31 ianuarie 2023 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 8/2023 Brăila adoptată

Stabilirea salariilor de bază pentru personalul plătit din fonduri publice, conform Legii nr. 153/2017, din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila, pe anul 2023

Pe scurt

Se decide să se păstreze, pentru Direcția de Asistență Socială Brăila, salariile de bază ale funcționarilor publici și al personalului contractual din zona „Administrație” la nivelul anului 2023, însă cu o excepție: unele niveluri rămân neschimbate la valorile din decembrie 2022, conform anexelor globale anterioare. Practic, pentru locuitori înseamnă că bugetul local al municipiului Brăila nu va crește în această zonă pentru 2023, iar efectele asupra salariilor sunt păstrate la nivelul anului precedent, cu posibilitatea unor modificări limitate conform excepției menționate în hotărâre.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.
  • Privește angajații primăriei — posturi, organigramă, salarii plătite din bugetul local.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Posturi și salarii la primărie” în Brăila

Denumire
Hotărârea nr. 8 din 2023 a Consiliului Local Brăila
Titlu oficial
Stabilirea salariilor de bază pentru personalul plătit din fonduri publice, conform Legii nr. 153/2017, din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila, pe anul 2023.
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
8 / 2023
Data
31 ianuarie 2023
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Teme
Posturi și salarii la primărie · Asistență socială și locuințe

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA _ CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA AOTARARNEA NR.S din 31.01.2023 Privind: Stabilirea salariilor de bază pentru personalul plătit din fonduri publice, conform Legii nr. 153/2017, din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila, pe anul 2023. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul comun de specialitate al Direcţiei Finanţelor Publice Locale, Direcţiei Juridic Contencios Administrație Publică Locală și Biroului Resurse Umane, raportul de specialitate al Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila, precum şi avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 3, 4 și 5 din cadrul C.L.M. Brăila; Ţinând cont de prevederile art. 10 și art. 11 din Legea nr. 153/2017, Legea - cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. | al O.U.G. nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal- bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea şi completarea unor acte normative, H.G. nr. 1447/2022 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, H.C.L.M. Brăila nr. 676/21.12.2017, H.C.L.M. Brăila nr. 9/381.01.2019, H.C.L.M. Brăila nr. 21/31.01.2020, H.CLM. Brăila nr. 14/29.01.2021 și H.C.L.M. Brăila nr. 6/28.01.2022; În baza art. 129 alin. (1) şi (14) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art.139 alin. (1), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTARASTE: Art.1 Salariile de bază pentru funcţionarii publici și personalul contractual din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila (familia ocupaţională „Administraţie”) se stabilesc la nivelul anului 2023, după cum urmează: 1) Prin derogare de la principiul stabilirii salariului de bază prin înmulțirea coeficienţilor prevăzuţi pentru fiecare funcţie, aprobat conform art. 3 din H.C.L.M. Brăila nr. 676/21.12.2017, salariile de bază pentru anul 2023 pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” se menţin la nivelul aferent lunii decembrie 2022, respectiv la cel stabilit prin anexele nr. 1 si 2 la H.C.L.M. Brăila nr. 9/31.01.2019, modificată prin H.C.L.M. Brăila nr. 6/28.01.2022. 2) Prin excepţie de la prevederile pct. 1, în aplicarea art. 1 din H.G. nr. 1447/2022, numărul curent 15 din Anexa nr. 1 la HCLM. Brăila nr. 9/31.01.2019, se modifică după cum urmează: Grad/ : N a n Funcția Treapta gustul r Gradaţia Coeficient ja si) i profesională 15 Referent Debutant M 2) 1,28 3000 (3) Prin excepție de la prevederile pct. 1, în aplicarea art. 1 din H.G. nr. 1447/2022, numerele curente 8, 10, 12,13,17,18,19 din Anexa nr. 2 la H.C.L.M. Brăila nr. 9/31.01.2019, se modifică după cum urmează: Nr, Funcţia i Nivel ul Gradaţia Coeficient Salariu crt profesională Studiilor de bază 8 Arhivar Debutant M/G 9) 1,19 3000 10 Administrator Il] M 2) 1,11 3000 12 Casier Debutant M/G [9] 111 3000 13 Curier M/G 2) 1,25 3000 17 Muncitor calificat IV M/G 9) 1,06 3000 18 Muncitor necalificat | M/G 2) 1,07 3000 19 Muncitor necalificat Il] M/G 9) 1,05 3000 Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Direcţia Finanţelor Publice Locale, Biroul Resurse Umane și de către Direcţia de Asistenţă Socială Brăila, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, „„CRISTIANA VOINEAG UC p Sas CONTRASEMNEAZĂ Cora SECRETAR GENERAL, | ION DRÂGAN F-PO-09-02.01.05/rev.0

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala