ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA ,
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
HOTARAREA NR.1O9L
din 20.05.2017
Privind: Aprobarea perfectării unei tranzacții cu privire la imobilul situat în
Municipiul Brăila, str. Graţiei nr.30-32, 34, 36, 38, 40, lot |.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL ERAILA
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila;
Având în vedere referatul de aprobare al iniţiatorului, raportul comun de
specialitate al Direcţiei Patrimoniu şi Direcţiei Juridic Contencios Administraţie
Publică Locală, precum și raportul comisiei de specialitate nr.2 din cadrul
C.L.M. Brăila;
În conformitate cu prevederile art. 2267 Cod civil și Legii nr. 33/1994,
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, H.C.L.M. nr.110/2001 și H.C.L.M.
nr.
304/2015;
În baza art. 36 alin. (1) şi (2) lit. c) din Legea nr.215/2001, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi (3) coroborate cu art. 115 alin. (1) lit. b) din
Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
HA OOTLTARNRA STIE:
Art.1 Se aprobă perfectarea unei tranzacţii încheiată între Municipiul
Brăila și doamna Șerbu Manuela Ştefania, în vederea transmiterii dreptului de
proprietate asupra construcției situată în Brăila, str. Graţiei nr.30-32, 34, 36, 38,
40, lot |, înscrisă în cartea funciară 90202.
Art.2 Toate cheltuielile ocazionate cu perfectarea acestei tranzacții,
înscrierea în Cartea Funciară a construcţiei prevăzută la art.1 și celelalte
cheltuieli conexe acestora, vor fi suportate de Municipiul Brăila.
Art.3 (1) Se împuterniceşte Primarul Municipiului Brăila domnul Viorel —
Marian Dragomir să semneze contractul de tranzacţie, în numele şi pentru
Municipiul Brăila, conform modelului anexat, parte din prezenta hotărâre.
(2) În cuprinsul tranzacţiei se va prevedea faptul că, edificarea de
construcţii pe terenul în suprafață de 939,00 mp, NCP 90202 se poate realiza
numai cu acordul expres al Consiliului Local Municipal Brăila, iar prevederile
H.C.L.M. Brăila nr.4/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt
aplicabile.
Art.4 După perfectarea actelor notariale privind transmiterea dreptului de
proprietate asupra construcției înscrisă în Cartea Funciară cu nr.90902, toate
obligațiile Municipiului Brăila față de doamna Șerbu Manuela Ştefania generate
de lucrările canalului colector, se consideră a fi achitate.
Art.5 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, încetează
aplicabilitatea H.C.L.M. Brăila nr.110/31.07.2001, modificată și completată prin
H.C.L.M. Brăila nr.291/30.09.2005.
Art.6 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila, prin Direcţia Patrimoniu, Direcţia Finanţelor Publice Locale şi Direcţia
Juridic Contencios Administraţie Publică Locală, iar Secretarul Municipiului
Brăila o va comunica celor interesaţi.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
mea
GOJAN PETRU
V
*j
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
DRĂGÂN ION
ANEXĂ _. ..
LA H.CLM.NR. /9/_/37 072017
TRANZACȚIE
Intre :
1. PĂRȚILE CONTRACTANTE:
Municipiul BRĂILA prin CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA, cu
sediul în municipiul Brăila, Piaţa Independenţei nr.l, având contul
RO47TREZ23421300205XXXXX deschis la Trezoreria Brăila reprezentat de Primar,
VIOREL — MARIAN DRAGOMIR, pe e o parte
şi
ŞERBU MANUELA-ŞTEFANIA, cetăţean român, domiciliată în Mun.Brăila, pe
de alta parte
Având în vedere:
- Hotărârea nr.110/2001 emisă de Consiliul Local Municipal Brăila,
- Hotărârea nr.291/2005 emisă de Consiliul Local Municipal Braila,
- Convenţia civilă încheiată la data de 20.10.2004 cu Municipiul Brăila,
- autorizația de construire nr.1221/2006 emisă de Primaria Municipiului Braila
pentru bunul imobil situat în Mun.Brăila, str.Graţiei nr.38, jud. Braila,
- proces verbal de recepție la terminarea lucrarilor nr.1/2006
- proces verbal de predare-primire încheiat la data de 18.05.2015 în baza art.32 din
Legea nr.33/1994 cu Municipiul Brăila
- Hotărârea nr.315/2004 emisă de Consiliul Local Municipal Brăila privind
concesionarea catre GHEOLDUS DUMITRU. terenului in suprafata de 100 mp
situat in Mun.Brăila, str.Graţiei nr.34-36, jud. Braila
- Contractul de concesiune nr.27/30838/10.05.2005 incheiat in Consiliul Local
Muncipal Braila si GHEOLDUS DUMITRU cu privire la terenul in suprafata de
100 mp situat in Mun.Brăila, str.Gzaţiei nr.34-36, jud. Braila
- Hotărârea nr.304/11.11.2015 emisă de Consiliul Local Municipal Brăila
- Certificatul de mostenitor nr.257/21.05.2015 privind pe defunctul GHEOLDUS
DUMITRU, cap [CNP], decedat la data de 14.01.2015
- Certificatul de mostenitor nr.257/21.05.2015 de pe urma defunctului
GHEOLDUS DUMITRU, cnp [CNP], decedat la data de 14.01.2015,
privind Toate drepturile ce decurg din Hotărârea nr.110/2001 emisă de Consiliul
Local Municipal Brăila, Hotărârea nr.291/2005 emisă de Consiliul Local
Municipal Braila, Convenţia civilă încheiată la data de 20.10.2004 cu Municipiul
Brăila, autorizaţia de construire nr.1221/2006 emisă de Primaria Municipiului
Braila pentru bunul imobil situat în Mun.Brăila, str.Graţiei nr.38, jud.Braila,
proces verbal de recepție la terminarea lucrarilor nr.1/2006 şi proces verbal de
predare-primire încheiat la data de 18.05.2015 în baza art.32 din Legea
nr.33/1994 cu Municipiul Brăila.
- Certificatul de mostenitor suplimentar nr.642/14.12.2015 de pe urma defunctului
GHEOLDUS DUMITRU, cnp [CNP], decedat la data de 14.01.2015,
privind Dreptul de proprietate asupra imobilului situat în mun.Brăila, stt.Graţiei nr.38,
1
jud.Brăila, înscris în cartea funciară nr.74390 a localității Brăila, cu număr cadastral
74390, format din teren în suprafață de 370 mp (real măsurat 377 mp) dobândit în baza
contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4693/1976 la Notatiatul de Stat
Judeţean Brăila și Ordinului nr.161/1993 emis de Prefectura Brăila, teren pe care este
edificată construcția proprietatea Municipiului Brăila.
_ Certificatul de mostenitor suplimentar nr.176/04.04.2016 de pe urma
defunctului GHEOLDUS DUMITRU, cap [CNP], decedat la data de
14.01.2015 privind Dreptul de proprietate asupra construcției cu destinația anexă,
cu o suprafață construită de 18 mp edificată pe terenul situat în mun.Brăila,
str.Graţiei nr.38, jud. Brăila,
- Actul de alipire autentificat sub nr.6403/2016 de notar public Paul Mircea Loi
privind imobilul situat în mun. Brăila, Str.Graţiei nr.30-32, 34, 36, 38 şi 40,
jud.Brăila, format din teren în suprafață totală de 1810 mp, cu număr cadastral
89591
- Actul de dezmembrare si paztaj autentificat sub n.1160/24.02.2017 de notar
public Varga Vasile Constantin privind imobilul situat în mun. BRĂILA, str.
GRAŢIEI nr. 30-32, 34, 36, 38 şi 40, jud. BRĂILA, înregistrat în Cartea
Funciară nr. 89591 a localităţii BRĂILA, cu număr cadastral 89591,
- Hotărârea nt...../2017 emisă de Consiliul Local Municipal Brăila pentru
aprobarea unei tranzactii cu privire la imobilul situat în mun. BRĂILA, str.
GRAȚIEI nr. 30-32, 34, 36, 38 şi 40, Lot 1 jud. BRĂILA
Si tinand cont de situatia de fapt si de drept in sensul ca:
- pentru realizarea lucrarii de utilitate publica „CANAL COLECTOR GENERAL DE
APE UZATE - MUNICIPIUL BRAILA” a fost declansata procedura de expropriere a
imobilului situat in Municipiul Braila str Gratiei nr.38 judetul Braila proprietatea
domnului GHEOLDUS DUMITRU compus din teren in suprafata de 370 mp si
locuinta edificata pe acest teren, cu o suprafata construita de 114,80 mp.
- Prin conventia partilor, proprietarul urma sa fie despagubit de expropriator prin
atribuirea unui alt teren situat in municipiul Braila str. Gratiei nt.36-40 judetul Braila si
ptin reconstruirea pe acest teren de catre Consiliul Local Municipal a unei constructii
cu destinatia locuinta
Ta baza Autorizatiei de construire nr.1221/27.10.2006 Primaria Municipiului Braila a
edificat constructia cu destinatie locuinta, magazie si wc, constructie ce facea obiectul
despagubirilor stabilite in favoarea proprietarului expropriat
In prezent, imobilul situat in mun. BRĂILA, str. GRAŢIEI nr. 30-32, 34, 36, 38 şi 40
Lot 1, jud. BRĂILA, cu număr cadastral 90202 inscris in cartea funciara nr.9202 a municipiului
Braila, compus din
- teren categoria curți construcții în suprafață de 939 mp
- construcţia 90202-C1 locuință, cu o suprafaţă construită de 98 mp (reprezentând 89,10% din
suprafata totală de 110 mp — restul de 10,90% se află pe terenul din str. Grakiei ur. 38 cu număr
cadastral 18036)
- construcţia 90202-C3 locuinţă, cu o suprafață construită de 12 mp (reprezentând 10,90% din
suprafata totală de 89 map— restul de 89,10% se află pe terenul din str. Graţiei nr. 40 cu număr cadastral
16776)
- construcţia 90202-C2 anexă (bucătărie) cu o suprafață construită de 18 mp
Din acest imobil Municipiul BRĂILA prin CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA,
deţine suprafața indiviză de teren de 562 mp împreună cu construcţiile notate cu 90202-C1 şi
2
90202-C3 iar ŞERBU MANUELA-ŞTEFANIA, mostenitoarea lui GHEOLDUS
DUMITRU, deţine suprafața indiviză de teren de 377 mp împreună cu construcția notată cu
90202-C4
Noi, părțile, am convenit încheierea prezentei tranzacţii prin care am hotărât să
stingem orice litigiu dintre noi cu privire la bunul imobil menţionat mai sus in conditiile
art, 2267 si urmatoarele cod civil si art.4 din Legea nr.33/1994, privind exproprierea pentru
cauza de utilitate publica, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prin
negociere asupra fiecarei clauze, încheierea prezentei tranzactii fara nicio constrangere, in
urmatorii termeni si conditii:
1. OBIECTUL TRANZACTIEI
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA, prin reprezentant, declaram că transmitem
lui ŞERBU MANUELA-ŞTEFANIA dreptul de proprietate asupra locuintei situata în
mun. BRĂILA, str. GRAŢIEI nr. 30-32, 34, 36, 38 şi 40 Lot 1, jud. BRĂILA, înscrisa
în cartea funciara nr.90202 a mun. Braila, formata din:
- construcția 90202-C1 locuință, cu o suprafață construită de 98 mp (reprezentând 89,10%
din suprafata totală de 110 mp — restul de 10,90% se află pe terenul din str. Grafiei nr. 38 cu număr
cadastral 18036)
- construcția 90202-C3 locuinţă, cu o suprafață construită de 12 mp (reprezentând 10,90% din
suprafata totală de 89 mp-— restul de 89,10% se află pe terenul din str. Graţiei nr. 40 cu număr cadastral
16776)
Constructiile sunt proprietatea Municipiului Braila - domeniu privat fiind dobandite
prin autotizaţia de construire nr.1221/2006 emisă de Primaria Municipiului Braila pentru
bunul imobil situat în Mun.Brăila, ste.Graţiei nr.38, jud. Braila si proces verbal de recepție la
terminarea lucrarilor nr.1/2006 si fiind intabulate in cartea funciara conform incheierii
nr.12350/27.02.2017.
Construcţiile sunt amplasate pe un teren în suprafaţă totala de 939 mp din care terenul
in suprafata indiviza de 562 mp este si tamane in proprietatea Municipiului Braila -
domeniu privat terenul in suprafat indiviza de 377 mp este si ramane in proprietatea
doamnei ŞERBU MANUELA-ŞTEFANIA.
In schimbul dreptului de proprietate asupra celor doua constructii, dobanditorul ŞERBU
MANUELA-ŞTEFANIA in calitate de unic mostenitor al lui GHEOLDUS DUMITRU
renunta definitiv si irevocabil la orice pretentii pentru trecut si viitor cu privire la
despagubirile cuvenite ca urmare a exproprierii pentru realizarea lucrarii de utilitate publica
„CANAL COLECTOR GENERAL DE APE UZATE -— MUNICIPIUL BRAILA” a imobilul
situat in Municipiul Braila str Gratiei nr.38 judetul Braila proprietatea domnului GHEOLDUS
DUMITRU compus din teren in suprafata de 370 mp si locuinta edificata pe acest teren, cu o
suprafata construita de 114,80 mp.
Partile declar in mod expres ca inteleg si accepta ca prin semnarea prezentei tranzactii se
stinge orice obligatie in sarcina expropriatorului CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRAILA cu
privire la reconstruirea in totalitate de catre acesta a locuintei proprietarului expropriat
GHEOLDUS DUMITRU.
Partile recunosc faptul ca edificarea unor constructii viitoare pe terenul in suprafata de
939,00 mp, NCP 90202 se poate realiza, numai cu acordul expres al Consiliului Local Municipal
Braila, iar prevederile H.C.L.M. nr.4/2003, cu modificarile si completarile ulterioare nu sunt
aplicabile cu referire la terenul in suprafata indiviza de 562,00 mp, proprietatea Municipiului
Braila.
2. TRANSMISIUNEA PROPRIETĂȚII ŞI A FOLOSINȚEI
Transmisiunea de drept şi de fapt a proprietăţii bunului imobil are loc astăzi, data
autentificării prezentului contract.
Predarea posesiei are loc în temeiul prezentului înscris, fiind îndeplinite astfel
prevederile art. 1685 şi următoarele Cod Civil, prezentul înscris ținând loc de proces verbal de
predare-primire.
3 DECLARAŢII ŞI GARANȚII
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA, prin reprezentant, declară şi
garantează că bunul imobil are la momentul autentificării prezentei tranzactii urmatoarele
caracteristici:
- asupra bunului imobil nu există sarcini de nicio natură, în special drepturi de ipotecă
sau alte drepturi reale, drepturi de închiriere sau alte drepturi de folosință asimilate care să fi
fost solicitate şi constituite înainte de înscrierea dreptului de proprietate al beneficiarului
asupra imobilului în Cartea Funciară, aşa cum rezultă din Extrasul de Carte Funciară nt.
seaca emise la data de ............... de Biroul de Carte Funciară Brăila.
- asupra imobilului nu există litigii sau orice alte proceduri judiciare având ca obiect
imobilul.
_ nu există niciun fel de obligaţii publice legale cu privire la imobil, în special obligații
legate de taxe sau alte obligaţii sau datorii aşa cum reiese din Certificatul Fiscal nt.
1456/09.03.2016 emis de Primăria mun. Brăila- Direcţia Finanţelor Publice Locale.
4. Obligaţiile Transmiţător
- să predea proprietatea împreună cu toate drepturile şi acţiunile accesorii odată cu
încheierea prezentului contract.
- să predea bunul imobil la dispoziţia dobanditorul ŞERBU MANUELA-ŞTEFANIA
împreună cu tot ceea ce este necesar, după împrejutări, pentru exercitarea liberă și neîngrădită
a posesiei. Obligaţia de a preda se întinde și la accesoriile sale şi la titlurile privitoare la
proprietate.
- garantează contra evicțiunii conform art. 1695-1 706 Cod Civil.
- garantează contra oticăror vicii ascunse conform art. 1707-1715 Cod Civil.
5. Obligaţiile Beneficiarului
- să preia bunul imobil împreună cu tot ceea ce este necesar, după împrejurări, pentru
exercitarea liberă şi neîngrădită a posesiei. Obligaţia de a prelua se întinde şi la accesoriile sale
şi la titlurile privitoare la proprietate. Preluarea imobilelor se face în starea în care se află la
momentul încheierii contractului. De asemenea, a luat cunostință de prevederile art. 1690 al. 2
şi 3 Cod Civil potrivit căruia are obligaţia ca imediat după preluare sa verifice starea bunului şi
să informeze pe debitori, fără întârziere de existența eventualelor vicii aparente, în caz contrat
se consideră că această societate şi-a executat obligația de predare.
6. DISPOZIŢII FINALE
CI CER
În cazul în care o prevedere din prezentul contract este sau va fi lovită de nulitate în
totalitate sau parțial sau în cazul în care în prezentul contract există lacune contractuale
celelalte clauze rămân valabile. Clauza lovită de nulitate va fi înlocuită în mod neîntârziat cu
una convenită care să corespundă sensului şi scopului celei lovite de nulitate.
Subsemnata ŞERBU MANUELA-ŞTEFANIA declar că am dobândit de la CONSILIUL
LOCAL MUNICIPAL BRĂILA dreptul de proprietate asupra locintei situata în mun.
BRĂILA, ste. GRAŢIEI nr. 30-32, 34, 36, 38 şi 40 Lot 1, jud. BRĂILA, înscrisa în
cartea funciara nr.90202 a mun.Braila, formata din: construcția 90202-C1 locuință, cu o
suprafață construită de 98 mp (reprezentând 89,10% din suprafața totală de 110 mp — restul de
10,90% se află pe terenul din str. Gratiei nr. 38 cu număr cadastral 18036) si construcţia 90202-C3
4
locuinţă, cu o suprafață construită de 12 mp (reprezentând 10,90% din suprafața fotală de 89
mp restul de 89,10% se află pe terenul din str. Grafiei nr. 40 cu număr cadastral 16776), în
condiţiile menţionate în prezenta tranzactie, pentru stingerea totală a obligatiilor
CONSILULUI LOCAL MUNICIPAL BRAILA rezultate din exproprierea pentru realizarea
lucrarii de utilitate publica „CANAL COLECTOR GENERAL DE APE UZATE -—
MUNICIPIUL BRAILA” a imobilului situat in Municipiul Braila str Gratiei nr.38 judetul Braila
proprietatea autorului GHEOLDUS DUMITRU.
De asemenea declar că am preluat de la acesta toate titlurile şi documentele privitoare la
proprietatea şi folosința bunului imobil care face obiectul prezenti tranzactii şi nu mai emit
astfel niciun fel de pretenţii de nicio natură cu privire la imobilul situat in Municipiul Braila str
Gratiei nr.38 judetul Braila.
Noi, părţile, declarăm că am luat cunoștință de prevederile legale ce reglementează
încheierea prezentului act juridic precum şi de consecinţele juridice ale încheierii acestui act,
pe catre le înțelegem şi le acceptăm pe deplin, fiind de acord cu încheierea prezentului act
juridic în condiţiile menţionate mai sus.
Cheltuielile ocazionate de întocmirea acestui act ca: redactare, editare, multiplicare,
arhivare, intabulare, onorariu, cad în sarcina CONSILIULUI LOCAL MUNICIPAL BRAILA.
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRAILA solicita în mod expres şi este de
acord cu radierea dreptului sau de proprietate din Cartea Funciară a imobilului asupra
constructiilor notate 90202-C1 si 90202-C3, iar ŞERBU MANUELA-ŞTEFANIA solicita în
mod expres si este de acord cu întabularea dreptului ei de proprietate în Cartea Funciară, în
temeiul art. 885 alin. 2 din Codul Civil.
La perfectarea prezentei convenţii, părţile au avut în vedere dispoziţiile Codului
Civil Român, dispoziţiile Legii nr. 7/1996 republicată şi celelalte dispoziţii aplicabile
unei astfel de convenţii.
Subsemnatele parti contractante am citit personal continutul prezentei tranzactii, care
corespunde vointei noastre, drept pentru care semnam toate exemplarele.
Redactat, editat şi autentificat la Societatea Profesională Notarială VARGA &
ASOCIAŢII într-un exemplar original şi în cinci duplicate, din care exemplarul original şi un
duplicat au fost depuse la athiva biroului, iar patru duplicate s-au eliberat părții.
Semnaturile:
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Da ?
=>
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.