HCL 132/2024 adoptată
Aprobarea Regulamentului privind modul de organizare și funcționare a Pieței de Pește din cadrul proiectului ”Piața de Pește”.
Documente
- hcl hcl-132-2024.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BRĂILA
MUNICIPIUL BRĂILA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL BRĂILA
H: O T A R. A R. E A NR.. 132
din 12.03.2024
Privind : Aprobarea Regulamentului privind modul de organizare şi funcţionare
a Pieţei de Peşte din cadrul proiectului " Piaţa de Peşte " .
CONSILruL LOCALl.VCUl!IiI'ICIPAL :SH ATI.A
La iniţiativa Primarului Municipiului Brăila ;
Având În vedere referatul de aprobare al iniţiatorului ;
Văzând raportul comun de specialitate al Direcţiei Achiziţii Publice,
Licitaţii şi Parteneriat Public Privat, Direcţiei Arhitect Şef, Direcţiei Finanţelor
Publice Locale, Directiei Juridic Contencios Administratie Publică Local si a
,. I I I
Direcţiei Cultură , Invăţământ, Sport şi Turism, precum şi avizele comisiilor de
specialitate nr. 1, 2, 3, 4 si 5 din cadrul C.L.M. Brăila ;
În conformitate cu ' prevederile O.G. nr. 71/2002 privind organizarea şi
funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de
interes local, cu modificările si completările ulterioare;
În baza art. 129 alin. (1), alin . (2) lit. d) şi alin . (7) lit. e) şi f) din O.U.G.
nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare;'
În temeiul art. 139 alin. (1) şi (3 ) lit. g), coroborat cu art. 196 alin. (1)
lit. a) din OUG nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările ŞI
completările ulterioare;
H:OTAR..A.STE:
Art.1 Se aprobă Regulamentul privind modul de organizare şi funcţionare
a Pieţei de Peşte din cadrul proiectului " Piaţa de Peşte" , conform anexei, parte
integrantă din prezenta hotărâre .
Art.2 .Prezenta hotărâre va fi dusă la Îndeplinire de Primarul Municipiului
Brăila , prin Direcţia Achiziţii Publice, Licitaţii şi Parteneriat Public Privat,
Direcţia Arhitect Sef, Direcţia Finanţelor Publice Locale si Directia Cultură ,
Învăţământ, Sport ' şi Turism , iar Secretarul General al Municipiului 'Brăila o va
comunica celor interesaţi.
~ PRESEDINTE DE SEDlNTĂ,
(!/ -' ,.: ~ O~::TRASEMNEAZĂ
\ . / : / t. SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
.!..~. BRĂILA, il:;
ANGELICA BRjffu~
Dir. Ex. D.J.C.A.P.L.
F-PO-09-02 .01 .05/rev.O
A-,<JEK4
Oc /fCU'1 1If~ /32/ ~~ 'li .
j!tl. ob . ~ '7
REGULAMENT PRIVIND MODUL DE
ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A PIEŢEI DE PEŞTE
CAPITOLUL 1
DISPOZITII
, GENERALE
1.1. OBIECTIVELE REGULAMENTULUI
Prezentul Regulament tratează stabilirea concretă a principiilor, condiţiilor şi
modul de desfăşurare a activităţilor din cadrul pieţei de pe şte , cu respectarea
prevederilor legale în vigoare.
Denumirea: Piaţa de Peşte .
Sediul: Piaţa Poporului nr.24
Conform contractului de finanţare nr.533/2021 încheiat între Municipiul Brăila
şi Ministerul. Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Pescuit -
Autoritatea de Management pentru POPAM, se impune ca indicatori prestabiliţi în
perioada de sustenabilitate menţinerea celor 7 locuri de muncă aferente echipei de
proiect.
Conform contractului de finanţare nr.533/2021 încheiat între Municipiul Brăila
şi Ministerul, Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Pescuit
Autoritatea de Management pentru POPAM, beneficiarul are obligaţia de a
monitoriza pe o perioada de 5 ani implementarea proiectului.
Monitorizarea proiectului se va realiza de către membrii echipei de
implementare a proiectului ce vor fi numiţi prin Dispoziţia Primarului într-o comisie
de monitorizare.
Secretariatul comisiei de monitorizare se va asigura de către administratorul
Pieţei de Peşte .
Ulterior aprobării prezentului regulament de organizare şi funcţionare a pieţei de
peşte , se ya întocmi de către administratorlll pieţei JID reg]!lamenLintern care va fi
aprobat de comisia de monitorizare a proiectului.
CAPITOLUL II
LEGISLA ,TIA APLICABILĂ
2.1 H.G. nr. 347/2016 privind stabilirea cadrului general de implementare a
măsurilor cofinanţate din FEPAM prin POPAM 2014-2020;
2.2. O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu
modificările şi completări le ulterioare;
2.3. O.u.G. nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene
nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi
1
politicii mantlme integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor
alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru
modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, cu
modificărie şi completările ulterioare;
2.4. O.G. nr. 26/2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările ŞI
completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 246/2005;
2.5. Legea 3111990 privind societăţile comerciale, cu modificările ŞI
completările ulterioare;
2.6. Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică
republicată.
2.7. Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 816 din 24.05.2016
privind aprobarea Listei detaliată cu cheltuieli eligibile pentru operaţiunile finanţate
în cadrul Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020 cu
modificările şi completările ulterioare.
2.8 Hotărârea nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii
de piaţă în un~le zone publice cu modificările şi completări le ulterioare.
CAPITOLUL III
PREZENTAREA ANSAMBLULUI PIETEI
, DE PESTE
,
3.1. Piaţa -de Peşte este o facilitate cu caracter de piaţă, conform specificului
acesteia cu structuri de vânzare destinate desfacerii, comercializării şi punerii în
valoare a peştelui şi produselor din peşte.
a) Suprafaţa destinată comercializării peştelui asigură număr de 8 posturi de
desfacere, structurat în 4 insule de vânzare. Fiecare comerciant va dispune de
urmăroarele dotări:
-2 cuve de inox pentru expunere peşte viu;
-2 mese de inox cu dulap;
-1 Iadă de concelare profesională pentru peşte congelat;
-1 Iadă frig pentru depozitare peşte;
-1 pubelă de gunoi;
-1 lavoar dublu;
-1 cântar pentru peşte;
- 1 acvariu expunere peşte .
b) Există 4 camere frig în cadrul pieţei de peşte. Prin urmare fiecare camera frig
va deservi pentru 2 comercianţi.
c) Piaţa de Peşte este structurată astfel:
1. Spatii pentru deservire:
standuri pentru produse
bazine peste viu
insule de vanzare;
vanzare peste de acvariu si elemente de acvaristica
grupuri sanitare;
2
cantare.
2. Spatii pentru circulaţie, acces ieşiri si parcari:
spatii circulaţie auto - intrări - ieşiri;
parcarI:
3. Spatii pentru birouri:
spatii pentru control sanitar
birou administrare
4. Spatii pentru deşeuri:
deşeuri. solide - containere.
d) Din punct de vedere functional, construcţia va fi grupată pe următoarele
funcţiuni:
standuri pentru expunere şi vânzare inclusiv acvarii şi pesti de acvaristică
depozitare pe termen scurt a produselor
maşina'de gheaţă
spaţii tehnice aferente utilajelor frigorifice
spaţiu pentru deşeuri
birouri pentru administraţie piaţa
grupuri sanitare
e) Activitati fundamentale comerciale sau de vanzare:
descărcarea mărfii;
expunerea mărfii de către producători şi comercianţi; vânzare a mărfii;
depozitarea pe termen scurt.
.
f) Activităţi adiţionale:
spălarea;
împachetarea;
sortarea.
3.2. Piaţa de peşte este racordată la reţelele de utilităţi urbane: gaze naturale,
apă - canal, electricitate şi intemet.
CAPITOLUL IV
MOD DE ATRIBUIRE CONTRACTE
4 . 1.Spaţiile din piaţa de peşte vor fi
puse la dispoziţia beneficiarilor, cu titlu
gratuit pe o perioadă de 12 luni cu posibilitate de prelungire, cu acordul prealabil al
comisiei de monitorizare, dar nu mai mult de 60 de luni în total.
4.2.Beneficiari i posturilor de vânzare din cadrul pieţei de peşte sunt
comercianţii .care vând peşte şi produse din peşte. Aceştia vor beneficia de
infrastructura existentă, modemă ŞI sigură ce facilitează vânzare a peştelui şi a
produselor din peşte.
3
4.3. Selecţia dosarelor va fi efectuată de către comisia numită prin Dispoziţia
Primarului Municipiului Brăila, în maxim 30 de zile de la data depunerii, urmand a se
va încheia contracte de închiriere cu operatorii economici declaraţi eligibili.
4.4. În vederea obţinerii unui post unic de desfacere a activităţii, cei interesaţi
vor depune la sediul Primăriei Municipiului Brăila o solicitare la care vor fi anexate
următoarele documente:
- copie, C.u.I;
- act constitutiv sau rezolutie eliberate de O.R.C;
- Dovada că la data depunerii solicitării pentru obţinerea unui post unic de
comercializare dispune de avize/autorizaţii pentru un alt punct de lucru. (de exemplu:
copie dupa Autorizaţia Naţională Sanitară -Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor,
Aviz de funcţionare valabil eliberat de Primaria Municipiului Brăila);
- copie' BIlCI al asociatului sau administratorului.
4.5. Atribuirea posturilor de vânzare din cadrul pieţei de peşte se va realiza în
ordinea depunerii cererilor, sub condiţia îndeplinirii cerinţelor solicitate, iar fiecare
comerciant va putea beneficia de un singur post.
CAPITOLUL V
DREPTURI SI
, OBLIGATII
,
5.1. Utilizatorii pieţei de peşte au următoarele drepturi şi obligaţii:
a) Beneficiază în mod gratuit de acces în piaţa de peşte;
b) Beneficiază de acces neîngrădit la informaţiile publice privind serviciile de
administrarea a pieţei de peşte a Municipiului Brăila;
c) Pot semnala administratorului şi ulterior comisiei din cadrul Primăriei
Municipiului Brăila numită prin Dispoziţia Primarului orice neregulă sau
inconvenient;
d) Pot pracţica preţurile pe care le consideră optime pentru mărfurile pe care le
comercializează;
e) Să aibă acces la toate serviciile oferite de administraţia pieţei;
f) Să fie informati asupra perioadei şi orarului de funcţionare al pieţei;
g) Au obligatia de a afişa etichetele de preţ pentru produsele oferite la vanzare;
h) Au obligaţia de a respecta regulamentul intern de administrare;
i) Să respecte legislaţia cu privire la comercializarea peştelui şi a produselor din
peşte;
j) Să respecte regulamentul de organizare şi funcţionare a pieţei de peşte, a
regulamentului intern şi a legislaţiei incidente cu privire la desfăşurarea acestei
activităţi;
k) Pentru a · desfăşura activităţii de comerţ în piaţă, toţi utilizatorii au obligaţia de a
deţine toate avizele şi autorizaţii le necesare, conform obiectului de activitate şi a
prevederilor legislaţiei în vigoare;
1) Au posibilitatea de a cesiona contractul catre un terţ, doar după obţinerea
acordului comisiei de monitorizare;
m) Au obl.igaţia de a achita în mod egal utilităţile ŞI toate cheltuielile conexe
4
funcţionării pieţei de peşte;
n) Au obligaţia de a comercializa numai peşte si produse bazate pe peşte;
o) Au obligaţia de a respecta programul de funcţionare;
p) Au obligaţia de a asigura şi de a menţine permanent curatenia la locul de
vânzare si în jurul acestuia si transportarea gunoiului la locurile special amenajate în
cadrul pieţei, platforma de gunoi ori de cate ori este cazul;
q) Au obligaţia de a nu muta, modifica, degrada sau distruge mijloacele fixe sau
obiectele de inventar care aparţin pieţei de peşte;
r) Au obligaţia să aibă un comportament corect şi civilizat în relaţiile cu
cumpărătorii şi cu instituţiile cu atribuţii de control, competente, conform legislaţiei
în vigoare.
s) Toti utilizatorii pietei au obligativitatea respectarii legislatiei in vigoare privind
desfasurarea comertului in zone publice protectia si securitatea muncii, PSI, protectia
mediului, legislatia fiscala, precum şi legistaltia din domeniul protecţiei
consumatorului.
t) Au obligaţia de a elibera postul de desfacere a activităţii în maxim 5 zile
calendaristice daca pe o perioada de 30 de zile nu desfăşoară activităţi comerciale; În
caz contrar contractual se va considera reziliat de plin drept, cu o notificare prealabilă
şi fără intervenţia instanţelor judecătoreşti;
u) Fiecare comerciant îşi va desfăşura activitatea exclusive în spaţiul de desfacere
atribuit;
v) Este interzis să se expună spre vânzare marfă stricată sau expirată ;
w) Este interzis să se folosească mijloace de încălzire sau racire ce pot prezenta
pericol de incendiu sau de deteriorare a bunurilor aflate în patrimoniul pieţei;
x) Este interzisă vânzare a produselor, pe trotuare, căi de acces sau pe spaţiile dintre
rândurile de mese;
y) Este interzisă comercializarea şi consumul de băuturi alcoolice, în incinta pieţei,
în alte locuri decât cele special amenajate;
z) Este interzis fumatul în hala, cu exceptia locurilor special amenajate;
aa) Este interzisă vânzarea în piata a substanţelor toxice, inflamabile sau
explozibile, precum şi a armelor de foc şi a muniţiei .
bb) Este inţerzisa orice improvizatie la instalati a electrica si a mobilierului destinat
COllie, cializat ii,
cc) comercianţii sunt direct raspunzatori de starea tehnica, functionarea
corespunzatoare si de buna păstrare a dotărilor pieţei de peşte, în caz contrar sunt
pasibili de sancţiuni administrative, civile şi penale în conformitate cu legislatia în
vigoare, orice degradare recuperandu-se integral de la aceştia;
5.2. Municipiului Brăila are următoarele drepturi şi obligaţii :
a) are dreptul să se1ecteze comercianţii conform criteriilor stabilite în prezentul
regulament;
b) are dreptul să înceteze contractul unui comerciant care nu respectă prezentul
regulament si ·regulamentul intern al pieţei de peşte;
c) are obligaţia de a trata în mod egal beneficiarii, să respecte principiul
transparenţei decizionale;
5
d) are obligaţia de a asigura accesul comercianţilor la dotările pieţei de peşte ;
e) are obligaţia de a respecta programul de funcţionare;
CAPITOLUL VI
SANCTIUNI
,
6.1. Nerespectarea regulamentului conduce la sancţionarea comercianţilor, prin
încetarea contractului, cu o notificare prealabila, fără intervenţia instantelor
judecătoreşti.
6.2. Distrugerea bunurilor din cadrul pieţei de peşte se sancţionează conform
legilor civile şi penale şi atrage după sine încetarea contractului;
CAPITOLUL VII
DISPOZIŢII FINALE
6.4. Înciltarea contractului sau sancţionarea comerciantului poate avea loc în
condiţiile prevederilor legale, la propunerea comisiei numită prin dispoziţia
primarului;
6.5. La solicitarea Primăriei Municipiul Brăila, organele de poliţie, jandarmerie
ori alţi agenţi ai forţei publice vor acorda sprijinul pentru aplicarea prevederilor
prezentului regulament;
6.6. Prezentul regulament intră în vigoare la data aprobării acestuia de către
Consiliul Local al Municipiului Brăila şi aducerii la cunoştinţa publică.
6
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.