25 iunie 2026 · Inițiator: Primarului Municipiului Brăila

HCL 336/2026 Brăila adoptată

Acordarea unui ajutor de urgență unei persoane aflate într-o situație de dificultate, de natură medicală

Pe scurt

Se aprobă acordarea unui ajutor de urgență în valoare de 30.000 lei pentru o femeie din Brăila, pentru intervenție chirurgicală urgentă a fiicei minore, precum și pentru investigații preoperatorii și kinetoterapie. Banii vin după o solicitare însoțită de documente: cerere, acte de identitate, documente medicale, dovada handicapului, adeverințe de venit, extras de cont, contract de vânzare-cumpărare și facturi proforme. Ajutorul nu depinde de venitul net pe membru de familie sau de alte bunuri ori obligații de plată.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă acordarea unui ajutor de urgenţă în valoare de 30.000 lei, doamnei „ CNP A domiciliată în Municipiul Brăila, pentru efectuarea unei intervenții chirurgicale care nu suportă amânare fiicei sale, minora „ cât și pentru investigaţiile preoperatorii și a kinetoterapiei

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Asistență socială și locuințe” în Brăila

Denumire
Hotărârea nr. 336 din 2026 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
336 / 2026
Data
25 iunie 2026
Inițiator
Primarului Municipiului Brăila
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Teme
Asistență socială și locuințe

Pe același subiect în Brăila

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA HOTARAREA NR.2826 din 25.06.2026 Privind: Acordarea unui ajutor de urgență unei persoane aflate într-o situație de dificultate, de natură medicală. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, înregistrat sub nr. 120062/19.06.2026, raportul de specialitate al Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila nr. 17841/11.06.2026, transmis prin adresa nr. 17134/15.06.2026, înregistrată la Primăria Municipiului Brăila sub nr. 119510/18.06.2026, precum şi avizele comisiilor de specialitate nr. 1 și 4 din cadrul C.L.M. Brăila, înregistrate sub nr. 123086/24.06.2026 și nr. 123089/24.06.2026; În conformitate cu prevederile art. 84-85 din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare și ale art. 59-61 din H.G.R. nr. 1154/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare; În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a), coroborat cu art. 196 alin.(1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; A OOTARNRA STI E: Art.1 Se aprobă acordarea unui ajutor de urgenţă în valoare de 30.000 lei, doamnei „ CNP A domiciliată în Municipiul Brăila, pentru efectuarea unei intervenții chirurgicale care nu suportă amânare fiicei sale, minora „ cât și pentru investigaţiile preoperatorii și a kinetoterapiei. Art.2 (1) Ajutorul de urgenţă în sumă de 30.000 lei se acordă în baza solicitării doamnei şi este însoţită de următoarele acte doveditoare: copie cerere nr. 17841/10.06.2026; copii cărți de identitate solicitant/membrii familiei; copii documente medicale; copie certificat de încadrare în grad de handicap nr. 43/28.01.2026; copii adeverințe de venit; copie extras cont curent deschis la Raiffeisen Bank pe numele solicitantei; g. copie contract de vânzare — cumpărare; h. copii facturi proforme nr. NEURA0099/09.06.2026, nr. REC240019/04.12.2025. (2) Acordarea ajutorului de urgenţă nu este condiţionată de venitul net realizat pe membru de familie, de deținerea de alte bunuri imobile sau mobile sau de achitarea obligaţiilor de plată către bugetul local. a0po —0 Art.3 (1) Doamna are obligaţia să facă dovada, prin înscrisuri, a utilizării sumei în scopul acordat, în termen de 6 luni de la data plăţii privind intervenția chirurgicală și investigaţiile preoperatorii și a kinetoterapiei. (2) În cazul în care beneficiarul nu face dovada utilizării sumei în scopul acordat, se va proceda la recuperarea acesteia în condiţiile legii, prin dispoziţie a Primarului Municipiului Brăila. Art.4 (1) Acordarea ajutorului de urgenţă se va realiza, prin dispoziţia Primarului Municipiului Brăila, din bugetul Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila. (2) Direcţia de Asistenţă Socială Brăila va efectua plata ajutorului prin virament bancar în contul indicat de solicitant. Art.5 Raportul de specialitate, precum și toate înscrisurile care susțin prezenta hotărâre sunt documente exceptate de la liberul acces la informaţiile de interes public, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. d) și g) din Legea nr. 544/2001, cu modificările și completările ulterioare. Art.6 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, prin Direcţia de Asistenţă Socială Brăila, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, NĂ'CHIRIȚĂ - VOINEAG A Ri CONTRASEMNEAZĂ ACE SECRETAR |GENERAL, ION DRĂGAN F-PO-09-02.01.05/rev.0

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala