26 noiembrie 2025 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 656/2025 Brăila adoptată

Aprobarea Planului de acţiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă ce urmează a fi efectuate în anul 2026.

Denumire
Hotărârea nr. 656 din 2025 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
656 / 2025
Data
26 noiembrie 2025
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Planul de acțiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă ce urmează a fi prestate în 2026, adică locuitorii aflați în venit minim de incluziune vor presta ore de muncă în schimbul ajutorului, în funcție de suma primită lunar. Orele se calculează proporțional cu cuantumul ajutorului discutat, cu un tarif orar determinat după salariul minim brut pe țară, iar plata se face prin efectuarea de acțiuni sau lucrări în comunitate. Mențiuni clare: implică membri ai familiei sau persoane singure eligibile și stabilește obligația de a presta lunar aceste activități la solicitarea primarului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Planul de acţiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă ce urmează a fi prestate în anul 2026, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA _ CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA HOTARAREA NR.656 din 26.11.2025 Privind: Aprobarea Planului de acţiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă ce urmează a fi efectuate în anul 2026. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului înregistrat sub nr. 557941/19.11.2025, raportul de specialitate al Direcţiei de Asistenţă Socială, înregistrat sub nr. 33917/10.11.2025, precum și avizul comisiei de specialitate nr.4 din cadrul Consiliului Local Municipal Brăila, înregistrat sub nr. 560485/25.11.2025; În conformitate cu prevederile art. 61 alin. (1) lit a) din Legea nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile H.G. nr.1154/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare, și art. 67 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În baza art.129 alin.(1), alin. (2) lit.d), alin.(7) lit.b) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art.139 alin.(1) coroborat cu art.196 alin.(1) lit.a) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTAR A ST E: Art.1 Se aprobă Planul de acţiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă ce urmează a fi prestate în anul 2026, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 (1) Pentru sumele acordate ca ajutor de incluziune, persoanele apte de muncă singure sau una dintre persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară de venit minim de incluziune și acordat conform Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia de a efectua lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local. (2) Numărul orelor de muncă se calculează proporţional cu cuantumul sumei acordate ca ajutor de incluziune de care beneficiază familia sau persoana singură, cu un tarif orar corespunzător salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, raportat la durata medie lunară a timpului de muncă. Art.3 Părintele apt de muncă pentru care s-a stabilit cuantumul contribuţiei lunare la întreţinerea copilului şi nu are posibilitatea materială de a plăti această sumă, este obligat să presteze între 20 şi 40 de ore lunar acţiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecţie specială, pentru fiecare copil pentru care s-a dispus măsura plasamentului. Art.4 (1) Fiecare instituţie în cadrul căreia se desfăşoară orele de muncă în folosul comunităţii va ţine evidenţa efectuării orelor de muncă şi va asigura instructajul privind normele de tehnica securităţii muncii, specifice fiecărui loc de muncă. (2) Pontajele şi adeverinţele din care rezultă că beneficiarii de ajutor de incluziune și părinţii obligaţi să presteze acţiuni sau lucrări de interes local au efectuat sau nu orele de muncă, vor fi prezentate de instituţiile menţionate în planul de acţiuni sau de lucrări de interes local, până la data de 25 a fiecarei luni, pentru luna în curs. Art.5 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către Primarul Municipiului Brăila prin Direcţia de Asistenţă Socială, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi şi o va aduce la cunoştinţa publică. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SORIN OANCEA CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, ION DRĂGAN /] / / F-PO-09-02.01.05/rev.0 ANEXA | H.C.L.M. nr. GSP ___/ 06, 41.202 Plan de acţiuni sau lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă ce urmează a fi efectuate în anul 2026 (1) Persoanele majore apte de muncă singure, sau una dintre persoanele apte de muncă din familia beneficiară de venit minim de incluziune,care include componenta ajutor de incluziune, conform Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare, vor efectua lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local. (2) Pentru familiile la care suma aferentă ajutorului de incluziune este de până la 50 de lei, orele de muncă se stabilesc trimestrial și se efectuează în oricare dintre lunile trimestrului. (3) Obligatia de a efectua munca, nu se aplică pe perioadele prevăzute în documentele doveditoare privind incapacitatea temporară de muncă sau, după caz, pierderea totală ori parțială a capacității de muncă eliberate de instituţiile competente, potrivit legii. (4) În situaţia în care persoana nominalizată să efectueze acţiunile sau lucrările de interes local se află în incapacitate temporară de muncă sau şi-a pierdut total ori parțial capacitatea de muncă, obligaţia în sarcina acesteia poate fi transferată altei persoane apte de muncă din familie, cu acordul primarului, pentru menţinerea acordării dreptului. (5) Numărul orelor de muncă se calculează proporţional cu cuantumul sumei acordate ca ajutor de incluziune de care beneficiază familia sau persoana singură, cu un tarif orar corespunzător salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, raportat la durata medie lunară a timpului de muncă. (6) Numărul zilelor de lucru, limitate la norma lunară de 21,25, se stabilește prin împărțirea orelor de muncă calculate la 8 ore/zi. Fracţiile se întregesc în plus. (7) Părintele apt de muncă pentru care s-a stabilit cuantumul contribuției lunare la întreținerea copilului și nu are posibilitatea materială de a plăti aceasta sumă, va presta între 20 şi 40 de ore lunar, pentru fiecare copil pentru care s-a dispus măsura plasamentului, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, conform art. 67 din Legea nr. 272/2004 privind protecția şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (8) Acţiunile și lucrările de interes local vor fi efectuate în următoarele locuri: a). Serviciul de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ şi a Cimitirelor Brăila - lucrările de interes local se pot executa în tot cursul anului și constau în activități de întreținere, curăţenie (în sezonul cald) și deszăpezire( în sezonul rece) in cimitirele aflate in administrare. 1/2 b).Serviciul de Utilitate Publică Seroplant Brăila - Lucrările se pot executa în toată perioada anului, excepţie făcând perioada de iarnă când condiţiile meteo nu permit. Lucrările de interes local constau în greblat frunze, tăiat lăstari, adunat hârtii şi resturi vegetale, săpat şi mărunţit pământul, încărcat resturi materiale şi vegetale în mijloace de transport. c). Direcţia de Asistenţă Socială Brăila- lucrările de interes local constau în activități de manipulare (încărcare/descărcare la locul de depozitare și la domiciliul beneficiarului) a materialului lemnos acordat gratuit cu titlu de ajutor de urgenţă. d). Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila - unde poate executa ore de acțiuni sau lucrări de interes local părintele apt de muncă, pe durata aplicării măsurii de protecţie specială, conform art. 67 din Legea 272/2004, constând în activități de încărcare / descărcare a produselor livrate de către operatorii economici cu care institutia are în derulare contracte de achiziție publică, precum şi lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi aferente sediilor administrative (primăvara, vara, toamna), deszăpezire (iarna), lucrări de întreținere clădiri. e). Instituţiile şi serviciile publice din subordinea Consiliului Local Municipal Brăila şi a autorității executive a Municipiului Brăila, bunurile proprietate publică sau private a Municipiului Brăila- lucrările de interes local constau în operaţiuni de igienizare şi alte activități de muncă necalificată, în toată perioada anului şi lucrări de interes local care constau în activități de deszăpezire, în perioada sezonului rece. f). Alte instituţii publice şi/sau de interes public. (9) Acţiunile sau lucrările de interes local se vor desfășura cu respectarea normelor de securitate și igienă a muncii, fără a depăși regimul normal de lucru. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ oma “(E CONSILIUL; 2/2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă