7 aprilie 2022

HCL 30/2022 București Sectorul 5 adoptată

Hotărâre privind aprobarea Ghidurilor care stau la baza programelor de finanțare nerambursabilă de la bugetul local, prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”, pentru anul 2022.

Denumire
Hotărârea nr. 30 din 2022 a Consiliului Local București Sectorul 5
Emitent
Consiliul Local București Sectorul 5
Număr
30 / 2022
Data
7 aprilie 2022
Localitate
București Sectorul 5, județul București
Stare
adoptată
Pe scurt

Primăria Sectorului 5 aprobă ghidurile care vor sta la baza programelor de finanțare nerambursabilă din bugetul local, prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”, pentru anul 2022. Aceste ghiduri stabilesc cum pot cadrele și ONG-urile să ceară finanțare, pe baza legilor 350/2005, 69/2000 și ordonanței 51/1998, ceea ce înseamnă că pot primi fonduri pentru activități locale non-profit. Se precizează că sumele necesare finanțării vor fi alocate în cadrul bugetului local, conform ghidurilor aprobate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Ghidurile care stau la baza programelor de finanţare nerambursabilă de la bugetul local, prin Centrul Cultural și de Tineret „Ştefan Iordache”, pentru anul 2022, conform Anexei | (Ghid finanțare în baza Legii nr. 350/2005), Anexei 2 (Ghid finanţare în baza Legii nr. 69/2000) şi a Anexei 3 (Ghid finanţare în baza Ordonanţei nr. 51/1998), care fac parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL BUCUREŞTI CONSILIUL LOCAL SECTOR 5 Strada Fabrica de Chibrituri nr.9-11, Sector 5, București Tel.: 021.314.46.80; 021.314.43.18 Cod fiscal: 4433953 HOTĂRÂRE privind aprobarea Ghidurilor care stau la baza programelor de finanţare nerambursabilă de la bugetul local, prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”, pentru anul 2022 Având în vedere: - Referatul de aprobare al Primarului Sectorului 5 cu Nr. 152549 din data de 25.03.2022; - Raportul de Specialitate al Centrului Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache” nr. 427/22.03.2022; - Raportul de Specialitate al Direcţiei Generale Învățământ, Cultură şi Sport înregistrat sub nr. 152032/24.03.2022; Luând în considerare: - Hotărârea Consiliului Local Sector 5 cu Nr. 131/21.11.2016 privind aprobarea înființării Centrului Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” și aprobarea Organigramei, Statului de Funcţii și a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare; - Hotărârea Consiliului Local Sector 5 Nr. 112/17.06.2021 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcţionare, a Organigramei, a Statului de Funcţii şi a Grilei de salarizare ale Centrului Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”; - Hotărârea Consiliul Local Sector 5 Nr. 54/28.03.2019 privind aprobarea proiectului de finanţare prin Ghidul solicitantului privind regimul finanțărilor nerambursabile în baza Legii Nr. 350/2005 alocate de la bugetul local al Sectorului 5 al Municipiului București prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ștefan Iordache” pentru activități non-profit de interes local pe anul 2019; - Avizul Comisiei pentru Buget, Finanţe, Taxe Locale, Fonduri Europene și alte activități economice; - „ Avizul Comisiei pentru Cultură, Culte, Societate Civilă și Minorităţi Naţionale; În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. a), art. 140 alin.(1), art. 166 alin. (2) lit. 1), art. 196 alin.(1) lit. a) şi art. 243 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 5 HOTĂRĂȘTE: Art. 1- Se aprobă Ghidurile care stau la baza programelor de finanţare nerambursabilă de la bugetul local, prin Centrul Cultural și de Tineret „Ştefan Iordache”, pentru anul 2022, conform Anexei | (Ghid finanțare în baza Legii nr. 350/2005), Anexei 2 (Ghid finanţare în baza Legii nr. 69/2000) şi a Anexei 3 (Ghid finanţare în baza Ordonanţei nr. 51/1998), care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2- Sumele necesare realizării programelor cuprinse în Anexele nr. 1, 2 şi 3 ale prezentei hotărâri vor fi utilizate din bugetul propriu al Centrului Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”, Titlul „Cheltuieli curente” — 20, Articolul „Materiale şi prestări servicii cu caracter funcţional” — 20.01.09 şi Titlul „Alte cheltuieli”-59, Articolul Asociaţii și Fundaţii — 59.11. Art. 3- Primarul Sectorului 5, prin direcţiile din aparatul propriu de specialitate și Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache” vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Contrasemnează pentru legalitate, SECRETAR GENERAL SECTOR 5 FLORIN MĂNUC Nr,_30___/07.04.2022 Pa: MUNICIPIUL BUCUREŞTI s E: A CONSILIUL LOCAL SECTOR 5 “Onu.” CENTRUL CULTURAL ȘI DE TINERET „ȘTEFAN IORDACHE” Strada Fabrica de Chibrituri, Nr. 9-11, Sector 5, București Cod fiscal: 36772516 Telefon: 0756.144.831 E-mail: contact(acultural5.ro ANEXA NR. 1 la H.C.L. Sector 5 nr. 30 / oX.o i „922. GHIDUL SOLICITANTULUI PRIVIND REGIMUL FINANȚĂRILOR NERAMBURSABILE ÎN BAZA LEGII 350/2005 ALOCATE DE LA BUGETUL LOCAL AL SECTORULUI 5 AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI PRIN CENTRUL CULTURAL ȘI DE TINERET „ȘTEFAN IORDACHE” PENTRU ACTIVITĂȚI NONPROFIT DE INTERES LOCAL 2022 A îN/4 MUNICIPIUL BUCUREŞTI Se $ A CONSILIUL LOCAL SECTOR $ “Onu si CENTRUL CULTURAL ȘI DE TINERET „ȘTEFAN IORDACHE” Strada Fabrica de Chibrituri, Nr. 9-11, Sector 5, București Cod fiscal: 36772516 Telefon: 0756.144.831 E-mail: contact cultural,ro 8 Na MUNICIPIUL BUCUREŞTI E i CONSILIUL LOCAL SECTOR 5 5 e o “Onu. Că CENTRUL CULTURAL ȘI DE TINERET „ȘTEFAN IORDACHE” Strada Fabrica de Chibrituri, Nr. 9-11, Sector 5, București Cod fiscal: 36772516 Telefon: 0756.144.831 E-mail: contact(aculturalS.ro =) * & CUPRINS Y Capitolul 1 - Dispoziţii generale pag. 5- 8 o 1. Cadru legislativ o 2. Scop si definiţii o 3. Domeniu de aplicare o 4. Principii de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă o 5. Prevederi bugetare o 6. Informarea publică şi transparenţa decizională VY Capitolul II - Procedura de solicitare a finanţării pag. 8 - 14 o 1. Etape o 2. Condiţii de eligibilitate o 3. Clarificări o 4. Documentaţia Y Capitolul III - Procedura evaluării şi a selecţionării proiectelor pag. 15 - 20 o 1. Organizarea şi funcţionarea comisiei de evaluare şi selectare o 2. Evaluarea și selectarea proiectelor o 3. Contestaţii V Capitolul IV - Procedura de derulare a contractului de finanţare nerambursabilă pag. 21 - 25 o 1. Încheierea contractului de finanţare o 2. Raportare şi control o 3. Promovarea proiectului o 4. Sancţiuni Y Capitolul V - Dispoziţii finale pag. 25 V Anexe pag. 26-77 1. Anexe în vederea aplicării pag. 27 - 48 Anexa nr. 1 — Scrisoarea de intenţie; Sa INA MUNICIPIUL BUCUREȘTI i: da CONSILIUL LOCAL SECTOR 5 5 > “nus CENTRUL CULTURAL ȘI DE TINERET „ȘTEFAN IORDACHE” Strada Fabrica de Chibrituri, Nr. 9-11, Sector $, București Cod fiscal: 36772516 Telefon: 0756.144.831 E-mail; contactâculturalS.ro Anexa nr. 2 — Cerere de finanţare; Anexa nr. 2.1 — Grafic de finanțare nerambursabilă pe activități; Anexa nr. 2.2 - Activităţile proiectului; Anexa nr. 3 — Bugetul proiectului; Anexa nr. 4 — Bugetul detaliat al proiectului; Anexa nr. 5 — CV-ul solicitantului/ echipei de proiect; Anexa nr. 6 — Declaraţia de imparțialitate a Beneficiarului; Anexa nr. 6.1 — Declaraţie pe propria răspundere a Beneficiarului + art. 12 din L350/2005; Anexa nr. 6.2 — Declaraţie pe propria răspundere a Beneficiarului — achiziţii proiect; Anexa nr. 6.3 — Formular prospecţie de piață privind achiziţiile din proiect; Anexa nr. 6.4 — Declaraţie de imparţialitate pentru membrii comisiei de evaluare. 2. Anexa nr. 7 privind obiective pe domeniile de activitate și cheltuielile eligibile şi nceligibile pag. 49 - 52 3. Anexe privind încheierea și derularea proiectului pag. 53 - 68 Anexa nr. 8 — Anunţ de lansare a proiectului; Anexa nr. 9 — Cerere de acordare a avansului/tranșei; Anexa nr. 10 — Adresă de înaintare a raportului intermediar/final; Anexa nr. 11 — Formular pentru raportare intermediară sau finală; Anexa nr. 12 — Lista documentelor justificative; Anexa nr. 12.1 — Formular proces verbal acordare premii; Anexa nr. 12.2 — Formular stat plată premiere; Anexa nr. 12.3 — Decont transport; Anexa nr. 12.4 — Pontaj masă; Anexa nr. 12.5 — Diagramă cazare; Anexa nr. 13 — Model contract - cadru de finanţare nerambursabilă pag. 69 - 77 a L-) PS & o a “Q, a INA, MUNICIPIUL BUCUREŞTI A CONSILIUL LOCAL SECTOR 5 “nu. CENTRUL CULTURAL ŞI DE TINERET „ȘTEFAN IORDACHE” Strada Fabrica de Chibrituri, Nr. 9-11, Sector 5, București Cod fiscal: 36772516 Telefon: 0756.144.831 E-mail: contact(âcultural5.ro CAPITOLUL 1 - DISPOZIŢII GENERALE 1 2. . Cadru legislativ Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare; H.G nr. 1860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interes de serviciu, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu completările ulterioare și normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică / acordului — cadru din Legea nr. 98/2016; O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice; Legea nr. 317/2021 a bugetului de stat pe anul 2022. Scop şi definiţii Prezentul ghid are ca scop stabilirea principiilor, cadrului general şi a criteriilor pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din fonduri publice, acordate de Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan lordache”"în baza Legii 350/2005. a. b. În înțelesul prezentului ghid, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: activitate generatoare de profit — activitatea care produce un profit în mod direct pentru o persoană juridică; Autoritate finanlatoare — Centrul Cultural şi de Tineret „Ștefan Iordache”, cu sediul în București, Str. Fabrica de Chibrituri nr. 9-11, Sectorul 5, până la semnarea contractelor de finanţare nerambursabilă cu Beneficiarii; Beneficiar — solicitantul căruia i se atribuie contractul de finanțare nerambursabilă, în urma aplicării procedurii selecției publice de proiecte; cheltuieli eligibile cheltuieli care pot fi luate în considerare pentru finanțarea nerambursabilă, conform Anexei 7 la prezentul Ghid; contract de finanţare nerambursabilă — contract încheiat, în condiţiile legii, între Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, în calitate de Autoritate finanţatoare, şi Beneficiar; finanţare nerambursabilă — alocaţie financiară directă din fonduri publice, în vederea desfăşurării de către persoane juridice fără scop patrimonial a unor activități nonprofit care SA IN MUNICIPIUL BUCUREŞTI a 04 CONSILIUL LOCAL SECTOR 5 % £ 5 “nuL+%” CENTRUL CULTURAL ȘI DE TINERET „ŞTEFAN IORDACHE” Strada Fabrica de Chibrituri, Nr. 9-11, Sector 5, București Cod fiscal: 36772516 'Telefon: 0756.144.831 E-mail: contact(âculturalȘ,ro să contribuie la realizarea unor acţiuni sau programe de interes public la nivelul Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti; 8. fonduri publice — sume alocate din bugetul local al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”; h. solicitant — orice persoană juridică fără scop patrimonial, asociaţie, organizaţie și/sau fundaţie, care depune o propunere de proiect; i. partener — orice persoană juridică fără scop patrimonial care respectă condițiile de eligibilitate stabilite în cazul solicitanților, identificaţi în cadrul cererii de proiect printr-un acord semnat cu solicitantul, 3. Domeniu de aplicare Prevederile prezentului Ghid se aplică pentru atribuirea oricărui contract de finanţare nerambursabilă de către Autoritatea finanţatoare pentru proiecte care se înscriu în domeniile „cultură” şi „educaţie” — aşa cum sunt descrise în Anexa 7 la Ghid. Regimul juridic instituit prin prezentul Ghid pentru finanțările nerambursabile nu este aplicabil fondurilor speciale de intervenţie în caz de calamitate şi de sprijinire a persoanelor fizice sinistrate şi nu aduce atingere procedurilor stabilite prin legi speciale. Finanţările nerambursabile nu se acordă pentru activităţi generatoare de profit şi nici pentru activităţi din domeniile reglementate de Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare. Participarea la Programul anual a! finanțărilor nerambursabile de la Autoritatea finanțatoare este nediscriminatorie, solicitanţii care depun propuneri de proiecte putând fi persoane juridice fără scop patrimonial, asociaţii şi/sau fundaţii, care propun desfăşurarea unor acţiuni sau programe care să contribuie la interesul public local al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti. Desfăşurarea acţiunilor sau programelor propuse de solicitanţi trebuie să aibă în vedere beneficiul exclusiv al cetățenilor domiciliaţi în Sectorul 5 al Municipiului Bucureşti. Astfel, comunitatea locală a Sectorului 5 trebuie să fie beneficiara proiectelor finanțate prin prezentul Ghid. Pentru aul 2022, proiectele care se adresează segmentului de vârstă 18-35 ani, intră sub egida Anului European al Tineretului. Anumite acţiuni/programe din domeniile eligibile se pot desfășura şi în afara razei unităţii administrativ-teritoriale a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti, cu condiţia ca aceste acţiuni/programe să promoveze şi să adauge un plus de identitate imaginii Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti. În cadrul domeniului de activitate „editare, lansare şi publicare de cărţi și publicaţii”, se finanţează doar acțiunile/activităţile care sunt de interes public local şi implicit care adaugă un plus de identitate imaginii Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti. Nu se acordă finanţări nerambursabile pentru activități ce presupun dezvoltarea infrastructurii solicitantului, cu excepţia cazului în care aceasta reprezintă o componentă 98 ANA MUNICIPIUL BUCUREȘTI O v CONSILIUL LOCAL SECTOR $ E Mi “nus” CENTRUL CULTURAL ȘI DE TINERET „ȘTEFAN IORDACHE” Strada Fabrica de Chibrituri, Nr. 9-11, Sector 5, București Cod fiscal: 36772516 Telefon: 0756.144.831 E-mail: contact(acultural5,ro indispensabilă proiectului, fapt constatat de către comisia de evaluare a proiectelor, ulterior analizei documentaţiei depuse de aplicant. 4. Principii de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă sunt: a. libera concurentă, respectiv asigurarea condiţiilor pentru ca persoana juridică ce desfăşoară activităţi nonprofit să aibă dreptul de a deveni, în condiţiile legii, Beneficiar; b. eficacitatea utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurenţial şi a criteriilor care să facă posibilă evaluarea propunerilor şi a specificaţiilor tehnice şi financiare pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă; c. transparența, respectiv punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă; d. tratamentul egal, respectiv aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecţie şi a criteriilor pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă, astfel încât, orice persoană juridică ce desfăşoară activităţi nonprofit să aibă şanse egale de a i se atribui contractul respectiv; e. excluderea cumulului, în sensul că aceeaşi activitate, urmărind realizarea unui interes general, regional sau local, nu poate beneficia de atribuirea mai multor contracte de finanţare nerambursabilă de la aceeași Autoritate finanţatoare; f. neretroactivitatea, respectiv excluderea posibilității destinării fondurilor nerambursabile unei activităţi a cărei executare a fost deja începută sau finalizată la data încheierii contractului de finanţare; 8. cofinanțarea, în sensul că finanţările nerambursabile trebuie însoţite de o contribuţie de minimum 10% din valoarea totală a finanţării din partea Beneficiarului; h. anualitatea, în sensul derulării întregii proceduri de finanţare în cadrul anului calendaristic în care s-a acordat finanțarea nerambursabilă din bugetul local; i. diversitatea culturală şi pluridisciplinaritatea - tratamentul nediscriminatoriu al solicitanţilor, reprezentanţi ai diferitelor comunităţi sau domenii culturale, precum şi promovarea diversităţii bunurilor culturale, a abordărilor multidisciplinare. Finanţarea se acordă pentru acoperirea parţială a unui program, proiect ori a unei acţiuni culturale, în baza unui contract încheiat între părți, cu respectarea principiilor acordării contractelor. Pentru aceeaşi activitate nonprofit un Beneficiar nu poate contracta decât o singură finanțare nerambursabilă în decursul unui an fiscal, prin intermediul uneia dintre liniile de finanțare deschise. Astfel, Beneficiarul nu poate contracta, în cursul aceluiaşi an calendaristic, mai mult de o finanţare nerambursabilă de la Autoritatea finanţatoare. În vederea participării la procedura de selecţie, solicitanţii sunt obligaţi să prezinte Autorităţii finanțatoare o declaraţie pe propria răspundere care să dovedească încadrarea în prevederile art. 12 din Legea nr. 350/2005 — Anexa 6.1. la prezentul Ghid. It INA MUNICIPIUL BUCUREȘTI ăĂ. 3 CONSILIUL LOCAL SECTOR 5 Onu CENTRUL CULTURAL ȘI DE TINERET „ȘTEFAN IORDACHE” Strada Fabrica de Chibrituri, Nr, 9-11, Sector 5, București Cod fiscal: 36772516 "Telefon: 0756.144.331 E-mail: contact(QculturalS,ro 5. Prevederi bugetare Programele şi proiectele de interes public vor fi selecţionate pentru finanţare în cadrul limitelor unui fond anual aprobat pentru anul 2022 de către Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, stabilit potrivit prevederilor legale referitoare la elaborarea, aprobarea, executarea şi raportarea bugetului local. 6. Informarea publică şi transparenţa decizională Procedurile de planificare şi executare a plafoanelor de cheltuieli privind finanţările nerambursabile, desemnarea membrilor comisiei de evaluare şi selecţionare, ghidul de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă, contractele de finanţare nerambursabilă semnate de Autoritatea finanțatoare cu Beneficiarii precum şi rapoartele de execuţie bugetară privind finanțările nerambursabile, constituie informaţii de interes public, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. CAPITOLUL II - PROCEDURA DE SOLICITARE A FINANȚĂRII 1. Etape Atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă se face exclusiv pe baza selecţiei publice de proiecte, procedură care permite atribuirea unui contract de finanţare nerambursabilă din fonduri publice, prin selectarea acestuia de către o comisie, cu respectarea principiilor prevăzute în prezentul Ghid. În cursul anului bugetar se vor organiza sesiuni de selecţie a proiectelor care vor beneficia de finanţare nerambursabilă de la bugetul local al Sectorului 5 prin Autoritatea finanțatoare. Procedura de selecţie a proiectelor va cuprinde următoarele etape: a) publicarea programului anual pentru acordarea finanţărilor nerambursabile; b) publicarea anunţului de participare care va cuprinde termenul limită de depunere şi întreaga documentaţie necesară; c) sesiune de clarificări; d) depunerea proiectelor la Secretariatul Autorităţii finanțatoare în termenul limită stabilit; e) verificarea eligibilităţii, înregistrării şi a îndeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnică şi financiară; f) evaluarea propunerilor de proiecte; 8) comunicarea rezultatelor; h) soluţionarea contestaţiilor; i) încheierea contractului sau contractelor de finanţare nerambursabilă; Ry său a i d % să ÎNZ, MUNICIPIUL BUCUREŞTI 4% T CONSILIUL LOCAL SECTOR 5 5 La “Ru. N% CENTRUL CULTURAL ȘI DE TINERET „ȘTEFAN IORDACHE” Strada Fabrica de Chibrituri, Nr. 9-11, Sector $, București Cod fiscal: 36772516 Telefon: 0756.144.831 E-mail: contact(2cultural5.ro ) publicarea anunţului de atribuire a contractului sau contractelor de finanțare nerambursabilă prin afişare pe pagina de internet a Autorităţii finanțatoare la adresa www.culturalS,ro. și publicare în Monitorul Oficial partea a VI-a. 2. Condiţii de eligibilitate Pentru a fi eligibili la accesarea fondurilor nerambursabile, solicitanţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie persoană juridică fără scop patrimonial - asociaţii ori fundaţii constituite conform legii; sediul actual trebuie să se regăsească în Certificatul de înscriere în Registrul Asociaţiilor şi Fundațiilor, în Certificatul de atestare fiscală, cât şi în actul constitutiv şi statutul în vigoare; să facă dovada depunerii situaţiei financiare la data de 31 Decembrie a anului precedent la organul fiscal competent; să facă dovada îndeplinirii obligaţiilor de plată exigibile a impozitelor şi taxelor către stat, precum şi a contribuţiei pentru asigurările sociale de stat; să nu furnizeze informaţii false în documente [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: sector5.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă