25 iunie 2025 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila
HCL 366/2025 Brăila adoptată
Constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros, asupra terenului ce aparține domeniului privat al Municipiului Brăila, în suprafață de 173,00 mp, indiviz din suprafața de 373,00 mp, situat în Brăila, str. Cărămidari nr. 79-81 lot 1, NCP 89480, în favoarea solicitantelor SPĂTARU MARIUȚA și SPĂTARU GABRIELA, teren pe care se află amplasate construcțiile C1 – C6, proprietatea acestora.
Denumire
Hotărârea nr. 366 din 2025 a Consiliului Local Brăila
Se aproba constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros pe o suprafață de 173,00 mp dintr-un teren privat al Municipiului Brăila, situat pe str. Cărămidari nr. 79-81, lot 1, în favoarea SPĂTARU MARIUȚA și SPĂTARU GABRIELA, pentru perioada de 49 de ani, pe teren pe care sunt amplasate construcțiile C1–C6. Pretul superficiei este de 4,03 lei/mp/an, iar prevederile se referă la identificarea terenului, termene și condiții de încheierea contractului, precum și la împuternicirea executivului local pentru proceduri ulterioare. Pentru locuitori înseamnă clar că o parte din terenul municipal devine folosit prin închiriere cu drept de superficie, pe 49 de ani, cu costuri anuale stabilite și eventuale drepturi și obligații asociate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros, pe o perioadă de 49 de ani, asupra terenului ce aparține domeniului privat al Municipiului Brăila, în suprafață de 173,00 mp, indiviz din suprafața de 373,00 mp, situat în Brăila, str. Cărămidari nr. 79-81 lot 1, NCP 89480, în favoarea
ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA ,
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HA OOTARNRAREA NR.266
din 25.06.2025
Privind: Constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros, asupra terenului ce
aparține domeniului privat al Municipiului Brăila, în suprafață de
173,00 mp, indiviz din suprafața de 373,00 mp, situat în Brăila,
str. Cărămidari nr. 79-81 lot 1, NCP 89480, în favoarea solicitantelor
amplasate construcțiile C1 — C6, proprietatea acestora.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, precum și cererea
înregistrată la Primăria Municipiului Brăila sub
nr. 191529/19.05.2025;
Văzând raportul comun de specialitate al Instituţiei Arhitect Șef și Direcţiei
Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, precum și avizele comisiilor de
specialitate nr. 1 și 2 din cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile art. 693 și art. 697 Cod Civil, art. 20 alin. (1)
lit. e) şi art. 28 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare, H.C.L.M. nr.101/30.03.2017, cu modificările
şi completările ulterioare, H.C.L.M. nr. 246/30.06.2017, precum și ale H.C.L.M.
nr. 51/27.03.2009, completată cu H.C.L.M. nr. 292/31.08.2016, anexa 1.87,
poziția nr. 8;
În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. b) din O.U.G.
nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3) lit. g), coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a)
din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
A OTLTA RA STIE:
Art.1 Se aprobă constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros, pe o
perioadă de 49 de ani, asupra terenului ce aparține domeniului privat al
Municipiului Brăila, în suprafață de 173,00 mp, indiviz din suprafața de 373,00
mp, situat în Brăila, str. Cărămidari nr. 79-81 lot 1, NCP 89480, în favoarea
ii Ă teren pe care se
află amplasate construcţiile C1 — C6, proprietatea acestora.
Art.2 Terenul pentru care se constituie dreptul de superficie, se identifică în
planul de amplasament și delimitare a bunului imobil, potrivit anexei nr. 1, parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 Preţul superficiei se stabilește în cuantum de 4,03 lei/mp/an, conform
raportului de evaluare prevăzut în anexa nr. 2, parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.4 Se împuternicește executivul local, în vederea perfectării contractului
de superficie în formă autentică, cu respectarea modelului — cadru prevăzut în
anexa nr. 3 la H.C.L.M. Brăila nr. 101/30.03.2017, cu modificările şi completările
ulterioare.
Art.5 Beneficiarele dreptului de superficie au obligaţia să respecte
prevederile H.C.L.M. Brăila nr. 76/28.02.2013, referitoare la „Ameliorarea
confortului urban prin plantarea de arbori de către beneficiarii terenurilor aflate în
proprietatea Municipiului Brăila”, obligaţie ce va fi prevăzută în contractul de
superficie.
Art.6 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Instituția Arhitect Șef, Direcţia Finanţelor Publice Locale și Direcţia
Achiziţii Publice, Licitaţii și Parteneriat Public Privat, iar Secretarul General al
Municipiului Brăila o va comunica celor interesați.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
NICOLETA IVAȘCU
i CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
ION D AN
F-PO-09-02.01.05/rev.0
Plan de amplasament si delimitare a imobilului ep mel
Scara 1:500 ZA HOH WR. 100/25:06.4025
Nr.
cadostrat
Suprafata
masurata
Adresa imobilului
A
D440 373
str. Caranidari nr.799 lot i
Cartea funciare]
VA. | MUNICIPIUL_BRAILA |42682-2
422440
pa
422440
731210
sii
731280
â ş
ş s
222410
A. Date referitoare la teren
Nr.parcela| Categoria de|Suprafata din
folosinta nasuratoare Mentiuni
1 Cc 373 Limite :tronsonul 1761012 13-16,construc tii, tronsonul 6-7
gard lemn, tronsonul 7-9, gard tabla, tronsonul 9-10, 12-15,
hematerializat
TOTAL 373
B. Date referitoare la constructii
, TSuprafata iuni
Cod Pestinatieconstruita la sol e lei
MD
[2] CL 49 Suprafata construita desfosurata= 49 _np. 1_nivel-parter
ce CA 17 Suprafata construita desfasurata= 17 mp, 1 nivel-parter
c3 CL, 33 Suprafata construita desfasurata= 35 mp,l nivel-parter
CA CA le Suprafata construita desfasurata= 12 mp, | nivel-parter
CS CL 22 Suprofata construita desfasurata= 22 mp, | nivel-parter.
ce CA 8 Suprafaţa construita desfasurata=__8 mp. 1 nivel-parter
c7 CL 1 Suprafata construita desfasurata= | mp, | nivel-parter
Total 144
Suprafata totola teren din masuratoare =373mp
Data
0743 220 620
i iese Silviu Săndulescu sandulescusilviu87Qgmail.com
Evaluator imobiliar autorizat ANEVAR Bd. Al. |. Cuza nr. 51, Brăila
NEW N 2
CA vez MR, 366/2596. DU
RAPORT DE EVALUARE
PROPRIETATE REZIDENȚIALĂ-TEREN INTRAVILAN
e Teren intravilan, categoria curţi-construcţii, în suprafaţă de 173 mp, indivizi din 373
mp, aferent imobilului din intravilan Brăila, str. Caramidari, nr. 79-81, Lot 1, este
înscris in Cartea Funciară nr. 89480, a mun. Brăila, cu Numărul Cadastral: 89480.
Adresa: Intravilan Brăila, str. Caramidari, nr. 79-81, Lot 1
Proprietar: Primaria Municipiului Brăila - domeniul privat
Solicitanţ: o]
Valoarea estimată a dreptului de superficie: 4.03 lei/mp/an respectiv 0.34 lei/mp/lună
Suprafata teren: 173 mp, indivizi din 373 mp
Data de referinţă: 05.05.2025
Data întocmirii: 15.05.2025,
Întocmit de: Săndulescu Silviu
Membru titular ANEVAR-Legitimaţia nr. 18572
Pag. |
0743 220 620
Silviu Săndulescu sandulescusilviu87Qgmail.com
Evaluator imobiliar autorizat ANEVAR Bd. Al. |. Cuza nr. 51, Brăila
Partea întâi - Introducere
L.1 Sinteza raportului :
Obiectul evaluării este terenul intravilan, categoria curţi-construcții, în suprafaţă de 173
mp, indivizi din 373 mp,, aferent imobilului din intravilan Brăila, str. Caramidari, nr. 79-81,
Lot 1, alcătuit în totalitatea sa din:
e TEREN INTRAVILAN ÎN SUPRAFAŢĂ DE 373 mp,
e Constructiile C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7 cu suprafata total construita desfasurata
de 144 mp, ce nu fac obiectul prezentei lucrari.
Conform actelor de proprietate studiate, imobilul nu este înscris in Cartea Funciară nr.
89480, a mun. Brăila, cu Numărul Cadastral: 89480.
Scopul evaluării: Estimarea valorii dreptului de superficie asupra terenului, în suprafaţă
real măsurată de 173 mp, indivizi din 373 mp, în vederea obţinerii dreptului de superficie cu
titlu oneros.
Tipul valorii estimate: VALOARE DE PIAŢĂ.
* Valoarea imobilului a fost determinată ţinându-se cont de recomandările Standardele de Evaluare
a bunurilor 2022.
Raportul de evaluare a fost structurat astfel:
Partea întâi -Introducere
Partea a doua -Termenii de referință ai evaluării
Partea a treia -Prezentarea datelor
Partea a patra -Analiza pieţei
Partea a cincea -Analiza celei mai bune utilizări
Partea a şasea -Evaluarea proprietăţii
Partea a şaptea -Analiza rezultatelor şi concluzia asupra valorii
Anexe
Pag. 2
0743 220 620
ES Silviu Săndulescu sandulescusilviu87Qgmail.com
Evaluator imobiliar autorizat ANEVAR Bd. Al. |. Cuza nr. 51, Brăila
În urma aplicării abordărilor în evaluare prezentate în raport,
au fost obţinute următoarele valori:
Valoarea estimată a dreptului de superficie: 4.03 lei/mp/an respectiv 0.34 lei/mp/lună
Având în vedere rezultatele obţinute prin aplicarea metodelor de evaluare,
relevanţa acestora şi informaţiile de pe piaţă care au stat la baza aplicării lor şi
pe de altă parte, scopul evaluării şi caracteristicile proprietăţii imobiliare,
valoarea estimată pentru proprietatea subiect va trebui să ţină seama de valoarea
rezultată în urma abordării prin piaţă.
1.2 Cuprinsul raportului
Partea întâi - Introducere
1.1. - Sinteza raportului
1.2. - Cuprinsul raportului
1.3. - Certificarea evaluatorului
Partea a doua - Termenii de referinţă ai evaluării
1.1 - Identificarea evaluatorului şi competenţa acestuia
II.2 - Identificarea cilentului. Identificarea utilizatorilor desemnaţi
II.3 - Scopul evaluării
IL.4 - Identificarea proprietăţii imobiliare subiect. Drepturi de proprietate evaluate
IL.5 - Tipul valorii
11.6 - Data evaluării
II.7 - Documentarea necesară pentru efectuarea evaluării
1l.8 - Natura şi sursa informaţiilor utilizate pe care se bazează evaluarea
II.9 - Ipoteze şi ipoteze speciale
II.10 - Restricţii de utilizare, difuzare sau publicare
Pag. 3
riza] 0743 220 620
EEE Silviu Săndulescu sandulescusilviu87Qgmail.com
E) evaluator imobiliar autorizat ANEVAR Bd. Al.I. Cuza nr. 51, Brăila
11.11 - Declaraţia de conformitate
11.12 - Moneda valorii definite. Modalitaţi de plată
Partea a treia - Prezentarea datelor
]Il.1 - Date despre aria de piaţă, oraş, vecinătăţi şi localizare
III.2 - Descrierea situaţiei juridice
III.3 - Descrierea terenului şi amenajărilor
111.4 - Identificarea oricăror bunuri mobile sau a altor elemente care nu sunt proprietăţi imobiliare
III.5 - Istoricul proprietăţii subiect
IIL.6 - Date privind impozitele şi valorile de impozitare
Partea a patra - Analiza pieței
IV. - Definirea pieţei
IV.2 - Analiza cererii solvabile
IV.3 - Analiza ofertei competitive
IV4 - Analiza echilibrului pieţei
Partea a cincea - Analiza celei mai bune utilizări
V.1 - Cea mai bună utilizare a terenului considerat a fi liber
Partea a şasea - Evaluarea proprietăţii
VI.I - Abordări în evaluare
VI.2 - Metoda comparţiei directe
VL.3 - Estimarea valorii dreptului de superficie
Partea a şaptea - Analiza rezultatelor şi concluzia asupra valorii
VII. - Analiza rezultatelor
VIL.2 - Concluzia asupra valorii
Anexe
Pag. 4
0743 220 620
Silviu Săndulescu sandulescusilviu87 gmail.com
Evaluator imobiliar autorizat ANEVAR Bd. Al. |. Cuza nr. 51, Brăila
1.3 Certificarea evaluatorului
Subsemnatul Săndulescu Silviu certific că în estimarea valorii am utilizat abordările,
metodele şi procedurile aşa cum am considerat necesar în circumstanţele respective, în
conformitate cu Standardele de Evaluare a bunurilor 2022.
De asemenea, certific că analizele, opiniile şi concluziile prezente sunt limitate numai
de ipotezele considerate şi condiţiile limitative specifice şi sunt analizele, opiniile şi
concluziile mele personale, fiind nepărtinitoare din punct de vedere profesional.
În plus, certific că nu am niciun interes prezent sau de perspectivă asupra imobilului ce
face obiectul prezentului raport de evaluare.
În elaborarea prezentului raport de evaluare nu am primit asistenţă seminificativă din
partea nici unei alte persoane şi declar că am inspectat personal proprietatea subiect.
Subsemnatul Săndulescu Silviu, membru titular ANEVAR, declar că sunt competent şi
pot pune în aplicare în mod corect acele metode şi tehnici recunoscute, care sunt necesare
pentru efectuarea unei evaluări credibile în conformitate cu Standardele de Evaluare
ANEVAR.
Onorariul ce-mi revine drept plată pentru realizarea prezentului raport nu are nici o
legatura cu declararea în raport a unei anumite valori care să favorizeze clientul şi nu este
influenţată de apariţia unui eveniment ulterior.
Prezentul raport poate fi verificat în conformitate cu Standardele de Evaluare a bunurilor
2022.
La data elaborarii acestui raport, declar că sunt membru titular ANEVAR şi că am
îndeplinit cerinţele programului de pregatire profesională al ANEVAR şi am competenţa
necesară întocmirii acestui raport.
Pag. 5
0743 220 620
caii” si Silviu Săndulescu sandulescusilviu87Qgmail.com
Evaluator imobiliar autorizat ANEVAR Bd. Al. |. Cuza nr. 51, Brăila
Partea a doua - Termeni de referintă
IL1 - Identificarea evaluatorului şi competeţa acestuia
Subsemnatul Săndulescu Silviu declar că, la data elaborarii prezentului raport de
evaluare, sunt membru titular ANEVAR. şi că am îndeplinit cerințele programului de
pregatire profesională al ANEVAR şi am competenţa necesară întocmirii acestui raport.
IL.2 - Identificarea cilentului. Identificarea utilizatorilor desemnaţi
Spataru Mariuta şi Primăria municipiului Brăila
11.3 - Scopul evaluării
Estimarea valorii dreptului de superficie asupra terenului, în suprafaţă real măsurată de 173
mp, indivizi din 373 mp,, în vederea obţinerii contractului de superficie cu titlu oneros cu
recuperarea valorii in 25 de ani.
IL.4 - Identificarea proprietăţii imobiliare subiect. Drepturi de proprietate evaluate
Terenul aferent imobilului din jud. Brăila, intravilan mun. Brăila, str. Caramidari, nr.
79-81, Lot 1, în suprafaţă de 173 mp, indivizi din 373 mp,, înscris in Cartea Funciară nr.
89480, a mun. Brăila, cu Numărul Cadastral: 89480.
Conform actelor de proprietate studiate şi a informaţiilor deţinute, reiese că dreptul de
proprietate studiat este deplin şi revine în totalitate proprietarilor sus-menţionat.
S-a estimat valoarea dreptul de superficie asupra terenului în suprafaţă de 173 mp,
indivizi din 373 mp,.
Pag. 6
0743 220 620
EESa Silviu Săndulescu sandulescusilviu87Qgmail.com
Evaluator imobiliar autorizat ANEVAR Bd. Al. |. Cuza nr. 51, Brăila
IL.5 - Tipul valorii
Evaluarea executată conform prezentului raport, reprezintă o estimare a valorii de piaţă a
imobilului aşa cum este definită în Standardele de Evaluare a bunurilor 2022:
„„ Valoarea de piaţă este suma estimată pentru care un activ sau o datorie ar putea fi
schimbat(ă) la data evaluării, între un cumpărător hotărât si un vânzător hotărât, într-o
tranzacţie nepărtinitoare, dupa un marketing adecvat şi în care parţile au acţionat fiecare în
cunoştinţă de cauză, prudent şi fară constrângere. ”
Valoarea imobilului a fost determinată în conformitate cu standardele aplicabile acestui
tip de valoare ţinându-se cont de scopul pentru care a fost întocmit raportul de evaluare,
respectiv:
Standardele de Evaluare a bunurilor 2022:
e SEV 100 - Cadrul general (IVS Cadrul general)
o SEV 101 - Termenii de referință ai evaluării (IVS 101)
e SEV 102 - Implementare (IVS 102)
e SEV 103 - Raportare (IVS 103)
e SEV 104 — Tipuri ale valorii
e SEV 230 - Drepturi asupra proprietăţii imobiliare (IVS 230)
o SEV 232 - Evaluarea proprietăţii imobiliare generatoare de afaceri
e GEV 630 - Evaluarea bunurilor imobile
Pag. 7
0743 220 620
[E 2 Silviu Săndulescu sandulescusilviu87Qgmail.com
Evaluator imobiliar autorizat ANEVAR Ba. Al. |. Cuza nr. 51, Brăila
11.6 - Data evaluării
La baza efectuării evavării au stat informaţiile privind nivelul preţurilor şi datele
furnizate de proprietarul imobilului subiect până la data de 05.05.2025, dată la care sunt
disponibile datele şi informaţiile şi la care se consideră valabile ipotezele luate în considerare
precum şi valorile estimate.
Data de referinţă a evaluarii este: 05.05.2025
Data inspecției este: 05.05.2025
Data întocmirii raportului este: 15.05.2025
II.7 - Documentarea necesară pentru efectuarea evaluării
Inspecţia fizică a imobilului subiect a fost efectuată in data de 05.05.2025, proprietarul
asistând la identificarea şi analiza amplasamentului şi aprecierea stării tehnice a acestora.
Totodată au fost efectuate şi fotografii atât la interiorul cât şi la exteriorul proprietăţii.
Proprietarul a prezentat copii de pe actele de proprietate şi planşele desenate, aferente
acestora. Datele şi informaţiile furnizate sunt considerate a fi corecte şi complete, ele au fost
sistematizate şi interpretate, dar nefiind bazate pe un audit sau expertiză, eventualele
omisiuni sau inexactităţi nu cad în sarcina evaluatorului. Acestea se referă la dimensiuni,
structură, finisaje, stare de întreţinere, date financiare şi economice etc.
În procesul de evaluare au fost luate în considerare informaţiile de piaţă preluate de pe
piaţa imobiliară specifică, la data evaluării şi perioada anterioară apropiată, referitoare la
vânzari şi chirii, precum şi studiile proprii asupra pieţei specifice evaluate. De asemenea s-au
uitilizat informaţii de la agenţiile imobiliare şi din paginile de publicitate imobiliară ale
principalelor publicaţii locale şi site-uri de specialitate.
Datele statistice de preţuri, coeficienţi de actualizare, alte recomandari referitoare la
metodele de evaluare abordate au fost studiate şi adaptate din publicaţiile statistice, site-uri
de specialitate, cataloage Iroval-Bucureşti.
