26 noiembrie 2020 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila
HCL 659/2020 Brăila adoptată
Constituirea dreptului de superficie, cu titlu oneros, asupra terenului ce aparține domeniului privat al Municipiului Brăila, în suprafață de 537 mp, situat în Brăila, str. Timiș nr. 157bis, NCP 93500, solicitanților BURLACU ANTON și BURLACU MĂRIUȚA, teren pe care se află amplasate construcțiile C1 și C2, proprietatea acestora.
Denumire
Hotărârea nr. 659 din 2020 a Consiliului Local Brăila
Se aprobă constituirea dreptului de superficie, cu titlu oneros, pe o perioadă de 49 de ani, asupra unui teren privat al Municipiului Brăila (537 mp) de pe strada Timiș nr. 157bis, în favoarea solicitantului/solicitantelor pentru terenul pe care se află construcțiile C1 și C2. Prețul superficiei este de 5,76 lei pe metru pătrat pe an, conform raportului de evaluare anexat; actul stabilește, de asemenea, cum se identifică terenul și permite executivului local să ia măsuri necesare pentru punerea în aplicare. Pentru locuitori înseamnă că proprietarii construcțiilor vor plăti o chirie anuală statului pentru utilizarea terenului public, pe aproape jumătate de secol, iar noi zona afectată este strada Timiș nr. 157bis din Brăila.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă constituirea dreptului de superficie, cu titlu oneros, pe o perioadă de 49 de ani, asupra terenului ce aparţine domeniului privat al Municipiului Brăila, în suprafaţă de 537 mp, situat în Brăila, str. Timiș nr. 157bis, NCP 93500, solicitanților „teren pe care se află amplasate construcţiile C1 și C2, proprietatea acestora
ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HOTARAREA NR.659
din 26.11.2020
Privind: Constituirea dreptului de superficie, cu titlu oneros, asupra terenului ce
aparține domeniului privat al Municipiului Brăila, în suprafață de
537 mp, situat în Brăila, str. Timis nr. 157bis. NCP 93500, solicitanţilor
teren pe care se află
amplasate construcţiile C1 și C2, proprietatea acestora.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, precum și cererea
„înregistrată la Primăria Municipiului
Brăila sub nr. 19394/03.08.2020;
Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei Arhitect Șef și Direcţiei
Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, precum și avizele comisiilor de
specialitate nr. 1 și 2 din cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile art. 693 și art. 697 Cod Civil, art. 20
alin. (1) lit. e) şi art. 28 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice
locale, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, precum și ale H.C.L.M. nr. 101/30.03.2017, modificată
prin H.C.L.M. nr. 246/30.06.2017 și H.C.L.M. nr. 51/27.03.2009, completată cu
H.C.L.M. nr. 288/30.06.2020, anexa 1.131 poz. 25;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. b) din O.U.G.
nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a)
din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
A OTLTARA STIE:
Art.1 Se aprobă constituirea dreptului de superficie, cu titlu oneros, pe o
perioadă de 49 de ani, asupra terenului ce aparţine domeniului privat al
Municipiului Brăila, în suprafaţă de 537 mp, situat în Brăila, str. Timiș nr. 157bis,
NCP 93500, solicitanților „teren pe
care se află amplasate construcţiile C1 și C2, proprietatea acestora.
Art.2 Terenul pentru care se constituie dreptul de superficie, se identifică
în planul de amplasament și delimitare a bunului imobil, potrivit anexei nr. 1,
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 Preţul superficiei se stabilește în cuantum de 5,76 lei/mp/an,
conform raportului de evaluare prevăzut în anexa nr. 2, parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art.4 Se împuternicește executivul local, în vederea perfectării
contractului de superficie în formă autentică, cu respectarea modelului — cadru
prevăzut în anexa nr. 3 la H.C.L.M. Brăila nr. 101/30.03.2017.
Art.5 Beneficiarii dreptului de superficie au obligația să respecte
prevederile H.C.L.M. Brăila nr. 76/28.02.2013, referitoare la „Ameliorarea
confortului urban prin plantarea de arbori de către beneficiarii terenurilor aflate
în proprietatea Municipiului Brăila”, obligaţie ce va fi prevăzută în contractul de
superficie.
Art.6 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia Arhitect Șef, Direcţia Finanţelor Publice Locale și Direcţia
Achiziţii Publice, Licitaţii și Parteneriat Public Privat, iar Secretarul General al
Municipiului Brăila o va comunica celor interesați.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
VIRGINIA - LOREDANA BADIU
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR/GENERAL,
ION DRĂGAN
F-PO-09-02.01.03/rev.0
Eu
ANEXA NR 1.35 la regulament
PLAN DE AMPLASAMENT SI DELIMITARE A IMOBILULUI
| 7 SCARA 1:250 do69/ îi.
[ Nr. cadastral Suprafata masurata a imobilului(mp) Adresa imobilului /
L 9865 537 Strada Timis nr, 137 bis
pr
[ Nr. Cartea Funciara Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT)
L 93300 BRAILA ANEXA ve. | ]
. PI LA i WR. GI 727 2029
[426603 1266,
:R
i 0.43
| 110
RL i:
sc CONTES ——
NCP83750 i
i |
i i
' ” > a
! III
IZ ul 19
13 a:
| |
lL ză
Ie B :
| ISI s > Ş 1 Moraru Vasile
Lui 2 12.04
A ud
i JUDEȚUL BRĂILA
ij PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRĂILA
a ANEXA
IR LA
1426572 _, SEGĂAEICATUL DE RBANISM |
A PA API 7, |
[_ A. Date rditiiitoafe Atat TIN Z(I ZI 207€ |
Nr. Categoria de Suprafata| iuni
parcela | folosinta mp) ARHITECT 9) Mentiuni
] ] Ce 537 Imprejmuitcu gard dg ct.6=7:8-9-10,constructie pet 10-11-1231
| Total 537 tabla pet 1-2-3-4-5,cofistructie pct 5-6,
|_ B. Date referitoare la constructii
Î Cod Destinatia Suprafata tona la sol Mentiuni
(mp
CI (55 68 Locuinta cu supr.desfasurata de 68mp
c2 CA 23 Bucatarie si magazie cu Supr.desfasurata de 23mp
Total 9!
Suprafata totala mi , rai
ta a imobilului = 537mp
Suprafata din act 3 5l2mp
Executa. SC TRADING 3
prin ing. Mocanu Me
IN BI
Confirm executare
corectitudinea intoc
corespondenta aceş ea
“ 3
Semnatu
Data Feb
a
Şi ș
2)
Ca ]
miri dăc
oua:
Smpifâe,
iarie 2029.
Asi
Stampila BCPI
Inspector
DN
1]
ANEXA 2.2
24 mezi me. GI] [26 itp
Societate de consulting, evaluare, management, şi marketing
SIERRA OQUADRANT CONSULTING GRUP S.A,
MEMBRU CORPORATIV AL UNIUNII NATIONALE A EVALUATORILOR AUTORIZATI DIN ROMANIA — 0109
sir. Alexandru Cel Bun nr.11A Bacau, 600058; tel 0234/510676, fax 0234/510624
Capital Social : 120.000 RON, C.U.I. RO 10840960, Nr. Reg. Com. J04/727/1998
e-mail: office saQsierraquadrant.ro
A 3e
SISTEM DE MANAGEMENT AL CALITATII SR EN ISO 9001 : 2001
RAPORT DE EVALUARE
SQBR. 82 / 23.10.2020
TEREN INTRAVILAN + SUPERFICIE
STR. TIMIȘ, NR. 157 bis
MUN. BRĂILA, JUD. BRĂILA
PROPRIETAR: C.L.M. BRĂILA
DESTINATAR: C.L.M. BRĂILA
ELABORAT SIERRA QUADRANT CONSULTING GRUP S.A.
OCTOMBRIE 2020
S.C. SIERRA QUADRANT CONSULTING GRUP S.A.
RAPORT EVALUARE_TEREN INTRAVILAN
Sh C.L.M. BRAILA
hd
Către, Ş
C.L.M. BRAILA
Vă transmitem anexat raportul de evaluare detaliat al terenului aflat în patrimoniul MUNICIPIULUI BRĂILA,
situat pe str. Timiș, nr. 157 bis, mun. Brăila, jud. Brăila.
Scopul lucrării este estimarea valorii terenului mai sus menționat, precum și a superficiei, la data de
23.10.2020, în vederea cedării dreptului de folosință (superficie).
Inspecţia pe teren, actualizarea și documentarea informării cu date de piață precum și întocmirea prezentului
raport de evaluare s-au desfășurat în perioada 01.10.2020 + 23.10.2020. Data de referință pentru care sunt
valabile toate calculele, analizele și estimările efectuate este 23.10.2020. Valoarea este raportată în lei, în
condițiile unei plăți integrale cash.
În condiţiile efectuării unei tranzacții cu proprietatea evaluată, ar putea fi transmise integral drepturile de
proprietate deținute de actualul proprietar. În consecință, drepturile de proprietate evaluate sunt drepturile
depline.
Rezultatul evaluării
În baza calculelor efectuate, a ipotezelor şi a condiţiilor limitative, valoarea estimată a terenului supus
evaluării, la data de 23.10.2020, este de:
V renen E 106,863 lei - 199 lei/mp
VsupeRFICIE /AN E 5,76 lei/mp/an
VsuPeRFICIE / LUNĂ 2 0.48 lei/mp/lună
Notă : Valoarile de mai gus.nu conțin T.V.A.
GRUP S.A. BACĂU
AR SĂ
xpert Evaluator
Ing. Dan Anghel -Preşă
Ea
i
S.C. SIERRA QUADRANT CONSULTING GRUP S.A.
RAPORT EVALUARE_TEREN INTRAVILAN
De C.L.M. BRĂILA
CERTIFICAREA VALORII
S.C. SIERRA QUADRANT CONSULTING GRUP S.A. Bacău prin Expert Evaluator ing. Dan Anghel în calitate
de Președinte, declar că evaluarea a fost facută în concordanță cu Standardele de Evaluare ANEVAR — ediția
2018 și confirm că:
prezentarea faptelor din raport sunt corecte și reflectă cele mai pertinente cunoștinte ale evaluatorului;
analizele și concluziile sunt limitate numai la ipotezele și condiţiile prezentate în acest raport;
evaluatorul nu a avut nici un interes asupra proprietăţilor evaluate;
după cunoștințele evaluatorului, informaţiile raportate sunt adevarate și bazate pe fapte reale și au fost
verificate in limita posibilităților;
onorariul evaluatorului nu este condiţionat de nici un aspect al raportului ;
evaluatorul îndeplinește cerințele adecvate, de calificare profesionala;
evaluatorul are experienţă în ceea ce privește localizarea și categoria de proprietate care este evaluată;
evaluatorul a inspecat personal proprietatea;
nici o persoană, cu excepția celor specificate în raport, nu a acordat asistență profesională în elaborarea
raportului;
nici realizarea evaluării și nici remunerarea nu depind de valoarea raportată.
SIERRA QUADRANT CONSULTING GRUP S.A. BACĂU
MEMBRU CORPORATIV ANEVAR
S.C. SIERRA QUADRANT CONSULTING GRUP S.A.
RAPORT EVALUARE_TEREN INTRAVILAN
C.L.M. BRAILA
CAPITOLUL 1. PREMISELE EVALUĂRII
1.1. Obiectul evaluării
Obiectul lucrării îl constituie terenul intravilan situat pe str. Timiș, nr. 157 bis, mun. Brăila, jud. Brăila din
patrimoniul MUNICIPIULUI BRAILA.
1.2. Scopul evaluării
Scopul lucrării este estimarea valorii terenului mai sus menționat, precum și a superficiei, la data de
23.10.2020, în vederea cedării dreptului de folosinţă (superficie).
1.3, Definirea valorii și data estimării
Data la care se consideră valabile ipotezele luate în considerare și valorile estimate de către evaluator (data
evaluării) 23.10.2020.
Evaluarea este un proces de estimare a valorii unui bun la un moment dat.
Valoarea reflectă rezultatul unor aprecieri făcute pe baza mai multor criterii de comparație, ea exprimând de
fapt valoarea de întrebuințare și cea de schimb în contextul general al pieței.
În estimarea valorii de piață s-au avut în vedere Standardele de Evaluare ANEVAR - ediția 2018:
+ SEV 100 — Cadru general
SEV 101 - Termenii de referință ai evaluării
SEV 102 — Implementare
SEV 103 — Raportare
SEV 104 — Tipuri ale valorii
+ SEV 230 - Drepturi asupra proprietății imobiliare
- GME 630 — Evaluarea bunurilor imobile
Conform Standardelor ANEVAR ediţia 2018 se pot preciza următoarele:
VALOAREA DE PIAȚĂ (conform Standardelor ANEVAR ediția 2018) este suma estimată pentru care un
activ sau o datorie ar putea fi schimbat(ă) la data evaluării, între un cumparator hotărât și un vanzător hotărât,
într-o tranzacție nepărtinitoare, dupa un marketing adecvat și în care parțile au acţionat fiecare în cunoștință de
cauză prudent și fără constrangere.
Metodologia de evaluare aplicată include abordarea prin comparații de piață pentru estimarea valorii terenului.
În principiu aceasta se referă la:
În abordarea prin comparaţia vânzărilor se urmărește estimarea valorii proprietății imobiliare prin analiza pieţei
pentru proprietăți similare și prin compararea acestor proprietăți cu proprietatea supusă evaluării. În metoda
comparaţiei directe, valoarea de piață este estimată prin compararea proprietăţii imobiliare subiect cu
proprietăți similare care au fost recent vândute, sunt propuse pentru vânzare, ori sunt contractate.
1.4. Modul de exprimare a valorii
Valoarea este raportată în lei, în condiţiile unei plăți integrale cash și nu cuprinde taxă pe valoare adaugată.
1.5. Drepturile de proprietate evaluate
În condiţiile efectuării unei tranzacţii cu proprietatea evaluată, ar putea fi transmise integral drepturile de
proprietate deținute de actualul proprietar. În consecință, drepturile de proprietate evaluate sunt drepturile
depline.
1.6. Ipoteze și condiții limitative
Evaluatorul a examinat concordanța cu schițele și planurile cadastrale ale proprietății, vizate de O.C.P.I., a
identificat și a inspectat personal proprietatea supusă evaluării. Locaţia proprietății și limitele precizate se
consideră a fi corecte, evaluatorul nefiind topograf / topometrist / geodez și în consecință nu are capacitatea
de a măsura și garanta că informaţiile așa cum au fost indicate și descrise în raport corespund cu
documentele de proprietate și cu cele cadastrale.
Acest raport, are ca obiect estimarea valorii de piaţă a terenului identificat și descris în prezenta lucrare în
ipoteza în care acesta corespunde cu cea din documentele puse la dispoziție de către proprietar. Orice
4
S.C. SIERRA QUADRANT CONSULTING GRUP S.A.
RAPORT EVALUARE_TEREN INTRAVILAN
ha C.L.M. BRĂILA
“>
neconcordanță între proprietatea identificată și documentele de proprietate invalidează corespondenţa dintre
valoarea estimată și proprietate atestată de documentele de proprietate.
Principalele ipoteze și limite de care s-a ținut seama în elaborarea prezentului raport de evaluare sunt
urmatoarele:
1.6.1. Ipoteze:
Valoarea opinată în raportul de evaluare este estimată în condiţiile realizării ipotezelor care urmează
și in mod special în ipoteza în care situaţiile la care se face referire mai jos nu generează nici un fel de
restricții În afara celor arătate expres pe parcursul raportului și a căror impact este expres scris că a
fost luat în considerare. Dacă se va demonstra că cel puţin una din ipotezele sub care este realizat
raportul și care sunt detaliate în cele ce urmează nu este valabilă, valoarea estimată este invalidată.
Aspectele juridice (descrierea legală și aspecte privind dreptul de proprietate) se bazează exclusiv pe
informaţiile și documentele furnizate de către proprietar / destinatar și au fost prezentate fără a se
întreprinde verificări sau investigații suplimentare. Dreptul de proprietate este considerat valabil și
transferabil (in circuitul civil). Afirmațiile făcute de evaluator privitoare la descrierea legală a proprietății
nu se substituie avizelor juridice exprimate de specialiști, evaluatorul nu are competenţă în acest
domeniu.
Se presupune o deținere responsabilă și un management competent al proprietății.
Aspectele juridice și cele legate de posibilitatea de utilizare în continuare a imobilelor se bazează
exclusiv pe informațiile și documentele furnizate de către reprezentantul proprietarului și au fost
prezentate fără a se întreprinde verificări sau investigații suplimentare.
Se presupune că nu există condiții ascunse sau neaparente ale construcţiilor, solulului sau structurilor
care să influențeze valoarea proprietății. Evaluatorul nu-și asumă nici o responsabilitate pentru
asemenea condiţii sau pentru obținerea studiilor necesare pentru a le descoperi.
Situaţia actuală a imobilelor a stat la baza selectării metodelor de evaluare utilizate și a modalităților
de aplicare a acestora, pentru ca valorile rezultate să conducă la estimarea cea mai probabilă a
valorii acestora în condiţiile tipului valorii selectate, prezentată anterior.
Din informaţiile deţinute de către evaluator și din discuţiile purtate cu proprietarul și cu persoane de pe
amplasament, nu există nici un indiciu privind existența unor contaminări naturale sau chimice la data
evaluării care afectează valoarea proprietăților analizate sau proprietăților vecine. Evaluatorul nu are
cunostință de efectuarea unor inspecții sau a unor rapoarte care să indice prezența contaminanţiilor
sau materialelor periculoase. Valorile sunt estimate în ipoteza că nu există așa ceva. Dacă se va
stabili ulterior că există contaminări pe orice proprietate sau pe oricare alt teren vecin sau că au fost
sau sunt puse în funcțiune mijloace care ar putea să contamineze, aceasta ar putea duce la
diminuarea valorii raportate.
Nu s-a realizat nici un fel de investigație pentru stabilirea existenței contaminanțiilor. Se presupune că
nu există condiții ascunse sau neaparente ale proprietăţii imobiliare, solulului sau structurii care să
influenteze valoarea. Evaluatorul nu-și asumă nici o responsabilitate pentru asemenea condiţii sau
pentru obținerea studiilor necesare pentru a le descoperi.
Valoarea estimată este valabilă la data evaluării. Întrucât piaţa, condiţiile de piață se pot schimba,
valoarea estimată poate fi incorectă sau necorespunzătoare la un alt moment.
S-a presupus că legislația în vigoare se va menţine și nu au fost luate în calcul eventuale modificări
care pot să apară în perioada următoare.
Evaluatorul consideră că presupunerile efectuate la aplicarea metodelor de evaluare au fost
rezonabile în lumina faptelor ce sunt disponibile la data evaluării.
Informaţia furnizată de către terţi este considerată de încredere dar nu i se acordă garanții pentru
acuratețe.
Se presupune că toate studiile inginerești puse de proprietar / destinatar la dispoziţia evaluatorului
sunt corecte. Planurile de situație și materialele ilustrative din acest raport au fost incluse doar pentru
a ajuta cititorul raportului în vizualizarea proprietății.
Evaluatorul nu are nicio informație privitoare la faptul că proprietatea ar fi traversată de rețele
magistrale de utilități sau zone de restricționare care ar limita dezvoltarea acesteia altele decât cele
descrise în raport; în urma inspecției pe teren nu au fost descoperite indicii care să arate o astfel de
restricţie; evaluatorul nu a facut nicio investigație suplimentară pentru a descoperi aceste restricții și
nici nu are abilitatea de a întocmi eventuale studii care să certifice dacă proprietatea este afectată d
o astfel de restricţie sau nu. ș
C. SIERRA QUADRANIT CONSULTING GRUP S.A.
RAPORT EVALUARE_TEREN INTRAVILAN
8 C.L.M. BRĂILA
1.6.2
Se presupune că proprietatea se conformează tuturor reglementărilor și restricţiilor de zonare,
urbanism, mediu și utilizare, în afara cazului în care a fost identificată o ne-conformitate, descrisă și
luată în considerare în prezentul raport.
Se presupune utilizarea terenului și a îmbunătațirilor terenului în interiorul limitelor și granițelor
proprietății așa cum sunt descrise în acest raport.
Situația actuală a proprietăţii imobiliare, scopul prezentei evaluări au stat la baza selectării metodelor
de evaluare utilizate și a modalităţilor de aplicare a acestora, pentru ca valorile rezultate să conducă la
estimarea cea mai probabilă a valorii proprietăţii în condiţiile tipului valorii selectate.
Evaluatorul consideră că presupunerile efectuate la aplicarea metodelor de evaluare au fost
rezonabile considerând datele care sunt disponibile la data evaluării.
Orice referință în acest raport de evaluare la rasă, etnie, credinţă, vârstă sau sex sau orice alt grup
individual a fost făcută în scop informativ. Aceste date prezentate s-a considerat că nu au niciun efect
asupra valorii de piață a proprietăţii evaluate sau a oricărei proprietăţi în zona studiată.
Se consideră că proprietatea evaluată se conformează tuturor cerințelor de acces pentru persoane cu
dizabilităţi. Nu au fost efectuate investigaţii în aces sens și evaluatorul nu are calificarea necesară
pentru a face acest demers.
„ Condiţii limitative:
Nu ne asumăm răspunderea pentru evoluţia pieței specifice, se recomandă să se ţină cont de tipul
proprietăţii, de cererea curentă pentru astfel de proprietăţi, de piața specifică precum și de nevoia de
expunere mai îndelungată pe piață.
Intrarea în posesia unei copii a acestui raport nu implică dreptul de publicare a acestuia.
Evaluatorul, prin natura muncii sale, nu este obligat să ofere în continuare consultanță sau să depună
mărturie în instanță cu privire la patrimoniul in chestiune, în afara cazului în care s-au încheiat astfel
de întelegeri în prealabil.
Nici prezentul raport, nici parți ale sale (în special concluzii referitor la valori, identitatea evaluatorului)
nu trebuie publicate sau mediatizate fără acordul prealabil al evaluatorului.
Raportul de evaluare este valabil în condiţiile economice, fiscale, juridice și politice de la data
întocmirii sale. Dacă aceste condiţii se vor modifica, concluziile acestui raport își pot pierde
valabilitatea.
Prezenta evaluare a fost întocmită pentru scopul declarat în cadrul raportului și asumat prin contractul
de prestări servicii întocmit între evaluator și beneficiar / destinatar. Acest raport de evaluare nu va
putea fi utilizat pentru niciun alt scop decât cel declarat.
Evaluatorul nu a facut nicio măsurătoare a proprietăţii. Dimensiunile proprietății au fost preluate din
descrierea legală a proprietăţii (contractul de vânzare cumpărare, extras de carte funciară,
documentație topografică), evaluatorul nu are calificarea de a valida aceste documentații. Toate
planurile construcţiilor, schițele, planurile de situaţie puse la dispoziția evaluatorului se consideră a fi
corecte dar nu se asumă nicio responsabilitate în această privință.
Evaluatorul a obținut informaţii, opinii, estimări d
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.