ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HAOTARAREA NR.296
din 25.07.2024
Privind: Modificarea H.C.L.M. Brăila nr. 507/30.09.2019 referitoare la
„Organizarea şi desfăşurarea activităţii de transport în regim de taxi
în Municipiul Brăila, conform Legii nr. 38/2003, privind transportul în
regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările
ulterioare”.
CONSILIUL LOCAL MUNCIPAL ERAIILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul de
specialitate al Serviciului de Transport Public Local de Călători, Autorizare
Activităţi Comerciale și Registratură din cadrul Direcţiei Juridic Contencios
Administraţie Publică Locală, precum şi avizele comisiilor de specialitate nr. 1,
3 și 5 din cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003, privind transportul în
regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările și completările
ulterioare, Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 92/2007, legea
serviciilor publice de transport local, cu modificările şi completările ulterioare,
O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi
completările ulterioare, precum și ale H.C.L.M. Brăila nr. 692/14.12.2023 și
H.C.L.M. Brăila nr. 323/21.06.2024;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), c) şi d), alin. (4) lit. c), alin. (6)
lit. a) şi alin. (7) lit. K) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. c), coroborat cu art. 196 alin. (1)
lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
HAOTLTARA STIE:
Art.| Se aprobă modificarea H.C.L.M. Brăila nr. 507/30.09.2019
referitoare la „Organizarea şi desfăşurarea activităţii de transport în regim de
taxi în Municipiul Brăila, conform Legii nr. 38/2003, privind transportul în
regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările
ulterioare”, după cum urmează:
1. În cuprinsul hotărârii, sintagma „Serviciul de Transport Public Local de
Călători și Administrare Portuară Brăila” se înlocuiește cu denumirea noii
structuri, respectiv „Serviciul de Transport Public Local de Călători,
Autorizare Activităţi Comerciale și Registratură -— Compartiment
Transport Public, Taxi, Dispecerate și Vehicule Lente”;
2. Anexele nr. 1.1, 1.2, 1.3, 1.4, 1.5, 146, 1.7, 1.10 și 1.11 la H.CLL.M.
Brăila nr. 507/30.09.2019, se înlocuiesc cu anexele nr. 1 — 9, părţi integrante
din prezenta hotărâre;
3. Anexele nr. 3 și 3.2 la H.C.L.M. Brăila nr. 507/30.09.2019, se
înlocuiesc cu anexele nr. 10 — 11, părţi integrante din prezenta hotărâre;
4. Celelalte prevederi ale H.C.L.M. Brăila nr. 507/30.09.2019, cu
modificările și completările ulterioare, rămân neschimbate.
Art.Il Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Serviciul de Transport Public Local de Călători, Autorizare Activități
Comerciale și Registratură, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va
aduce la cunoștință publică și o va comunica celor interesați.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
SORIN — EUGEN BOȘMEAG
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION D AN
F-PO-09-02.01.05/rev.0
România Anexa nr. 1 la HCLM _77 6
Judeţul Brăila , „202
MUNICIPIUL BRĂILA i aduci
Direcţia Juridic Contencios APL
Serviciul Transport Public Local de Călători,
Autorizare Activități Comerciale și Registratură
Comp.Transport Public Taxi, Dispecerate şi Vehicule Lente
i
CERERE
Pentru acordarea Autorizaţiei de Transport în regim de taxi
SC(DI) cu sediul in localitatea Braila,
str. nr. judetul Braila, inmatriculata la Registrul Comertului cu
nr. cod unic de inregistrare „cont
nr. , deschis la „reprezentata prin
„ care se legitimeaza cu BI/CI seria nr. ,
CNP „ nr. telefon avand functia de
AN II ,
va solicit eliberarea autorizatiei de transport in regim de taxi/autorizatia de transport in regim de
inchiriere in baza documentatiei anexate care contine urmatoarele:
- copie de pe certificatul de înregistrare la registrul comerțului ca transportator, respectiv
persoană fizică autorizată, asociaţie familială autorizată sau persoană juridică, după caz;
- dovada îndeplinirii condiţiei de capacitate profesională, respectiv:
1. copie de pe certificatul de competenţă profesională a persoanei desemnate, pentru
transportatorul persoană juridică sau asociaţie familială;
2. copie de pe atestatul profesional al taximetristului care este transportator persoană
fizică autorizată;
- dovada îndeplinirii condiţiei de onorabilitate, respectiv:
1. cazierul judiciar al persoanei desemnate;
2. avizul medico-psihologic;
3. cazierul fiscal al transportatorului, dacă acesta este operator economic;
4.declaraţie pe propria răspundere privind perioadele în care transportatorul a mai
executat servicii de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere, după caz,;
- dovada îndeplinirii capacităţii financiare, respectiv:
1. declaraţie pe propria răspundere a transportatorului că poate asigura spaţiile
necesare pentru parcarea tuturor autovehiculelor cu care va desfăşura transportul în regim de taxi sau
transportul în regim de închiriere, spaţii deţinute în proprietate sau prin contract de închiriere;
2. declaraţie pe propria răspundere a transportatorului că acesta deţine sau are
capacitatea financiară de a deţine un număr de autovehicule, pe tipuri, în proprietate sau în temeiul
contractelor de leasing, pe care le va utiliza în realizarea serviciului de transport;
- actul de proprietate al autovehiculului sau contractul de leasing, unde este cazul.
Data sesiza Semnatura si stampila
Anexa nr. 1 verso la HCLM 50/0002
INFORMARE PRIVIND PROTECŢIA
DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Prelucrate în vederea obținerii/ modificării/ retragerii Autorizaţiei de TRANSPORT /Autorizaţiei TAXI
Conform Regulamentului UE 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce priveşte
prelucrarea datelor cu caracter personal, Municipiul Brăila este un operator de date. Datele de contact ale
Municipiului Brăila sunt: P-ţa Independenţei nr. 1, Brăila, Telefon 0239 694947, Fax 0239 692394. Datele
sunt prelucrate conform art.6, alin.1, lit. c..
Temeiul juridic al prelucrării datelor personale: art. 6 (1), lit. c) din Regulamentul UE 679/2016,
respectiv obligație legala (O.U.G. nr. 57/2019, Legea nr 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în
regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 92/2007 — privind serviciile
publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale, cu modificările şi completările
ulterioare, Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare).
Destinatari acestor date sunt: Poliția Municipiului, Poliţia Locală şi alte instituții abilitate.
Datele cu caracter personal sunt atașate documentaţiei în baza căreia se va emite Autorizaţia de
TRANSPORT/ Autorizaţia TAXI şi arhivate conform Nomenclatorului Arhivistic al instituției aprobat
prin Dispoziţia Primarului nr. 180/20.01.2012.
În ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal sunt prevăzute în cazul persoanele
vizate de prelucrări următoarele drepturi:
1. Dreptul la informare și transparență
2. Dreptul de acces
3. Dreptul la rectificare
4. Dreptul de a fi uitat (ştergerea). În anumite situaţii, persoanele vizate au dreptul să solicite ca
datele lor să fie şterse. De exemplu, acest drept se aplică în cazul în care datele nu mai sunt
necesare pentru scopul pentru care au fost colectate sau dacă individul își retrage
consimțământul sau dacă informaţia este prelucrată ilegal. Există câteva excepții: dacă
prelucrarea se face în scopuri ştiinţifice sau istorice, de cercetare sau în scopuri statistice, iar
ştergerea datelor ar face imposibilă sau ar afecta grav îndeplinirea obiectivelor
Dreptul la restricționarea prelucrării
Dreptul la portabilitate
Drepturi legate de luarea deciziilor şi profilarea automată
Dreptul de a depune o plângere în faţa autorități de supraveghere www,dataprotection.ro, B-
dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30,Sector 1, cod poştal 010336, Bucuresti, România, tel
0318.059.211.
Persoana vizată are obligaţia de a furniza datele personale, nefurnizarea lor duce la refuzul
primirii actelor pentru emiterea/ modificarea/ retragerea Autorizaţiei de TRANSPORT/ Autorizaţiei
TAXI, conform H.C.L.M. Brăila nr.
507/2019.
Date personale prelucrate: Identitate (nume, prenume); Identificare (CNP, serie şi număr carte de
identitate/pașaport, copie CI), Contact (adresă, telefon), Informaţii personale (semnătura).
Dacă doriţi informaţii suplimentare referitoare la prelucrarea datelor dvs. personale puteți contacta
Responsabilul cu protecția datelor personale, DI. Gheorghiţă Gheorghe, la nr de tel. 0239 694947, 0239
607400, adresa de e-mail gheorghita(Qprimariabr.ro, birou nr.2 13.
Subsemnatul/a , în calitate de... , declar că am luat
la cunoştinţă cele prezentate mai sus.
aa
DATA, | „1 Semnătura,
România Anexa nr. 2 la HCLM nr. 34 46bY 2
Judeţul Brăila acri
MUNICIPIUL BRĂILA
Direcţia Juridic Contencios APL
Serviciul Transport Public Local de Călători,
Autorizare Activități Comerciale şi Registratură
Comp.Transport Public Taxi, Dispecerate şi Vehicule Lente
E
CERERE
Pentru acordarea Autorizaţiei TAXI
SC (Dl) cu sediul in localitatea
Braila, str. nr. judetul Braila, inmatriculata la
Registrul Comertului cu nr. cod unic de inregistrare
„ cont nr. „deschis la
„ reprezentata prin „ care se legitimeaza
cu BI/CI seria nr. „ CNP „ avand functia
de „nr. telefon va solicit eliberarea autorizatiei
taxi in baza documentatiei anexate, care contine urmatoarele:
a) Autorizaţia de transport;
b) certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului din
care să rezulte că acesta este deţinut de către transportatorul autorizat
respectiv în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing;
c) certificatul de agreare emis de Regia Autonomă «Registrul Auto Român»
(R.A.R.);
d) declaraţia pe propria răspundere privind criteriile de departajare
prevăzute la art. 14 alin. (6) din “Regulamentul de organizare si desfasurare
a activitatii de transport in regim de taxi si in regim de inchiriere in
Municipiul Braila”, pe care autovehiculul respectiv le îndeplineşte;
e) declaraţia pe propria răspundere privind modul în care este asigurată
dispecerizarea şi la ce dispecerat taxi este arondat transportatorul autorizat,
în cazul transportului de persoane în regim de taxi.
Data... eee eee Semnatura si stampila...
>
/
DOMNULUI PRIMAR AL MUNICIPIULUI BRĂILA
|
PR |
Ba EŞEDINTE DBREATA
“|
Anexa nr. 2 verso la HCLM nr. 37/42
INFORMARE PRIVIND PROTECŢIA
DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Prelucrate în vederea obținerii/ modificării/ retragerii Autorizaţiei de Transport /Autorizaţiei TAXI
Conform Regulamentului UE 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte
prelucrarea datelor cu caracter personal, Municipiul Brăila este un operator de date. Datele de contact ale
Municipiului Brăila sunt: P-ţa Independenţei nr. 1, Brăila, Telefon 0239 694947, Fax 0239 692394.
Datele sunt prelucrate conform art.6, alin.], lit. c..
Temeiul juridic al prelucrării datelor personale: art. 6 (1), lit. c) din Regulamentul UE 679/2016,
respectiv obligaţie legala (O.U.G. nr. 57/2019, Legea nr 38/2003, privind transportul în regim de taxi şi în
regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 92/2007 — privind serviciile
publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale, cu modificările şi completările
ulterioare, Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare).
Destinatari acestor date sunt: Poliţia Municipiului, Poliţia Locală şi alte instituţii abilitate.
Datele cu caracter personal sunt ataşate documentaţiei în baza căreia se va emite Autorizaţia
TAXI şi arhivate conform Nomenclatorului Arhivistic al instituției aprobat prin Dispoziţia Primarului nr.
180/20.01.2012.
În ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal sunt prevăzute în cazul persoanele
vizate de prelucrări următoarele drepturi:
1. Dreptul la informare şi transparență
2. Dreptul de acces
3. Dreptul la rectificare
4. Dreptul de a fi uitat (ştergerea). În anumite situații, persoanele vizate au dreptul să solicite ca
datele lor să fie şterse. De exemplu, acest drept se aplică în cazul în care datele nu mai sunt
necesare pentru scopul pentru care au fost colectate sau dacă individul îşi retrage
consimțământul sau dacă informaţia este prelucrată ilegal. Există câteva excepţii: dacă
prelucrarea se face în scopuri ştiinţifice sau istorice, de cercetare sau în scopuri statistice, iar
ştergerea datelor ar face imposibilă sau ar afecta grav îndeplinirea obiectivelor
Dreptul la restricționarea prelucrării
Dreptul la portabilitate
Drepturi legate de luarea deciziilor şi profilarea automată
Dreptul de a depune o plângere în faţa autorităţi de supraveghere www.dataprotection.ro, B-
dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30,Sector 1, cod poștal 010336, Bucuresti, România, tel
0318.059.211.
Persoana vizată are obligația de a furniza datele personale, nefurnizarea lor duce la refuzul
primirii actelor pentru emiterea/ modificarea/ retragerea Autorizaţiei de Transport/ Autorizaţiei TAXI,
conform H.C.L.M. Brăila nr.
507/2019.
Date personale prelucrate: Identitate (nume, prenume); Identificare (CNP, serie și număr carte de
identitate/paşaport, copie CI), Contact (adresă, telefon), Informaţii personale (semnătura).
Dacă doriți informaţii suplimentare referitoare la prelucrarea datelor dvs. personale puteţi
contacta Responsabilul cu protecţia datelor personale, Dl. Gheorghiţă Gheorghe, la nr de tel. 0239
694947, 0239 607400, adresa de e-mail gheorghita(2primariabr.ro, birou nr.213.
Subsemnatul/a , în calitate de............uueeae. „ declar că am luat
la cunoştinţă cele prezentate mai sus.
oaau
DATA, P.< Semnătura,
/
pa
DOMNULUI PRIMAR AL MUNICIPIULUI BRĂILA
PREŞEDINTE DĂ
PA,
VAR,
e /
România Anexa nr. 3 la HCLM nr. că /A
Județul Brăila A 20 z
MUNICIPIUL BRĂILA Oluu 2007. 2004
Direcţia Juridic Contencios APL
Serviciul Transport Public Local de Călători,
Autorizare Activități Comerciale şi Registratură
Comp.Transport Public Taxi, Dispecerate și Vehicule Lente
DECLARAȚIE
Subsemnatul domiciliat în
„Str. „nr. „bl.
ap. , posesor al B.I./C.1. seria „nr. eliberat de
„ la data de „C.N.P. „ reprezentant al
SC cu sediul în „str.
nr. „bl. „ap. „ CF/CUIL ,
tel. , declar pe propria răspundere că am / nu am executat activitate de
taximetrie în perioada:
În perioada am / nu am avut
interdicţie de a desfăşura această activite din următoarele motive
Pentru susţinerea acestora anexez
Aceasta este declaraţia pe care o susţin şi o semnez.
Data, Semnătura,
PRESEDINTE ZE
România Anexa nr. 4 la HCLM nr. 336
Judeţul Brăila luă 28.07.2024
MUNICIPIUL BRĂILA
Direcţia Juridic Contencios APL
Serviciul Transport Public Local de Călători,
Autorizare Activităţi Comerciale și Registratură
Comp.Transport Public Taxi, Dispecerate și Vehicule Lente
a
DECLARAȚIE
Subsemnatul reprezentant al SC
domiciliat în str. „nr. ,
bl. „Sc. „ap. » posesor al B.I./C.I. serie „nr. „C.N.P.
CUI tel. , fax „ declar pe proprie
răspundere că deţin în regim de proprietate (închiriere) conform actului anexat
spaţii de parcare pentru autoturisme autorizate în vederea efectuării
transportului în regim de taxi.
Aceasta este declaraţia pe care o susţin și o semnez.
Data, Semnătura,
/
j 3
PRESEDINȚE, Ni Sp
o!
România Anexa nr. 5 la HCLM nr. 2%
Judeţul Brăila ouă 25.07.2024
MUNICIPIUL BRĂILA
Direcţia Juridic Contencios APL
Serviciul Transport Public Local de Călători,
Autorizare Activități Comerciale și Registratură
Comp. Transport Public Taxi, Dispecerate şi Vehicule Lente
DECLARAȚIE
Subsemnatul reprezentant al SC
„ cu domiciliul în Brăila, str. nr. ; bl ,
sc. „ap. , posesor al B.[./C.I. seria „nr. „ CUI
J / / /, tel./fax. declar pe proprie răspundere că
deţin în proprietate (leasing) un număr de autoturisme pe care le voi utiliza
în realizarea serviciului de transport în regim de taxi.
Precizez că autoturismele pe care le posed au o vechime de ani şi
îndeplinesc criteriile de departajare conform Caietului de sarcini şi au cel puţin
dotările standard impuse de Legea 265/2007 (2 airberguri, sistem A.B.S. şi aer
condiţionat).
Data, Semnătura
PAL
PREŞEDINTE EREZANTA
România Anexa nr. 6 la HCLM nr. Be
Judeţul Brăila tii za
MUNICIPIUL BRĂILA Oli 45.07.20
Direcția Juridic Contencios APL
Serviciul Transport Public Local de Călători,
Autorizare Activități Comerciale şi Registratură
Comp.Transport Public Taxi, Dispecerate şi Vehicule Lente
DECLARAŢIE
Subsemnatul „ reprezentant al
SC cu domiciliul în Brăila,
str. nr. „bl. „sc. „ap. ,
posesor al B../C.I. seria „Dr. „ CUI ,
J / / /), tel./fax. declar pe proprie
răspundere că autoturismul cu numărul de înmatriculare „pe care îl
deţin în proprietate /leasing şi îl voi utiliza pentru efectuarea serviciului de transport
în regim de taxi, îndeplineşte criterii de departajare prevăzute la art. 15 alin. (6) din
Regulamentul de organizare şi desfăşurare activităţii de transport în regim de taxi în
Municipiul Brăila, după cum urmează:
Data, Semnătura,
/]
PRESEDINTE DESEDĂTA
DE SR]
România Anexa nr. 7 la HCLM nr. 236
Judeţul Brăila” el 25:07 22024
MUNICIPIUL BRĂILA
Direcţia Juridic Contencios APL
Serviciul Transport Public Local de Călători,
Autorizare Activități Comerciale şi Registratură
Comp.Transport Public Taxi, Dispecerate și Vehicule Lente
DECLARAȚIE
SC(DI) cu sediul in localitatea
Braila, str. nr. judetul Braila, reprezentata prin
dl. , care se legitimeaza cu BI/CI
seria nr. CNP , avand functia de
„ declar că sunt arondat la dispeceratul Societăţii
pentru autoturismul(le)
pe care
le folosesc în activitatea de transport persoane.
Data, Semnătura,
PREsEoIR pe
e
]
România Anexa nr. 8 la HCLM nr. 29%
Judeţul Brăila A. 29.01.4024.
MUNICIPIUL BRĂILA
Direcţia Juridic Contencios APL
Serviciul Transport Public Local de Călători,
Autorizare Activități Comerciale şi Registratură
Comp. Transport Public Taxi, Dispecerate şi Vehicule Lente
CRITERII DE EVALUARE
Şi metodologia de punctare în vederea departajării
transportatorilor autorizaţi care au depus cereri pentru
desfăşurarea activităţii de transport persoane în regim taxi:
1. Vechimea autovehiculului de la data fabricaţiei:
- până la 1 an inclusiv 20 pet
- de la 1 la 2 ani 15 pct
- de la 2 la 3 ani 10 pet
- de la 3 la 4 ani 5 pet
- dela 4 la 5 ani 1 pet
2. Clasificarea conform normelor de poluare Euro:
- autoturisme electrice 35 pet
- autoturisme hibrid 30 pct
- Catalizator Euro 6+ 15 pct
- Catalizator Euro 6 10 pct
- Catalizator Euro 5 5 pet
- Catalizator Euro 4 0 pet
3. Volum portbagaj:
- capacitate portbagaj mai mare de 250 | 5 pet
4. Echipare cu instalaţie climatronic 5 pct
5. Vechimea în ani de când transportatorul desfăşoară autorizat activitatea de
transport în regim taxi:
- peste 6 ani 20 pct
- între 5 şi 6 ani 17 pct
- între 4 şi 5 ani 15 pet
- între 3 şi 4 ani 13 pct
- între 2 şi 3 ani 9 pct
- între 1 şi 2 ani 5 pet
6. Gradul de protecţie al pasagerilor:
- airbag-uri pentru pasageri faţă 5 pct
- airbag-uri pentru pasageri spate 5 pct
- airbag-uri laterale S pct
7. Efortul investiţional al transportatorului autorizat:
- deţinere autovehicul în proprietate 10 pct
- deţinere autovehicul în temeiul unui contract de leasing 8 pet
8. Posibilitatea asigurării reale a prezenţei autovehiculului în activitate de
minimum 8 ore pe zi lucrătoare:
- 2 schimburi - cel puţin 14 ore 10 pct
- 1 schimb -8ore 5 pet
9. Dotare autovehicul cu dispozitiv GPS de monitorizare 5 pet
10.Dotare autovehicul cu sistem A.S.R.(sistem reglare forță tractare) 10 pct.
11. Dotare autovehicul
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.