Pag. 8
0743 220 620
Etzel] Silviu Săndulescu sandulescusilviu87Qgmail.com
Evaluator imobiliar autorizat ANEVAR Bd. Al. |. Cuza nr. 51, Brăila
IL.8 - Natura şi sursa informaţiilor utilizate pe care se bazează evaluarea
Informaţiile economice generale necesare existente în bibliografia de specialitate,
respectiv:
o Comisia Naţională de Statistică
e Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară
e Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Brăila
e Publicaţii şi portale care publică anunţuri imobiliare: imobiliare.ro, olx.ro
e Lucrări specializate editate de editura IROVAL BUCUREŞTI
e Standardele de Evaluare a bunurilor 2022
e Site-ul primăriei municipiului Brăila
Informaţiile specifice necesare care descriu proprietatea şi conţin elemente pentru
aplicarea metodelor de evaluare adecvate, respectiv:
e Documentele şi actele ce atestă dreptul de proprietate, puse la dispoziţie de
proprietar:
o Extras de Carte Funciara
> Inspecţia în teren s-a desfăşurat în colaborare cu solicitanții:Spătaru Mariuţa,
conform cererilor evaluatoruli, în toate sectoarele considerate importante pentru realizarea
lucrării.
II.9 - Ipoteze şi ipoteze speciale
P _Ipoteze:
e Se presupune că actele de proprietate, prezentate de proprietar, sunt valabile. Nu s-au
făcut verificări sau investigaţii suplimentare cu privire la situaţia juridică a imobilului. Nu se
asumă nicio responsabilitate legat de actele de proprietate prezentate.
e Se presupune că imobilul este în concordanţă cu reglementările şi restricţiile locale şi
Pag. 9
0743 220 620
Silviu Săndulescu sandulescusilviu87Qgmail.com
Evaluator imobiliar autorizat ANEVAR Bd. Al. |. Cuza nr. 51, Brăila
naţionale privind mediul înconjurător.
e Se presupune că nu există aspecte ascunse sau nevizibile ale amplasamentului sau
structurii şi finisajelor construcţiilor de pe acesta ce ar avea ca efect o valoare mai mica sau
mai mare. Nefiind specialist în structuri am considerat proprietatea într-o condiţie normală cu
utilităţile ei. Nu se asumă nicio responsabilitate pentru asemenea situaţii sau pentru obţinerea
studiilor tehnice ce ar fi necesare pentru descoperirea lor.
e Nu am fost informat de nici o inspecţie sau raport care să indice prezenţa
contaminărilor sau a materialelor periculoase.
e Evaluatorul nu are cunoştinţă de existența unor materiale periculoase pe sau în imobil,
materiale care pot afecta valoarea proprietăţii. Evaluatorul nu are calitatea şi nici calificarea
să detecteze aceste substanțe. Valoarea estimată se bazează pe ipoteza că nu există asemenea
materiale ce ar afecta valoarea proprietăţii.
e Valoarea de piaţă este valabilă doar la data evaluării. Întrucât piaţa, condiţiile se pot
schimba, valoarea estimată poate fi incorectă sau necorespunzătoare la un alt moment.
e Se presupune că legislaţia în vigoare se va menţine şi nu au fost luate în calcul
eventuale modificări care pot să apară în perioada următoare.
e Situaţia actuală a proprietaţii şi scopul prezentei evaluări au stat la baza selectării
metodelor de evaluare utilizate şi a modalităţilor de aplicare a acestora, pentru ca valorile
rezultate să conducă la estimarea cea mai probabilă a valorii proprietăţii în condiţiile tipului
valorii selectate.
e Am uitilizat în estimarea valorii numai informaţiile pe care le-am avut la dispoziţie
existând posibilitatea existenţei şi a altor informaţii de care nu am avut cunoştinţă.
e Proprietatea a fost evaluată în ipoteza ca a fost stapânită responsbil şi administrată
competent.
II.10 - Restricţii de utilizare, difuzare sau publicare
Prezentul raport de evaluare a fost întocmit pe baza informaţiilor furnizate de către
proprietari, corectitudinea şi precizia datelor furnizate fiind responsabilitatea acestora. Acest
Pag. 10
0743 220 620
Silviu Săndulescu sandulescusilviu87Qgmail.com
Evaluator imobiliar autorizat ANEVAR Bd. Al. |. Cuza nr. 51,
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.