Pe scurtConsiliul Local Brăila acordă mandate speciale reprezentanților săi în Adunarea Generală a Acționarilor la BRAICAR S.A. Brăila, Valentin Pătărlăgeanu și Daniel Tudose, pentru a-i reprezenta în această adunare. Aceasta înseamnă că vor vota în numele comunității pe decizii legate de societate, iar eventualele hotărâri pot afecta direct activitatea și rezultatele BRAICAR S.A., cu implicații în termenele și obiectivele stabilite pentru companie. Detaliile exacte ale delegării (mandatul, limitele votului) sunt stabilite în actul administrativ respectiv.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HA OTLTARARIEA NR.AO09
din 820.07.2026
Privind: Acordarea unui mandat special reprezentanţilor Consiliului Local al
Municipiului Brăila în Adunarea Generală a Acţionarilor la
societatea BRAICAR S.A. Brăila.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAIILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, înregistrat sub
nr. 132966/14.07.2026, raportul comun de specialitate al Direcţiei Juridic
Contencios Administraţie Publică Locală și Direcţiei Tehnice, înregistrat sub
nr. 125907/01.07.2026, precum şi avizul comisiei de specialitate nr. 5 din
cadrul C.L.M. Brăila, înregistrat sub nr. 141563/29.07.2026;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, legea societăţilor,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 111/2016
pentru aprobarea O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a
întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, Legii
158/2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr.
109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor
publice, OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor
publice, cu modificările și completările ulterioare, H.G.R. nr. 1053/2025
pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.
617/2023 privind organizarea şi
funcţionarea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor
Întreprinderilor Publice, precum şi pentru modificarea şi completarea
Hotărârii Guvernului nr.
639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice
de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
109/2011 privind
guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, H.G.R. nr. 639/2023
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.UG.
nr. 109/2011, H.C.L.M. Brăila nr. 82/27.02.2026, H.C.LM. Brăila
nr. 84/27.02.2026, H.C.L.M. Brăila nr. 173/08.04.2026, precum și ale
H.C.L.M. Brăila nr. 227/27.04.2026;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. d) şi art. 131 din
O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) și (6), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
AH OT A RA STIE:
Art.1 Se acordă mandat special domnului consilier local Pătărlăgeanu
Valentin şi domnului consilier local Tudose Daniel, reprezentanţi ai
Consiliului Local Municipal Brăila în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor
la societatea Braicar S.A. Brăila, pentru emiterea unui mandat de
provizorat al membrilor Consiliului de Administraţie în funcţiune, până la
data finalizării procedurii de selecţie dar nu mai mult de 5 luni, respectiv
până la data de 09.01.2027, conform prevederilor O.U.G. nr. 109/2011
privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul
Municipiului Brăila, prin Direcţia Tehnică, reprezentanţii Consiliului Local
Municipal Brăila în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea
BRAICAR S.A. Brăila, respectiv domnul consilier local Pătărlăgeanu
Valentin și domnul consilier local Tudose Daniel, precum și de către
Societatea „Braicar” S.A. Brăila, iar Secretarul General al Municipiului
Brăila o va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
CONTRASEMNEAZĂ
pt. SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
BRĂILA,
ANGELICA SF,
Dir. Ex. D.J.C.A.P.L.
F-PO-09-02.01.05/rev.0
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.