d MUNICIPIUL BUCUREȘTI
(8) CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea implementării și finanțării proiectului
»„Educat și sănătos în Sectorul 3- clasele IX-XIP”
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București,
ales în condițiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor
administrației publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale
nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea
Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali,
întrunit în ședință ordinară, azi 29.05.2019
Având în vedere:
Expunerea de motive nr.421357/CP/23.05.2019 a Primarului Sectorului 3;
Raportul de specialitate nr. 420271 /22.05.2019 al Direcţiei Strategii şi Programe
de Dezvoltare Durabilă - Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu
Comunitatea;
Adresa Serviciului Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea,
înregistrată cu nr. 420273/22.05.2019;
În conformitate cu prevederile:
- Strategiei Naţionale de Sănătate 2014-2020;
- Legii educaţiei naţionale nr.
1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
HCLS nr. 136/30.06.2015 privind aprobarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă a
Sectorului 3 pentru perioada 2014-2020;
Luând în considerare:
- Raportul Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe;
Raportul Comisiei de administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice
şi respectarea drepturilor cetăţenilor;
Raportul Comisiei de învățământ, activități ştiinţifice, cultură, culte, sport şi
tineret;
Raportul Comisiei pentru rezolvarea problemelor sociale, protecţia copilului, relaţii
cu sindicatele, ONG-uri, agenţi economici şi alte organizații precum și relaţii cu
mass-media.
În temeiul prevederilor art. 45 alin. (1) şi art. 81 alin. (2), lit. m) şi alin. (4) din
Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE :
Art,1. Se aprobă finanţarea și implementarea proiectului „Educat şi Sănătos în
Sectorul 3 — clasele IX-XII”, în vederea desfășurării unor activități de educaţie,
conștientizare și prevenţie a afecţiunilor coloanei vertebrale şi a obezității de cauză
neendocrină în rândul elevilor din clasele IX-XII din unitățile de învătământ (Colegii
Tehnice și Licee Tehnologice) de pe raza Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti.
Art.2. Se aprobă bugetul proiectului în cuantum de 424.800,00 lei după cum
urmează:
a) 394.800,00 lei exclusiv TVA (pentru servicii de evaluare consiliere şi consultare
medicală neinvazivă/kinetoterapeutică, servicii nepurtătoare de TVA);
b) 30.000,00 ei inclusiv TVA pentru promovarea proiectului;
Art.3. Primarul Sectorului 3, prin Direcţia Strategii și Programe de Dezvoltare
Durabilă — Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Realaţiilor cu Comunitatea,
Direcţia Economică și Direcţia Investiţii şi Achiziţii vor lua măsurile de aducere la
îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ
IULIANA VĂDUVA
CONT AZĂ
MA IHĂIŢĂ
NR. 281
DIN 29.05.2019
- i E
tă) SECTORULUI « 4 CABINET PRIMAR
ră BUCUREȘTI,
wur-primarieg.ro TELEFON (ao4 021) 318 03 23: 28 FAX (004 Ozi) 318 03 04 E-MAIL cabinetprimarprimariez.ro
E Calea Dudeşti nr. 191, Sector 3, oșo8a, București
Bi --- pi SECTOR 3
.
romania2019.eu CABINET PRIMAR
Preșecinia Rernâniei lo Consitui Uniuni: Europene
EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea finanţării şi implementării proiectului
„„ Educat şi sănătos în Sectorul 3- clasele IX-XII”
În contextul demografic și economic actual, sănătatea tinerilor şi a copiilor este,
indiscutabil, unul din cele mai de preţ bunuri ale oricărei naţiuni. Copiii reprezintă viitorul,
iar asigurarea creșterii și dezvoltării lor sănătoase ar trebui să fie o preocupare primordială
în toate societăţile. Acest fapt este asumat şi de România, în calitate de ţară semnatară și
participantă la îndeplinirea obiectivelor Convenţiei privind Drepturile Copilului, Obiectivelor
de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) și Strategiei Europene a OMS pentru Sănătatea și
Dezvoltarea Copiilor și Adolescenţilor.
Copiii și adolescenţii sunt „individualizaţi prin particularităţi anatomice, fiziologice,
de adaptare şi de sănătate” și prezintă vulnerabilităţi specifice, care, nu de puţine ori, îi
transformă într-una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
Raportul Naţional de Sănătate a Copiilor și Tinerilor pe anul 2017 relevă faptul că „în
mediul urban (...) pe primul loc în ceea ce privește valoarea prevalenţei se situează viciile de
refracție cu 23,95%, urmate de obezitatea de cauză neendocrină cu 10,8% și deformările
câștigate ale coloanei vertebrale (8,27%). Totodată, bilanțul pe 2012 al Administraţiei
Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, arată că, printre cele mai frecvente suferinţe
întâlnite în rândul școlarilor se numără: boli ale coloanei vertebrale, obezitatea, afecţiuni
oftalmologice şi carii dentare.
Conform Strategiei Naţionale de Sănătate 2014-2020, „bolile musculo-scheletice
impactează semnificativ capacitatea de a munci și productivitatea indivizilor, existând o
creștere a anilor cu dizabilitate și a numărului de decese premature pe care acestea le
determină ” .
În ceea ce privește obezitatea, Raportul Naţional de Sănătate a Copiilor și Tinerilor pe
anul 2017 consemnează că „În anul 2016 s-au înregistrat aproximativ 41 milioane de copii
sub 5 ani cu suprapondere şi obezitate, pe tot globul. În lipsa unui tratament eficient, aceşti
copii riscă să rămână supraponderali sau obezi şi la vârste mai mari, astfel având un risc
crescut pentru boli cardiovasculare, diabet, deces prematur, etc”, astfel supraponderea şi
obezitatea din perioada copilăriei conduce la serioase probleme de sănătate în perioada de
adult.
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul
îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute în
1
Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.
39 seca d CABINET PRIMAa
BUCUREȘTI
> da
Legea educaţiei naţionale nr.
1/2011, cu modificările și completările ulterioare,
obligă autoritățile locale să asigure finanțarea pentru,,cheltuielile cu evaluarea periodică
internă a elevilor”. Asigurarea sănătăţii la aceste vârste reprezintă garanţia unui nivel de
sănătate acceptabil al generaţiilor viitoare.
Relaţia strânsă dintre educaţie și sănătate este conturată și în Strategia de Dezvoltare
Durabilă a Sectorului 3 pentru perioada 2014-2020, care încurajează crearea unei culturi a
prevenţiei: „Alături de educaţie și în strânsă legătură cu aceasta, sănătatea este un
element-cheie pentru asigurarea unei vieţi active și de calitate, un drept fundamental la
care trebuie să aibă acces toţi cetățenii. În contextul unei acoperiri deficitare cu servicii
medicale la nivelul Sectorului, este necesară: (...) d) Susținerea acţiunilor de prevenție,
inclusive prin dezvoltarea de campanii de informare publică (...)”.
Primăria Sectorului 3 a Municipiului București a adoptat Hotărârea de Consiliu Local
nr. 448/28.09.2017 prin care a fost finanţat și implementat în școlile de pe raza sectorului
proiectul ”Educat și Sănătos în Sectorul 3” care a avut ca obiectiv general prevenția
afecțiunilor coloanei vertebrale și a obezității de cauză neendocrină în rânul elevilor înscriși
în clasele V-VIII în anul școlar 2017-2018 și Hotărârea de Consiliu Local nr. 215/30.05.2018
prin care a fost finanţat și implementat în școlile de pe raza sectorului proiectul ”Educat și
Sănătos în Sectorul 3- clasele 0-V” care a avut ca obiectiv general prevenţia afecțiunilor
coloanei vertebrale și a obezității de cauză neendocrină în rânul elevilor înscriși în clasele O-
V în anul școlar 2018-2019,
Proiectul “Educat și sănătos în Sectorul 3 - clasele IX-XII“, vizează asigurarea, pentru
fiecare dintre elevii claselor IX-XII, a unui consult medical de specialitate neinvaziv, în urma
căruia să fie identificaţi elevii care prezintă deviații patologice ale coloanei vertebrale,
precum și obezitate, și îndrumarea acestora (și a părinţilor) către secţiile medicale
specializate, în vederea remedierii înainte ca acestea să genereze complicaţii grave.
Date fiind cele prezentate, se impune demararea, la nivelul unităţilor școlare de pe
raza Sectorului 3, a unui proiect care să vizeze informarea și educarea elevilor din clasele IX-
XII (precum și a părinţilor și a cadrelor didactice) cu privire la problemele și afecțiunile
coloanei vertebrale și la riscurile obezității de cauză neendocrină, cu scopul de a asigura
prevenţia acestor afecțiuni.
Ţinând cont de cele prezentate, precum și de raportul de specialitate nr.
420271/22.05.2019 al Direcţiei Strategii și Programe de Dezvoltare Durabilă - Serviciul
Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea, am iniţiat prezentul proiect de
hotărâre, pe care îl supun aprobării Consiliului Local al Sectorului 3.
SERVICIUL POLITICI, PROGRAME ȘI CESTIONAREA
PRIMĂRIA DIRECȚIA STRATEGII ȘI PROGRAME DE DEZVOLTARE DURABILĂ
, SECTORULUI
RELAŢIILOR CU COMUNITATEA
BUCUREȘTI!
—nmeasee WAW „primarie3,.ro
P e TELEFON (ou4 021) 340 40 i1 j 34: 07 ii FAX (04 02) 318 03 3, E-MAIL proiecte Dprimaries.ro
Sos. Mihai Bravu nr, 42ă, Sector 3, 030328, București
————.
== d
Nr. 420271/22.05.2019
romania2019.eu
“eşedin;ia României la Consiliul Unlunii Europene
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea implementării şi finanțării proiectului
proiectului „Educat și sănătos în Sectorul 3- clasele IX-XII”
În contextul demografic şi economic actual, sănătatea tinerilor şi a copiilor este, indiscutabil,
unul din cele mai de preţ bunuri ale oricărei naţiuni. Copiii reprezintă viitorul, iar asigurarea creşterii
şi dezvoltării lor sănătoase ar trebui să fie o preocupare primordială în toate societăţile. Acest fapt este
asumat şi de România, în calitate de țară semnatară și participantă la îndeplinirea obiectivelor
Convenţiei privind Drepturile Copilului, Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) şi
Strategiei Europene a OMS pentru Sănătatea şi Dezvoltarea Copiilor şi Adolescenţilor.
Copiii şi adolescenții sunt „individualizaţi prin particularităţi anatomice, fiziologice, de
adaptare şi de sănătate” şi prezintă vulnerabilităţi specifice!, care, nu de puţine ori, îi transformă într-
una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
Întrucât au scheletul delicat, tinerii, şi cu precădere copiii, sunt predispuși afecțiunilor de
coloană vertebrală, fapt dovedit de Raportul Naţional de Sănătate a Copiilor şi Tinerilor pe anul
2017. De asemenea, tinerii şi copiii se confruntă şi cu problema obezității de cauză neendocrină. „În
mediul urban (...) pe primul loc în ceea ce priveşte valoarea prevalenţei se situează viciile de refracție
cu 23,95%, urmate de obezitatea de cauză neendocrină cu 10,8% şi deformările câştigate ale
coloanei vertebrale (8,27%).
Fig. 13 Ponderea primelor trei afecţiuni cronice la clasele studiate în mediul urban 2015/2016
* vicii de
refractie
i = obezitate i
| 56.98 neendocrina i
i b deformari
! 2 castip.de
col.vertbr.
1 institutul Naţional de Sănătate Publică, Centrul Naţional de Evaluare şi Promovare a Stării de Sănătate.
„RAPORT NAŢIONAL DE SĂNĂTATE A COPIILOR ŞI TINERILOR DIN ROMÂNIA 2017”. Pg. 15. Material accesat la
data de 07.05.2019, la adresa http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2018/02/RSC-2017.pdf
2 institutul Naţional de Sănătate Publică, Centrul Naţional de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate.
„RAPORT NAŢIONAL DE SĂNĂTATE A COPIILOR ŞI TINERILOR DIN ROMÂNIA 2017”. Pg. 23. Material accesat la
data de 07.05.2019, la adresa http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2018/02/RSC-2017.pdf
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în
scopulîndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile
prevăzute în Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.
1
DIRECȚIA STRATEGII ȘI PROGRAME DE DEZVOLTARE DURABILĂ
SERVICIUL POLITICI, PROGRAME ȘI GESTIONAREA
| PRIMĂRIA
Vi: ] SECTORULUI
VA RELAȚIILOR CU COMUNITATEA
BUCUREŞTI
Conform Strategiei Naţionale de Sănătate 2014-2020, „bolile musculo-scheletice impactează
semnificativ capacitatea de a munci și productivitatea indivizilor, existând o creştere a anilor cu
dizabilitate şi a numărului de decese premature pe care acestea le determină."*
Cele mai frecvente deviații patologice ale coloanei vertebrale, ce pot apărea în primii ani de
viaţă ai copilului, sunt: cifoza, scolioza şi lordoza. Nediagnosticate şi netratate la timp, acestea pot
genera complicaţii grave — precum alterarea activităţii aparatului locomotor, a sistemului nervos și a
mişcărilor respiratorii, care de multe ori nu mai pot fi soluționate decât prin intervenţie chirurgicală.
Astfel, este esențial ca deformările de coloană vertebrală să fie depistate precoce şi tratate/ corectate
corespunzător.
Ca urmare a programelor școlare încărcate și a poziţiei șezând de cel puţin 5-6 ore zilnic,
coloana vertebrală este suprasolicitată, elevii ajungând să prezinte simptome precum:
» dureri de coloană lombară
+ dureri articulare
e dureri de coloană cervicală
e modificarea posturii
e dureri de membre inferioare şi superioare
e dureri de cap cauzate de suprasolicitarea braţelor
e stare de amețeală
e tendinţe de supraponderalitate
e sedentarism
» accentuarea problemelor de coloană vertebrală deja existente
În ceea ce priveşte obezitatea, Raportul Naţional de Sănătate a Copiilor şi Tinerilor pe anul
2017 consemnează că ,„ În anul 2016 s-au înregistrat aproximativ 41 milioane de copii sub 5 ani cu
suprapondere şi obezitate, pe tot globul. În lipsa unui tratament eficient, aceşti copii riscă să rămână
supraponderali sau obezi şi la vârste mai mari, astfel având un risc crescut pentru boli cardiovasculare,
diabet, deces prematur, etc. ”. În România, în perioada 2013-2014, s-a înregistrat o prevalență a
supraponderii şi obezității autoraportate de 10% la fete și 21% Ia băieţi în vârstă de 15 ani, conform
studiului Health Behaviour in School-Aged Children (HBSC) 2013-2014 (3).
Strategia de Sănătate 2014-2020 arată că „starea de sănătate a populației este influențată
fundamental de stilul de viaţă, de nivelul de educaţie (inclusiv educaţie pentru sănătate) şi de accesul
la serviciile de sănătate, în special la cele preventive, din această perspectivă prevenirea bolilor şi
menţinerea stării de sănătate fiind deziderate cu eficacitate superioară tratării bolilor.” Acelaşi
document mai arată că sunt necesare „forme alternative de servicii comunitare, care să răspundă
adecvat acestor nevoi eminamente sociale şi să degreveze sistemul de sănătate de rolul social, Legea
educaţiei naționale nr.
1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, obligă autorităţile locale să
* Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020- Ministerul Sănataţii Anexa 1. Pag.19
http://nw.ms.ro/2016/10/04/8008/
* Institutul Naţional de Sănătate Publică, Centrul Naţional de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate.
„RAPORT NAŢIONAL DE SĂNĂTATE A COPIILOR ŞI TINERILOR DIN ROMÂNIA 2017”. Pag. 73. Material accesat la
data de 07.05.2019, la adresa http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2018/02/RSC-2017.pdf
5 Ministerul Sănătăţii, „, Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020”. Pag. 66
DIRECȚIA STRATEGII ȘI PROGRAME DE DEZVOLTARE DURABILĂ
| PRIMĂRIA
A, SECTORULUI SERVICIUL POLITICI, PROGRAME ȘI GESTIONAREA
094 BUCUREȘTI RELAȚIILOR CU COMUNITATEA
asigure finanţarea pentru „cheltuielile cu evaluarea periodică internă a elevilor”*5. Asigurarea sănătății
la aceste vârste reprezintă garanţia unui nivel de sănătate acceptabil al generaţiilor viitoare.”
Relaţia strânsă dintre educaţie şi sănătate este conturată şi în Strategia de Dezvoltare
Durabilă a sectorului 3 pentru perioada 2014-2020, care încurajează crearea unei culturi a
prevenției: „Alături de educaţie şi în strânsă legătură cu aceasta, sănătatea este un element-cheie
pentru asigurarea unei vieţi active şi de calitate, un drept fundamental la care trebuie să aibă acces toţi
cetăţenii. În contextul unei acoperiri deficitare cu servicii medicale la nivelul Sectorului, este necesară:
(..) d) Susținerea acțiunilor de prevenţie, inclusiv prin dezvoltarea de campanii de informare publică
(...).
Primăria Sectorului 3 al Municipiului București a adoptat Hotărârea de Consiliu Local
nr. 448/28.09.2017 prin care a finanțat și implementat în școlile de pe raza sectorului proiectul
”Educat şi Sănătos în Sectorul 3” care a avut ca obiectiv general prevenţia afecțiunilor coloanei
vertebrale și a obezității de cauză ncendocrină în rânul elevilor înscrişi în clasele V-VIII în anul şcolar
2017-2018 şi Hotărârea de Consilin Local nr. 215/30.05.2018 prin care a fost finanțat şi
implementat în școlile de pe raza sectorului proiectul ”Educat şi Sănătos în Sectorul 3- clasele 0-V”
care a avut ca obiectiv general prevenţia afecţiunilor coloanei vertebrale și a obezității de cauză
neendocrină în rânul elevilor înscrişi în clasele O-V în anul şcolar 2018-2019.
Date fiind cele de mai sus și luând în considerare că în anul şcolar 2018-2019, în unităţile de
învățământ de pe raza Sectorului 3 erau înscrişi aproximativ 10.000 elevi în clasele TX-XII,
considerăm necesară demararea, la nivelul Colegiilor Tehnice şi a Liceelor 'Tehnologice de pe raza
Sectorului 3, a unui proiect care să vizeze informarea şi educarea elevilor din clasele IX-XII (precum
şi a părinților şi a cadrelor didactice) cu privire la problemele şi afecțiunile coloanei vertebrale şi la
riscurile obezității de cauză neendocrină, cu scopul de a asigura prevenţia acestor afecțiuni.
În același timp, proiectul ”Bducat şi sănătos în Sectorul 3- clasele IX-XII” vizează asigurarea,
pentru fiecare dintre elevii claselor IX-XII, a unui consult medical de specialitate neinvaziv, în urma
căruia să fie identificaţi elevii care prezintă deviații patologice ale coloanei vertebrale, precum şi
obezitate, şi îndrumarea acestora (și a părinților) către secţiile medicale specializate, în vederea
remedierii înainte ca acestea să genereze complicaţii grave.
Implementarea măsurilor proiectului „Educat și sănătos în Sectorul 3- clasele IX-XII” va
duce la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale populaţiei, prin:
„ Informarea corectă asupra afecţiunilor coloanei vertebrale și asupra obezității, precum și
asupra riscurilor generate de netratarea în timp util a acestora;
e Conturarea unei culturi a prevenţiei pe raza Sectorului 3;
e Identificarea, prin consult de specialitate, a copiilor cu probleme medicale - obezitate şi
afecţiuni de coloană - și consilierea acestora în vederea asigurării unui plan de recuperare
medicală cât mai eficient;
* Asigurarea unei populații viitoare cu o stare de sănătate îmbunătățită și reducerea costurilor
tratamentelor medicale.
ș Legea educaţiei naționale nr.
1/2011, Articolul 104, Alineat 2), Litera c)
7 institutul Naţional de Sănătate Publică, Centrul Naţional de Evaluare şi Promovare a Stării de Sănătate.
„RAPORT NAŢIONAL DE SĂNĂTATE A COPIILOR ŞI TINERILOR DIN ROMÂNIA 2017”. Pag. 15. Material accesat la
data de 07.53.2019, la adresa http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2018/02/RSC-2017.pdf
DIRECȚIA STRATEGII ŞI PROGRAME DE DEZVOLTARE DURABILĂ
PRIMĂRIA
9/4! secTORuLui SERVICIUL POLITICI, PROGRAME ȘI GESTIONAREA
AS, BUCUREŞTI RELAȚIILOR CU COMUNITATEA
1. DATE GENERALE DESPRE PROIECT
Titlul proiectului „Educat și sănătos în Sectorul 3 — clasele IX-XII”
Valoarea proiectului
394.800,00 lei, exclusiv TVA
Activităţi finanţate:
e Activităţi privind pr
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.