30 iunie 2017 · Inițiator: primar, Popescu Ion

HCL 179/2017 Buzău adoptată

Hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 113/31.07.2014 a Consiliului Local al Municipiului Buzău privind aprobarea participării municipiului Buzău la cofinanţarea proiectului „Asistenţă tehnică pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire pentru Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă şi Apă Uzată din judeţul Buzău în perioada 2014 – 2020”*Modifică Hotărârea nr. 113/31.07.2014

Denumire
Hotărârea nr. 179 din 2017 a Consiliului Local Buzău
Emitent
Consiliul Local Buzău
Număr
179 / 2017
Data
30 iunie 2017
Inițiator
primar, Popescu Ion
Localitate
Buzău, județul Buzău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aproba modificarea Hotărârii nr. 113/31.07.2014 care hotărăște cum mai intră Buzăul în finanțarea pentru un proiect regional de apă. Practic, se ajustează condițiile și denumirea implicării orașului în cofinanțarea pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor aferente, în perioada 2014–2020. Pentru locuitori, înseamnă că bugetul local poate fi reîmpărțit sau ajustat în funcție de noile prevederi, iar termenele și sumele exacte vor rezulta din noua formulare a hotărârii și din documentațiile atașate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU - CONSILIUL LOCAL - HOTĂRÂRE pentru modificarea Hotărârii nr. 113/31.07.2014 a Consiliului Local al Municipiului Buzău privind aprobarea participării municipiului Buzău la cofinanţarea proiectului „Asistenţă tehnică pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire pentru Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă şi Apă Uzată din judeţul Buzău în perioada 2014 – 2020” Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă ordinară; Având în vedere: - expunerea de motive a primarului municipiului Buzău, înregistrată sub nr. 252/CLM/17.05.2017, prin care se propune modificarea Hotărârii nr. 113/31.07.2014 a Consiliului Local al Municipiului Buzău privind aprobarea participării municipiului Buzău la cofinanţarea proiectului „Asistenţă tehnică pentru pregătirea aplicaţiei de finantare şi a documentaţiilor de atribuire pentru Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă şi Apă Uzată din judeţul Buzău în perioada 2014 – 2020”; - raportul nr. 15.680 al Direcţiei de Administraţie Publică Locală din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Buzău; - avizul Comisiei pentru administraţie publică, juridică şi de disciplină, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor a Consiliului Local al Municipiului Buzău; - adresa A.D.I. „Buzău 2008” nr. 370/05.04.2017, înregistrată sub nr. 9682/06.04.2017; - prevederile art. 36, alin. (9) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În temeiul art. 36, alin. (2), lit. b) şi d), coroborat cu alin. (4), lit. d) şi alin. (6), lit. a), pct. 14, art. 45 şi art. 115, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.1.- Titlul Hotărârii nr. 113/31.07.2014 a Consiliului Local al Municipiului Buzău se modifică şi va avea următorul cuprins: Hotărâre privind „Aprobarea participării municipiului Buzău la cofinanţarea proiectului << Sprijin pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Buzău în perioada 2014 – 2020”>>. Art.2.- Art.1 al H.C.L. nr. 113/31.07.2014 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Se aprobă participarea municipiului Buzău la cofinanţarea de 1 % din valoarea totală estimată a proiectului „Sprijin pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Buzău în perioada 2014-2020” în valoare de 6452 euro (inclusiv TVA), suma ce reprezintă contribuţia în cuantum de 9,57% din valoarea totala a cofinanţării din bugetele locale a cheltuielilor eligibile aferente întregului contract de asistenţa tehnică” . Art.3.- Prezenta hotărâre modifică în mod corespunzător Hotărârea Consiliului Local nr. 113/31.07.2014. Art.4.- Primarul Municipiului Buzău, prin intermediul Direcţiei de Administraţie Publică Locală, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ADI “Buzău 2008” precum şi S.C. “Compania de Apă” S.A. Buzău, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI, consilier Laurenţiu-Cristinel Ţepeluş CONTRASEMNEAZĂ: SECRETARUL MUNICIPIULUI BUZĂU, Radu Roxelana Buzău, 30 iunie 2017 Nr. 179 Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău în şedinţa din data de 30 iunie 2017, cu respectarea prevederilor art. 45, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, actualizată, cu un număr de 21 voturi pentru, 1 abţinere şi --- voturi împotrivă, din numărul total de 23 consilieri în funcţie şi 22 consilieri prezenţi la şedinţă

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabuzau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă