ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
XI OTLTARARIEA NR.2O09
din 1'7.07.201'77
Privind: Completarea anexei nr.2 la H.C.L.M. nr.429/21.12.2015, cu terenuri ce
aparţin domeniului public al Municipiului Brăila în vederea amplasării de
lăzi frigorifice şi terase cu caracter permanent a căror activitate se va
desfăşura în faţa spaţiilor comerciale, în vederea închirierii prin
încredințare directă a acestor amplasamente.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAI
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul comun de
specialitate al Direcţiei Patrimoniu, Direcţiei Juridic Contencios Administraţie
Publică Locală, Instituţiei Arhitectului Șef și Direcţiei Finanţelor Publice Locale,
precum şi rapoartele comisiilor de specialitate nr. 1 și 2 din cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile art.4 din Legea nr.213/1998 privind bunurile
proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, art. 20 alin.(1) lit. e)
şi art.28 alin.(3) din Legea nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare, art.21 lit. a) din Legea nr.195/2006, legea-
cadru a descentralizării, Legii nr.50/1991, privind autorizarea lucrărilor de
construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare şi H.C.L.M.
nr.245/30.06.2017;
În baza art. 36 alin.(1), alin.(2) lit. c), alin.5 lit.a) și art.123 alin.(1) din Legea
nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi (3) coroborat cu art. 115 alin. (1) lit. b) din
Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
HA OTLARA ST E:
Art.| Se aprobă completarea anexei nr.2 privind „Lista terenurilor
aparţinând domeniului public al Municipiului Brăila, în vederea amplasării de lăzi
frigorifice şi terase cu caracter permanent, a căror activitate se va desfăşura în
faţa spaţiilor comerciale autorizate”, conform anexei nr.1, parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art.Il Se aprobă închirierea directă a terenurilor prevăzute în anexa nr.2 la
H.C.L.M. Brăila nr.429/21.12.2015 în forma completată prin art.l din prezenta
hotărâre, după cum urmează:
1) (1) Se aprobă închirierea prin încredințare directă, pe o perioadă de 5
ani, cu drept de prelungire, a terenului în suprafață de 5,00 mp, ce aparţine
domeniului public al Municipiului Brăila, situat în fața spațiului comercial, pe
amplasamentul din str. Brazdei nr.40A, solicitantului Î.] RĂILEANU P. VIOREL, în
vederea amplasării unei construcţii provizorii cu destinația de terasă cu caracter
permanent, activitate ce se va desfășura în fața spaţiului comercial deținut de
solicitant.
(2) Terenul ce se închiriază se identifică în planul de amplasament și
delimitare a bunului imobil, conform anexei nr.2, parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(3) Preţul închirierii se stabileşte în cuantum de 3,26 /ei/mp/lună, conform
Raportului de evaluare întocmit de către Sierra Quadrant Consulting Grup S.A.
(4) Cuantumul chiriei se actualizează anual, în funcţie de rata leu/euro.
2) (1) Se aprobă închirierea prin încredințare directă, pe o perioadă de 5
ani, cu drept de prelungire, a terenului în suprafață de 50,00 mp, ce aparţine
domeniului public al Municipiului Brăila, situat în fața spaţiului comercial, pe
amplasamentul din str. Grădinii Publice nr.20A, solicitantei IORACHI CLUB
S.R.L., în vederea amplasării unei construcţii provizorii cu destinaţia de terasă cu
caracter permanent, a cărei activitate se va desfășura în fața spațiului comercial
deținut de solicitantă.
(2) Terenul ce se închiriază se identifică în planul de amplasament și
delimitare a bunului imobil, conform anexei nr.3, parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(3) Preţul închirierii se stabileşte în cuantum de 6,77 lei/mp/lună, conform
Raportului de evaluare întocmit de către Sierra Quadrant Consulting Grup S.A.
(4) Cuantumul chiriei se actualizează anual, în funcţie de rata leu/euro.
3) (1) Se aprobă închirierea prin încredințare directă, pe o perioadă de 5
ani, cu drept de prelungire, a terenului în suprafață de 15,76 mp, ce aparţine
domeniului public al Municipiului Brăila, situat în fața spaţiului comercial, pe
amplasamentul din str. Şcolilor nr.94, bl.AC1, parter, Unitatea 77, solicitantei
TEMELIANA SERV S.R.L., în vederea amplasării unei construcții provizorii cu
destinația de terasă cu caracter permanent, a cărei activitate se va desfășura în
fața spaţiului comercial deţinut de solicitantă.
(2) Terenul ce se închiriază se identifică în planul de amplasament și
delimitare a bunului imobil, conform anexei nr.4, parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(3) Preţul închirierii se stabileşte în cuantum de 4,47 lei/mp/lună, conform
Raportului de evaluare întocmit de către Sierra Quadrant Consulting Grup S.A.
(4) Cuantumul chiriei se actualizează anual, în funcţie de rata leu/euro.
4) (1) Se aprobă închirierea prin încredințare directă, pe o perioadă de 5
ani, cu drept de prelungire, a terenului în suprafață de 6,00 mp, ce aparţine
domeniului public al Municipiului Brăila, situat în faţa spaţiului comercial, pe
amplasamentul din str. Griviței nr.60, solicitantei ELVIRAMAR S.R.L., în vederea
amplasării unei construcţii provizorii cu destinaţia de terasă cu caracter
permanent, a cărei activitate se va desfășura în fața spațiului comercial deţinut
de solicitantă.
(2) Terenul ce se închiriază se identifică în planul de amplasament și
delimitare a bunului imobil, conform anexei nr.5, parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(3) Preţul închirierii este reglementat prin H.C.L.M.
245/2017.
(4) Cuantumul chiriei se actualizează anual, în funcţie de rata leu/euro.
5) (1) Se aprobă închirierea prin încredințare directă, pe o perioadă de 5
ani, cu drept de prelungire, a terenului în suprafață de 4,00 mp, ce aparține
domeniului public al Municipiului Brăila, situat în fața spaţiului comercial, pe
amplasamentul din G-ral. Eremia Grigorescu c/c str. Roșiorilor, solicitantei COM-
ETA S.R.L., în vederea amplasării de lăzi frigorifice.
(2) Terenul ce se închiriază se identifică în planul de amplasament și
delimitare a bunului imobil, conform anexei nr.6, parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(3) Preţul închirierii este cel stabilit în contractul de închiriere pentru spațiul
comercial.
(4) Cuantumul chiriei se actualizează anual, în funcţie de rata leu/euro.
6) (1) Se aprobă închirierea prin încredințare directă, pe o perioadă de 5
ani, cu drept de prelungire, a terenului în suprafață de 2,04 mp, ce aparţine
domeniului public al Municipiului Brăila, situat în fața spaţiului comercial, pe
amplasamentul din str. Apollo c/c I.C. Brătianu, solicitantei DUAMLASIA S.R.L.,
în vederea amplasării de lăzi frigorifice.
(2) Terenul ce se închiriază se identifică în planul de amplasament și
delimitare a bunului imobil, conform anexei nr.7, parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(3) Preţul închirierii este cel stabilit în contractul de închiriere pentru spaţiul
comercial.
(4) Cuantumul chiriei se actualizează anual, în funcţie de rata leu/euro.
7) (1) Se aprobă închirierea prin încredințare directă, pe o perioadă de 5
ani, cu drept de prelungire, a terenului în suprafață de 4,00 mp, ce aparţine
domeniului public al Municipiului Brăila, situat în fața spațiului comercial, pe
amplasamentul din str. Mihai Bravu nr.8, în fața modulului nr.7, solicitantului
P.F.A. GHERGHICIANU DANIELA GEORGIANA, în vederea etalării de produse.
(2) Terenul ce se închiriază conform H.C.L.M.
245/2017 și se identifică în
planul de amplasament și delimitare a bunului imobil, conform anexei nr.8, parte
integrantă din prezenta hotărâre.
(3) Preţul închirierii este cel stabilit conform H.C.L.M. nr.263/30.06.2017.
(4) Cuantumul chiriei se actualizează anual, în funcţie de rata leu/euro..
8) (1) Se aprobă închirierea prin încredințare directă, pe o perioadă de 5
ani, cu drept de prelungire, a terenului în suprafață de 1,00 mp ce aparţine
domeniului public al Municipiului Brăila, situat în fața spaţiului comercial, pe
amplasamentul din Calea Galaţi — lângă bloc Turn, solicitantei TOBOANIDA
S.R.L., în vederea amplasării de lăzi frigorifice.
(2) Terenul ce se închiriază se identifică în planul de amplasament și
delimitare a bunului imobil, conform anexei nr.9, parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(3) Preţul închirierii este cel stabilit în contractul de închiriere pentru spaţiul
comercial.
(4) Cuantumul chiriei se actualizează anual, în funcţie de rata leu/euro.
9) (1) Se aprobă închirierea prin încredințare directă, pe o perioadă de 5
ani, cu drept de prelungire, a terenului în suprafață de 2,00 mp, ce aparține
domeniului public al Municipiului Brăila, situat în fața spaţiului comercial, pe
amplasamentul din str. Sebeş c/c Calea Călăraşilor, solicitantei LENMAVAS
S.R.L., în vederea amplasării de lăzi frigorifice.
(2) Terenul ce se închiriază se identifică în planul de amplasament și
delimitare a bunului imobil, conform anexei nr.10, parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(3) Preţul închirierii este cel stabilit în contractul de închiriere pentru spaţiul
comercial.
(4) Cuantumul chiriei se actualizează anual, în funcţie de rata leu/euro.
10) (1) Se aprobă închirierea prin încredințare directă, pe o perioadă de 5
ani, cu drept de prelungire, a terenului în suprafață de 3,00 mp, ce aparține
domeniului public al Municipiului Brăila, situat în fața spaţiului comercial, pe
amplasamentul din str. Şcolilor c/c str. Griviței — lângă bloc D, solicitantei
IUTUAN COM S.R.L., în vederea amplasării de lăzi frigorifice.
(2) Terenul ce se închiriază se identifică în planul de amplasament și
delimitare a bunului imobil, conform anexei nr.17, parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(3) Preţul închirierii este cel stabilit în contractul de închiriere pentru spațiul
comercial.
(4) Cuantumul chiriei se actualizează anual, în funcţie de rata leu/euro.
11) (1) Se aprobă închirierea prin încredințare directă, pe o perioadă de 5
ani, cu drept de prelungire, a terenului în suprafaţă de 22,00 mp, ce aparţine
domeniului public al Municipiului Brăila, situat în fața spațiului comercial, pe
amplasamentul din Şos. Râmnicu Sărat nr.19-21-23, solicitantei PRETERM
INSTAL S.R.L., în vederea etalării de produse.
(2) Terenul ce se închiriază se identifică în planul de amplasament și
delimitare a bunului imobil, conform anexei nr.12, parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(3) Preţul închirierii este cel stabilit în contractul de închiriere pentru spațiul
comercial.
(4) Cuantumul chiriei se actualizează anual, în funcţie de rata leu/euro.
Art.lll Celelalte prevederi ale H.C.L.M. Brăila nr.429/21.12.2015 rămân
neschimbate.
Art.IV Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia Patrimoniu, Instituţia Arhitectului Şef, Direcţia Finanţelor
Publice Locale şi Direcţia Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, iar
Secretarul Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi.
PREȘER DE ȘEDINȚĂ,
(m 3
Pr, /&
Le SARA : 7)
CONTRASEMNEAZĂ
SEC TAR,
D AN ION
Anexa 1 / 2/4 pr 309 /XoX Por?
(completare anexa nr. 2 la H.C.L.M.
nr. 429/21.12.2015 )
Completarea Anexei 2 la H.C.L.M. nr. 429/21.12.2015 şi anume
„Lista terenurilor ce aparţine domeniului public al Municipiului
Brăila, a căror activitate se va desfăşura în fața spațiilor comerciale
autorizate” cu amplasamentele anexate
specialitate.
prezentului raport de
Nr. Teren situat în Municipiul Brăila Suprafată teren
crt. (mp)
] Str. Brazdei nr. 40A 5,00
2 Str. Grădinii Publice nr. 20A (Grădina 50,00
Publică)
3 Str. Şcolilor nr. 94, bl. ACI, parter, Unit. 77 15,76
4 Str. Griviței nr. 60 6,00
=: 2 aa
Sera 2 8 5
ANEXP ue 2
ZA Wei up. 29 7/L.0E pofp
VERIFICAT ȘI RECEAȚI
La
C4 PAIN Ne. 82 JA.
S7Z91/7 OU
OT07//9€/60r
VOZ "IN 39N8Nd IINIOyUD VOAVILS — VSVHaL a 1ăs an IHDVHOI 2S
PI VU ; > (L] LO UI] e DU
MRS Ș = SU DS 99 e ge 139) CA [2]
ZE sem sg. of a dă pet Sp, = ore
== ppenu Sg = exunjiunj
RESTAURANT DEI
RESTAURANT RED
RESTAURANT GREEN
IMOD3NVO A
NVIALS SA
vad e!
980 N d-a-Ot enes E
&
î _GAVZRIOANV
NVA318 vaza Bu spera
N IVDIALLA AD | E
Ic)
O
2
Nb IE)
SL, n! ajanată e
„oz SAăppre Ea
SSE
Ia
2 x
/ -.l
W 9
Z
d a
sai |
dui 9/'SI=s
918ulu9ul nuuad sndoud u9i8|
TUS AIaS YNVITaWaL '9'S -J2194auoq
J9ued ',9Y "19 “6 '1u J0|ljoos '3s 'eneig 'unu-jiqouu! esaipy
00s:| vAvIS
9EHLUIJ8p |S yuatuesejdue sp ueld
E a
et.
LI0T'L0'01
ee
ş du 9=s
E 919rIrqpour n.muod
4 sndoad uo1oJ
că
«e
& 2,
“Ta
RA 9,
>
NR
L660L 'PtO N
PIV “0la
Î
u07oq dies
09 IN
a1jonnsuo)
TPLIL "PRO IN
oyezoridozd eyrtu”]
VONHDAT
TVLIL :erejoung 929 IN
TVLIL :10IsepeO N
09 "70 “ENIATI0) “15 :2501Py
99 "N
L8GEL 'PED "N e[reag :99e94]2907
enerd -L'V'N
ejrezed [n39png
0OZ:1 21208
HILVNLIS AC NV'Id
An Sep HR. C
LA eu na Ap
PLAN DE SITUATIE PROPUS
- sc.1:50 -
510
STR.G-RAL EREMIA GRIGORESCU
[a
e MAGAZIE CHIOSC <
>)
> ALIMENTAR =
o
[34
=
/
i
|
N
TROTUAR
STR.ROSIORI
LAZI FRIGORIFICE
sup.= 4,00 mp
BIROU DE ARHITECTURA Beneficiar: iect nr.
sa Via MEDRIHANE Ene NISar S.C. COM-ETA SRL. BRAILA prose nr
Specificatie semn. a scara: | Titlu proiect: Amplasare Lazi Frigorifice |
p fe Ș Str.G-ral E.Grigorescu c/c str.Rosiori, langa bl.C faza:
Sef proiect | arh.Silvia Medrihan | ]s0 _ Municipiul Braila - DTAC
Proiectat arh.Silvia Medrihan pasii Titlu plansa: plansa nr.
Desenat arh.Silvia Medrihan 2016 L-AM DEISIIUAIE EROPUS
ui
=>
Plan de amplasament si delimitare â imobilului ANEXA NR. Di
Scara. 1 : 50. LA We LA N Ș.. 209 Za OF. Jo pu 2888
Nr. cadastral Adresa imobilului
Pe sote | mate
colt cu str. I.C „Bratianu
424556,30
% 424556,30
2, T
î a
e, ?,
că “A i
E. 3
a Spatiu verde La
zi
a
= g
Fi Ş
ă
a a
42454752 424547,32
A. Date referitoare la teren
Suprafata din masuratori Mentiuni
1.32
Cod grupa destinatie Categorie de folosinta
Nr. parcela
“Teren domeniu public pe care sunt amplasate CD frigidere
si (D) lada frigorifica inghetata
2.04
Executant EI N Inspector
ing. MOCANU Magdalena Mâriana ji i o nfirm introducerea imobilului in baza de date integrata
Confirm executarea masuratorilok fe tcese) si atribuirea numarului cadastral
corectitudinea intocmirii documentatiei tedaststle. SiS $ Semnatura si parafa
corespondenta acesteia cu realitatea ainiterea A ad P Data: . ,
2
Semnatura si stampila Data: 2: poante Stampila BCPI
[=]
[i
N
[a]
[id
Plan de amplasament si
Scara
ÎNEA NR 8
LR masi NR _809.. |pok SI
delimitare a imobilului
1:100
Nr.cadastral|Suprafata masurata a imobilului (mp)
Adresa imobilului
732701.
4 Mun. Braila, Str. Ghiocellor modul 7,8,9
Nr.Cartea Funciara Unitatea Administrativ Teritoriala (UAT)
Braila
_422271 422271
FR
R
[>]
m
P
i)
%
A SS 7
li RY,
4 + $ MAN, N
CONS sea i
Loca 2 S
i]
422260 422260
A. Date referitoare la teren
Categorie . Valoare de
A = e de E e ll impozitare Menţiuni
folosinţă (lei)
1 TDI Ce 4 Imobil neimprejmuit
Total 4
B. Date referitoare la construcţii
Suprafața
Cod Cod grupă i Valoare de ini
ii zii construită la p 3 Menţiuni
constr. destinaţie sol(mp) impozitare(lei)
Suprafata totala masurata a imobilului = 4 mp
3 SRL BRAILA. Inspector
(Gfilor la terea, cot&ciitildinea
astrăle-si crespondețita âcesteia cu
GSOr-g 3]
Conform introducerea in baza de date integrata si
atribuirea numarului cadastral
Semnatura si parafa
Data ... se
Stampila BCPI
PLAN DE SITUATIE ÎNExA NR. S
SC. 1:100 28: het NR..207 // e
MODUL COMERCIAL MODUL COMERCIAL MODUL COMERCIAL
z :
Z [ai
[-4 [4
5 S.C. TOBOANIDA S.R.L. S
5 5
[4 [-4
= =
8
TROTUAR PIETONAL
CALEA GALATI
LEGENDA: A
AMPLASARE VITRINE FRIGORIFICE | U
S=1.00 MP pe j
6 site, D=
i. CONSILTDA d:
ți LOCAL
OBIECTIV: AMPLASARE VITRINE FRIGORIFICE A
BENEFICIAR: S.C. TOBOANIDA S.R.L. St
AMPLASAMENT: MUN. BRAILA, STR. CALEA GALATI BLO
PROIECTANT: SC DETALII PROIECTARE SRL DETALII?
SING. RADU COSTEL PROIECTARE 3
CUI d4424:
Ru J9/264/20
Pa
Dee
a 9VIU0931y5 3 €
42)
duu0s'1=s
OUN S00 15 POI HOZLI PULA ouesejdue
425 2
207. /
i] Sfera,
n/A Ne. 10
CA PE UA NE
€ - 1897%b VIvua [va | “Iu PIELOUNI PSL)
n Tera 4 V “19 “njnsaqas "18 99 J0ŢIsereje) tata
a "VIIVăE un
vIlvăd IdDO INȚNpqouu esoIpy P)eINSEUI 'JeIdnS | jensepeo IN
00s:1 văvos
_ ALLVNLIS IC Nv'I_
ANEEND NO NU tânoutiu
dui £ = exararyou! nauad esndoad eyegeadns ///
“TIS NVOLNI '9'S :eloousg
C [n90Jq eSue] “19HIAHD '19$ N9 1J09 10[1[09S "1S “eprera :ese1py
007: | e1eos
AILVNLIS 30 NV'Id
: delimi mobilului ÎWEXxA wi? 12
Plan de amplasament si delimitare a imobilului i :
Scara. 1 : 200. ZI iH ae _309 | DX-0ă 2017
Nr. cadastral | Supraf. masurata! Adresa imobilului O.C.P.1. BRAILA
22 mp Mun. BRAILA.
ss ra, Bară a. 92123 NI-R Gila Di creeaza
Cartea Funciara nr. U.A.T. BRAILA
|
|
Soseaua Ramnicu Sarat |
Trotuar pietonal
sos. Rm Sarat nr. 19-21 =
Spatiu depozitare”; ROMA,
UI
- Magazin desfacere
Proprietate imobil vecin
sos..Rm Sarat nr. 23
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
A. Date referitoare la teren
Nr. parcela Cod grupa destinatie Categorie de folosinta Suprafata din masuraton Mentiuni
U TDI Ce Z, Platforme din beton cu destinatie spatiu expunere imaria
Z TDI Ce 3
3 TDI Ce 2
TOTAL 2
B. Date reftritoare la constructii
Cod Constr. |Cod grupa destinatie Denumire Suprafata construita la sol Mentiuni
Total ut.
—_ execute lor: =
suprafata masurata 222mp
ACAT %
gi
pecror
Executant 20
ing. MOCANU Magdalena Marian: orifirm introducerea imobilului in baza de date integrata
Confirm executarea masuratorilor la terefi. i, e] si atribuirea numarului cadastral
E ENA-MARJANA E /
corectitudinea intocmirii documentatiei cadastealie! is? ALE NA-
Semnatura si parafa
Data:
corespondenta acesteia cu realitatea din teren
Semnatura si stampila Data: 21.09.201$ Stampila BCP!
CALCULUL SUPRAFETELOR
Adresa imobilului: mun. Braila,sos. Rm. Sarat af. nr. 19-21-23
U.A.T. Braila
1.Calculul suprafetei de teren si a constructiei aferente proprietatii au fost facute in mod
analitic, din coordonatele punctelor de contur , folosindu-se urmatoarea formula:
2S=> Xi (Yi - Yi-l)
unde — i = nr de puncte de inflexiune de pe conturul suprafetei;
— X(i), Y(î) coordonatele punctelor (abscisa si ordonata)
Coordonatele punctelor de contururi sunt urmatoarele:
Nr. Y X
Pct. [m] [m]
1 731493.00 | _ 423299.80
2 731495.00 | _423299.93
3 731495.19 | 423296.33
4 731493.22 | 423296.21
5 731499.40 | _423300.19
6 731501.81 | 423300.34
7 731502.01 | _423296.94
8 731499.61 | _423296.78
9 731507.19 | 423300.67
10 731509.19 | 423300.79
11 731509.44 | 423297.20
12 731507.42 | 423297.08
S.mas. teren imob. = 22mp
Recapitulatie:
Suprafata totala teren imobil = 22 mp ;
PR Ar 05 ep
| (cuie G eu s
LS
Intocmit,
P.F.A. Mocanu Magdaleng. Mariana
CI E
* “ cATEGORIAB - e
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.