Hotărâre privind acordarea unui mandat special Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT GROUP, prin Aparatul tehnic de specialitate şi reprezentanţii împuterniciţi ai acesteia – specialişti în managementul deşeurilor, pentru exercitarea, în numele şi pe seama UAT Comuna Bulz, judeţul Bihor a activităţilor de verificare tehnică, montorizare, prevenire, control, constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor contravenţionale (avertisment şi amendă contravenţională) în domeniul serviciului de salubrizare
care a sancţiunilor contravenţionale (avertisment și amendă contravențională) în domeniul serviciului de salubrizare Având în vedere implementarea măsurii de exercitare în numele și pe seama unității administrativ-teritoriale
Hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului de drept al U.A.T. Bulz în Adunarea Generală a Asociaţilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT GROUP, să voteze aprobarea tarifelor pentru gestionarea deşeurilor aferente activităţilor pe fluxul deşeurilor municipale în judeţul Bihor, desfăşurate de operatorii S.C. ECO BIHOR S.R.L., GIREXIM UNIVERSAL S.A., RER VEST S.A., S.C. SALUBRI S.A. şi S.C. AVE BIHOR S.R.L
aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile! de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor
Hotărâre privind însuşirea Raportului de informare al primarului comunei Bulz referitor la situaţia economică, socială şi de mediu a comunei Bulz pe anul 2023
lucrari, actiuni pe raza Com. Bulz pe anul 2023: -ACCESUL LA SERVICIUL DE SALUBRIZARE: Modul de plata a serviciului de salubrizare sa fie prin taxa, astfel creand posibilitatea
Hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului de drept al U.A.T. Bulz în Adunarea Generală a Asociaţilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT GROUP, să voteze aprobarea tarifelor pentru gestionarea deşeurilor aferente activităţilor pe fluxul deşeurilor municipale în judeţul Bihor, desfăşurate de operatorii S.C. ECO BIHOR S.R.L., GIREXIM UNIVERSAL S.A., RER VEST S.A., S.C. SALUBRI S.A. şi S.C. AVE BIHOR S.R.L.
aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor
Hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor masuri edilitar-gospodaresti, administrarea fondului locativ public si privat si alte masuri pentru asigurarea ordinii si curateniei precum si stabilirea obligatiilor, responsabilitatilor si sanctiunilor pentru faptele savarsite de institutii publice, agenti economici si cetateni in domeniul bunei gospodariri a comunei Bulz judetul Bihor
neluarea de catre persoanele fizice si juridice a masurilor de imprejmuire si salubrizare a terenurilor pe care le detin in calitate de proprietar sau administrator ; h) neincheierea
Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de aplicare a normelor de gospodărire comunală pe teritoriul comunei Bulz, judeţul Bihor, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21 din 2002, modificată prin Legea nr. 273 din 2020
construcţiilor existente, repararea şi zugrăvirea periodică a acestora; organizarea de acţiuni pentru salubrizarea şi igienizarea localităţii; întreţinerea digurilor şi a malurilor, a cursurilor de apă, executarea lucrărilor
Hotărâre privind aprobarea Planului anual de achiziţii publice al comunei Bulz pentru anul 2024
Procedură In cursul 31.12.2024 Online Marina- şi de mediu local simplificată anului loana (salubrizare) 2024 Manea
Hotărâre privind aprobarea ordinii de zi pentru şedinţa ordinară din data de 06.07.2026
aplicare a sancţiunilor contravenţionale (avertisment şi amendă contravenţională) în domeniul serviciului de salubrizare Primar privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2026 la SC AQUA VALEA
Hotărâre privind aprobarea procesului-verbal de la şedinţa Consiliului Local din data de 06.07.2026
aplicare a sancţiunilor contravenţionale (avertisment şi amendă contravenţională) în domeniul serviciului de salubrizare. Se adoptă HCL nr.350/2026 cu 10 voturi "pentru”, 0 abţineri şi 0 voturi împotrivă. Proiect
HCL privind aprobarea impozitelor si taxelor locale precum si a taxelor speciale in comuna Bulz pentru anul 2020
inclusiv. Se aproba 32 lei. Taxa pentru vanzari stradale 25 lei/zi. Taxa pentru salubrizare ramane la fel, respectiv 5.5 lei/luna/persoana pentru zona A, 4 lei/gospodarie/luna pentru zona
Hotărâre privind actualizarea Planului anual de achiziţii publice al Comunei Bulz pentru anul 2024
Procedură In cursul 31.12.2024 Online Marina- şi de mediu local simplificată anului Ioana (salubrizare) 2024 Manea A Servicii de brokeraj | 66518100-5 6.000,00 Buget Achiziţie directă
Hotărâre privind aprobarea Planului de acţiuni şi lucrări de interes local, prestate pe anul 2026, de către beneficiarii Legii nr.1962016 privind venitul minim de incluziune
a Lacului, Igienizarea şi întreținerea periodică a cursurilor de apă Crișul Repede 3 km, Valea Iadului 15 Km, precum și cursurile de apă secundare, Igienizarea, întreținerea şi d…
Hotărâre privind aprobarea proceselor-verbale de la şedinţele Consiliului Local din data de 16.12.2024 şi 18.12.2024
e, turism, sport — pentru amplasare căsuțe sezoniere” iniţiat de doamna [persoană fizică] adoptă HCL nr. 157/2024 cu 10 voturi pentru. 11. Proiect de hotărâre privin…
Hotărâre privind aprobarea actului adiţional la contractul de comodat nr. 1561 din 05.04.2019 încheiat între Comuna Bulz şi Fundaţia Hexagon-Energia
încheia în nume propriu toate contractele de utilităţi, energie electrică, telefonie, internet, salubrizare, apă-canal și să asigure masa lemnoasă pentru încălzire.” Art. 3 Se adaugă la capitolul
De stabilire a domeniilor serviciilor publice si locul in care contravenientii persoane fizice vor presta activitati in folosul comunitatii in comuna Bulz si aprobarea Planului anual de acţiuni şi lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă a persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de venit minim garantat în 2024
(Primărie, Şcoală, reparația gardurilor, curățarea Cămine Culturale) şanţurilor de scurgerea apei rezultată din ploi şi zăpezi, greblat spaţii verzi Lucrări de întreţinere Îndepărt…
Hotărâre privind aprobarea utilizării excedentului bugetului local al anului 2025 pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare în anul 2026 şi aprobarea bugetului local rectificat pe anul 2026
0 | 829.830 829.830 0 primariei (PNRR -neeligibil) 3, | Achizitionare teren SU | 17.000 17.000 Cap 6502 Invatamant |__4.208.720 | 1.010.990 3.197.730 1. | Dotare Școli mobilier,mat…
Hotărâre privind aprobarea Planului de actiuni si lucrari de interes local pentru repartizarea orelor de munca persoanelor beneficiare de ajutor social pe anul 2023
Lacului, e Igienizarea și întreţinerea periodică a cursurilor de apă Crişul Repede 3 km, Valea ladului 15 Km, precum şi cursurile de apă secundare, e Igienizarea, întreţinerea şi…
Hotărâre privind actualizarea taxei speciale pentru vidanjare aplicată de Primăria comunei Bulz
. e) din O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ; - Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică; În temeiul prevederilor art. 1…
Hotărâre privind aprobarea Planului de acţiuni şi lucrări de interes local prestate de către beneficiarii Legii nr. 1962016 privind venitul minim de incluziune, pe anul 2024
0 mc), Lucrări de întreținere la gardul de împrejmuire a primăriei, a şcolilor din comună şi a căminelor culturale din localităţile Bulz şi Remeți. Igienizarea şi întreţinerea sp…
Hotărâre privind aprobarea proceselor-verbale de la şedinţele Consiliului Local din data de 23.06.2025, 10.07.2025, 25.07.2025 şi 31.07.2025
încerce să remedeize problemele existente, iar dacă în decurs de 30 de zile nu se remediază situaţia, se va discuta despre rezilierea contractului. Se propune să se facă plata fac…
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg? Alertele naționale →