7 august 2018

HCL 348/2018 București Sectorul 3 adoptată

HCLS 3 nr. 348/2018

Denumire
Hotărârea nr. 348 din 2018 a Consiliului Local București Sectorul 3
Emitent
Consiliul Local București Sectorul 3
Număr
348 / 2018
Data
7 august 2018
Localitate
București Sectorul 3, județul București
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se aprobă preţurile şi tarifele rezultate în urma procesului-verbal de negociere şi atribuire, întocmit de Comisia de negociere și atribuire și a ofertei finale depuse de societatea Algorithm Residenţial S3 SRL, prevăzut în anexa ce face parte integrată din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL BUCURESTI CONSILIUL LOCAL SECTOR 3 HOTĂRÂRE privind atribuirea contractului având ca obiect de investiţii „Amenajare şi dotare cantină corp C5, C6, C7- Colegiul Tehnic Mihai Bravu” Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București, ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, întrunit în şedinţă extraordinară, azi 07.08.2018 Având în vedere: - Expunerea de motive nr. 157587/CP/06.08.2018 a Primarului Sectorului 3; - Raportul de specialitate nr. 157247/06.08.2018 al Direcţiei Strategii și Programe de Dezvoltare Durabilă — Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea; - Procesul verbal nr.157131/06.08.2018 al Comisiei de negociere şi atribuire şi Anexa 1 la acest proces verbal; - HLCS 3 nr.219/30.05.2017 privind acordul de principiu privind atribuirea către întreprinderile publice având ca autoritate tutelară Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, a contractelor având ca obiect execuția de lucrări şi/sau prestarea de servicii, - HCLS3 nr. 300/17.07.2018 privind aprobarea modelului de contract și a caietului de sarcini întocmite în vederea atribuirii către întreprinderile publice având ca autoritate tutelară Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, a contractului având ca obiect de investiţii „Amenajare şi dotare cantină corp C5,C6,C7 — Colegiul Tehnic Mihai Bravu”; | - Adresa nr.157333/06.08.2018 a Direcţiei Strategii şi Programe de Dezvoltare Durabilă -— Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea În conformitate cu prevederile: - Art. 31 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare; - Art. 12 pct. 12.1 lit. m) şi art. 13 pct. 13.6 alin. (2) lit.f) din Actul Constitutiv al societăţii Algorithm Residential. În temeiul prevederilor art. 45 alin. (1) şi art. 81 alin. (4) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă preţurile şi tarifele rezultate în urma procesului-verbal de negociere şi atribuire, întocmit de Comisia de negociere și atribuire și a ofertei finale depuse de societatea Algorithm Residenţial S3 SRL, prevăzut în anexa ce face parte integrată din prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă, în condiţiile prevăzute de art.31 alin (1) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, atribuirea către societatea Algorithm Residenţial S$3 SRL, având ca autoritate tutelară Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti a contractului având ca obiect de investiţii „Amenajare şi dotare cantină corp C5,C6,C7 — Colegiul Tehnic Mihai Bravu”, având următoarea valoare: - Preţul final este de 4.303.691,07 lei inclusiv TVA, care se încadrează în valoarea totală angajată. Art. 3. Se împuterniceşte Preşedintele Consiliului de Administraţie al societăţii Algorithm Residential $3 SRL să încheie acte juridice în numele şi în contul „societăţii prin care să achiziționeze bunurile/serviciile şi, după caz, să închirieze echipamentele/ utilajele necesare pentru ducerea la îndeplinire a contractului având ca obiect de investiţii „Amenajare şi dotare cantină corp C5,C6,C7 — Colegiul Tehnic Mihai Bravu”, în limita valorilor asumate în oferta financiară generală şi detaliată, cu încadrarea în bugetul aprobat al societăţii. Art. 4. Primarul Sectorului 3, prin Direcţia Strategii şi Programe de Dezvoltare Durabilă — Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea, şi societatea Algorithm Residential S3 SRL vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. NR. 348 DIN 07.08.2018 ANEXA LA HCLS 5 nt. 348 Joy. op a0/f SECTOR 3 CABINET PRIMAR PROCES-VERBAL DE NEGOCIERE contractului de lucrări având ca obiect “Amenajare şi dotare cantină corp C5, C6,C7 — Colegiul Tehnic Mihai Bravu” Încheiat astăzi 06.08.2018, între Comisia de negociere și atribuire constituită în baza Dispoziţiei nr.3590/23.07.2018, formată din: e Mihai Botea - Preşedinte e Pompiliu loan Wan Buzduga — Membru e Daniela Dinuţi — Membru e Elena Avel — Membru e Gabriela Comanescu -Membru În data de 06.08.2018 dl. Mihai Botea se înlocuieşte cu di. Pompiliu loan Wan Buzduga, dna Gabriela Comănescu se înlocuiește cu dna Cristina Şerban, iar dna Ilie Constanţa va deveni membru în locul di Pompiliu Ioan Wan Buzduga Și Reprezentanţii S.C. Algorithm Residential S3 SRL e Tascan Dorel — Şef Departarhent Tehnic e Enache Carmen — Inginer Conform împuternicirii FN/25.07.2018 inregistrata sub nr. 140514/30.07.2018 care s-au întrunit în vederea negocierii prețurilor finale pentru contractul de lucrări având ca obiect “Amenajare şi dotare cantină corp CS, C6,C7 — Colegiul Tehnic Mihai Bravu” Având în vedere: - prevederile art.31 alin (1) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Consiliului Local Sector 3 nr.219/30.05.2017 privind acordul de principiu privind atribuirea către întreprinderile publice având ca autoritate tutelară Sectorul 3 al Municipiului București, a contractelor având ca obiect execuţia de lucrări şi/sau prestarea de servicii; - Normele Procedurale Interne nr.6544/08.06.2017 în vederea atribuirii către întreprinderile publice având ca autoritate tutelară Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti a contractelor având ca obiect execuţia de lucrări și/sau prestarea de servicii; - Hotărârea Consiliului Local Sector 3 nr.97/29.03.2017 privind înființarea unei societăți cu răspundere limitată drept scop construirea de locuinţe sociale; - Hotărârea Consiliului Local Sector 3 nr.189/04.05.2018 privind aprobarea bilanţului contabil, a contului de profit şi pierderi, a raportului de activitate a Consiliului de Administraţie pe anul 2017 şi a programului de activitate pe anul 2018 ale Societăţii Algorithm Residenţial S3 SRL; Hotărârea Consiliului Local Sector 3 nr.286/03.07.2018 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii, tabele din care reies atât valoarea totală estimată, cât și valorile pentru fiecare categorie de cheltuieli în parte. - Anunţul de intenţie nr. 319/12.07.2018 al Societăţii Algorithm Residenţial S3 SRL, înregistrat la Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti sub nr. 128598/PS3/12.07.2018; : - HCLS3 nr. 300 din 17.07.2018 privind aprobarea