29 aprilie 2020 · Inițiator: consilier local municipal George-Marius Caranica

HCL 226/2020 Brăila adoptată

Declanșarea procedurii pentru selecția membrilor Consiliului de Administrație al SOCIETĂȚII „ECO” S.A. BRĂILA, mandatul 2018 – 2022, pentru 2 posturi vacante

Denumire
Hotărârea nr. 226 din 2020 a Consiliului Local Brăila
Emitent
Consiliul Local Brăila
Număr
226 / 2020
Data
29 aprilie 2020
Inițiator
consilier local municipal George-Marius Caranica
Localitate
Brăila, județul Brăila
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide să demareze procedura de selecție pentru ocuparea a 2 posturi vacante în Consiliul de Administrație al ECO S.A. Brăila pentru mandatul 2018–2022. Se aprobă atât așteptările autorității tutelare, cât și profilul și matricea Consiliului, anunțul de selecție, graficul procedurii și alte documente anexate, pentru a defini pașii, termenele și condițiile pe care candidații trebuie să le îndeplinească și să le respecte. În amploare, locuitorii ar trebui să se aștepte la un proces formal, cu etape clar stabilite și termene, pentru selectarea noilor membri ai consiliului dintr-o entitate publică.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă declanșarea procedurii pentru selecția membrilor Consiliului de Administraţie al SOCIETĂȚII „ECO” S.A. BRĂILA, mandatul 2018 — 2022, pentru 2 posturi vacante

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRĂILA MUNICIPIUL BRĂILA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA HOTARAREA NR.226 din 29.04.2020 Privind: Declanșarea procedurii pentru selecția membrilor Consiliului de Administraţie al SOCIETĂȚII „ECO” S.A. BRĂILA, mandatul 2018 — 2022, pentru 2 posturi vacante. CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA La iniţiativa domnului consilier local municipal George — Marius Caranica; Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul de specialitate al Direcţiei Tehnice, precum și avizul comisiei de specialitate nr. 5 din cadrul C.L.M. Brăila; În conformitate cu prevederile O.U.G. nr.109/2011, privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, H.G.R. nr.722/2016, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, Legii nr.111/2016 pentru aprobarea O.U.G. nr.109/2011, Legii nr.31/1990, legea societăţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H.C.L.M. nr.542/29.11.2017, H.C.L.M. nr.488/24.09.2018, H.C.L.M. nr. 100/2019, H.C.L.M. nr. 203/2019, H.C.L.M. nr. 274/2019, H.C.L.M. nr. 275/2019 și H.C.L.M. nr. 495/2019 În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; AH OTARA ST E: Art.1 Se aprobă declanșarea procedurii pentru selecția membrilor Consiliului de Administraţie al SOCIETĂȚII „ECO” S.A. BRĂILA, mandatul 2018 — 2022, pentru 2 posturi vacante. Art.2 Se aprobă Scrisoarea de așteptări a autorităţii publice tutelare, conform anexei nr.1, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3 Se aprobă Profilul și Matricea Consiliului de Administraţie, conform anexei nr.2, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.4 Se aprobă Anunţul privind selecţia membrilor Consiliului de Administraţie al SOCIETĂȚII „ECO” S.A. BRĂILA, mandatul 2018 — 2022, pentru 2 posturi vacante, conform anexei nr.3, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.5 Se aprobă Graficul procedurii de selecție a membrilor Consiliului de Administrație al SOCIETĂȚII , „ECO” S.A. BRĂILA, mandatul 2018 — 2022, pentru 2 posturi vacante, conform anexei nr.4, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.6 Se împuternicește Primarul Municipiului Brăila, domnul Viorel — Marian Dragomir, pentru a desemna prin dispoziție, membrii Comisiei de selecție și Comisiei de contestaţie pentru selecția membrilor Consiliului de Administraţie al societăţii „ECO” S.A. Brăila. Art.7 Se acordă mandat special reprezentantului Consiliului Local Municipal Brăila în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea „ECO” S.A. Brăila, domnul Caranica George — Marius, pentru numirea a 2 administratori provizorii în Consiliul de Administraţie, mandatul 2018 — 2022, începând cu data de 01.06.2020 și până la data finalizării procedurii de selecţie, dar nu mai târziu de 30.09. 2020. Art.8 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Brăila, pri prin Direcţia Tehnică și reprezentantul Consiliului Local Municipal Brăila în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea „ECO” S.A. Brăila, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi. PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CRISTIAN — FLORINEL PRICOP CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, ION DRĂGAN F-PO-09-02.01.03/rev.0 Anexa nr. | SCRISOARE DE AȘTEPTĂRI privind selecţia membrilor în Consiliul de Administraţie al S.C. ECO S.A. Brăila Municipiul Brăila — autoritatea publică tutelară a întreprinderii publice S.C. Eco S.A. Brăila, a întocmit prezenta Scrisoare de așteptări privind selecția membrilor în Consiliul de Administraţie a S.C. Eco S.A. Brăila, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată prin Legea nr. 111/2016, precum şi cu prevederile H.G.R. nr.722/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, pentru două posturi ocupate în prezent de administratori provizorii, mandatul 2018 — 2022. Scopul Scrisorii de așteptări: — defineşte obiectivele scoietății Eco S.A. Brăila şi așteptările autorității publice tutelare; — constituie cadrul de bază pentru întocmirea declaraţiei de intenţie a candidaţilor pentru postul de membru în consiliul de administraţie, admişi în lista scurtă. I. Prezentarea societăţii Eco S.A. Brăila Societatea Eco S.A. Brăila, persoană juridică română cu sediul social în Municipiul Brăila, strada Danubiului, nr.5, a fost înființată în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Brăila nr.35/31.03.1998. Societatea Eco S.A. Brăila este organizată și funcționează ca o societate comercială pe acţiuni, în conformitate cu legislația română aplicabilă și a Actului Constitutiv al societăţii, structura acționariatului fiind următoarea: Nr.crt. Acţionar % 1 Muncipiul Brăila 99,5427778396 2 Tracon S.R.L. Brăila 0,2286130568 3 Athena Grecia S.A. 0,2286091036 1. Legislaţie/reglementări locale ce reglementează activitatea societății: — Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare; — Legea nr. 101/2006 privind serviciile publice de salubrizare a localităţilor, cu modificările și completările ulterioare; — H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare; 4 — Ordinul A.N.R.S.C. nr. 112/2007 privind aprobarea contractului cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localităților; — Legea nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare; — Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare; — O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările şi completările ulterioare; — H.G. nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, cu modificările şi completările ulterioare; — O.U.G. nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, cu modificările şi completările ulterioare; — H.G. nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor; — Ordinul A.N.R.S.C. nr. 82/2015 privind aprobarea Regulamentului - cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările şi completările ulterioare; — Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestiune a ambalajelor şi a deşeurilor din ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare; — Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007 privind aprobarea, modificarea şi optimizarea tarifelor serviciilor de salubrizare; — Legea nr.31/ 1990, republicată, legea societăților; — O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice; — Hotărârea nr. 722/28.09.2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din O.U.G.nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice; — H.C.L.M. nr.509/2019 privind modificarea Regulamentului serviciului public de salubrizare din Municipiul Brăila aprobat prin H.C.L.M. nr.54/2016, cu modificările şi completările ulterioare. 2. Descrierea activităților prestate de societatea Eco S.A. Brăila Societatea Eco S.A. Brăila are ca obiect principal de activitate — Colectarea deșeurilor nepericuloase, deţinând licența de operator al serviciului public de salubrizare nr.4779/2019, şi ca obiect secundar de activitate — Extragere şi comercializare piatră — granit, deţinând licența de exploatare a Carierei Măcin nr.924/1999. 2.1 Activitatea de salubrizare Societatea Eco S.A. Brăila își desfăşoară activitatea de operator al serviciului public de salubrizare în baza Contractului de delegare a gestiunii activităților de colectare și transport a deşeurilor şi a Regulamentului serviciului public de salubrizare din Municipiul Brăila, deservind aproximativ o treime din suprafața Municipiului Brăila, cu utilizatori persoane fizice şi persoane juridice — operatori economici, instituţii publice. Serviciul public de salubrizare, delegat societății Eco S.A. Brăila, cuprinde următoarele activităţi: — colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori; 2 — colectarea și transportul deşeurilor provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora; — organizarea prelucrării, neutralizării şi valorificării materiale şi energetice a deşeurilor municipale; — sortarea deşeurilor municipale şi a deşeurilor similare; — măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice; — curăţarea și transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ. 2.2 Activitatea de exploatare a Carierei Măcin Societatea Eco S.A. Brăila deține Licenţa de exploatare nr. 924/1999 pentru Cariera Măcin — valabilă până în anul 2025, şi are concesionată de la Primăria Măcin suprafața de 196.700 mp pe perioada licenței, suprafață aflată în perimetrul: Derea — Anton — Suluk — Izvoarele Măcin — Localitatea Măcin. Societatea Eco S.A. Brăila poate produce şi livra, la comandă, piatră brută şi sorturi de piatră concasată 0 — 63 mm; 63 — 120 mm. 3. Administrarea şi conducerea societății Eco S.A. Brăila Structurile de guvernanță corporativă ale societăţii Eco S.A. Brăila sunt: — Adunarea Generală a Acţionarilor — Consiliul de Administraţie — Directorul General. 3.1 Consiliul de Administraţie Societatea Eco S.A Brăila este administrată potrivit sistemului unitar, de un Consiliu de Administraţie format din 5 membri, desemnaţi de Adunarea Generală a Acţionarilor la propunerea acţionarilor. Conform O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, mandatul administratorilor este stabilit prin Actul Constitutiv al societății Eco S.A. Brăila, acesta fiind de 4 ani. Consiliul de Administraţie trebuie să aibă o componență mixtă şi echilibrată în ceea ce priveşte experienţa profesională, asigurând o diversitate a expertizei şi experienţelor la nivelul întregului consiliu. Atribuţiile de bază ale Consiliului de Administraţie: — stabilirea direcțiilor principale de activitate şi de dezvoltare ale societății; — stabilirea politicilor contabile şi a sistemului de control financiar, precum și aprobarea planificării financiare; — numirea şi revocarea directorilor și stabilirea remuneraţiei lor; — supravegherea activităţii directorilor; — pregătirea raportului anual, organizarea adunării generale a acţionarilor şi implementarea hotărârilor acesteia; — aprobarea organigramei și statelor de funcțiuni ale societăţii; — aprobarea regulamentului de organizare şi funcționare al societăţii, precum și a contractului colectiv de muncă; — aprobarea, în condițiile legii, dobândirii de bunuri pentru societate sau înstrăinarea, închirierea, schimbarea ori constituirea în garanție a bunurilor aflate în patrimoniul societăţii; — mutarea sediului societăţii, înființarea și desființarea sediilor secundare, precum și schimbarea obiectului de activitate al societății, cu excepția domeniului şi a obiectului principal de activitate; — adoptă un cod de etică în termen de 90 de zile de la data numirii. Principiile care guvernează conduita profesională a membrilor Consiliului de Administraţie al societăţii Eco S.A. Brăila sunt următoarele: a) Prioritatea interesului societăţii — principiu conform căruia membrii Consiliului de Administraţie au obligaţia de a considera interesul acesteia mai presus decât interesul personal, în exercitarea atribuţiilor funcţiei. b) Asigurarea egalităţii de tratament a clienţilor — membrii Consiliului de Administraţie ai societății au obligaţia de a aplica acelaşi regim juridic oricărui colaborator în situaţii identice sau similare. c) Imparțialitate şi nediscriminare — în deciziile care influenţează relaţiile cu partenerii (clienţi, selectarea şi gestionarea furnizorilor, relaţiile cu comunitatea şi instituţiile care o reprezintă), membrii Consiliului de Administraţie trebuie să evite orice formă de discriminare bazată pe vârstă, sex, sănătate, rasă, naţionalitate, opinii politice sau confesiune a acestora şi să aibă o atitudine obiectivă, neutră faţă de orice interes politic, economic, religios sau de altă natură. d) Libertatea gândirii şi exprimării — este principiul conform căruia membrii Consiliului de Administraţie pot să-şi exprime şi să-şi fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept şi a bunelor moravuri. e) Onestitate, cinste şi corectitudine — în contextul activităţilor lor profesionale, membrii Consiliului de Administraţie trebuie să respecte, cu maximă seriozitate, atât legislaţia în vigoare, cât şi codul etic şi regulamentele interne. Urmărirea intereselor societății nu va fi sub nici o formă utilizată drept justificare a unui comportament necinstit. În îndeplinirea atribuţiilor, membrii Consiliului de Administraţie trebuie să fie de bună credință şi să acţioneze pentru îndeplinirea conformă a acestora. £) Conduită adecvată în cazul unui posibil conflict de interese — pe parcursul desfăşurării oricărei activităţi trebuie evitate acele situaţii în care părţile implicate se află sau par să se afle în conflict de interese. Aceasta include nu numai situaţia în care membrii Consiliului de Administraţie urmăresc un interes care diferă de scopul pe care și l-a propus societatea sau de interesele partenerilor, ci şi situaţii în care aceştia obţin un avantaj personal din fructificarea oportunităţilor de afaceri ale societății. 8) Confidenţialitatea — membrii Consiliului de Administraţie trebuie să garanteze confidenţialitatea informaţiilor care se află în posesia lor, şi de a se abţine de a accesa date în conformitate cu confidenţiale, exceptând situaţiile în care s-a acordat o autorizare expresă şi legislaţia în vigoare. Suplimentar, se interzice membrilor Consiliului de Administraţie să folosească informaţii confidenţiale în scopuri care nu au legătură cu exercitarea activităţilor profesionale ale acestora. h) Transparenţa şi caracterul complet al informaţiilor — membrii Consiliului de Administraţie ai societății vor furniza informaţii complete, transparente, inteligibile şi corecte, i) astfel încât partenerii acesteia, în stabilirea relaţiilor cu compania, să poată lua decizii independente şi informate cu privire la interesele implicate, la alternativele şi la orice consecinţe semnificative ale acestora. j) Calitatea serviciului — Activităţile societății au ca scop satisfacerea şi protecţia clienţilor săi, acordându-se o atenţie deosebită oricăror solicitări care ar putea îmbunătăţi calitatea serviciilor. Din acest motiv Consiliului de Administraţie urmăreşte intensificarea activităților de investiţii (dezvoltare) în vederea atingerii celor mai înalte standarde de calitate a serviciilor prestate. k) Respectarea legii — Consiliului de Administraţie respectă Constituţia şi legile țării, urmărind respectarea lor şi de către S.C. Eco S.A. Brăila. 1) Spiritul de echipă — membrii Consiliului de Administraţie comunică, conlucrează şi reuşesc impreună. m) Valoarea resurselor umane — salariaţii societăţii reprezintă un factor indispensabil în succesul acesteia. Ținând cont de acest fapt, Consiliul de Administraţie apără şi promovează resursele umane ale societăţii, abilitățile, cunoştinţele fiecărui angajat, pentru a îmbunătăți și spori patrimoniul, veniturile și forța competitivă. n) Exercitarea echitabilă a autorităţii — în procesul de conducere al societăţii cât și al relaţiilor contractuale, Consiliul de Administraţie se angajează să asigure exercitarea autorităţii într-o manieră corespunzătoare, obiectivă și corectă, fără niciun fel de abuz sau încălcare a drepturilor legale. În acest caz, garantează că autoritatea nu se va manifesta prin exercitarea puterii în detrimentul demnităţii sau independenţei vreunui angajat și că deciziile luate cu privire la organizarea relațiilor de muncă vor asigura protejarea valorii reprezentate de angajaţi. o) Libertatea gândirii și a exprimării — Consiliul de Administraţie garantează principiul conform căruia angajaţii societății pot să işi exprime și să fundamenteze opiniile, cu respectarea drepturilor, obiectivităţii, a eticii şi a bunelor moravuri. p) Responsabilitatea faţă de comunitate — Societatea Eco S.A. Brăila este conştientă de influența atât directă cât şi indirectă pe care o au activităţile, serviciile sale asupra dezvoltării economice, sociale și bunăstării comunității. 4. Evoluţia activului net al societăţii Eco S.A. Brăila, calculat ca diferență între totalul activelor și totalul datoriilor acesteia. Anul Activul net (lei) 2017 —1.511.691 2018 6.980.036 2019 7.505.164 *conform datelor furnizate de S.C. Eco S.A. Brăila 5. Situaţia economico-financiară a societății Eco S.A. Brăila, perioada 2017-2019, elaborată în conformitate cu prevederile Ordinului M.F.P. nr.1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare, de către S.C. Eco S.A. Brăila. Nr.crt. Indicator Asii 2017 2018 2019 1 Cifra de afaceri 5.501.975 5.125.325 6.601.730 Venituri totale, din care: 5.530.752 5.214.475 6.826.544 Venituri din salubrizare stradală 883.677 896.422 1.539.666 Venituri din salubrizare menajeră 3.793.885 3.581.819 4.893.947 2 Venituri din deszăpezire 611.843 642.764 164.008 Venituri din Cariera de piatră 203.202 3.981 129.072 Alte venituri 38.141 85.784 99.162 Venituri financiare 3 3.705 689 Cheltuieli totale, din care 6.918.160 5.677.603 6.757.457 Cheltuieli privind salubrizarea stradală 1.292.189 1.325.782 1.582.108 Cheltuieli privind salubrizarea menajeră 2.902.352 3.234.527 4.086.779 3 Cheltuieli privind deszăpezire 583.450 604.393 146.437 Cheltuieli privind Cariera de piatră 624.572 393.399 511.526 Alte cheltuieli 1.512.382 119.501 430.607 Cheltuieli financiare 3:215 - - Profit / Pierdere, total -1.387.408 -463.128 69.087 Profit/ Pierdere din salubrizarea stradală -408.512 -429.361 -422442 Profit/ Pierdere din salubrizarea menajeră 891.533 347.292 807.168 4 Profit/ Pierdere din deszăpezire 28.393 38.371 17.571 Profit/ Pierdere din Cariera de piatră -421.369 -389.418 -382.454 Profit/ Pierdere din exploatare 90.045 -433.116 399.843 Alte venituri -1.477.453 -30.012 -330.756 5 | Rezultat financiar, total |__-1.387.408 ] -463.128 69.087 *conform datelor furnizate de S.C. Eco S.A. Brăila II. Rezumatul strategiei locale Politicile şi strategiile la nivel naţional, respectiv regional şi local, trebuie să urmărească implementarea obiectivelor politicii europene în materie de prevenire a generării deşeurilor, a reducerii consumului de resurse şi aplicarea efectivă a ierarhiei deşeurilor. Astfel, strategia locală privind gestionarea deşeurilor are la bază următoarele obiective: — protejarea mediului şi a sănătății umane prin prevenirea sau reducerea impacturilor negative ale generării şi gestionării deşeurilor, precum şi prin utilizarea optimă a resurselor, aplicând ierarhia deşeurilor; — atingerea unui nivel ridicat de protecție a mediului, având la bază principiul precauţiei, precum şi principiile acţiunii preventive, a remedieri, cu prioritate la sursă, a daunelor provocate mediului înconjurător şi “poluatorul plăteşte”; — implicarea societăţii civile, printr-o manieră transparentă; — realizarea obiectivelor propuse prin investiţii adecvate; — monitorizarea progreselor pe baza unor indicatori de performanță; — punerea în aplicare a unor măsuri manag [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: srvhotarari.primariabr.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă