ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
- CONSILIUL LOCAL —
HOTĂRÂRE Ş
privind organizarea şi funcţionarea Târgului de vară "DRĂGAICA - 2024"
Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă
extraordinară;
Având în vedere:
-referatul de aprobare al primarului municipiului Buzău, înregistrat la
nr.125/CLM/15.04.2024;
-raportul de specialitate al Serviciului Evidenţă Patrimoniu şi Licitaţii înregistrat
la nr. 73.608 din 15.04.2024;
-avizul Comisiei pentru tranziția la economia circulară, buget, finanţe,
agricultură, turism și relaţii internaționale;
-avizul Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, administrarea
domeniului public și privat al municipiului;
-avizul Comisiei juridică, pentru administraţie publică locală, disciplină,
respectarea drepturilor şi libertăţilor cetățenești;
-avizul Comisiei pentru educaţie, tineret, culte, activități socio-culturale,
activităţi sportive și de agrement;
-prevederile Hotărârii Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului
cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările
ulterioare;
-prevederile art. 3 din Hotărârea Consiliului Local al municipiului Buzău nr. 120
din 29.07.2010 pentru aprobarea concesionării Societății Comerciale "Piețe, Târguri
și Oboare" S.A. Buzău, prin atribuire directă, a unui imobil proprietate publică a
municipiului, situat în municipiul Buzău, Aleea Industriilor, Platforma Drăgaica,
precum și ale alin. 1 din art. 6 al Contractului de concesiune nr. 13.280/2010,
modificat prin actul adițional nr. 16.133/2014;
-Hotărârea Consiliului Local nr. 85 din 28.04.2022 privind completarea
obiectului de activitate al Societăţii Comerciale "Piețe, Târguri și Oboare" S.A. Buzău;
-prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administrația
publică, republicată, cu modificările și completările ulteroare;
-adresa nr. 82.831 din 07.05.2024 a responsabilului cu societatea civilă, din
cadrul Serviciului Relaţii cu Publicul, Organizare Alegeri.
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b) și d), alin. (4), lit. $),
alin. (7) , lit. p), art. 139, alin. (1), alin. (3), lit. g), alin. (6), coroborat cu art. 5, lit. cc),
precum şi art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1.- (1) Se aprobă funcţionarea, în municipiul Buzău, în perioada 08 - 25
iunie 2024, a Târgului de vară "DRĂGAICA — 2024".
(2) Organizarea şi funcţionarea Târgului se va asigura sub
supravegherea primarului municipiului, prin Societatea Comercială "Piețe, Târguri și
Oboare" S.A. Buzău și prin Centrul Cultural și Educaţional „Alexandru Marghiloman”
Buzău, în incinta PIEȚEI VOLANTE DRĂGAICA, pe terenul proprietate publică a
municipiului Buzău, atestat conform poziţiei nr. 1.288 din anexa nr. 2 la Hotărârea
Guvernului nr. 1.348/2001, teren folosit în mod tradiţional în acest scop — Platforma
Drăgaica.
Art. 2.-(1) Se stabilește taxa de intrare la suma de 3,00 lei/persoană. Sumele
obținute din aceste taxe se fac venit la bugetul local.
(2) Copiii şi elevii sub 14 ani beneficiază de gratuitate.
(3) În data de 24 iunie 2024, de Ziua Drăgăicii și Ziua lei, toate
persoanele care vor purta ie vor beneficia de acces gratuit.
Art. 3. — Se aprobă Regulamentul privind organizarea Târgului de vară
"DRĂGAICA - 2024" în incinta Pieței Volante Drăgaica, prevăzut în Anexa nr. 1.
Art. 4. — (1) Se aprobă taxele care vor fi percepute de Societatea Comercială
"Piețe, Târguri și Oboare" S.A. Buzău, stabilite pentru perioada de funcționare a
Târgului de vară "DRĂGAICA - 2024", prevăzute în Anexa nr. 2.
(2) Societatea Comercială "Piețe, Târguri și Oboare" S.A. Buzău va
perfecta cu agenţii economici și persoanele fizice autorizate selectate contracte de
închiriere.
Art. 5. — Se aprobă componența Comisiei desemnate pentru organizarea
Târgului de vară "DRĂGAICA - 2024" și evaluare a cererilor depuse, comisie
prevăzută în Anexa nr. 3.
Art. 6.- Se aprobă Planul privind zonele de amplasare pentru organizarea
Târgului de vară "DRĂGAICA - 2024" prevăzut în Anexa nr.4.
Art. 7.- Se aprobă modelul-cadru al procesul — verbal de predare - primire ce
se va încheia între Societatea Comercială "Piețe, Târguri și Oboare'" S.A. Buzău și
chiriaș, potrivit Anexei nr. 5.
Art. 8.- Anexele nr. 1, nr. 2, nr. 3, nr. 4 şi nr. 5 fac parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art. 9.- Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Serviciului Evidenţă
Patrimoniu și Licitaţii, Direcţiei Finanţe Publice Locale, Societatea Comercială "Piețe,
Târguri și Oboare" S.A. Buzău, precum. și Centrul Cultural și Educaţional „Alexandru
Marghiloman” Buzău, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărări.
Art. 10.- Prin grija secretarului general al municipiului Buzău, prezenta
hotărâre va fi comunicată persoanelor, autorităţilor și instituțiilor interesate, precum și
publicată pe site-ul Primăriei municipiului Buzău.
„PREŞEDI NTEL ŞEDINŢEI,
(Gensiiep local lon
Eduard Pistol
Buzău, 09 mai 2024
Nr. 118
Această Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău, cu
respectarea prevederilor art. 139, alin. (1) și alin. (3), lit. g), coroborat cu art. 5, lit. cc)
din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare, cu un număr de 20 voturi pentru, O abţineri şi O
voturi împotrivă, din numărul total de 23 consilieri locali în funcţie şi 20 consilieri
locali prezenţi la şedinţă.
ANEXA Nr. 1
la Hotărârea nr. 10. din 01.05, 2024
a Consiliului Local al Municipiului Buzău __
REGULAMENT
privind organizarea Târgului de vară " DRĂGAICA — 2024 " |.
in incinta PIEŢEI VOLANTE DRĂGAICA Ă
1. INFORMATII GENERALE
1.1. PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU organizează, în perioada
08.06.2024 — 25.06.2024, Târgul de vară "DRĂGAICA — 2024".
1.2. Biletele pentru acces în incinta evenimentului vor fi emise de
către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU.
1.3. Evenimentul se va organiza prin CENTRUL CULTURAL ȘI
EDUCAŢIONAL "ALEXANDRU MARGHILOMAN” BUZĂU și SC
PIEȚE, TÂRGURI ȘI OBOARE SA BUZĂU.
1.4. Agenţii economici sunt obligaţi să se încadreze în orarul de
funcţionare: 10,00 — 24,00 şi cel de aprovizionare, zilnic între orele
8,30 - 10,00 si 14,00 - 15,30. Accesul maşinilor de aprovizionare în
afara programului de aprovizionare este strict interzis. Accesul pentru
aprovizionare este permis doar comercianților care deţin contract de
închirere a terenului/casuţei/tonetei precum și a furnizorilor acestora.
1.5. Agenţii economici vor comercializa doar produsele prezentate şi
aprobate în contractului de închiriere a terenului.
1.6. Agenţii economici sunt răspunzători pentru îndeplinirea condiţiilor
legale privind comercializarea mărfurilor.
1.7. Fiecare agent economic va respecta normele P.S.I. și S.S.M în
vigoare şi va suporta consecinţele nerespectării acestora.
1.8. Data deschiderii Târgului de vară "DRĂGAICA — 2024" anunţată
de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU va trebui respectată de
comercianţi. Toate căsuţele, tonetele şi terasele vor fi deschise şi
aprovizionate corespunzător la ora şi în ziua deschiderii oficiale a
Târgului, respectiv data de 08.06.2024, ora 17.00.
1.9. Afişarea preţurilor produselor se va face în mod obligatoriu,
lizibil și fără echivoc.
1.10. Pe perioada desfăşurării spectacolelor este interzisă utilizarea
muzicii ambientale de către comercianţi şi de către agenţii economici.
1.11. Agenţii economici au obligaţia de a elibera spațiul închiriat la
închiderea evenimentului în starea în care a fost preluat, conform
Procesului Verbal de predare-primire din Anexa 5.
1.12. Comercianţii au obligaţia păstrării curăţeniei pe toată perioada
menționată folosind pubelele amplasate în zonă.
1.13. SC PIEȚE, TÂRGURI ȘI OBOARE SA, în calitate de partener al
organizatorului, în baza acordului de teren emis pentru perioada
evenimentului va avea avea de efectuat următoarele activități:
. Preluarea și înregistrarea cererilor de închiriere de la
comercianți;
. Constituirea unei comisii care să analizeze cererile de
închiriere și a documentaţiei aferente depuse de
comercianţi, astfel încât acestea să corespundă
cerinţelor prezentului Regulament;
. Semnarea și înregistrarea contractelor de închiriere;
. Predarea amplasamentelor contractelor de închiriere
în baza procesului verbal de predare-primire prevăzut
la Anexa 5;
. Asigurarea personalului necesar pentru verificarea și
fluidizarea accesului persoanelor la intrarea în Târg;
* Asigurarea personalului necesar încasării contravalorii
biletelor de intrare emise de Primăria Municipiului
Buzău și depunerea sumelor în conturile acestei
instituții;
. Asigurarea personalului necesar pentru verificarea
respectării programului de aprovizionare;
* Asigurarea personalului pentru verificarea zilnică a
respectării prevederilor contractelor de închiriere ale
comercianților (suprafață contractată, plasarea în
zona specifică activităţii, consum energie electrică,
citire index iniţial și final/amplasament,etc);
. Întocmirea și transmiterea situației finale a consumului
de energie electrică a comercianților conectaţi la NLC-
urile organizatorului (Primăria Municipiului Buzău).
Plata acestui consum de energie electrică se va
efectua de către comercianții respectivi la SC
PIEȚE, TÂRGURI ȘI OBOARE SA BUZĂU, la
valoarea lei/kw și transmisă de Primăria Municipiului
Buzău și va fi făcută în ultima zi de funcţiot île elîn SA
cadrul Târgului de vară Drăgaica — 2024. si urmele ze
încasate se vor refactura SC PIEȚE, TÂRGURI ȘI. 057
OBOARE SA BUZĂU de către Municipiul Buzău;
a Asigurarea curățeniei la toaletele fixe din incinta
Târgului;
E Asigurarea curăţeniei căilor de acces din incinta
Târgului (măturat, stropit,etc.).
Costurile aferente închirierii și întreţinerii zilnice ale toaletelor
ecologice din zona pentru spectacole (scenă) vor fi suportate
CENTRUL CULTURAL ȘI EDUCAŢIONAL "ALEXANDRU
MARGHILOMAN ” BUZĂU.
1.14. Serviciile de la punctul 1.13 din prezentul Regulament se vor asigura
de către SC PIEȚE, TÂRGURI ȘI OBOARE SA BUZĂU prin
intermediul unui contract de prestări servicii încheiat între Primăria
Municipiului Buzău și această societate.
1.15.Pentru comercializarea de băuturi sau alimente, comercianții au
obligaţia să asigure ambalarea corespunzătoare și să folosească
ambalaje de unică folosință. Este permisă amplasarea de mese, bănci
sau mese de tip fast food pentru consumul clienţilor doar în zonele
stabilite de către reprezentanţii SC PIEŢE, TÂRGURI SI OBOARE SA
BUZĂU.
1.16. Comercializarea băuturilor alcoolice către persoanele sub 18 ani
este interzisă prin lege. De asemenea, se interzice vânzarea de
băuturi alcoolice către persoanele aflate în stare de ebrietate.
1.17. Montarea de corturi, umbrele, copertine sau similar acestora în
fața sau pe lateralele căsuțelor din lemn este permisă doar în limita
suprafeței contractate.
1.18. Conectarea comercianților la rețeaua electrică se va face numai
de persoane autorizate. Orice intervenţie (branșare, debranșare,
remediere) se va efectua numai de către persoana autorizată care a
conectat comerciantul la rețeaua electrică. Becurile de iluminat vor fi
numai de tip LED, nefiind permisă înlocuirea cu becuri cu
incandescenţă.
1.19.Pentru buna desfășurare a activităţii operatorilor economici care
închiriază amplasamente în cadrul evenimentului Târgul de vară
Drăgaica 2024, SC PIEȚE, TÂRGURI SI OBOARE SA BUZĂU va
asigura servicii de mentenanţă la instalațiile electrice prin intermediul
unui operator economic specializat ANRE, urmărindu-se menţinerea
IP
caracteristicilor funcţionale ale instalaţiilor electrice existente la Piaţa
Volantă Drăgaica și a funcționării optime a acestora pe întreaga
perioada a evenimentului.
1.20.Contravaloarea serviciilor de asistență medicală pentru întreaga
perioadă a evenimentului Târgul de vară Drăgaica 2024 va fi
suportată de către CENTRUL CULTURAL ȘI EDUCAŢIONAL
"ALEXANDRU MARGHILOMAN ” BUZĂU.
1.21. Amplasarea ilegală de automate de cafea/dulciuri și/sau
frigidere sau vitrine frigorifice în orice zonă a spațiului destinat
evenimentului precum și încălcarea oricărei prevederi din prezentul
regulament, duce la rezilierea contractelor de închiriere și la încetarea
continuării activităţii comerciale în cadrul Târgului Drăgaica 2024, fără
ca operatorul economic/comerciantul să poată solicita restituirea
taxelor achitate.
1.22. Este interzisă deteriorarea suprafeței asfaltate de către
comercianţi în zona suprafeţei închiriate (găurire, realizare de
săpături, șanțuri, etc.).
1.23.Vânzarea en-detail de către operatorii economici se face cu
respectarea legislaţiei în vigoare în România. Respectarea legislaţiei
cade în sarcina chiriașului.
ACTIVITĂŢI _CARE_SE_POT DESFĂŞURA _ ÎN_INCINTA_ PIEŢEI
VOLANTE ___DRĂGAICA___CU OCAZIA _ DESFĂȘURĂRII
TÂRGULUI " DRĂGAICA -— 2024 "
2.1.Comercializare_ produse _ alimentare
Se pot comercializa:
- dulciuri tradiţionale;
- produse de panificaţie şi patiserie: plăcinte, clătite, covrigi,
gogoşi, kurtosz,etc;
- porumb fiert, mere glazurate, floricele de porumb şi vată de
zahar, etc.
- îngheţată;
- produse tradiţionale din carne;
- legume și fructe;
- pește și produse din pește;
- produse lactate şi brânzeturi;
- pizza și produse fast food.
Produsele specifice teraselor de alimentaţie public
comercializa doar în zonele special amenajate. A p
Este interzisă amplasarea grătarelor în afara zonelor special ame:
najate. .
2.2.Comercializare_produse_ nealimentare
Se pot comercializa:
- produse de artizanat hand made (micii meșteșugari);
- alte produse manufacturate;
- produse industriale (în corturi, căsuțe din lemn,etc.);
- articole din piele și blană;
- articole menaj.
2.3. Prestări servicii
- piese de distracție și agrement;
Este interzisă amplasarea aparatelor de tip box în incinta Târgului
Drăgaica 2024.
3. EVALUAREA CERERILOR
Cererile de închiriere se vor depune în plic sigilat, în original, de la
data postării pe site-ul Primăriei municipiului Buzău a prezentului
Regulament aprobat, până la data 24.05.2024, ora 14.00 la sediul SC
PIEȚE, TÂRGURI SI OBOARE SA BUZĂU şi vor fi însoţite obligatoriu de:
> copie certificat de înregistrare societate (CUI);
> certificat constatator detaliat emis de ONRC să
reiasă existența în domeniul de activitate al
operatorului economic al codului CAEN
corespunzător activităţii desfășurate în Târgul de
vară „Drăgaica ”;
>» după caz, certificat de producător, atestate de
meşter popular sau artist plastic;
> certificat fiscal emis de Direcţia Finanţe Publice
Locale de unde își are sediul social operatorul
economic din care să rezulte că aceștia nu au
datorii la bugetul local;
> copie Cl administrator și detalii de contact
(nr.telefon,adresă de e-mail,etc);
» durată de funcţionare a societății comerciale mai
mare de 2 ani de la data înființării;
>o scurtă descriere a produselor ce vor fi
comercializate (Ex: poze şi lista produselor
comercializate);
> documentul de înregistrare emis de către
A.N.S.V.SA. ce trebuie să fie în conformitate cu
activitatea pe care urmează să o desfășoare în
cadrul evenimentului (pentru toate produsele
alimentare);
> solicitantul va trebui să prezinte lista cu tipul și
numărul de consumatori, puterea instalată a
fiecăruia, precum și numărul de ore de funcţionare,
în vederea calculării consumului de energie electrică
pentru agenţii economici cu activitate de alimentație
publică - condiţie obligatorie;
> solicitantul trebuie să transmită, odată cu cererea-tip,
fotografii relevante cu standul/căsuța/truckul și
produsele, de preferat fotografii de la evenimente
similare (cu enumerarea evenimentelor la care au
mai participat) - condiţie obligatorie;
> solicitantul trebuie să fi participat la cel puţin două
evenimente cu căsuță/rulotă/terasă/piese agrement
în aer liber în ultimii 2 ani (în ţară), lucru
exemplificat prin fotografii și în cererea de închiriere
- condiţie obligatorie.
Un operator economic care are datorii la bugetul local și/sau
care are o durată de funcţionare a societăţii mai mică de 2 ani nu
poate solicita cerere de închiriere în vederea participării la Târgul
de vară "Drăgaica 2024".
Un operator economic care nu îndeplineşte condiţiile
obligatorii conform prezentului Regulament nu poate solicita
cerere de închiriere în vederea participării la Târgul de vară
"Drăgaica 2024".
Un operator economic care are contract de închiriere cu SC
PIEŢE, TÂRGURI Si OBOARE SA în cursul unui an calendaristic la
Piaţa Volantă Drăgaica, are prioritate la închirierea locurilor pe tip
de activitate la Târgul de vară “Drăgaica 2024", cu condiția
42
respectării zonelor aprobate în Anexa 4 a prezentului Reuuifa A?
și a prezentării documentelor obligatorii ce vor însoți cererea de . și]
Costa
închiriere. ae se >
Analizarea cererilor de închiriere și a documentației aferente
solicitate conform prezentului Regulament se va realiza de către o
comisie desemnată special în acest scop din cadrul SC PIEŢE,
TÂRGURI SI OBOARE SA și va avea loc în data de 28.05.2024 până
la ora 14.00.
Atribuirea locurilor se va realiza în ordinea depunerii cererilor
în funcţie de opţiunea manifestată în mod expres de solicitant în
cererea de închiriere cu condiția respectării zonelor aprobate în
Anexa 4 a prezentului Regulament ("Planul Drăgaica 2024”).
În cazul în care comisia va constata că există mai multe solicitări
decât locurile disponibile pentru același amplasament și tip de
activitate, conform "Planului Drăgaica 2024”, aceasta va analiza
posibilitatea creării de noi amplasamente pentru fiecare tip de
activitate, atribuirea acestor noi locuri realizându-se tot în ordinea
depunerii cererilor.
Perioada de depunere a cererilor / tip de activitate se poate
prelungi până la data de 29.05.2024, ora 16.00 în cazul în care
comisia constată că mai sunt disponibile locuri de închiriat/tip de
activitate.
În cazul în care se constată lipsa documentelor obligatorii ce vor
însoți cererea de închiriere (a unuia sau a mai multora), comisia va
respinge respectiva solicitare de închiriere.
Persoanele juridice sau fizice care intenţionează să depună
cereri de închirere pentru Târgul de vară Drăgaica 2024 și care
prezintă debite restante în relația cu SC PIEȚE, TÂRGURI SI
OBOARE SA BUZĂU nu poate solicita închiriere amplasament la
eveniment decât după achitarea acestor sume și respectare condiţiilor
Regulamentului.
Rezultatul final al soluționării cererilor (inclusiv situația
cererilor respinse) va fi afişat la sediul SC PIEȚE, TÂRGURI SI
OBOARE SA, la PIAȚA VOLANTĂ DRĂGAICA și pe site-ul propriu
al societăţii până la data 31.05.2024, ora 12.00.
Semnarea contractelor de închiriere se va realiza în
intervalul 03.06.2024 -05.06.2024, la sediul SC PIEȚE, TÂRGURI SI
OBOARE SA BUZĂU, situat în Buzău, Str. Independenţei nr. 11.
Predarea amplasamentelor închiriate se realizează după ce
A m  VS
VN
agentul economic a semnat contractul de închiriere și se face în baza
procesului verbal de predare primire, conform Anexei 5 din prezentul
Regulament.
Comisia de selecţie și evaluare a cererilor depuse poate decide
descalificarea comercianților:
- dacă se constată fals în declaraţii (de exemplu, însușirea
de fotografii ale altor expozanţi, declaraţii false privind procesul de
producţie, neconcordanţe grave în documentele depuse);
- dacă au fost sancţionaţi pentru abateri grave constatate
de către instituţiile de control abilitate;
- dacă nu se declară lista cu tipul și numărul de
consumatori, puterea instalată a fiecăruia, precum și numărul de ore
de funcţionare, în vederea calculării consumului de energie electrică.
4. COMPONENŢA TÂRGULUI DE_VARĂ " DRĂGAICA — 2024 "
Târgul de vară " DRĂGAICA — 2024 " va avea în componenţă
următoarele zone:
e Zona pentru spectacole (scenă);
e Zona pentru terase;
«+ Zona pentru căsuțe din lemn (expunerea/comercializarea
obiectelor manufacturate, comercializare produse
alimentare,etc);
e Zona pentru comercializarea produse
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.