ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA _
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HA OTLTARAREA NR.1S59
dim 80.05.2017
Privind: Aprobarea contractului de parteneriat încheiat între Municipiul Brăila,
Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” și S.C. PRONIF
INDUSTRY S.R.L., pentru formarea profesională a elevilor prin
învățământul dual.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, precum și adresa
Inspectoratului Școlar Judeţean Brăila înregistrată la Primăria Municipiului Brăila
sub nr.17773/27.04.2017;
Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei de Cultură, Învățământ,
Sport și Turism, Direcţiei Juridic Contencios Administraţie Publică Locală și
Direcţiei Finanţelor Publice Locale, precum și rapoartele comisiilor nr.1 și 4 din
cadrul C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile art. 25 alin. (5), art. 104 şi art. 105 din Legea
nr. 1/ 2011, legea Educaţiei Naţionale, cu modificările și completările ulterioare,
art. 10 alin. (3) lit. c) din anexa la Ordinul nr. 5033/2016, privind aprobarea
Metodologiei de organizare și funcţionare a învățământului profesional de stat,
art.3 lit. b), art. 4 lit. a) și art. 16 din Ordinul 3554/2017, privind aprobarea
Metodologiei de organizare şi funcţionare a învăţământului dual;
În baza art. 36 alin. (1) și (2) lit. d) şi alin. (6) lit. a), pct.1 din Legea
nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1), coroborat cu art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea
nr. 215/200, legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
HAI OTLTANRNA STIE:
Art.1 Se aprobă Contractul de parteneriat încheiat între Municipiul Brăila,
Liceul Tehnologic "Constantin Brâncoveanu” și S.C. PRONIF INDUSTRY S.R.L.,
având ca obiect formarea profesională a elevilor prin învățământul dual, conform
anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Obligaţiile asumate de Municipiul Brăila se îndeplinesc în limitele
bugetului aprobat, conform prevederilor legale în vigoare.
Art.3 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia de Cultură, Învățământ, Sport și Turism, Direcţia Juridic
Contencios Administraţie Publică Locală, Direcţia Finanţelor Publice Locale,
Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” și S.C. PRONIF INDUSTRY S.R.L.,
iar Secretarul Municipiului Brăila o va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
„GOIAN PETRU
A E POaz, SN
AS
A
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
DRĂGAN ION
27 pa e egnp0s 2079
Anexa nr. 1 la Metodologia de organizare şi funcţionare a învățământului dual
Număr de înregistrare la unitatea de învățământ mcuuonoononnoenee | soeeeenaneeseaeeee
Contract de parteneriat
pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul dual
CAPITOLUL I.
Părțile contractante
Prezentul contract se încheie între:
1. Unitatea de învățământ ......... cere. „ cu sediul în ... ,
sia județul / municipiul Bucureşti si TElefOD sppoasozaiaeaaraaa „ fax:
eee eeanena , CUI caii EI reprezentată legal prin
„++, având funcţia de Director,
2. Unitatea administrativ-teritorială! mmm eee nana cu sediul? în
DEE IER a atenta neta Str, nnnneeeeeeeenneeaaeg DE muuueusa județul / municipiul Bucureşti
eee , CUL mneeeeeeeenaanannnnanaeeey ELCfON eseeeeeeaseaeeeea DX eeeooannooaeanaanna eee eee
reprezentat legal prin? E DE DOI aratata atasata „ în calitate de
3. Operatorul economic“ (partener de practică) ......ce ceea nneaeeenneenneneeeneee cu
sediul în A cs UD; ceace „judeţul / municipiul București
eee CUL nene eeeeeeeaennaaaaep telefon
secarei easema-aiti a reprezentat legal prin
CAPITOLUL II.
Scopul contractului
Art. 1. (1) Prin semnarea prezentului contract, părțile înţeleg să acţioneze în calitate de parteneri,
prin eforturi conjugate şi partajarea responsabilităţilor, în baza propriilor competențe
instituţionale, în interesul comun privind formarea competenţelor necesare pentru dezvoltarea
personală şi profesională a tinerilor şi sprijinirea acestora în tranziția de la şcoală la un loc de
muncă, exprimat prin scopul contractului
(2) Prezentul contract are ca scop formarea profesională de calitate a elevilor, în vederea
angajării lor după absolvire în conformitate cu nivelul de pregătire și competențele cerțificate.
1 Se menţioneză tipul unităţii administrativ teritoriale (UAT), după caz: municipiul / oraşul / comuna / sectorul (în
cazul municipiului Bucureşti) sau judeţul (în cazul învăţământului special) şi denumirea UAT (ex. municipiul XX)
2 Sediul primăriei (al primăriei de sector în cazul municipiului Bucureşti) sau sediul consiliului judeţean (în cazul
învăţământului special).
3 Reprezentantul legal este primarul localităţii (al primăriei de sector în cazul municipiului Bucureşti) sau
reşedintele consiliului judeţean (în cazul învățământului special).
În cazul mai multor operatori economici semnatari se adaugă poziţii care se completează pentru fiecare dintre
aceştia. În cazul includerii unor asociaţii/clustere/consorţii de operatori economici, acestea vor fi adăugate distinct,
alături de operatorii economici pe care acestea îi reprezintă, ca părți semnatare ale prezentului contract.
l
CAPITOLUL III.
Obiectul contractului
Art. 2. (1) Prezentul contract stabileşte condiţiile de colaborare, drepturile și obligațiile părților,
precum şi costurile asumate pentru formarea profesională a elevilor pentru care se iniţiază
pregătirea prin învățământul dual, începând din anul școlar ............... „ după cum urmează:
a) La nivelul 3 de calificare, conform Cadrului național al calificărilor (CNO):
-.... elevi, în domeniul de pregătire profesională
profesională .......ceu ee eee eaenenne ee oeoneeeneneeneanneancaneane
-.... elevi, în domeniul de pregătire profesională
profesională .....ceee eee nene eee nnneneneenenneneenneeneananeed
„ calificarea
...,. calificarea
b) La nivelul 4 de calificare, conform CNC
-.... elevi, în domeniul de pregătire profesională muiere „ calificarea
profesională .......meee eee eee eee ennenereneenteneenneneeneane
-.... elevi, în domeniul de pregătire profesională umane nenea „ calificarea
profesională „i.m eenene ee eneeneenneeneneneenennaneanead
c) La nivelul 5 de calificare, conform CNC:
-.... elevi, în domeniul de pregătire profesională aaa „ calificarea
profesională. cceven neatins ;
-.... elevi, în domeniul de pregătire profesională ...ueaeeee e eeeeereeeeeeenee „ calificarea
profesională mean nenea ună
(2) Repartizarea numărului de elevi prevăzuţi la alin. (1) pe locurile alocate fiecărui operator
economic partener de practică este prezentată în anexa nr. |, încheiată anual, parte integrantă a
prezentului contract de parteneriat.
Art. 3 Prezentul contract reprezintă un acord general, pe baza căruia vor fi încheiate anual
contractele individuale de pregătire practică a elevilor din învățământul dual, conform
reglementărilor în vigoare.
CAPITOLUL IV.
Durata contractului
Art. 4 (1) Prezentul contract se încheie pe o durată determinată de .......... luni” - pentru a
cuprinde perioada de timp aferentă activităților de promovare a ofertei, recrutarea, selecţia și
admiterea elevilor, întreaga perioadă de formare profesională prin învățământul dual, inclusiv
susținerea examenului final de certificare a calificării - şi intră în vigoare la data semnării lui de
către reprezentanții legali ai părţilor contractante.
(2) Responsabilităţile specifice şi contribuțiile asumate în cadrul partajării responsabilităților
între şcoală şi operatorul economic partener de practică, situația susţinerii financiare,
stimulentelor şi altor formelor de sprijin acordate elevilor din învățământul dual de către
operatorul economic sunt stabilite pentru fiecare an şcolar în anexele nr. 1 şi nr. 2, care se
actualizează anual şi fac parte integrantă din prezentul Contract de parteneriat pentru formarea
profesională a elevilor prin învățământul dual.
(3) Situaţia obiectivelor de investiții, reparații capitale, consolidări şi a altor categorii de
5 Se completează pentru toate nivelurile de calificare şi clasele prevăzute a fi cuprinse în clase de început, în
învățământul dual, în anul şcolar imediat următor încheierii prezentului contract (se elimină nivelurile de calificare
şi clasele care nu vor fi cuprinse în învăţământul dual).
$ Acest alineat se elimină în situaţia unui singur operator economic partener de practică semnatar al prezentului
contract.
7 Durata contractului se stabileşte astfel: numărului de luni de la data semnării contractului până la data începerii
anului şcolar + numărul de luni ale duratei de şcolarizare în învăţământul dual + numărul de luni până la susţinerea
examenelor finale de certificare a calificării profesionale.
2
cheltuieli pentru dezvoltarea unității şcolare şi creșterea calității procesului de educaţie şi
formare profesională, asumate de unitatea administrativ-teritorială, sunt stabilite pentru fiecare
an școlar sau pentru o perioadă de maximum 3 ani școlari, în funcţie de specificul obiectivelor de
investiţie/ reparații capitale/ consolidări/ alte categorii de cheltuieli și de termenele de realizare.
CAPITOLUL V.
Secţiunea 1
Participarea în mecanismele decizionale ale unităţii de învățământ
Art. 5. (1) Componenţa consiliului de administraţie al unităţii de învățământ se stabileşte la
începutul fiecărui an şcolar în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naționale nr.
1/2011 cu
modificările şi completările ulterioare? şi procedurile de constituire stabilite prin Metodologia-
cadru de organizare si funcționare a consiliului de administraţie din unitățile de învățământ
preuniversitar, aprobată prin ordin al ministrului educației naționale.
(2) În cazul în care unitatea de învățământ şcolarizează exclusiv în învățământ profesional şi
tehnic, iar numărul de elevi cuprinși în învățământul dual reprezintă o pondere mai mare de 50%
din numărul total de elevi, componența consiliului de administraţie” asigură reprezentarea în
număr egal a membrilor din partea operatorilor economici, respectiv a membrilor din partea
cadrelor didactice, alături de primar sau un reprezentant al acestuia, un reprezentant al
consiliului local și un reprezentant al părinților, iar preşedintele consiliului de administraţie este
ales dintre membrii acestuia cu majoritate simplă a voturilor.
(3) În cazul în care numărul operatorilor economici parteneri de practică ai unităţii de învățământ
este mai mare decât cota alocată în limita numărului de membri convenit pentru consiliul de
administraţie, aceştia pot decide să se constituie într-un consiliu reprezentativ al operatorilor
economici care-și va desemna reprezentanții în consiliul de administraţie pe locurile alocate
operatorilor economici.
(4) Atribuţiile consiliilor de administrație din unităţile de învățământ care școlarizează în
învățământul profesional şi tehnic sunt cele stabilite prin Merodologia-cadru de organizare si
funcționare a consiliului de administraţie din unităţile de învățământ preuniversitar, aprobată
prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, ținând cont de aspectele specifice privind atribuţiile
consiliilor de administraţie în relația cu consiliul reprezentativ al operatorilor economici din
unităţile de învățământ în care a fost constituit acest organism şi atribuţiile specifice consiliilor
de administraţie în cazul unităților de învățământ care şcolarizează exclusiv în învăţământ
profesional şi tehnic cu o pondere majoritară a învățământului dual. Atribuţiile consiliilor de
administraţie pot fi completate cu prevederi specifice aprobate de consiliul de administraţie şi
incluse în regulamentul intern al unităţii de învățământ.
CAPITOLUL VI.
Drepturile și obligaţiile părților
Secţiunea 1
Drepturile și obligaţiile unității de învățământ
Art. 6. Unitatea de învățământ are dreptul:
a) să iniţieze activități de informare şi promovare a învățământului dual, pe care le poate
organiza şi desfășura, după caz, în colaborare cu operatorii economici parteneri, sau
singură, în condiţiile convenite cu aceştia;
b) să coordoneze şi să realizeze, în parteneriat cu operatorii economici, elaborarea Procedurii
de admitere a candidaţilor în învățământul dual, inclusiv stabilirea numărului şi conținutului
probelor de admitere pe baza propunerilor operatorilor economici;
c) să iniţieze şi să elaboreaze, în colaborare cu partenerii şcolii, planificarea strategică a
3 A se vedea completările introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
81/2016 privind modificarea şi
completarea Legii educaţiei naţionale nr.
1/2011 la articolul 96, alineatul (2), literele a!), b'), c!) şi la articolul 9%!,
alineatele (1) şi (2)
” A se vedea completările introduse prin Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.
81/2016 la articolul 96!, alineatele
(I) şi 2)
3
d)
2)
h)
i)
unităţii de învățământ - planul de acțiune al şcolii (PAS);
să iniţieze şi să realizeze, în parteneriat cu operatorii economici, proiectarea curriculumului
în dezvoltare locală;
să fie reprezentată şi să-şi exercite atribuțiile în cadrul consiliului de administraţie al unității
de învățământ, în conformitate cu reglementările legale în vigoare şi precizările de la
capitolul V;
să-şi exercite atribuţiile care-i revin, în baza reglementărilor legale în vigoare, privind
organizarea şi derularea procesului de pregătire a elevilor și stabilirea schemelor orare de
funcţionare a programelor de învățământ dual, prin consultare cu operatorii economici
parteneri;
să realizeze evaluarea continuă a elevilor la activităţile de pregătire teoretică precum şi la
pregătirea practică din modulele de specialitate desfăşută în unitatea de învățământ;
să participe la evaluarea rezultatelor învățării dobândite de elevul practicant pe durata
practicii desfăşurate la operatorul economic, prin cadrul didactic coordonator de practică,
care colaborează în acest scop cu tutorele desemnat de operatorul economic, în condiţiile
convenite cu acesta;
săiniţieze măsuri de pregătire remedială pentru elevii cu progres întârziat, inclusiv prin
organizarea, în colaborare cu operatorii economici parteneri, de stagii suplimentare de
pregătire practică pentru elevii cu situaţia școlară neîncheiată din cauza absenţelor sau care
nu au obținut medii de trecere la stagiile de pregătire practică sau la pregătirea practică din
cadrul modulelor din planul de învățământ pentru calificarea respectivă;
să organizeze, în colaborare cu operatorii economici, în conformitate cu reglementările în
vigoare și în condițiile stabilite de comun acord cu aceştia, desfășurarea examenului de
certificare a calificării profesionale a elevilor.
Art. 7. Unitatea de învățământ se obligă:
a)
b)
d)
8)
h)
să se implice activ în organizarea şi desfășurarea de activități de informare şi promovare a
învățământului dual şi a ofertei de formare profesională prevăzută la art. 2;
să supună avizării, de către Consiliul de administrație din unitatea de învățământ,
componența Comisiei de admitere în învățământul dual și să o transmită spre aprobare
inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti, conform prevederilor
Metodologiei de organizare şi desfășurare a admiterii în învățământul dual, în vigoare;
să elaboreze, în parteneriat cu operatorii economici, Procedura de admitere a candidaţilor în
învăţământul dual, inclusiv numărul şi conținutul probelor de admitere stabilite pe baza
propunerilor operatorilor economici, pe care o supune aprobării consiliului de administrație
al unităţii de învățământ şi o transmite inspectoratului şcolar județean/al Municipiului
Bucureşti spre avizare de către comisia de admitere județeană / a municipiului Bucureşti;
să transmită notificări operatorilor economici cu privire la situația înscrierilor rezultate în
urma admiterii, în vederea încheierii contractelor individuale de pregătire practică;
să încheie, împreună cu partenerul de practică, elevii sau părinții/ tutorii legali ai acestora,
contractele individuale de pregătire practică, în conformitate cu Metodologia de organizare
şi funcționare a învățământului dual, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale
nr. 3554/2017, până la termenul prevăzut în aceasta, cu respectarea modelului reglementat
prin ordin al ministrului educaţiei naționale;
să elaboreze, în colaborare cu partenerii şcolii, planificarea strategică a unităţii de
învățământ - planul de acţiune al şcolii (PAS) şi să îl supună aprobării consiliului de
administrație;
să asigure spaţiile de instruire cu dotările aferente pentru pregătirea teoretică şi pentru
componenta de pregătire practică (laborator tehnologic şi instruire practică) din modulele
de specialitate, convenită a se desfășura la unitatea de învățământ, în concordanță cu
standardul de pregătire profesională, planurile de învățământ şi curriculumul în vigoare;
să asigure materiile prime, materialele consumabile, energia electrică şi celelalte utilități
necesare componentei de pregătire practică (laborator tehnologic şi instruire practică) din
modulele de specialitate, prevăzută a se desfășura la unitatea de învățământ, în concordanță
4
cu standardul de pregătire profesională corespunzător calificării profesionale, planurilor de
învăţământ și curriculumului în vigoare, convenită în anexa nr. 1, încheiată anual, parte
integrantă a prezentului contract de parteneriat;
i) să asigure resursele umane pentru instruirea teoretică, laboratorul tehnologic şi instruirea
practică realizată în unitatea de învățământ, în conformitate cu reglementările legale în
vigoare;
j) să asigure echipamentele de lucru şi de protecție pentru elevi, pe perioadele de formare
derulate la unitatea de învățământ;
k) să răspundă de respectarea normelor în vigoare privind asigurarea securității și sănătății în
muncă a elevilor, pe parcursul perioadelor de formare derulate la unitatea de învățământ;
1) să asigure condițiile necesare şi să angajeze cheltuielile legate de evaluarea şi certificarea
elevilor, în cazul în care centrul de examen pentru certificare este organizat în cadrul
unității de învățământ;
m) să desemneze, în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și funcţionare a
învățământului dual, câte un cadru didactic coordonator pentru fiecare grupă de elevi la
instruirea practică, responsabil pentru monitorizarea pregătirii practice derulate la operatorii
economici; responsabilităţile cadrului didactic coordonator vor fi detaliate în Anexa
pedagogică a contractelor individuale de pregătire practică care vor fi încheiate, conform
modelului pentru învățământul dual, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei naționale;
n) cadrul didactic coordonator de practică desemnat de unitatea de învățământ colaborează cu
tutorele desemnat de operatorul economic pentru evaluarea rezultatelor învățării dobândite
de elevul practicant pe durata practicii desfăşurate la operatorul economic şi realizează
înregistrarea în documentele școlare a notelor și absențelor la practică;
o) să realizeze proiectarea curriculumului în dezvoltare locală, în conformitate cu solicitările
operatorilor economici şi cerinţele standardelor de pregătire profesională și în parteneriat cu
aceștia;
p) să stabilească, în parteneriat cu operatorii economici, schemele orare de funcţionare a
învățământului dual, în conformitate cu prevederile din Metodologia de organizare şi
funcționare a învățământului dual;
q) să planifice, împreună cu operatorii economici, stagiile de pregătire practică a elevilor şi
pregătirea practică (laborator tehnologic și instruire practică) din modulele de specialitate,
în conformitate cu prevederile din Metodologia de organizare și funcţionare a
învățământului dual;
r) să asigure, în colaborare cu operatorii economici, organizarea şi desfășurarea examenului
de certificare a calificării profesionale a elevilor, în conformitate cu reglementările legale în
vigoare;
s) să asigure, în colaborare cu operatorii economici, în conformitate cu reglementările în
vigoare şi în condiţiile
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.