modelului de contract şi a caietului do 4 vederea atribuirii către întreprinderile publice având ca autoritate tutelară Sectorul 3 al M: SAinăar= contractului având ca obiect de investiții „„Amnenajare şi dotare cantină corp C3,C6,C7 — Colegiul Tehnic Mihai Bravu”. - Referatul nr. 133349/19.07.2018, emis de Direcţia Strategii şi Programe de Dezvoltare Durabilă, Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea, privind demararea procedurii, aprobat de către Primarul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti; - Dispoziţia de Primar de numire a comisiei de negociere şi atribuire nr. 3590/23.07.2018; - Invitaţia de participare nr.135944/23.07.2018; - Adresa nr.137233/25.07.2018 privind prelungirea termenului de depunere a ofertei; - Oferta depusă de Societatea Algorithm Residenţial S3 SRL înregistrată cu nr.140514/P$3/30.07.2018; - Proces-verbal de deschidere a ofertei nr. 140853/30.07.2018; - Procesul-verbal al comisiei de negociere şi atribuire de evaluare a documentelor de calificare nr. 142347/31.07.2018 (cu anexă); - Procesul-verbal al comisiei de negociere și atribuire în vederea analizării ofertei tehnice şi financiare nr. 155683/02.08.2018 (cu anexă); - Proces-verbal al comisiei de negociere și atribuire nr. 156536/03.08.2018 şi Anexa 1 la procesul-verbal. - Invitaţie de participare la negociere nr.156541/03.08.2018; Comisia de negociere și atribuire a constatat că nu există neclarități şi neconformități. Concluzii: Comisia hotărăşte că oferta tehnică şi financiară a S.C. Algorithm Residential S3 SRL este admisă. În urma negocierii se stabilesc ca preţuri finale negociate, valorile înscrise în coloana finală din anexa 1, parte integranta a prezentului proces-verbal şi acceptă oferta depusă de către societate, cu valoare totală de 4.303.691,07 de lei cu TVA, care se incadrează în valoarea totala aprobată şi angajată. Drept pentru care s-a încheiat prezentul proces-verbal pentru procedura de atribuire în baza art. 31 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, în 2 exemplare originale. e Pompiliu loan Wan Buzduga = Pregedi A pm Daniela Dinuţi — Membru. Eiena Avel — Membru........ Cristina Şerban — Membru... E... Reprezentanți S.C. Algorithm Residential S3 e 'Tascan Dorel — Șef Departament Tehnic e Enache Carmen — nginer PREŞEDINTE OR fc M9 Word = Vrhgaaf ris ao DUS = D9A PN2N3 Na mit inf -p121Dr4Ț j VB în 3 - 2 +9 Lp 5 03 -vohte ng NPIM Nvol Nmiditod 3720093 2f 4/51W09 VALVA] iaca CINE (ROaVDiORII ZE286'82 EXEAZ Z0'T69'E0£'7 Zi Lus'91g'e Er S36/aze |23:20T'3€9'€ 1VU3N39 1V 101| Eâ'vz3'ă 38'953'3 zE'zs0 122 ET ztă'zez 29" 1z6'222 09688 Eez AV1O1] 6'sezS s9'Evz$ Zi 8257200 sE'007'98 fe zevEăt 05606 58 VIaSaA| 3 ve Ă zece 56'Ezv'ezi 23991 ZE'6PSVzE 0î:0a9'97 [RI Ztere ÎNV L0d aL 4se'zz so's5z'er 02'8£3'970% 00'0£4'£8£'£ 0s'966'8t0'% |L0'8T8'20w'£ AV1OL| 62 T6'6€ CZE 604973 EXEXE 00 029% VE IuvLOd Zvsz2 87vs5 9'220'8z6 8768 64 E6'0s8 26 60 zvs'082 ZVLVINE RIVLOd 593t 00't Es 68502 00 773 7i 65 9012 00795777 ENEȚ AC ZIISBEI 000. 