ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HA OOTLARAREA NR.23272
din 20.06.2022
Privind: Prelungirea contractelor de închiriere pentru terenuri ce aparțin
domeniului public al municipiului Brăila, în vederea desfășurării de
activităţi comerciale diverse.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, precum și solicitările
adresate Primăriei Municipiului Brăila cu privire la prelungirea contractelor de
închiriere pentru terenuri ce aparțin domeniului public al municipiului Brăila, în
vederea desfășurării de activităţi comerciale diverse;
Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei Arhitect Șef și Direcţiei
Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, precum și avizele comisiilor de
specialitate nr. 1 și 2 din cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile art. 1243, art. 1270 alin. (2) și art.
1777 — 1850 din Cod Civil, art. 20 alin. (1) lit. e) şi art. 28 alin. (3) din Legea nr.
273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările
ulterioare, Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de
construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, H.C.L.M. Brăila
nr. 421/31.08.2020, modificată prin H.C.L.M. Brăila nr. 187/23.04.2021 și
completată prin H.C.L.M. Brăila nr. 282/80.05.2022;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. a), art. 108 lit. c),
art. 297 alin. (1) lit. c) și art. 333 din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a)
din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
HOT ARA STIE:
Art.1 Se aprobă prelungirea contractelor de închiriere, pe o perioadă de
5 ani, conform Regulamentului aprobat prin H.C.L.M. Brăila nr. 421/31.08.2020,
modificat prin H.C.L.M. Brăila nr. 187/23.04.2021 și completat prin H.C.L.M.
Brăila nr. 282/30.05.2022, pentru terenuri ce aparțin domeniului public al
municipiului Brăila, în vederea desfășurării de activități comerciale diverse,
conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
|
Art.2 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia Arhitect Șef, Direcţia Finanţelor Publice Locale, Direcţia
Juridic Contencios Administraţie Publică Locală și Direcţia Achiziţii Publice,
Licitaţii și Parteneriat Public Privat, iar Secretarul General al Municipiului Brăila
o va comunica celor interesaţi.
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION DRĂGAN
/]
F-PO-09-02.01.05/rev.0
Tabel centralizator cu contractele de închiriere a căror valabilitate se prelungește pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile H.C.L.M. Brăila nr.
421/2020,
cu modificările și completările ulterioare
Data
Denumire TI, „| Persoană de ZU îti
Nr.ctr CNP/CUI Adresă sediu Adresă contract p „| Suprafaţă Nr.contract expirării
locatar construcție contact Ș
contractului
Bd. Dorobanţilor nr.62 | Bd. Dorobanţilor între Bl. Costandache
SC zOs i M O 12/19 .07.2022
1 C ZOSER SRL 17050160 BI.A31, ap.5 A26 şi A30 odul 31,00 Costel _12/1995 01
SC FOTOBEBE STR.SCOLILOR NR.47 Str.Școlilor c/c Bld
i ;07:2
î STUDIO SRL 25308214 BL.A28 AP.47 Independenţei bl.2 Modul 12 pis 01.07.2022
SC NICKOS ȘI Str. Pietăţii nr.34 Str. Şcolilor c/c Bd. A
3 34 .07.202.
MYHA COM SRL 38634935 bl.AB2 ap.32 Independenței Modul 16 Caradima Remus| 15/1995 01.0 2
SC AGMAGIO Ale. Culturii nr.6-8 BI.8| Ale. Culturii în dreptul bl.43
4 360243 M Bâlbă i 2 5 1.07.21
PREST SRL 96 ap.34 între bl.10 şi bl.39 odul 32,1 âlbă Marioara 2/199 9) 022
SC AUTO Str. Ec.Teodoriu c/c
5 25715302 Str.Mi Vodă nr. .07.2022
RADONU SRL 5715 r.Mircea Vodă nr.52A Str.Sebeș, lângă bl.N2 Modul 10,5 Radu lonel 23/1995 01.07.2
Se VIOLETA Cal. Călărașilor c/c Al
6 | IMPORT EXPORT 2267030 Cal. Călăraşilor nr.75A „A Srașilor €/e Ale. Modul 33 Tihan Fani 36/1995 | 01.07.2022
Mecanizatorilor
SRL
SC NICOMAR
7 COM SRL 16999132 Str. Zidari nr.4 Str. Industriei c/c str. Cucului Modul 36 Popa Maria 37/1995 01.07.2022
9 ceri 5444063 Bd. er bl.A1 | Ale. cocorlor la capăt bl.C1 Modul 26,00 Mano 41/1995 01.07.2022
10 Alee 8864983 Ale. iei bLE2 | Ale. eocorter în ee! Modul 47,75. | Naznan Marian | 43/1995 01.07.2022
PI SC ALIMAGINA 30639937 Ale. Culturii nr.9 81.17 Ale. Cocorilor în capătul Modul 19,8 Picuş Marian 44/1995 01.07.2022
SRL ap.52 BI.EA
12 |SCACANTHASRL| 14420020 Str. Cetăţiinr. 308 | Cal. Galaţi lângă BI. TURN Modul 41,6 Dragu Rodica | 47/1995 01.07.2022
13 | SC ACANTHA SRL 14420020 Str. Cetăţii 30B Calea Galaţi lângă bl. Turn | Lăzi frigorifice 1,84 Dragu Rodica
56/2017 13.09.2022
14 Pt 19748364 Ale: Lalelelor nr.1 Bl.05| «+ „i odrom lângă Bl.04 | Modul 19,5 |Tacu(Gheorehe)| sa/1995 01.07.2022
AMALIA MARIA api55 Analia
15 | SC SATE 39391699 Str. Decebal nr.18 eo Modul 38,7 ii gene 73/1995 | 01.07.2022
16 |SC ir: TRADE 7292131 Ri Pe plati Cart. Obor lânga bl.H1 Modul 28,91 | Enescu Gabriel | 86/1995 01.07.2022
17 PETRU GINA 34125440 Str. Soarelui nr.1 Str. Ghioceilor c/c str. sall 3 petru Sorina 94/1995 01.07.2022
Bl.A60 ap.32
Franceză
SC VIPOBEMAR
Str. Gral. Er. Grigorescu
18 34228071 Str. Ciucașului nr.16 |. . Modul 14 Bratosin Victoria 104/1995 01.07.2022
SRL intersecția cu pasarela CFR
BUCURI. Str. Industriei nr.198
1 PR I.D ] ângă Bl.E ] 28 Bucur FI tina 110/1995 01.07.2022
9 FLORENTINA Î.. 32706153 bl.32 ap.90 Bdul. Dorobanţilor lângă Modu ucur Florenti /
SILM „Hi Îi |
ea | SIMIAN 8900822 Str.Măruluinr.68 | Str:HIpodrom în spatele Modul 24 Timohi Marian | 115/1995 | 01.07.2022
COM SRL Școlii gen nr.3
C LECOR EXIM Str.Pl | I. | Galaţi lângă Șc. R
21 | SCLECO 8419897 „Plantelor bl-Turn | Cal Galaţi lângă Șc. Gen Modul 25 Ivan Mitică 126/1995. | 01.07.2022
SRL ap.108 nr.18
SC DNL
Sat B ] ] „ Ştefi M ângă
22 [ECHIPAMENTE &| 38418885 BORGIROARSA | 08 Biăfinreeti Mare apă | tal 20 Dănilă Cristian | 127/1995 | 01.07.2022
str.Panait Istrati nr.257 bl.3A
SERV SRL
SC YVALPEDRO Bd. Dorobanţilor nr.30 Str. Pietăţii capăt linie
23 5684 dul S 6/1: 01.09.2022
SRL 40568493 bl.A27 sc.1 ap.13 autobuz 2 Modu 30 Ivan Smaranda 136/1995 09
Str. Progresului nr. 17 Str. Cezar Petrescu între str.
24 IOAN EUGENIA [CNP] ă bl Ca a ai O. Doicescu și str. Modul 23,6 loan Eugenia 143/1995 01.07.2022
i i Progresului
SC COM ARGO Str.G-ral E.Grigorescu Str.Plevna (poartă 72
25 226 Vel 60/14! 01.07.2022
SRL 8213 nr.30, bl-8, ap.81 Maternitate) Modul 8 elev Cristian 160/1995 1.0
SC SOCODIN Bdul. Dorobanţilor Bdul. Independenţei între ,
26 90 .07.202
COM SRL 5990898 nr.33 BI.B1 ap.7 BI.D3 şi DA Modul 26,85 Soca Petrica 181/1995 01.07 2
RĂDUNĂ GHE. Ale. Narciselor nr.2 | Ale. Învățătorilor între Lic. D. . |
27 3 03855 dul ă let 84/1! 01.07.2022
NICOLETA îl. 30585588 BI.L3 ap.20 Perpessicius şi şc. Gen. nr.23| MOdu 18 Bistună Wleoleta | 48440993 9
SC BOLTNITMET
Calea Călărașilor nr.6
Cal. Călăraşilor în faţa C.N.
358 dul Neacșu Mari 191/1995 | 01.07.2022
18 SRL 28358018 Construcţia C2 cam 3 GHE. M. MURGOCI Modu 21 eacşu Marian /
SC YULCRODI Aleea Mugurilor c/c str.1 Ă Ă
Di 3 nr, d t 8/199 01.07.2022
29 SERV SRL 28131405 Str. Dragoș Vodă nr.9 Decermbite Modul 12 Croitoru Iulian 198/1995
SC LENMAVAS Str. Milcov nr.3 bl.E1 Str. Sebeş nr.2 c/c str. A
30 37182009 Mod 18 Vasile Marcel | 13364/1995 | 01.07.2022
SRL 820 sc.2 ap.38 Mircea Vodă lângă Bl. A ectu) 31, asile Marce /
SCJAD TRADE Bd. Dorobanţii tr. Robea Vasil
31 10993750 |Ans. Obor bl.35 ap.153 rabariglae ae Modul 15,00 a ase | 3571996 | 01.07.2022
SRL Școlilor Marian
lea Călăraşilor lângă M i
32 |SCNYKEMARSRL| 18320040 Str. Alba Iulia nr.68 Calea Cătăneălor RE | Mad 6 Constantin 36/1996 01.07.2022
restaurant Capitol difuzare presă Lambra
tr. ie 191 | tanti
33 ÎSCNYKEMAR SRL| 18320040 Str. Alba lulia nr.68 | St: I Decembrie 1918c/c | Modul 6 rude et 37/1996 | 01.07.2022
bd. Dorobanţilor difuzare presă Lambra
dul tanti
34 |SCNYKEMARSRL| 18320040 Str. Alba Iulia nr.68. | Cart. Hipodrom capăt linia 2] _ MOdUl 6 Constantin 39/1996 01.07.2022
difuzare presă Lambra
35 |SCNYKEMARSRL| 18320040 Str. Alba Iulia nr.68 | Str:Complex Albina Cartier | Modul 6 Conştantin 40/1996 01.07.2022
Viziru difuzare presă Lambra
M ti
36 |SCNYKEMARSRL| 18320040 Str. Alba Iulia nr.68 Cart. Vidin - Dispensar | Modul 4 Constantin 43/1996 01.07.2022
difuzare presă Lambra
M ti
37 |SCNYKEMARSRL| 18320040 Str. Alba Iulia nr.68.. | Cart. Vidin - Liceul Progresu | , MOdul 6 Constantiii 46/1996 01.07.2022
difuzare presă Lambra
lea Călăraşii | M tanti
38 |SCNYKEMARSRL| 18320040 Str. Alba lulia nr.6 | C2lea Călăraşilor e/estr. | Modul 6 Constant 50/1996 01.07.2022
Celulozei difuzare presă Lambra
Calea Călăraşilor Liceul Ghe.| — Modul Constanti
39 |SCNYKEMARSRL| 18320040 Str;Alba luliă:niiea | Calea CAlăraşilor Uceul Ghe, | _ Modul 6 onstantin 51/1996 01.07.2022
M Murgoci difuzare presă Lambra
| i , tanti
40 |SCNYKEMARSRL| 18320040 Str. Alba Iulia nr.68 Sale Galati ap kid „MEU 6 Capsiacitin 53/1996 01.07.2022
Independenţei difuzare presă Lambra
Bd. | denţei c/c str. dul Constanti
41 |SCNYKEMARSRL| 18320040 Str. Alba Iulia nr.68 ndependențeie/esta | Modul 12 Osteritin 54/1996 01.07.2022
Şcolilor difuzare presă Lambra
-dul il | dul c i
42 |SCNYKEMARSRL| 18320040 Str. Alba Iulia nr.68 | 8 dul Dorobanţilor c/c Calea] Modu 6 onstantia 55/1996 01.07.2022
Galaţi difuzare presă Lambra
Bd. il | | i
43 |SCNYKEMARSRL| 18320040 Str. Alba Iulia nr.68 DOfabanie clesti | Modul 6 Constantin 56/1996 01.07.2022
Gen. Er. Grigorescu difuzare presă Lambra
Buzăului Spitalul | i
44 |SCNYKEMARSRL| 18320040 Str. Alba Iulia nr.68 See, Busăului Spital MB 6 Constantin 57/1996 01.07.2022
Judeţean Brăila difuzare presă Lambra
45 |SCNYKEMARSRL| 18320040 Str. Alba Iulia nr.68 St Mipuoreeget | al, 6 Constantin 59/1996 01.07.2022
Şcolilor difuzare presă Lambra
. |
46 |SCNYKEMARSRL| 18320040 Str. Alba Iulia nr. 68 | Str. industria Sârmeinr.2A | . MOdUl 4 Constantin 5/2002 01.07.2022
difuzare presă Lambra
„10 ie 191. tanti
47 |SCNYKEMAR SRL| 18320040 Str. Alba lulia nr.68 | St: 1 Decembrie 1918 c/cb-| Modul 6 Constantin
8/2011 01.07.2022
dul Independenţe difuzare presa Lambra
DUMITRESCU G.
Ale. Lalelelor nr.1 bl.05 Dumitrescu
A 9 laţi lângă bl. d 1996 01.07.2022
48 MARIAN Î.. 39860469 sc.3 ap.47 Calea Galaţi lângă bl.2 Modul 132 MMA 60/
Gui Cal. Călăraşilor c/c str. ai :
49 | SCFRIMEX SRL 2258589 Cal Călăraşilor nr.317 ȘI 97 ere s Modul 13,64 | Frigioiu Dumitru] 63/1996 01.07.2022
Industria Sârmei
lea Călăraşii l. Călăraşi |
50 | SCFRIMEX SRL 2258589 Calea Călăraşilor Sal: Esta ră Modul 14,5. | Frigioiu Dumitru] 157/1996 | 01.07.2022
nr.315 Industria Sârmei
STR. Mil L.
51 | SCFRIMEX SRL 2258589 Cal. Călăraşilor nr.315 Aia £ ca Modul 12,72 | Frigioiu Dumitru] 204/1997 | 01.07.2022
Cal. Călăraşilor nr.315
52 | SCFRIMEX SRL 2258589 Cal. Călăraşilor nr.315 | “A pom,” cui Modul 10,2 | Frigioiu Dumitru] 253/1997 | 01.07.2022
Calea Călărașilor lângă bl.1
53 | SCFRIMEX SRL 2258589 |Calea Călăraşilor nr.315| “â€2 Câsrâșilor langa Modul 22 Frigioiu Dumitru | 399/2005 | 01.07.2022
Piaţa Pistruiatu
54 SC FRIMEX SRL 2258589 Calea Călărașilor nr.315 Piaţa Albina Modul 23 Frigioiu Dumitru 400/2005 01.07.2022
SC CEDADAGI . Ghiocei :
55 22771723 | Str. Transilvanieinr.so| — St”: Ghioceilor c/c Str Modul 29 Cercel Daniela | 64/1996 01.07.2022
COM SRL Tineretului
SC CEDADAGI Str. Transilvaniei nr.60
56 7717 Vasi ngă bl. .07.
sie 22771723 i Str.Vasile Lupu lângă bl.B25 | Modul 14 CERCEL DANIELA] 47/1998 01.07.2022
SC ALMACRYS Cal. Galaţi nr.356 bl.21
57 râreria 15067890 a. sa ph Str. Industriei lângă bl.31 Modul 45 Albu M 81/1996 01.07.2022
STAN CRĂCIUN
Ale. Lalelelor nr.1
fa 2 . Grivi Galaţi Modul 12 Stan Crăci 101/1996 01.07.2022
58 CRISTIAN îF. 31256379 bl.05 sc.3 ap.47 Str. Griviţa c/c Calea Galaţi odu an Crăciun /
TAI „Seb inr.4bl. „Simi ă i tr.
sg | SC STARTING ppummaaea | SEP SEOSULUIDEADLB | SEE: Sale Bă iuțiuefeste. | pată 14,6 |Sîmpetru Nicolae] 102/1996 | 01.07.2022
COM SRL ap.18 Negoiului
SC STARTING Str. Sebeşului nr.4 bl.B | Str. Simion Bărnuţiu în faţa 2 ;
6 12,6 | 0/1999 01.07.2022
19) COM SRL 13841367 ap.18 3.Aăă Modul „68 Sîmpetru Nicolae 30/ (9)
, Str.Școlilor, lângă bl.D/
SC IUTUAN COM tr. ,:nr:15, . A
61 ui 30052923 Str.Comunarzi, nr Str.Școlilor c/c Str.Griviţa, Modul 13,83 Surdu Tudor | 106/1996 | 02.07.2022
SRL bl.A28, ap.9 Pe
lângă bl.D
SC NWG COM . Roşiori „5; „ Pietăţii lângă bl.A:
62 S 8764720 ET. Ie sa Str. Pietăţii lângă bl.A9 Modul 14,8 | Coman Dumitru| 172/1996 | 01.07.2022
SRL bl.A41 ap.10 poziţia nr.1
SC NWG COM tr. Roşiorii .5 Str.Pietății lângă bl.
63 8764720 207, BENIBEIla RE r.Pietăţii lângă bl.A9 Modul 9 Coman Dumitru | 168/1996 | 01.07.2022
SRL bl.A41 ap.10 poziţia 2
CIOCLU A. Ș Ă au i
64 ANGELA îl 34624211 Calea Galaţi nr.69 Str. Siretului lângă bl. S3 Modul 12,48 Cioclu Angela 201/1996 01.07.2022
SC PICIU COM AL. C i nr.4 bl.2
65 Ai 23092500 e ea 9 |str. M.Bravuc/estr. școlilor] —<— Modul 12 Robie Victor | 209/1996 | 01.07.2022
SC LUCISTEF Str. Progresului bl.21 cat at .
66 COM SRL 5847007 ap.76 Str Calea Galaţi lângă bl.3 Modul 6 Huiu Suzana 16/1997 01.07.2022
Str.Poet Gr.
BĂDIN GHE. Str. Oborului lângă
67 3486254 Al d „7 bl.21 ădin Gh .07.2022
COSTICĂ P.F.A. 19) exandrescu nr.7 b! complexul meşteşugăresc Modul 23,4 Bădin Gheorghe 30/1997 01.07
ap.70
68
SC NETSPACE SRL
26241029
Str. Griviței nr.87 biroul
Str. Grivița c/c Str. Ghioceilor
Modul
27,5
Cireașă Adrian
31/1997
01.07.2022
nr.1
CODOLBAN L. Calea Călăraşilor nr.319| Aleea Lebedei între bl.E2 şi A
69 pe dul 37 Codolban Gabriel 43/1997 01.07.2022
GABRIEL ÎL. 30190888 bl.B1 ap.37 £3 Modu odolban Gabrie /
CODOLBAN L. Calea Călăraşilor nr.319| Aleea Lebedeiîntre bl.E2 şi - A
73/2018 -
pi ] 31.10.2022
70 GABRIEL îl. 30190888 bl.B1 ap.37 za extindere 5 Codolban Gabriel COMASARE 0.202
Str. Alunului nr.18 Sat.
71 | SCSILBIASIV SRL 34336707 Lacu Sărat Com. Str. Roşiorilor lateral bl. A37 Modul 20 Cercel Stănel 47/1997 25.08.2022
Chişcani
SC MONOPRIX Cart. Viziru | vis-ă-vis d
72 3720057 Str.Plevna nr.176 | „ “Alt: Viziru "vis-a-vis de Modul 31,2 Zamfir lulian | 48/1997 | 25.08.2022
SRL librărie în faţă la Pistruiatu
SANDU GABRIEL Str. Școlilor c/c Piaţa A
73 19673636 str ] = M 77, „07.20
PFA 673 r. Avram lancu nr.8 Microhală în faţa bl.04 odul 13,5 Sandu Gabriel /1997 01.0 22
Calea Călăraşilor nr.315 Calea Călăraşilor în faţa
74 | SCFRIGIN RL 2 truc. C3 bl.B a igioi i .07.
C Os s 32932711 construc. C 2 Restaurantului CIOCÂRLIA Modul 30,66 Frigioiu Dumitru 198/1997 01.07.2022
parter
SC BIGRINA COM
75 SRL 30411660 Str. Ardealului nr.33 | Str. Ardealului bl. Progresul Modul 6 Papuc Gabriela 206/1997 01.07.2022
ANDREI PETRUȚA Str. C-tin Nottara nr.1 | Str. Celulozei c/c str. C-tin
76 21321720 i di .07.2
P.F.A. 2172 bl. B16 ap.51 Nottara lângă bl.86 Modul 20 Andrei Petruţa 211/1997 01.07.2022
SC NIDANPOP Za Str. Celulozei c/c str.C-tin
7 TRADE SRL 40670042 Str. Cetăţii nr.16 Nottara Modul 40 Popa Dan 212/1997 01.07.2022
SC HOUSE
7a | IMOBILIARE 27277306 Oraş Voluntari Şos Str: Piecăgii leRirroea În Modul 27 Dinu Valentina | 218/1997 | 01.07.2022
VALENTINA Afumaţi nr.70 Policlinica nr.2
TRADE SRL
SC DERMSTEL Ale. Cocorilor nr.6 bl.E1| zona Microhală - str. Pietăţii
7 2 ] 14 R Stel 2/1998 01.07.2022
9 SKY'SRI 35842877 ap.162 24 Modul oșca Steluţa /
SC MITEL CRIS Str. Hipodrom bl.01 Parc Monument staţia de Ă
6987084 d 5 Barbu D t 6/1999 01.07.2022
80 COM SRL SAFIR ap.57 tramv. - Sf. Spiridon Mau! 1 arou Dumitru /
SC MITEL CRIS Str. Hipodrom bl.01 Parc Monument staţia de Ă
6987] Barb t
45/2021 01.07.2022
81 Z0M EA 87084 ap.57 tramv. Sf. Spiridon Modul 37 arbu Dumitru 5/2
II GRIGORIU Str. Şcolilor nr.28 bl. A LL Grigoriu Dănuţ
82 Fi 38186947 , lil L M 6/1 1.07.2022
DĂNUȚ CRISTIAN 818 D2 ap.59 Str. Şcolilor c/c str. Unirii odul 12 Ciistlări 26/1999 9)
S.C. AMIRYANIS Aleea Policlinicii nr.3
8 7 . Pietăţii î .A6 şi i .07.2
3 SRL, 45473505 bl.G14 ap.14 Str. Pietăţii între bl. A6 şi A7 Modul 20 Șerban Marian 52/2001 01 022
SC MOEM TRADE tr. Ci he N ] dul. banți Ă
84 o spzaoe | |>COStatiiă Bagriizai | Hdui Donobanţilareste Modul 10 Bratu Pavel 1/2002 01.07.2022
SRL nr.109 Școlilor lângă bl.B1
STAN TUDORIȚA Aleea Cocorilor nr.12 | Cart. Viziru Calea Călăraşilor .
85 41140524 TI 2002 .07.2022
P.F.A. 114 bl.E4 sc.3 ap.142 în faţa bI.C1 Modul i Stai Tildariţa 8/200 01.0
PF.GHEORGHE Aleea Lalelelor nr.1 Str.Școlilor lângă bl.M1 - .
86 9081809007 002 01.07.2022
GICU SAMIR [CNP] bl.O5 AP.55 modul 1 Modul 2,25 Gheorghe Gicu 48/200. 19)
PF.GHEORGHE Aleea Lalelelor nr.1 Str.Şcolilor lângă bl.M1 - A
.07.202.
87 GICU SAMIR [CNP] bl.O5 AP.55 Modul 5 Gheorghe Gicu 50/2002 01.07.2022
modul 2
88
SC SUCCES SRL
Str. Industriei nr.202
Str. Octav Doicescu c/c str.
1 | 30 fodorcei Mihai | 97/2002 01.11.2022
4547890 bl.9 ap.18 Cazăr Patiescui Modu Afodorcei Mihai /
TUDORICĂ RADU NEGRU, STRADA
AL. | 4 ică uli 3/2002 | 04.07.2022
89 G.IULIAN ÎL. 33430578 Bd. Al.loan Cuza nr.255 ABRUDULUI NR.6 Modul 14 Tudorică Iulian 213/200 2
Bd.D il
90 | SCVANIA SRL 11472190 oropani ui Str. Negru Vodă nr.4 BIS Modul 27 Trofim Ivan 214/2002 | 01.07.2022
SE MAIA Str.Octav Doicescu lângă
91 | DOGBEAUTIFUL 40830283 Str. Putnei nr.26 Ry 6 Modul 20 Ghenov Daniela | 31/2003 01.07.2022
SRL i
SC OTRIN COM Șos. Buzăului nr.22
. Călărași Mi | 2012 01.07.
92 SRL 6814580 bl.A23 ap.64 Cal. Călărașilor cc Str. Milcov Modul 12 Otmeţeanu lonel
96/ 2022
SC PODANIC Str. Pieței nr.5 bl.24
93 5564213 raPieţelinr.s bla Str. Ctin Nottara nr. GA Modul 22 Podaru Nicolae |
200/2013 | 01.07.2022
COM SRL ap.1
. Alinei nr.27 bl.45 | Cart. Hi la 5 i
94 |SsCTRYSORELSRL| 16946480 |] St” Abineinr At: RIBOdHORa lâtiga Bla Spaţiu 8 Marin Ioana
4/2014 01.07.2022
ap.9 cam.2 Microhală alăturat bl.M2 comerical
Și 4 Spaţiu
Str.Poligonului nr.2 C1
95 | TRI FARM SRL 1357231 r Mirea iar Str. Pietăţii nr.18 comercial 145 [Oana Gheorghiu]
51/2015 01.07.2022
d (Farmacie)
SC BRITEDI Cal. Călărașilor nr.228 | Cal. Călărașilor nr. 313 bl. B3 . .
96 96 3 i .08.2022
IMPEX SRL 302287 bl.C1 ap.36 parter Terasă 18 Pitulica Nicoleta
45/2017 16.08.20
SC ALIAS PASTRY D ir Stel
97 ni s 39667493 | Bld.Dorobanţilornr.76| Calea Galaţi lângă bl. Turn Modul 21 ragomirotela |
19/2018 01.07.2022
Daniela
Str. Milcov între bl.A1 şi bl.
98 | SCEDNIDA SRL 21903753 |. Meanizatorilor bl.U apl hi Modul 9 Nistor Nicolae | 10/1997 01.07.2022
SC MANOSABI Str. W.Mărăcineanu Str. M.Kogălniceanu lângă .
2 Modul 4 Manolescu Titi | 13/1996 01.07.2022
99 SRL 3843843 nr.2 bl.A3 ap.61 bl.SATURN acul o ADRISEt Îi /
100 |scLoavErsRL| 22925806 |Ans. Buzăuluinr.aa big] CAL: Călăraşilor lângă O Modul 14,4 Dan Alina 65/1996 01.07.2022
Poştal nr.10
SC EMALDOCARN BALDOVINESTI 16
„Hi ângă bl. i i 4/20 01.07.2022
101 PROD SRL 37034070 CONSTR.C7 CAM.2 Cart. Hipodrom lângă bl.04 Modul 28,75 Dinu Lucian 54/2002 1.07
BOGEA CLAUDIU . Chişinău nr.10 bl.P | i lângă bl.
102 | SOSEA CLAUD aesuuggea | Stie CHISIUl-20 Calea Galaţi lângă bl.3 Modul 10 Bogea Claudiu | 199/1997 | 01.07.2022
IAR ap.67 Modul 2
COMPANIA
NAȚIONALĂ sai ; a sii ac Ă
103 LOTERIA 12397185 Cal. Călăraşilor bl.10 | Cart. Viziru Staţia CIOCÂRLIA Modul 17 Bărbieru Nicoleta] 166/1995 01.07.2022
ROMÂNĂ SA
SC VILSON IMPEX Chişină „Gri
104 2277769 |com. victoria jud. Brăild St” Chişinău c/c str. Grigore | qui 33 Vălsan Aurelia | 72/1997 01.09.2022
SRL Alexandrescu
SC IOLUBO . Cal. Călăraşilor c/c str. Ă ,
105 7 , j 1.07.2022
TRADE SRL 27990074 Str. Polonă nr.30 Ca Griviţa Modul 27,48 Ilie Adina 16/1996 01.07
SC LENMAVAS tr.Milcov nr.3 bl.E1 Str.Seb dul/ladă
106 37182009 StriMileot Ar tei. Îi Modul/ladă | „525 Vasile Marcel 10/2000 01.07.2022
SRL ap.38 Călărașilor frigorifică
SC LOGON
. Dorobanţilor nr.27 | str. școli . Ştefi
107 |viSION PROTECT] ao6os6os | 2d- Dorobanţilor nr.27| Str. școlilor c/c str. Ștefan Modul 18,34 Lungu Dănuţ 78/1995 01.07.2022
SRL
bl.A24 ap.40
cel Mare
SC NELVIAR
Str. Lalelelor nr. 981
Str. il „Hipod M |] 31,75 Barbu Viol
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.