ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA _
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HI OTLTARAREA NR.A25
din 28.09.2017
Privind: Aprobarea finanţării nerambursabile acordată de la bugetul local al
Municipiului Brăila, pe anul 2017, pentru activitatea sportivă
desfășurată de Clubul Sportiv „Cuza Sport” Brăila, în baza
prevederilor Legii nr.69/2000, legea educaţiei fizice și sportului, cu
modificările și completările ulterioare și a H.C.L.M. nr.364/31.08.2017.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul final al
procedurii comisiei constituită prin Dispoziţia Primarului Municipiului Brăila
nr.3876/14.09.2017;
Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei Cultură, Învățământ,
Sport și Turism, Direcţiei Finanţelor Publice Locale și Direcţiei Juridic
Contencios Administraţie Publică Locală, precum și rapoartele comisiilor de
specialitate nr.1 și 4 din cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile Legii nr.69/2000, legea educației fizice și
sportului, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr.273/2006, legea
finanţelor publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, H.G.R.
nr.884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a
dispoziţiilor Legii nr. 69/2000, H.G.R. nr.1447/2007 privind aprobarea Normelor
financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările şi completările ulterioare,
Ordinul nr.130/2006, emis de către Agenţia Naţională pentru Sport, cu
modificările şi completările ulterioare, privind finanţarea nerambursabilă din
fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor
pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti, Ordinul nr.236/2006
pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport
nr.130/2006 și O.G.R. nr.268/2000 cu privire la asociaţii și fundaţii, cu modificările
şi completările ulterioare;
În baza art. 36 alin.(1), alin.(2) lit.d) și alin.(6) lit.a) pct. 5 și 6 din Legea
nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin.(1), coroborat cu prevederile art. 115 alin.(1) lit. b)
din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
NI OT ANR A STI E:
Art.1 Se aprobă finanţarea nerambursabilă acordată de la bugetul local al
Municipiului Brăila, pe anul 2017, în sumă de 350.000 lei, pentru activitatea
sportivă desfășurată de Clubul Sportiv „Cuza Sport” Brăila, conform
anexelor nr.1 și 2, părţi integrante din prezenta hotărâre.
Art.2 Se împuternicește primarul Municipiului Brăila, domnul Viorel Marian
— Dragomir să semneze contractul de finanțare în numele şi pentru Consiliul
Local Municipal Brăila, cu respectarea modelului aprobat prin H.C.L.M.
nr.364/31.08.2017.
Art.3 Prezenta hotărâre produce efecte după și condiționat de avizul
Consiliului Concurenţei.
Art.4 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia Cultură, Învățământ, Sport și Turism, Direcţia Finanţelor
Publice Locale și Direcţia Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, iar
Secretarul Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi.
D
PREȘEBIN ZI ȘEDINȚĂ,
JOAN )aLExANDRU
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
DRĂGAN ION
MEX ARE.
ZA CIP WE. GASIT 99. 27
ROMÂNIA Sedii
MUNICIPIUL BRĂILA aa)
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRĂILA E 3
COMISIA PENTRU PUNEREA ÎN APLICARE A PREVEDERILOR A 7
HCLM NR. 364/31.08.2017
Nr. 5663/072014
RAPORT FINAL AL PROCEDURII
Comisia constituită prin Dispoziţia Primarului Municipiului Brăila
nr. 3876 /14.09.2017, a întocmit în data de 19.09.2017 "Raportul final al
procedurii” aprobat prin HCLM
364/2017.
În unanimitate, analizând toate documentele depuse de către cele cinci
asociații sportive, s-a hotărât punctual:
1. ASOCIAȚIA CLUB SPORTIV "FOTBAL CLUB” BRĂILA,
motivat de faptul că nu a depus documentația potrivit HCLM
nr. 364/31.08.2017, nu este eligibilă şi nu va primi formă de finanțare
nerambursabilă din bugetul local al Municipiului Brăila;
2. HANDBAL CLUB DUNĂREA BRĂILA este eligibilă conform HCLM
nr. 364/31.08.2017, şi va primi suma de 850.000 lei, conform bugetului
anexat prezentului raport;
3. ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV „SPORT PLUS” BRĂILA este
eligibilă conform HCLM nr. 364/31.08.2017 şi va primi suma de
10.000 lei, conform bugetului anexat prezentului raport;
4. ASOCIAȚIA CLUB SPORTIV "DACIA UNIREA” BRĂILA este
eligibilă conform HCLM nr. 364/31.08.2017și va primi suma de
450.000 lei, conform bugetului anexat prezentului raport;
5. CLUB SPORTIV CUZA SPORT BRĂILA este eligibilă conform
HCLM nr. 364/31.08.2017şi va primi suma de 350.000 lei, conform
bugetului anexat prezentului raport.
În unanimitate comisia propune adoptarea unui proiect de hotărâre după.
obţinerea avizului Consiliului Concurenţei şi informarea prealabilă a Instituţiei
Prefectului şi a Consiliului Judeţean cu privire la intenția promovării acestui
proiect şi în baza informării direcțiilor de specialitate, care va cuprinde inclusiv
analiza de oportunitate.
COMISIA DE ANALIZARE:
- D-NA MOCANU RODICA -— Consilier juridic, D. J.C. A.P.L — Preşedinte Au e ceep——
j
- D-NA MACEDON MIHAELA — Inspector, D.F.P.L — membru
- D-NA MARINESCU ANDRA - Inspector, D.C.I.S.T — membru
SECRETAR AL COMISIEI:
- D-RA MUȘAT MIHAELA -— Inspector, D.C.I.S.T. | Aa
ANA WE 2
CLUBUL SPORTIV CUZA SPORT BRĂILA 4 ” ,
C.I.F. 22395319 ZA PCI NE 42 II 03.97
STR. UNIRII NR. 72. BL. TURN
AP. 14, BR
TEL: 0742 795 877 Anexa 1.2
BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI - estimat
al structurii sportive/ organizaţiei ACS Cuza Sport Brăila
Proiectul : BASCHETUL BRAILEAN - UN NOU MOD DE EDUCATIE
din Programul „Promovarea sportului de performanţă”
Perioada: septembrie 2017- decembrie 2017.
Locul desfăşurării: Braila si diferite locatii din Romania in functie de Calendarul Competitional
al Federatiei Romane de Baschet.
TRI
Nr Denumire indicatori TOTAL | RI M TRIM II | TRIM Iv | OBSERVAȚII
L VENITURI — TOTAL, din 450.000 - - i. 450.000 a
care:
1 Contribuţia beneficiarului 350.000 E 5 - 350.000 -
” (a+b+etd)
a). | contribuţie proprie 100.000 - = 2 100.000 =
b). | donaţii = - - - - -
c). | sponsorizări a - - - - -
d). | alte surse 3 - - - - -
P Finanţare nerambursabilă din 350.000 « 350.000
” bugetul local
n. CHELTUIELI - TOTAL, din 450.000 - - - 450.000 a
care:
l Inchirieri baze sp, săli, spaţii, 20.000 = = - 20.000 ă
i aparatură, alte bunuri
2 Onorarii /fond premiere/ 30000 30000
- Consultanţă
3. Transport 30.000 i = - 30.000 a
4. Cazare şi masă 110000 = = - 110000 a
5. Consumabile 3200 = 2 - 3200 =
6. Echipament tehnic si sportiv 55.000 z 2 - 55.000 a
EA Servicii -
8. Administrative
EA Tipărituri 5000 = - - 5000 ă
10. Publicitate 5000 = a - 5000 zi
Alte cheltuieli - Cheltuieli - - = a
11. | cantonamente juniori si
seniori (cazare si masa)
12. | Alimentaţie, indemnizatie si 75.300 - - = 75.300 -
sustinatoare de efort
La veniturile obţinute din donaţii, sponsorizări şi alte surse, la rubrica de observaţii se va specifica denumirea persoanei fizice
sau juridice care acordă finanţarea, inclusiv datele de contact (sediu, telefon, fax, email)
Plată arbitri, medici şi alte
persoane
30.000
30.000
14.
Asigurarea persoanelor, a
materialelor şi echipamentelor
sportive şi a altor bunuri
10.000
10.000
15.
Medicale şi pt. control doping
26.500
26.500
16.
-Premieri
8.000
8.000
17.
Altele...
18.
-refacere după efort,
recuperare, igiena
LO,
-asig.serviciilor medicale,
ordinii publice, a resp.normelor
PSI
12.000
12.000
20.
-achiz.panouri, materiale
publicitare...
21;
-cheltuieli pentru poavazare
baze sportive
22.
-taxe de înscriere/ participare la
acţiuni sportive, taxe de
organizare
20.000
20.000
23.
-taxe de vize
10.000
10.000
24.
-pentru realizarea acţiunilor de
cercetare, documentare,
informare
23,
-consultanţă în domeniul
sportului
TOTAL
450.000
450.000
%
100 %
100 %
100 %
înUBUL SPORTIV CUZA SPORT BRĂILA
- C.I.F. 22395319
; STR. UNIRII NR. 72, BL. TURN
AP. 14, BRĂILA
TEL: 0742 795 877
Detalierea cheituiciilor cu evidenţierea surselor de finanţare pe fiecare categorie de
cheltuială:
Contribuţia Beneficiarului Total
Nr Categoria bugetara Contribuţia buget
crt finanţator Contribuţie | Alte surse, donaţii, 450.000
proprie sponsorizări, ete i
Inchirieri baze sp, săli, 20000 - z 20.000
18 spaţii, aparatură, alte
bunuri
Onorarii /fond premiere/ | - 30.000 - 30.000
Consultanţă
Transport 30.000: - - 30.000
Cazare şi masă 110.000 : - - 110.000
Consumabile 3200 - 3200
s|ulalo|
Echipament tehnic si 40.000 15.000 - 55.000
sportiv
Servicii - - - -
Administrative - -
Tipărituri - 5000 - 5000
Publicitate - 5000 - 5000
=Iz]o]e|=
bă să
Alte cheltuieli - - -
Cheltuieli cantonamente
juniori si seniori (cazare
si masa)
12. | Alimentaţie de efort, 68.000 7300 - 75.300 „
indemnizatie si
sustinatoare de efort
13. | Plată arbitri, medici şi alte | 20.000 10.000 - 30.000
persoane i
14. | Asigurarea persoanelor,a | 10.000 - - 10.000
materialelor şi
echipamentelor sportive şi
a altor bunuri
15. | Medicale şi pt. control 10.000 16500 - 26.500
doping
16. | -Premii, indemnizaţii - 8.000 8.000
17. | Altele... x a 3 ş
18. | -refacere după efort, - - 2 -
recuperare, igiena
19. -asig. serviciilor medicale, | 12.000 - - 12.000
ordinii publice, a resp.
normelor PSI
20. | -achiz.panouri, materiale | - = = -
publicitare...
21. | -cheltuieli pentru - = 2 a
poavazare baze sportive
„+ SPORTIV CUZA SPORT BRĂILA
C.I.F. 22395319
„ SIR. UNIRII NR. 72, BL. TURN
| AP. 14, BRĂILA
1__ TEL: 0742 795 877
22. | -taxe de înscriere/ 20.000 - - 20.000
participare la acțiuni
sportive, taxe de
organizare
23. | -taxe devize 10.000 - - 10.000
24. | -pentru realizarea - = a _
acţiunilor de cercetare,
documentare, informare
25. | consultanţă în domeniul | - - - -
sportului
TOTAL 350.000 100.000 - 450.000
% 77.77% 22.23 % - 100 %
Distribuţia în detaliu , în interiorul capitolelor/articolelor/ acţiunilor/ activităţilor din Anexa 1.2,
a sumelor alocate din bugetul local, cade în sarcina structurii sportive/organizaţiei, potrivit
hotărârilor Adunării Generale şi deciziilor Consiliului Director ale Asociaţiei, care raspund de
modul de utilizare a sumelor alocate, în conformitate cu scopul şi obiectivele acesteia şi
prevederile legale în vigoare.
Preşedintele ACS Cuza Sport Braila Responsabilul financiar ACS Cuza Sport Braila
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.