0v'g SOTES'T 03 saz7 So Tes 00's67'7 3IN3AVdiH33 IVINOAI Za PZ89E SE TastYs CIZER EXTAZ PERII 3DABIL MLVIVISNI 2s'6 00'8 801164 00:7£/'99 09'02'62 [09'0%/'99 (0sz9+asT57 3LN3AVAIHIa 529 EX Gz's2s ve Taz 3s:0eg 09-32 3IN3AaIHDI IVINOA VEI EERIEI 0z5VO£6 vz'6ar'sz Zi 119'E6- 07 59582 35 LINVS LVIV ESNI E0Ts 6085, Ti vca'8z 1658553 Si S03 az : 09 ss0'95 31N3AVaIHI3 IVINOAI 86097 E'6Tz CCTIZII 6L'12'6 OZ'ZZVT I0s'0y9'6 MAVIS LINII - JDNALIINI MLIVASNI EI îs'Es0€ S6 062 'sEz 6 e2Z'z61 E9'/76'8£7 00'ZZ2"907 IVI ERIN AISI UV IV IRI 56'ser vi 05 rez îi h side za E6'eâo'szsT 6z'09s'aa87 28 s70'78s7 EZIGETI:EIA Ez'stez es'âve' 66.708 e6s TE ves ev 22'8t1'96s 696005 VINILSIZa5 (475) D/INOAL-ILONNISNOS| AL n3 VIVO 3UVO IVA| VAL VAVI VIVLOL INVOIVA VAL N9 VIVIOL auVO VA VAL vai iv 101 3IVOIVA VAL NO VIVO 3VOTVA| VAL VIGI IV LOL 3IvO TA] i ENDETEEIE) US £S 1ViLN3QIS3U WHLIHOBIY IS VL4230| 2UVWAIILSa VAVIONYNII 3140931V) IIVIONYNIA IHOLVI!IQNI SECTOR 3 CABI INET PRIMAR Către, Societatea Algorithm Residenţial S3 SRL Referitor la procedura de atribuire în baza art. 31 alin.(1) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare, în vederea atribuirii contractului având ca obiect de investiţii: „Amenajare și dotare cantină corp C5,C6,C7 — Colegiul Tehnic Mihai Bravu”. Prin prezenta vă comunicăm faptul că oferta dumneavoastră a fost acceptată și declarată admisă, încadrându-se în cerințele tehnico-financiare solicitate prin caietul de sarcini, având o valoare totală de 4.303.691,07 iei cu TVA. Preşedinte comisie, as ai an ani aia Pai Anexa | Lp PNL? 11/06 ot. 208 “Lucrari de crestere a eficientei energetice, Ofertă SC ALGORITHM Diferențe valoare estimată vs. PRETURI FINALE IN URMA modernizare si reconversie sala de sport in cantina si bucatarie -Corp C5 Mihai Bravu” RESIDENTIAL S$3 SRL Valoare ofertată NEGOCIERII Deserieră Cantitată i a a Valoare ofertatţă Valoare totală Diferențe preţ Diferențe preț Valoare totală Vaioare totală VA TVA unitară fără TVA. ofertată, fără TVA unitar, Fără TVA total, fără TVA negociată, fără TVA. negociată, cu. TVA REZISTENTA Coţraje panouri refolosibile mp 912 50.00 45,600.00j - 49.79 45,408.48 0.21 191.52 45,408.48 54,036.09 Sapatura manuala mc 51 128.00 6,528.00 126.52 6,452.52 1.48 75.48) 6,452.52 7,678.50 Sapatura mecanizata teren afanat sute mc! 1 6,830.00 6,830.00 6,827.18 6,827.18 2.82 2.82 6,827.18 8,124.34 Confeciionat si montat armatura BST500S kg] 16842 4.00 67,368.00 3.99 67,199.58 0.01 168.42 67,199.58 79,967.50 Turnare beton clasa C8/10 mc 8 240.00 1,920.00 237.01 1,896.08 2.99 23.92 1,896.08 2,256.34 Confectie metalica S235J0 kg 5000 16.00 80,000.00 15.9 79,500.00 0.10 500.00 79,500.00 94,605.00 Umpluturi pamant compactat manual in mai multe etape mcj 34 66.50 „2,261.00 66.14 2,248.76 0.36 12.24 2,248.76 2,676.02 Curatare, spalare pereti, rostuire pereti zidarie mp) 907 51.00 46,257.00 50.64 45,930.48 0.36 326.52 45;930.48 54,657.27 Beton armat (20/25 in grinzi mc] 21 279.00) 5,859.00)| 278.44 5,847.24 0.56 11,76 5,847.24 6;958.22 Gauri și agrafe (d=12mm) cu rasina epoxidica in pereti de zidarie buc 300 25.00 7,500.00 24.32 7296.28 0.68 203.72 7.206.28 8682.57 Beton armat C20/25 camasuire si pereti -torcretat mc 6i 891.00 54,351.00 890.24 54,304.76 0.76 46.24 54,304.76 :64,622.66 Gauri si ancore chimice HIT RE500 S (d=20mm) buci 303 129.70 39,299.10 129.28 39,171.75 0.42 127.35 39,171.75 46,614.38 Gauri si ancore chimice HIT RE500 S (d=14mm) buc! 490 129.50 51,800.00 129.28 51,711.88 0.22 88.124 51711.88 61,537.14 mortar reparaţii Sika Grout 314 mc 0.5 580.00 290.00 578.71 289.36 1.29 0.64 : 289.36 344.34 injectie mortar de reparatie in fisuri existente mc 0.5 222.00 111.00 221.52 110.76 0.48 0.24 110.76) 131.80 Buceardare feţe beton mp 116 37.50 4,350.00 37.08 4,301.28 0:42 48,72 4,301.28 5,118.52 Realizare gauri subturnare buc 248 41.50 10,292.00| 41.37 10,259.76| 0.13 32.24 10259.76 12,209.11 Cubaj lemn structura sarpanta po) FAIR mc 20) 2,751.00 55,020.00 2,750.39 55,007.80| ” 0.61 12:20 55,007.80 65,459.28 Ancoraj mecanic AA [aa AN buc 134| 74.50 9,983.00 74.02 9,918.68 0.48 64.32) 9918.68 11803.23 Mortăr M100T EAI BIRVA me 17 313.00 5,321.00 312.44] 5,311.48 0.56 9.52 5,311.48 . 6,320.66 515 a da 12,859.20] __ 500,940.10 498,994.11 . 1945.99 498,994.11 .593,802.99 ZASS re, ARHITECTURA NE ACUL of . Desfaceri tencuieli interioare SLUREŞ.. mp 2,900 7.50 21,750.00 7.47 21,663.00 0.03 87.00 21,663-00 25,778.97 Desfacere tamplarii interioare mp 55| 10.00 550.00 8.96 492.8 1.04 57.20 492.8]. 586.43 Desfacere glafuri interioare ml 60 4.50 270.00) 4.46 267.6 0.04 2.40 267.6 318.44 Desfacere pereti compartimentare gips-carton mp 200 29.50 5,900.00 29 5,800.00 0.50 100.00 5,800.00|..: 6,902.00 Desfaceri parchet inclusiv plinte mp 430 13.50 5,805.00 13.01 5,594.30 0.49ț 210.70) 5594.30). 6,657.22 Desfaceri pardoseli mozaic inclusiv plinte mp 250 25.00 6,250.00 24.85 6,212.50 0.15ţ 37.50 6,212.50 7,392.88 Desfaceri pereti din zidarie mc 50| 192.00 5,100.00 101.43 5,071.50| 0.57 28.50 5,071.50 i 6,035.09 Spargeri goluri in zidarie mc 20 123.00 2,460.00 122.23 2,444.60 0.77 15.40 2,444.60 2,909.07 Desfaceri placaje din gresie, faianta mp 850 18.00 15,300.00) 17.95 15,257.50 0.05 42.50 15,257.50 18,156.43 Desfacere plafoane false gips-carton mp 350 14.40 5,040.00 14.27 4,994.50 0.13 45.50| 4994.50 5,943.46 Desfacere elemente metalice montate aparent pe fatade kg 150 2.00 300.00 1.57] 235.5 0.43 64.50) 235.5 280.25 Desfacere glafuri exterioare ml 60 6.50 390.00 6:26 375.6| 0.24 14,40 375.6 446.96 Desfacere invelitoare mp 1,200] 14.50 17,400.00 14.16 16,992.00| 0.34 408.00 16,992.00 20,220.48 Desfacere jgheaburi si burlane ml 200 4.50 900.00 4.46 892 0.04 8.00 892 1,061.48 Desfacere streasina ml 170 6.50 1,105.00 6.05 1,028.50 0.45 76.50 1;028:50 1,223.92 Desfaceri balustrade, grile, parapeti,etc Kg 300 1.50 450.00 1.12 336 0.38 114.00 336 399.84 Curatare tencuieli exterioare in vederea aplicarii termosistemului mp 1,200 10.50 12,6009.00 10.13 12,156.00 0.37 444.00 12,156.00 14,465.64 e pereti subsol in vederea pregatirii acestora pentru tratament mp 570 16.75 9,547.50 16.7 9,519.00) 0.05 28.50 9,519.00 11,327.61 Schela tubulare(montare, demontare, transport, utilizare) mp 810 21.35 17,293.50 21.31 17,261.10 0.04 32.40 17,261.10 20,540.71 Tratament hidrofug la peretii subsolului mp 570 56.80 32,376.00 56.78 32,364.60 0.02 11.40 32,364.60 „_38,513.87 Termoizolatie la soclu-potistiren extrudat mp 100 108.00 10,800.00 107.86 10,786.00 0.14 14.00 10,786.00 12,835.34| Termoizolatie in camp polistiren expandat ignifugat mp 1,100 54.50 59,950.00 54.18 59,598.00 0.32 352.00 59,598.00 70,921.62 Tencuieli decorative + amorsa + masa de sapclu armata mp 1,200 72.60 87,120.00 72.58 87,096.00 0.02 24.00 87,096:00 103,644;24 Profil cu lacrimar la soclu ml 170 24.00 4,080.00 23.72 4,032.49| 0.28 47.60 4,032.40 4,798.56 Dezumidificare pereti subsol mp 570 58.30 33,231.00 58.2 33,174.00 0.10 57.00] 33,174:00 39,477.06 Placare intrados placa peste subsol cu polist expandat mp 640 60.50 38,720.00 60.02 38,412.80 0.48 307.20 38,412.80 45,711.23 Sapa slab armata pardoseala subsol mp 640 57.80) 36,992.00 57.61 36,870.40 0.193 121.60) 36,870.40 43,875.78 Membrana PVC suprafete orizontale mp 640| 26.50 16,960.00 26.46 16,934.40| 0.04 25.60 16,934.40 20,151.94 Termoizolatie orizontala placa pe sol polist extrudat 10cm mp 640 63.00 43,520.00 67.97 43,500.80 0.03 19.20 43,500.80 51,765.95 Usi de acces tamplarie aluminiu cu geam duplex securizat si bara mp 50 776.50| 38,825.00 776.25 38 812.50 0.25 12.50 38,812.50 46,186.88 antipanica+sistem deschidere automata Glafuri exterioare din tabla vopsita in camp electrostatic, 0,5mm ml 60 40.50 2,430.00 40.23 2,413.80 0.27 16.20 2,413.80 2,872.42 Termoizolare spaleti ferestre cu polist expandat 3cm mp 100 43.00 4,300.00 42.9 4,290.00 0.10 10.00 4,290.00 5,105.10 Tabla zincaţa tip LINDAB, inclusiv accesorii mp 1,200 141.00 169,200.00 140.9 169,080.090 0.10 120.00 169,080.00 201,205.20 Procurare si montare parazapezi (3ml/buc) buc 140 79.00 11,060.00 78.54 10,995.60 0.46 64.40 10,995.60 13,084.76 Pazie de lemn si streasina ml 170 45.00 7550.00 43.16 7,337.20 1.84 312.80 7;337.:20 8,731.27 Jgheaburi si burlane din tabla zincata ml 200 54.00 10,800.00 52.88 10,576.00 1.12 224.00 10,576.00 12,585.44 Termoizolarea sarpantei cu vata minerala 30 cm grosime si folie mp 1,200 49.40] 59,280.00 49.36 59,232.00 0.04 48.00 59,232.00 70,486.08 anțicondens Usi metalice cu autoinchidere mp 20| 488.00 9,760.00 487.67 9,753.40 0.33 6.60 9753.40 11,606.55 Grile PVC pentru ventilare bucatarii mp 10 48.00] 480.00 46.93 469.9 1.01 10.10 469.9 559.18 Procurare si montare grilaje fatada mp 120 140.00] 16,800.00 139.19 16,702.80 0:81 97.20 16,702.80 19,876.33 Transport materiale cu autocamionul la 20 km to 9 27.50 247.50) 27.41 246.69 0.09 0.81 246.69 293.56 profile cin polistiren expandat pentru refacere LIRA mi 630 41.50| 26,145.00 41.35 26,050.50 0.45 94.50 26,050.50 31,000.40 Plasa protectie schela E ml_NEA |mp 805 2.90 2,334.50 2.83 2,278.15] 0.07 56.35 2,278.15 2,711.00 Confectii metalice diverse = Ji 1 A) =! |Kg 150 16.00 2,400.00| 15.49 2,323.50 0.51 76.50 2,323.50 2,164.97 Vopsitorii confectii metalice Sa RU zejezi ke 150 16.00 2,400.00 15.41 2,311.50| 0.59 88.50 2,311.50 2,750.69 Gratar inox de sters picioarele AA, 07 buc 4 166.00 664.00 164.89 659.56 1.11 4.4 65956]. 784.88 Refacere scara acces, inclusiv rampa acces dizabil afle pes mp 40 89.00 3,560.00 38.73 3,549.20 0.27 10.80 3549.20 4,223.55 Balustrada metalica din teava rectangulara vopsita pentru rampa ml 20 147.00 2,940.00 146.64 2,932.80 0.36 7.20 2,932:80 3,490.03 Pereti compart gips-carton El 180' pe struct met mp 205 133.00) 27,265.00 132.08 27,076.40| 0.92 188.60) 27,076.:40 32,220.92 Pereti compart gips-carton EI 90' pe struct met cu o fata verde mp 192 140.00) 26,880.00 138.06 26,507.52 1.94 372.48 26,507.52 31,543.95 Pereti compart gips-carton El 90'-pe struct met mp 138 136.00) 18,768.00 135.09 18,642.42 0.91 125.58 18;642.42 22,184.48 Pereti compartimentare gips-carton, simplu placati, 1 fata gips-carton |. 160) 105.00] 16,800.00 103.08 16,492.80| 1.92 307.20 16,492.80 19,626.43 norma! si o fata gips-carton rezistent la umiditate Placari cu gips-carton 2 straturi gips-carton verde mp 124 56.00 6,944.00 55.7 6,906.80 0.30 37.20| 6;906.80) 8;219.09 [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primarie3.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă