. 10, etaj 2, administrator al S.C. Matias Agrinvest S.R.L. cu sediul în
judeţul Buzău, comuna Amaru, sat Câmpeni;
- raportul nr. 30.675/17.10.2018 al Arhitectului Șef şi Serviciului
Autorizații, Urbanism, Amenajare Teritoriu, Relaţii cu Publicul, completat cu
Raportul nr. 34.171/2018;
- raportul informării şi consultării publicului nr. 20.362/17.07.2018;
- avizul nr. 32/11.09.2018 al Comisiei pentru amenajarea teritoriului,
urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului şi turism a Consiliului
Local al Municipiului Buzău privind dezbaterea documentației de Plan
Urbanistic de Detaliu pentru aprobare "Construire bloc locuinţe colective cu
regim de înălţime D+P+2E” amplasat în municipiul Buzău, str. Păcii, inițiat de
S.C. Matias Agrinvest S.R.L.;
- adresa nr. 28.963/04.10.2018 privind Precizările referitoare la “P.U.D. –
Construire Bloc de Locuințe Colective D+P+2 Nivele” – Buzău, str. Păcii, nr. 53;
- avizul Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, realizarea
lucrărilor publice, protecţia mediului şi turism a Consiliului Local al Municipiului
Buzău;
- prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi
urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 36, alin. (2), lit. c) şi alin. (5), lit. c), art. 45, alin. (2), lit. e) şi
art. 115, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale,
republicată cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1.- Se aprobă planul urbanistic de detaliu "Construire bloc locuinţe
colective cu regim de înălţime D+P+2E”, situat în strada Păcii, nr. 53 din
municipiul Buzău, județul Buzău, generat de terenul în suprafaţă de 800,00 mp
din acte și respectiv 816,00 mp suprafaţa măsurată din categoria de folosinţă
curţi-construcţii (434,00 mp) şi vie (382,00 mp), înscris în cartea funciară nr.
56824, nr. cad. 56824 situat în strada Păcii, nr. 53 din municipiul Buzău, judeţul
Buzău proprietate privată a S.C. Matias Agrinvest S.R.L. cu sediul în judeţul
Buzău, comuna Amaru, sat Câmpeni, documentaţie de urbanism executată de
"S.C. Star Art S.R.L." din municipiul Buzău, prin arhitect Carmen Magazin, în
baza certificatului de urbanism nr. 921 din 11.12.2017 eliberat de primarul
municipiului Buzău, având ca beneficiar pe S.C. Matias Agrinvest S.R.L.
Art.2.- Conform planului urbanistic general aprobat prin H.C.L. nr.
235/29.10.2009, investiţia propusă este situată în U.T.R. nr. 3, subzona
funcţională L1a – subzona locuinţelor individuale şi colective mici cu maxim P +
2 nivele situate în afara perimetrelor de protecţie, în regim de construire
continuu (înşiruit) sau discontinuu (cuplat sau izolat), prezentând următorii
coeficienţi urbanistici:
- L1a: – procentul maxim de ocupare al terenului P.O.T. = 40,00%
– coeficientul maxim de utilizare al terenului C.U.T. = 1,20;
– regimul de înălţime maxim = P + 2E.
- Construcţia se va amplasa cu respectarea următoarelor coordonate:
- la nord-est amplasarea imobilului față de limita de proprietate se va face
variabil de la 0,75 m până la 10,65 m având în vedere forma de poligon
neregulat a terenului pe această latură;
- la sud-est (Str. Păcii nr. 55) amplasarea imobilului, față de limita de
proprietate se va face paralel cu latura terenului la distanța de 2,00 m;
- la sud-vest, spre str. Păcii, tot datorită formei neregulate a terenului,
distanţa de amplasare imobilului, față de limita de proprietate variază între
24,39 m și 20,61 m; retragerea mai mare da posibilitatea ca în zona pietonală,
ocazional carosabilă, să se permită parcarea a 6 autovehicule, restul de 6 fiind
parcate în demisol;
- spre nord–vest amplasarea imobilului, față de limita de proprietate, se va
face la o distanță variind între 0,75 m și 1,22 m;
De asemenea, amplasarea construcţiei pe parcelă se va face cu
respectarea prevederilor Legii nr. 114/1996 (**republicată**) privind locuinţele, a
Codului Civil (republicat) şi Ordinul nr. 119/2014 emis de Ministerul Sănătăţii
privind vecinătăţile şi a condiţiilor impuse prin avize.
Art.3.- Prezenta documentaţie reprezintă regulament de urbanism şi nu dă
dreptul la construire.
Eliberarea autorizaţiei de construire se va face după prezentarea
proiectului de execuţie, precum şi a tuturor avizelor şi fişelor tehnice.
Executarea construcţiei se va face în condiţiile prevăzute de lege, cu
respectarea întocmai a condiţiilor impuse prin acordurile, avizele şi fişele
tehnice ale organismelor teritoriale interesate, prevăzute în certificatul de
urbanism nr. 921 din 11.12.2017 eliberat de primarul municipiului Buzău.
Terenul destinat construirii se va scoate din circuitul agricol, definitiv, prin
autorizaţia de construire, conform art. 23, alin. (3) din Legea nr. 50/1991,
actualizată, privind autorizarea executării lucrărilor de construire.
Art.4.- Perioada de valabilitate a planului urbanistic de detaliu prevăzut la
articolul 1 din prezenta hotărâre este de 24 luni de la data aprobării.
Art.5.- Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Arhitectului Șef și
Serviciului Autorizații, Urbanism, Amenajare Teritoriu, Relaţii cu Publicul, va
aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREȘEDINTELE ȘEDINȚEI,
consilier Ionuț – Sorin Apostu
CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETARUL MUNICIPIULUI BUZĂU,
Eduard Pistol
Buzău, 23 noiembrie 2018
Nr. 283
Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău
în şedinţa din data de 23 noiembrie 2018, cu respectarea prevederilor art. 45,
alin. (2), lit. e) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată
şi actualizată, cu un număr de 21 voturi pentru, 0 abţineri şi 0 voturi împotrivă,
din numărul total de 23 consilieri în funcţie şi 21 consilieri prezenţi la şedinţă.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
- PRIMAR -
Nr. 353/CLM/15.11.2018
EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre pentru aprobarea planului urbanistic de detaliu
"Construire bloc locuinţe colective cu regim de înălţime D+P+2E” pe terenul
intravilan, cu nr. cad. 56824, situat în strada Păcii, nr. 53 din municipiul Buzău,
județul Buzău, precum şi regulamentului de urbanism aferent, la solicitarea
domnului Niculiţă Irinel Daniel, domiciliat în Buzău, Bdul Unirii, bloc 18 A, ap.
10, etaj 2, administrator al S.C. Matias Agrinvest S.R.L. cu sediul în judeţul
Buzău, comuna Amaru, sat Câmpeni
În baza certificatului de urbanism nr. 921 din 11.12.2017 eliberat de
primarul municipiului Buzău, Niculiţă Irinel Daniel, domiciliat în Buzău, Bdul
Unirii, bloc 18A, ap. 10, etaj 2, administrator al S.C. Matias Agrinvest S.R.L. cu
sediul în judeţul Buzău, comuna Amaru, sat Câmpeni, a solicitat aprobarea
planului urbanistic de detaliu "Construire bloc locuinţe colective cu regim de
înălţime D+P+2E”, în strada Păcii, nr. 53 din municipiul Buzău, județul Buzău,
precum şi regulamentului de urbanism aferent, documentaţie de urbanism care
urmează a se materializa pe terenul proprietate privată situat în intravilanul
municipiului, din categoria de folosinţă curţi – construcţii şi arabil, în suprafaţă
de 816,00 mp, identificat la nr. cad. 56824, înscris în C.F. nr. 56824.
Documentaţia de urbanism prezentată a fost realizată de "S.C. Star Art
S.R.L." din municipiul Buzău, prin arhitect Carmen Magazin, având ca
beneficiar pe Niculiţă Irinel Daniel, domiciliat în Buzău, Bdul Unirii, bloc 18A, ap.
10, etaj 2, administrator al S.C. Matias Agrinvest S.R.L. cu sediul în judeţul
Buzău, comuna Amaru, sat Câmpeni.
Materializarea documentaţiei de urbanism se va face după eliberarea
autorizaţiei de construire în baza D.T.A.C., având ca scop final edificarea
construcţiei, cu respectarea întocmai a condiţiilor impuse prin certificatul de
urbanism nr. 921 din 11.12.2017, a condiţiilor impuse de avizatori, a zonificării şi
a indicatorilor urbanistici aprobaţi.
Accesul către imobilul nou propus se va realiza dinspre strada Păcii,
asigurându-se locurile de parcare necesare în conformitate cu legislaţia în
vigoare doar în incinta proprietății.
La data de 31.10.2018, a fost supus spre aprobare proiectul de HCL
pentru aprobarea acestui PUD.
În ședința de CLM respectivă, proiectul a fost respins, avându-se în
vedere două considerente:
1. Lipsă Aviz Securitatea la incendiu;
2. Număr insuficient de locuri de parcare.
Prin completarea la raport, a fost demonstrat că aceste considerente nu
se susțin.
În sensul celor de mai sus s-a elaborat alăturatul proiect de hotărâre, cu
rugămintea de a fi adoptat în forma prezentată.
P R I M A R,
Constantin Toma
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU
Arhitect Șef
Serviciul Autorizații, Urbanism, Amenajare Teritoriu, Relaţii cu Publicul
Nr. 30.675/17.10.2018
RAPORT
la proiectul de hotărâre pentru aprobarea planului urbanistic de detaliu
"Construire bloc locuinţe colective cu regim de înălţime D+P+2E” pe terenul
intravilan, cu nr. cad. 56824, situat în strada Păcii, nr. 53 din municipiul Buzău,
județul Buzău, precum şi regulamentului de urbanism aferent, la solicitarea
domnului Niculiţă Irinel Daniel, domiciliat în Buzău, Bdul Unirii, bloc 18 A, ap.
10, etaj 2, administrator al S.C. Matias Agrinvest S.R.L. cu sediul în judeţul
Buzău, comuna Amaru, sat Câmpeni
Prin cererea înregistrată sub numărul 20.649/2018, domnul Niculiţă Irinel
Daniel, domiciliat în Buzău, Bdul Unirii, bloc 18A, ap. 10, etaj 2, administrator al
S.C. MATIAS AGRINVEST S.R.L. cu sediul în judeţul Buzău, comuna Amaru,
sat Câmpeni, a solicitat aprobarea planului urbanistic de detaliu privind
“Construire bloc locuinţe colective cu regim de înălţime D+P+2E” pe terenul
intravilan, cu nr. cad. 56824, carte funciară nr. 56824, situat în strada Păcii, nr.
53 din municipiul Buzău, județul Buzău.
Această documentaţie a fost elaborată în baza certificatului de urbanism
nr. 921 din 11.12.2017 eliberat de primarul municipiului Buzău.
Planul Urbanistic de Detaliu privind “Construire bloc locuinţe colective cu
regim de înălţime D+P+2E” are ca scop mobilarea terenului având numărul
cadastral 56824, cu funcţiunile: circulaţie carosabilă, parcaje, spaţii verzi, spaţii
aferente depozitării deşeurilor menajere, realizarea utilităţilor necesare. Terenul
pe care se va construi această investiţie este proprietatea privată a S.C.
MATIAS AGRINVEST S.R.L., teren în suprafaţă de 800,00 mp din acte și
respectiv 816,00 mp suprafaţa măsurată din categoria de folosinţă curţi-
construcţii (434,00 mp) şi vie (382,00 mp), înscris în cartea funciară nr. 56824,
situat în strada Păcii, nr. 53 din municipiul Buzău, judeţul Buzău.
Documentaţia de urbanism prezentată a fost realizată de “S.C. STAR
ART S.R.L.”, arhitect Magazin Carmen din municipiul Buzău, judeţul Buzău şi
analizează din punct de vedere urbanistic terenul situat în U.T.R. nr. 3 din
Planul Urbanistic General al municipiului Buzău, aprobat prin Hotărârea nr.
235/2009 a Consiliului Local al Municipiului Buzău.
Accesul existent din strada Păcii la terenul cu numărul cadastral 56824 va
fi reconfigurat în funcţie de amenajările din incintă şi va avea lăţimea de acces
de 6,00 m, pentru căi interioare şi de manevrare, făcând de asemeni posibil
accesul maşinilor de intervenţie: salvare, pompieri şi salubritate.
La documentaţia de urbanism au fost prezentate acordurile şi avizele
solicitate prin certificatul de urbanism pentru faza plan urbanistic de detaliu,
astfel încât investiţia să se facă în conformitate cu R.L.U. aferent P.U.D. ce
respectă R.L.U. al P.U.G.- lui aprobat şi a condiţiilor impuse de avizatori.
Din Raportul de implicare a publicului în Etapa Pregătitoare cu privire la
intenția de elaborare a unui PUD și a obiectivelor acestuia “Construire bloc de
locuinţe colective cu regim de înălţime D+P+2E” în strada Păcii, nr. 53, din
municipiul Buzău, atașat documentației, menționăm răspunsul domnului
Androne Cristian Emil care declara că ” nu este de acord cu construirea unui
bloc de locuinţe deoarece în zonă sunt locuinţe parter și cel mult un nivel. O
construcţie de o înălţime mai mare, cu demisol pe o suprafaţă de 800 mp,
relativ mică pentru un bloc de locuinţe ar putea slăbi structura de rezistenţă a
locuinței aflată în imediata vecinătate și va umbri terenul aducând prejudicii
persoanelor și culturilor din vecinătate”.
Potrivit precizărilor făcute de către arh. Carmen Magazin clădirea
propusă este amplasată în incinta determinată conform planului de situație
atașat în care sunt precizate distanțele față de vecinătatea construită. Din
analiza poziției față de vecinătate rezultă următoarele:
1) Distanțele față de clădirile existente au mărimi care indică
imposibilitatea apariției impactului structural între clădirea propusă și clădirile
din incintele alăturate în condițiile unor deplasări asincronistice.
2) Se observă că distanțele precizate în planul de situație sunt mai mari
de 1,50 m distanța care reprezintă limita până la care apare impactul climatic
între acoperișuri cu înălțimi diferite exprimat prin aglomerarea zăpezii pe
acoperișul mai coborat.
3) Clădirea propusă va avea subsol la care se adaugă sistemul de
fundare determinându-se o adâncime maximă de 3,00 m. În condițiile
distanțelor materializate în planul de situație chiar în situația când clădirile
învecinate au fundații la suprafață neconforme, impactul geotehnic este eliminat
„influența anulându-se sub raportul unghiului de 45 grade Sexa la o distanță
de 3,00 m.
În concluzie, după cum rezultă din studiul de însorire prezentat, soluția
propusă în proiectul „Bloc de locuințe D+P+2 este viabilă în ceea ce privește
relația cu soarele. Fațada de sud-est a clădirii învecinate (imobil-corp principal
parter+etaj) este umbrită în așa fel încât toate ferestrele de pe această fațadă
sunt scăldate de lumina soarelui cel puțin o oră și 30 de minute.
În acest sens se impune respectarea Ordinului nr. 119/2014 pentru
aprobarea “Normelor de Igienă și Sănătate Publică privind Mediul de viaţă al
Populației”, art. 3, alin. 1: ”Amplasarea clădirilor destinate locuinţelor trebuie să
asigure însorirea acestora pe o durată de minim 1 ½ ore la solstiţiul de iarnă a
încăperilor de locuit din clădire și din locuințele învecinate”.
Documentaţia a fost analizată în ședinţa Comisiei pentru Amenajarea
Teritoriului, Urbanism, Realizarea Lucrărilor Publice, Protecţia Mediului și
Turism întrunită în data de 11.09.2018 și a primit aviz favorabil.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea
teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, propunem
analiza, dezbaterea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului
Buzău privind planul urbanistic de detaliu prezentat.
ARHITECT ŞEF,
Arh. Victor Ţîrlea
Întocmit,
Cristina Tudor
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.