ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA _
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HA OTLTARAREA NR.A4LOZ2
din 2S.11.2016
Privind: Completarea poziţiei nr.1 a Capitolului H — Terenurile și clădirile
instituţiilor publice” din Inventarul Domeniului Public al Municipiului
Brăila, actualizat prin H.C.L.M. nr.
325/2011, conform procesului verbal
de recepție la terminarea lucrărilor nr.29555/08.07.2016 și
transmiterea în administrarea Teatrului „Maria Filotti” Brăila a
imobilului situat în Brăila, str. Mihai Eminescu, nr. 2, în vederea
desfășurării activității.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, precum și adresa
înregistrată sub nr.48316/08.11.2016 a Direcţiei de Strategii, Programe și
Proiecte de Dezvoltare;
Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei Patrimoniu, Direcţiei
Finanţelor Publice Locale și Direcţiei Juridic Contencios Administraţie Publică
Locală, raportul Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila, precum şi rapoartele
comisiilor de specialitate nr. 2 şi 5 din cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile art. 867 — 870 din Codul Civil şi Legii
nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările
ulterioare, Legii nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările și
completările ulterioare și O.M.F.P. nr.1917/2005, cu modificările și completările
ulterioare;
În baza art. 36 alin. (1) şi (2) lit. c), alin.(5), lit.a) şi art. 123 alin. (1) din
Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi (3), coroborate cu art. 115 alin. (1) lit. b) din
Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
A OTARA STIE:
Art.1 Se aprobă completarea poziției nr.1 a Capitolului H - Terenurile
și clădirile Instituţiilor publice” din Inventarul Domeniului Public al
Municipiului Brăila, actualizat prin H.C.L.M. nr.
325/2011, conform procesului
verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.29555/08.07.2016, potrivit anexei
nr.1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Imobilul situat în Brăila, str. Mihai Eminescu, nr.2 prevăzut la art.1
se transmite în administrarea Teatrului „Maria Filotti” Brăila, pe o perioadă de
10 ani, în vederea desfășurării activității.
Art.3 (1) Dotările realizate în cadrul proiectului „Restaurarea și
consolidarea clădirii Teatrului Maria Filotti Brăila”, înscrise în anexa nr.2 - Lista
de inventar cu mijloace fixe în sumă de 1.708.943,04 lei și obiecte de inventar
în sumă de 417.220,76 lei, parte integrantă din prezenta hotărâre, vor fi
transmise în administrarea Teatrului „Maria Filotti” Brăila pe bază de proces-
verbal de predare-primire între reprezentanții desemnaţi ai Primarului
Municipiului Brăila și reprezentanţii desemnaţi ai Teatrului „Maria Filotti” Brăila.
(2) Titularul dreptului de administrare are obligativitatea acoperirii
costurilor lunare de întreținere și funcționare.
Art.4 Se aprobă modelul Contractului de administrare, conform anexei
nr.3, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia Finanţelor Publice, Direcţia Patrimoniu și Teatrul „Maria
Filotti” Brăila, iar Secretarul Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi.
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
DRĂGAN ION
DATE DE IDENTIFICARE
ANEXAnr1
la H.C.L.M. nr. 402/28.11.2016
a bunului aparţinând domeniului public
Capitolul H — „Terenurile și clădirile Instituţiilor Publice”
Nr. Codul Anul
Crt. de Denumirea bunului Elemente de identificare dării în Valoare de Situaţia
clasifi folo Inventar Juridică
care sință lei
HCLM
107/2001
HCLM
Vecinătăți: Nord-proprietate publică;
325/2011
Est-Piaţa Traian; Sud-str.Mihai 1949 2.417.761,73
Eminescu; Vest-proprietate publică 2016 16.482.255,27
Str.Mihai Eminescu nr.2
HCLM
252/2012
Imobil corp principal format din:
Supraf.teren = 2559 mp 2012 929.888,91 HCLM
Supraf.construită= 2559 mp 89/2008
Supraf.constr.desfăşurată=88 19,97 mp, HCLM
din care: 140/2009
Subsol = 1567,84 mp
TEATRUL Parter= 2387,50 mp
iW/4=
MUNICIPAL ri i mi mn i
1 | 1.6.2 „MARIA Balcon etaj 1 şi 4 = 497,47 mp
FILOTTI” Etaj 2, tronson A = 242,67 mp
Etaj 2, tronson B = 986,66 mp
Balcon etaj 2 și + = 500,11 mp
, , , 2008 3.099.422,05
Imobil C1/1 şi C1/2 format din: 122.822,37
Supraf.teren = 338,00 mp, indiviz din 2012 i
426,00 mp HCLM
C1/1 supraf.construită = 117,00 mp
129/2012
C1/2 supraf.construită = 96,00 mp NR.CAD.
16289-
Imobil C2 — etaj C2-U2
Supraf.construită = 66,00 mp
Supraf.teren = 88,00 mp 2012 292.019,7
31.977,42
2012
Iaz | Do/ 707 d 704 +7
ZA x7Wp
00'090'8 00'09s'T 00'00s'9 00'T 00'00s'9 AX ET'TXZ 'A 00b 'VD LUTT 'U/2ui 71|g
'jodeypads ejes epjeo ede anejnoup ejqnp edwod
00'pzs'z1 00'zb'z 00'00T'01 00'T 00'00T'01 MX E9'TXZ “A 00P 'VD LUTT 'U/ou|/
8T 'ZADA ep|e2 ede amejn2u2 ejqnp eduod
00'090'8 00'09s'T 00'00s'9 00'T 00'00s'9 AM ET'TXZ “A 00b "VO LuTT 'u/oiu|9
ZI 'TADA Eple> ede anejnou e|qnp eduod
00'po/'s 00“boT'T 00'009'7 00'T 00'009'Y MX9ES'0XZ “A 00b 'VD ui 9 'y/ouu 7Ţ 'eunp|eo|s
3p J03equu!y9s Jetulud anejn>u ejqnp eduod
09'6vT'€ 09609 00'0bs'z 00'T 00'0bs'z M 091 “A 0Ez|b
“Du € 'y/owe “ADY anejnau2 ejqnp eduod
00'pz€'9 00'pzz'T 00'00T's 00'T 00'00T's MĂ 8'7 'A 00b 'VD vs 'y/owu|e
0€ Nou 91433 ueze> a1e|nd412 eduuis edwuod
00'p96'61 00'v98'€ 00'00T'91 00'T 00'00T'9T MY 046/042|7
D|UuJ83 8J83nd 'sozea |!qijsnquio2 J0yezue
00'0bo'92 00'0b0's 00'000'17 00'T 00'000'17 MAT
789 n.2n| ap eu.es epje> ede aeuedaud ueze>
2uya3 nyeds ayuawediuypoa
08'070'91 08“00T'€ 00'076'71
09'es8'8 09'er/'1 00'0vr'4 00'z 00'0/s'€ un ap eondo eJaueq|z
Oz'/9T'4 0z'/8€"1 00'08/'s 00'T 00'08/'s ajeng p uuuitu 7
no 'ejiqesaupe nipuadu! 3140238p ap e|eJua>
1qejs 1yuauno
0z's60'/se Oz'STT'69 00'086'/87 |e303
Ob'zs/'91 0b'zbz'€ 00'01s'er 00'T 00'0TS'€T Je 00 31e0yesuapuo> ezemuojne aa3eq|y
08'79S'T11 08'z6s'17 00'046'68 00'T 00'0/6'68 EA O8Ţ 3ezeji3 uaăo.ppaja dn.â|e
00'ZIT'€0z 00'z1€'6€ |o0'008'€9r 00'7 00'008'€91 A) 00b 1ezey11] uaăoupaja dn.3|z
00'899'sz 00'896'% 00'00/'02 00'T 00'00/'02 eewuojne aJes.ouue no yauze.eJed anejezsul|Ţ
14e3 und
00'800'£77 00'808'£z 00'00z'66 00'7 00'007'66 Hejqezip no aueosuad oweuoued E
eunppauue
2X14 22VO1IW
VAL 2 |e301 VAL a1eojeA| aeymue)| VAL ee Yuawedipa auuunuaq| "12 "N
JeNun 3314
00'z/s'ezz 00'z/7'£t 00'00£'081
00“vz€'89 00'zz'€T 00'00T'ss 00'T 00'00T'ss WM) 87 J9e 91eyeJ] eeJu39|7
00'8vz'ssT 00'8to'0€ 00'00z'szr 00'T 00'007'sZI MXOST J9e 2JeeJ] ejeJuao|T
J014233xX2 ap 13e au1eze eje.ua)
00'088'sse 00'088'89 00'000'/87
0z's0/'9s 0z's/6'01 00'0£/'St 00'T 00'0£/'Sb AM Z'6€ Ja1l!4p|e
08"/T'662 08'P06'/sS 00'047'Tbz 00'7 00'0/2'Tb? AM Z'OTb AIUD |T
398. ede a.eedaud aye3a13e
0b'98b'/b7 0b'996'9 00'0zs"007 2303
00'7s/'ve 00'z6/'s 00'096'87 00'z 00'08v'vr Jed!y23 3a|duu02 aJeziewuoane wua3sis|Tz
00'916'sz 00'9T0's 00'006'02 00'T 00'006'02 2Jezjunpap 31e3s|0Z
00'09T'T1 00'09r'z 00'000'6 00'T 00'000'6 oewonel67
eyue.nâ!s ap adedns n> '| 0007 a1ejniunoe sea
00'868'% 00'8v6 00'0s6'€ 00'T 00'0s6'€ D ape.ă 09 el|8r
U/DuuZI 'M 097 De|d n> eunp|e2 ap 103equuu>s
00'090'8 00'09s'1 00'00s'9 00'T 00'00s'9 MO 868'0X7 “A 00b "VO WuTT 'U/otu 8 'eunetu|/T
ejes + 'yuo> ejes 898. ede amejnou ejqnp eduiod
00'Pb6'9 00'bbE'T 00'009's 00'T 00'009's MĂ 868'0X7 “A 00b "VO LuTT 'U/ouu|9T
S 'oipn3s ejes 353. ede amejnaup ejqnp eduod
00'pzs'z1 00'Pzv'2 00'00T'01 00'T 00'00T'0r MĂ 8'ZXZ “A 00 "VO LUTT 'U/otu 97|sT
'Jodepads ejes 3224 ede amejnoup ejqnp eduod
00'0T8'sT 00'090'€ 00'0s/'z1 00'T 00'0s/'z1 AM 8'ZX7 “A 00 'VD LuTT|oI
“U du Q€ 'ZADA 898. ede anejnouD ejqnp eduod
00'bzs'zI 00'vzv'7 00'00T'01 00'T 00'00T'01 MĂ 8'ZX7 “A 00v 'VD Wurr|er
“you 7 “TADA 3981 ede anejno. ejqnp eduod
0b'z6s's 0b'280'1 00'01S' 00'T 00'0Ts'Y MAEI
9€S'OXZ “A 00b 'VD tu 8 'y/2ui 9 'au!zje5u! ajiayeq
+ B1eoeipe. ep|e> ede amejn>up ejqnp eduod
00'Pv6'9 00'be'T 00'009's 00'T 00'009's MĂ 868'0X£ A 00 'VD LUTT 'U/2uu s 'eunetu ejes|TI
+ *Ju0D e|es ep|e> ede amejno. ejqnp eduod
Ob'z6s's 0v'Z80'1 00'0TS'"P 00'T 00'0Ts' MI 868'0X7 “A 00b "VO WuTT 'u/otuloT
€ 'eauaje> ep|e> ede a1e|n2. ejqnp eduod
00'P6'9 00'pbe'T 00'009's 00'T 00'009's MĂ 868'0X7 “A 00P 'VD LUTT 'u/2uu|6
S 'o!pnas ejes epje> ede anejnou ejqnp eduod
nâuns exijiseA
155ueu, TI uodsay
|vo'ev6'soz'1 |vo'zsz'sze ]oo'oa9'ose'r |] ] 3X1d 39VO1IIN 3UVOIVA 1VLOL
v8'6/9'v/7 va'eor'es |00'9rs'Tzz
v8'e€0'9 v8'/9T'1 00'998' 00'1 00'998' aezijeuuuas |S |013u09 yeede|ip
08'87b'781 08'goe'se [oo'ozr'zvr 00'T 00'02T'ZvI auapyuuds 1s a1a2ua.p[€
nuad (dŢ + YT + vT) ajeduod ap dn.
07'106'87 Oz'1/z'sT |oo'oe9'e9 00'T 00'0£9'£9 Houaguiz
nueap!y nuad (UT + Vp) a1eduod ap dniă
00'9T£'7 00'9Tb'1 00'006's 00'1 00'006's (1030up!y) aun!saud aJeoipia aneys|T
a1euues
08'V9/'T8 08'“pbo'sr [oo'ozz:99
00'0b0'62 00'0v8' 00'007'bz 00'T1 00'00z:7 you TITI "MY
LE'LT ID 'MY 16'S 10 “SL LAW '10998AU020|3U8A
08'P86's€ 08*96'9 00'070'67 00'7 00'0Ts'r you 00S€ “MY 8'7
Ile) “MA LI Ele) '10|J23u! 9p „ae ae] ejeuua>
00'0v/'91 00'0vz'€ 00'00s'er 00'T 00'00s'€r you Ovzz 'Mybz
10 “MY Z'8 AD '101483u! ap J8e aJe3e.] ejeJuad
B1eOJE!pe. '104183uj ap „ae 81e3e.43 aje49u89 '8Je0pPanu0d0|IJuan
00'9£t'6z 00'906' 00'0£s'bz
00'08/'€ 00'0€9 00'0sT'€ 00'T 00'0sT'€ 3% ZZ "MY SS'0 'A 00b “4Q S9 'ed osT 'u/owu|e
005 '83318d 'aeuunysap |eânyiuu82 103e|juaA
00'ZST'01 00'769'1 00'09'8 00'T 00'09b'8 3% 60€ “MY S'/ 'AlZ
00% “40 6b 'edosz 'U/2uu 00097 'enyejnqn3 ap
“BJevunşap 18e 3189npo.u! |eâniu3ua2 107e|nuaA
00'bos'ST 00“p8s'z 00'076'ZI 00'Z 00'09'9 3% 60£ 'MX S'/|T
“A 00b “40 6 “ed OSZ 'U/2uu 00007 'einzejnqn3
3p 'a1ewunşsap |S aJendeAa jeâny143u39 103e|uaA
anelruan mejeysul
0z's06 oz's/1 00'0£/ 00'1 00'0£/ 9T SAX “uuuu Ze'a.izjedul|0T
9U87eQ + aJeoeipeu “JeZIJOJOUIOAJ3S IEI € PUPA
07's06 0z's/1 00'0£/ 00'T 00'0£/ 9T SAX “uutu ze'eineu|6
e|es + 'Ju00 ejes “eJezIJOJOLUOAJ3S 12) € PUPA
0z's06 oz'szr 00'0£/ 00'T 00'0£/ '9|8
SAX “uutu S7 'eBUBJeI 'EJeZIJ0OJOUIOAJ8S 129 € EUEA
0z's06 oz's/1 00'0£/ 00'T 00'0£/ €'9|/
SAX “uuuu S7 '01pn3s e|es'eezIJ0JOUIOAJ3S |Ed € eUEA
Oz'6z0'1 0z'661 00'0€8 00'T 00'0£8 Sz SAX|9
“UUUU Oy '|odepads e|es 'e3ezI1030UWOAJ8S 12 € PUPA
00'8/T'1 00'8zz 00'0s6 00'T 00'0s6 Ob SAX “uutu OS 'Z ADA '23eZI1030uI0AJ8S |ed £ UPA|S
Oz'670'1 0z'661 00'0s8 00'T 00'08 SZ SAX “tuui Ob “T ADA 'EezI10J0uU0AJ8s Ie € eueA|y
00'Z66 00'z61 00'008 00'1 00'008 2 00T+ - OT- :duuay ueq|e
OT n.2n| euulxevu aunisaud “| 007 aunisuedxa seA
0b'v6/'€ Ob'be/ 00'090'€ 00'z 00'o£s'T D 00T+ - OT- :duua3 'uea|z
OT n.9n| ewuixevu aun!saud | 00s aunisuedxa seA
00'8z/'7 00'8zs 00'007'7 00'1 00'007'7 MĂ ET'T "A 00b “VO uus 'U/ouu|T
YI 3]U83SIX2 2|U1183 Ueze> ae|n2up eduuis edwuod
2uy33 nmeds azuawediyp2a
08'9TE'veT |08'966'sz |00'0zE'801 Je303
00'098'1 00'09€ 00'00s'T 00'T 00'00S'T !49818d Os 21u0ja|33 1034edau|6
8'z1€ 8b'09 00'zsz 00'T 00'zsz eungeJadiua3 uuny pxitu Jopajap|g
00'9zv'1 00'9/2 00'osT'T 00'1 00'0sT'1 ueyauu zeă ap 10pp933p|/
08'vo/'8 08'v89'1 00'0z0'4 00'9 00'ozrT'1 18pnq [e Wnoaoyunos ej ap2830ud japouu|9
0b'8T8 0b'8sT 00'099 00'z 00'oe 3101 21e0|N2 104183x9 ap euau!s|s
vO'T06'€ vo'ss/ 00'9br'€ 00'9z 00'Tz7 3IS0. 8Je0|n2 J04483u! ap euauis|y
82's8/'9 87 €TET 00'z/v's 00'P0€ 00'8r 140pp83ap n.uuad Hoejozi n npos|e
08'z00'88 og'zeo'zr |oo'oz6'04 00'zo€ 00'sez |!qesaupe vuny ap 2ndo „opazap|z
00'90s'zz 00'9se% |oo'osr'8r 00'ss 00'oe ue33 no nipuadu! ap jenueuu |iqesaupe uong |
1Qe|s muaun>
UVLN3ANI 30 3103180
VAL 2 |e301L VAL B1OJEA| a3enue) VAL 3uawediy23 auunuaq "949 “1N
PJEj JENUn 3814
21U118] UEZED 'EJeZIJ030UIOAI8S 12) £ EUEA
00'090'6 00'09s'1 00'00s'/ 00's 00'00s'1 you /0z|z
"MĂ bL'€ ID "My SZ'T 10 'O7 LAW '107P3AU00|Hu3A
00'8s/'8 00'80s'1 00'0sz'/ 00“s 00'0S'T y/ouu €9T|T
“MO p'7 IO “MY 98'0 10 “ST LAWI '10PPBAUODO|NUBA
BJEOIE!pe. '10|483u! ap 18e B1e3e13 2|e13u82 '81E0pPBAU020JIIUBA
08'790'sT 08'z88'7 |oo'oar'zr 12303
00'88v'1 00'88z 00'007'1 00'T 00'007'1 2 Ti “M O0ZI “A 00 'A0 6 'ed 007 'U/pwulrr
00Tz 'en3ejnqny ap 'yesed1eo '|eânyi49ua> Jo3ejiauaA
00'88v'1 00'88z 00'007'1 00'z 00'009 8X €'8 'M SEE “A 0EZ “90 S9 “ed OST “ypwulor
Szs '103ezi0duu83 no 'eunyejnqn] jeixe JOJE|I3UBA
00'80T'z 00'80% 00'00/'T 00'T 00'00£'T 2 LOT “M 00ZZ “A 00v '4a 6v|6
“ed OST 'U/Duu STZp “jesedJe9 jeâny113u32 J07e|iyuaA
00'ZIZT 00'zoz 00'070'T 00'T 00'0T0'7 2 88 'M 0001 “A 00 'aa zv|8
“ed 0OT 'U/Dui SOPT 'yesedJe9 |eânyiuua> „03e|nuan
00'bb/ 00'bbr 00'009 00'€ 00'002 3 1 “M OZI “A O£7Z '9Q bs “ed 0S 'U/owu0or|£
“JO3ezilodiwa n> '23318d ap jerxe „o3ejryuaA
0b'9bt 0v'98 00'09€£ 00'T 00'09£ 3X 1 'M OZL 'A 0EZ “90 bs “ed 0s 'upu]9
00T '1oyezuiodui2 no 'eanzejnqna jerxe „o3ejijuaA
02'496 0Z'/81 00'08/ 00'2 00'06€ x 8'€ “A 0Ez '9a s9 'ed OST 'U/owu|s
Os '“J0yezioduua3 n> 'e4nzejnqn] je!xe „03ejijuaA
09'€8 09'£6 00'06€ 00'T 00'06€ M SE€ “A 0EZ '9Q S9 “ed OST 'U/ouulp
00€ '103eziJoduia3 n2 'enzejnqna jerxe J03ej3uaA
00'9£/'1 00'9€€ 00'00v'1 00'T 00'00v'T 3% S9 'M OS£ “A 0ez|e
“90 Z9 'ed 00T 'U/2tu 0008 '233.8d |erxe J03ejruBA
0b'Zbo't 0b'78/ 00'097'€ 00'z 00'0£9'7 2% i 'M O0TT 'A 00 '4 69 'e40oz|z
“you 0008 'einzejngni |e3nyiuu82 „o3ejyuaA
0z'/ve 0z'79 00'o8z 00'T 00'0o8z M SEE “A 0ez '3X €'e|r
“90 S9 “ed OST 'U/ouu szz eunzejngn] |e!xe J07e|ijuaA
anejM4uaA meje3su!
09'//7'81 09'/€s'€ 00'0Ob/'PT [e303
OZ'670'1 0Z'661 00'0€8 00'7 00'0€8 Se SAX|ET
“ULUI Op “INDV 11N2419 'eyezI1070U0n8S |2D € eueA
Oz'ez/'1 0z'eve 00'0€v'1 00'1 00'0£v'1 8S SAX 'uutu|zr
S9 “NOU 31U118] UEZED 'eJezIJ0JOUIOAJ8S 12) € PULA
09'€0T'1 09'€Tz 00'068 00'T 00'068 O SAX “uutu 0S'4ua3sixa|17
vepueuices)isou
9/'ozz'1b |oz'egb'zz |oo'zez'6ee HVLNIANI 30 31D3180 3UVO1VA 1VLOL
09'1e8 09'8£1 00'€69 00'1 00'€69 usuew.ad a„ew.0şu! ap noued
96'S/v'9€ |96'T06'9 [00'/s'6z 12303
0z'910'ze OZ'T97 |oo'ss/'z1 00'€es 00'se€ 10|83u! 3ue.plu|g
vO'/09'1 vO'TTE 00'967'1 00'T8 00'91 1apyuuds|z
7L'8/6'9 ZL'0SE'T 00'879's 00'P8 00'79 J82u3.p - siyosap „a|Munuds|9
00'ZZT'1 00'/81 00's€6 00'TT 00'se 6WS ZO) n> 103e3uns|s
00'079'1 00'0/2 00'0s€'T 00'01 00'sET £9 ZO) n qeniod 10ye3urs|y
00'089'1 00'08z 00'00v'1 00'02 00'04 9d 213qjnd n> jiqenod „ozeăuns|e
00'zEb 00'z/ 00'09€ 00'Y 00'06 Sd 212qjnd no pqeniod „03eduns|z
00'0z0'1 00'0/1 00'0s8 00'71 00'0s Zd 2.9qjnd n> pqeiod 103e3uns|7
aJeues
00'9sz'ziz Joo'9zo'se |oo'oezvzr | | 1303
0b'997'8y lov'ozz'a [00'0voov [oo'zz 00'078'1 Yy/ouu 7Z08|8
“MY 89'11 ID "My E“ 10 'SS LAW '10)D3AUOD0|IIUBA
09'T16£'sor |09'168'er |[00'0os'9 |o0'0s 00'0€/'1 y/owu| 4
VL 'M 88'8 ID 'M € 10 'S LAW '10398AU0d0|uaA
09'100'% 09'T7/ 00'08z'€ 00'z 00'0p9'1 Uy/ouu Z/v|9
"MO ZE'8 ID “NM 08'Z 10 '0 LAW '10)93AU0I0|IU2A
00'888'€1 00'889%2 |oo'ooz1r |00z 00'009'1 y/pu vev|s
“N [S'9 ID 'M 0E'Z 10 'SE LAW '10)D8AUOD0|NUBA
09's00'1z 09's90'! 00'0b6'91 00'TT 00'0bs'T y/ouu 6£€|y
“MĂ 99'S ID 'My b6'T ID 'SZ LAW '10)D8AU0d0|U3A
08881 08'p9€ 00'0zs'1 00'1 00'07s'1 y/ou sez|€
"MĂ 0E'p ID 'My TS'T ID 'ZZ LAW '10PPBAU0I0|UBA
Anexa nr.3 la HCLM nr. 492.
duu 28-//-. 0/6
CONTRACT DE ADMINISTRARE
Capitolul | - Părţile contractante
Între
Art.1 Municipiul Brăila , cod fiscal 4205670, cu sediul în P-ţa Independenţei nr.1,
reprezentată prin primar Viorel Marian DRAGOMIR, în calitate de titular al dreptului de
proprietate
si
TEATRUL MARIA FILOTTI BRAILA, cod fiscal 4343176 cu sediul în Municipiul
Brăila, str.Mihai Eminescu nr.2 reprezentată prin manager Lucian Sabados si contabil
sef Dorina Rus, în calitate de titular al dreptului de administrare,
au convenit încheierea prezentului contract, cu respectarea următoarelor clauze:
Capitolul II — Temeiul legal al contractului
Art. 2. Prezentul contract are următorul temei legal:
- Art.136 din Constituţia României, republicată;
- Art. 861 —(3), art. 867 - 870 din Noul Cod Civil;
- Art. 3-(4) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, actualizată;
- Art. 36 lit. c) şi art. 123 — (1) din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
-Legea nr.307/2006 modificata prin Legea nr.33/2016 privind apararea impotriva
incendiilor.
Capitolul Ill — Obiectul contractului
Art.3. (1) Constituirea dreptului de administrare asupra imobilului situat în Brăila,
str. Mihai Eminescu nr.2 locatie în care functionează “ Teatrul Maria Filotti”,
proprietate publică a municipiului Brăila.
(2) Predarea-preluarea imobilului se face pe baza de protocol de predare-primire
încheiat între proprietar şi administrator,
(3) Valoarea de inventar a bunului imobil este formată din teren si constructii in valoare
de 6.893.892,18 lei la care se adauga valoarea rezultata din finalizarea lucrarii de
investitii de 18.608.419,07 lei compusa din valoare imobil 16.428.255,27 lei, valoare
mijloace fixe 1.708.943,04 lei, valoare obiecte de inventar 417.220,76 lei.
Capitolul IV — Durata contractului
Art. 4 Dreptul de administrare se constituie pe perioadă de 10 (zece) ani, începând cu
data încheierii Protocolului de predare - primire
Capitolul V - Drepturile şi obligaţiile părţilor
Art. 5. Drepturile proprietarului:
(1) Să verifice dacă utilizarea imobilului este făcută în conformitate cu prevederile
contractului de administrare;
(2) Să controleze modul de exercitare a dreptului de administrare, respectiv, să
urmărească modul în care administratorul îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite prin
contract;
(3) Să revoce dreptul de administrare, dacă interesul public o impune sau dacă
administratorul nu respectă obligaţiile prevăzute în prezentul contract.
Art. 6. Drepturile administratorului:
(1) Să folosească şi să dispună în mod direct de bunul imobil în condițiile stabilite de
lege şi de actul de constituire a dreptului de administrare;
(2) Să i se asigure folosința asupra imobilului pe toată durata contractului de
administrare, conform destinaţiei acestuia.
Art. 7. Obligaţiile proprietarului:
(1) Să asigure folosința asupra imobilului pe toată durata contractului de administrare,
conform destinaţiei acestuia.
(2) Să controleze periodic, modul în care este folosit şi întreținut imobilul, cu
respectarea destinaţiei stabilite prin contract;
(3) Să preia imobilul în starea în care a fost transmis, liber de sarcini, la încetarea în
orice mod a contractului de administrare;
(4) Să-şi exprime acordul sau dezacordul, la solicitarea administratorului, asupra
necesităţii efectuării reparațiilor capitale sau curente asupra bunului dat în
administrare.
Art. 8. Obligaţiile administratorului
(1) Să folosească imobilul care face obiectul contractului cu respectarea destinaţiei
acestuia;
(2) Să menţină destinaţia imobilului şi să nu o schimbe fără aprobarea proprietarului;
(3) Să efectueze lucrări de amenajare, întreținere, reparaţii sau înlocuire a elementelor
de construcţii şi instalaţii din folosința exclusivă, dacă este cazul, precum şi să repare
sau să înlocuiască la timp elementele de construcţii şi instalaţii deteriorate, astfel încât
să nu aducă prejudicii proprietarului;
(4) Să întreţină imobilul ca un bun proprietar şi să obțină toate autorizațţiile sau avizele
prevăzute de lege în vederea bunei funcţionări, inclusiv avizele |.S.U.;
(5) Să păstreze în bune condiții bunul încredinţat, precum şi accesoriile acestuia, să nu
le degradeze sau deterioreze, pe toată durata administrării, în caz contrar obligându-se
să răspundă de distrugerea totală sau parțială a acestora;
(6) Să asigure în, condiţiile legii, imobilul la o societate de asigurări, suportând
cheltuielile aferente, sa asigure urmarirea in timp a imobilului in conformitate cu
prevederile HCLM nr. 80/27.03.2014
(7) Să încheie contracte ferme pentru utilități cu furnizorii, să înregistreze şi să
urmărească consumurile privind utilităţile, să sesizeze furnizorul şi proprietarul în cazul
unor nereguli, să achite obligaţiile față de furnizorii de utilități;
(8) Să asigure paza imobilului, dacă este cazul;
(9) Să nu constituie garanții asupra imobilului primit în administrare, prin gajare,
ipotecare, angajarea de credite, sau orice alt tip de convenție;
(10) Să nu dezmembreze imobilul f
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.