7 decembrie 2022

HCL 570/2022 Botoșani adoptată

Hotărâre privind aprobarea proiectului „Dotare și reabilitare ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani” și a cheltuielilor legate de proiect în cadrul PLANULUI NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ, Pilonul V: Sănătate și reziliență instituțională, Componenta 12: Sănătate, Investiția: I1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești, INVESTIȚIA SPECIFICĂ: I1.3 Unități de asistență medicală ambulatorie

Denumire
Hotărârea nr. 570 din 2022 a Consiliului Local Botoșani
Emitent
Consiliul Local Botoșani
Număr
570 / 2022
Data
7 decembrie 2022
Localitate
Botoșani, județul Botoșani
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă proiectul „Dotare și reabilitare ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani” și cheltuielile aferente în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Pilonul V, Componenta 12, Investiția I1.3, referitoare la unități de asistență medicală ambulatorie. Pentru locuitori înseamnă că se vor extinde și îmbunătăți serviciile medicale ambulatorii din Botoșani, utilizarea fondurilor UE pentru modernizare, iar proiectul poate implica termene de execuție și zone afectate de investiție în cadrul spitalului și infrastructurii conexe. Se ține cont de reguli de finanțare, parteneriate și avize ale comisiilor, dar detalii exacte despre termene și eventualele deserviri ale pacienților vor fi stabilite în rapoartele ulterioare ale proiectului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă proiectul „Dotare și reabilitare ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani” în vederea finanțării acestuia în cadrul Planul Național De Redresare Și Reziliență - Componenta C12 – Sănătate - Investiția I1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești - I1.3 Unități de asistență medicală ambulatorie, apelul de proiecte MS-0013

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL BOTOȘANI MUNICIPIUL BOTOȘANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea proiectului „Dotare și reabilitare ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani” și a cheltuielilor legate de proiect în cadrul PLANULUI NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ, Pilonul V: Sănătate și reziliență instituțională, Componenta 12: Sănătate, Investiția: I1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești, INVESTIȚIA SPECIFICĂ: I1.3 Unități de asistență medicală ambulatorie CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOȘANI, analizând propunerea domnului Primar Cosmin Ionuț Andrei privind aprobarea proiectului „Dotare și reabilitare ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani” și a cheltuielilor legate de acest proiect și a acordului de parteneriat aferent; analizând raportul de specialitate comun al Serviciului Management Proiecte, Serviciului Investiții și Direcției Economice, precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local; văzând dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, cu modificările și completările ulterioare; cât și prevederile Ordinului nr. 2.735 din 15 septembrie 2022 privind aprobarea Ghidului beneficiarului pentru investiția specifică: I1.3. Unități de asistență medicală ambulatorie din cadrul pilonului V: Sănătate și reziliență instituțională - componenta 12: Sănătate - investiția I1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești din Planul Național de Rederesare și Reziliență; în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n) și alin. (9) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 555 din 3 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare; în temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 240 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 555 din 3 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Se aprobă proiectul „Dotare și reabilitare ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani” în vederea finanțării acestuia în cadrul Planul Național De Redresare Și Reziliență - Componenta C12 – Sănătate - Investiția I1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești - I1.3 Unități de asistență medicală ambulatorie, apelul de proiecte MS-0013. Art. 2 Se aprobă încheierea acordului de parteneriat între Spitalul de Pneumoftiziologie Botoșani (Solicitant - Lider de Parteneriat/ Beneficiar) și U.A.T. Municipiul Botoșani (Partener – Ordonator de credite), având ca obiect depunerea și implementarea în comun a activităților aferente proiectului „Dotare și reabilitare ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani”, conform Anexei 1 la prezenta hotărâre. Art. 3. Se aprobă valoarea totală a proiectului „Dotare și reabilitare ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani”, în cuantum de 1.437.877,18 lei TVA inclus, din care 1.208.300,15 lei fără TVA. Art. 4. Se aprobă contribuția proprie în proiect a Municipiului Botoșani, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului. Art. 5. Sumele reprezentând cheltuieli neeligibile și/sau conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Dotare și reabilitare ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani”, pentru implementarea proiectului în condiții optime, vor fi susținute din bugetul local al Municipiului Botoșani (Partener – Ordonator de credite). Art. 6. Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării. Art. 7. Se certifică valoarea de 7.300 prevăzută în Anexa 1 – cererea de finanțare ca reprezentând numărul de prezentări în am,,bulatoriu în anul 2019, valoarea pentru care se va depune următorul document „Activitatea rețelei sanitare și de ocrotire a sănătății în anul 2021„ (Cap. 5 Numărul consultațiilor ambulatorii acordate pacienților) – pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Botoșani Art. 8. Se împuternicește Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani, domnul Costel Lupașcu, să semneze toate actele necesare şi contractul de finanțare în numele Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani (Solicitant - Lider de Parteneriat) și U.A.T. Municipiul Botoșani (Partener – Ordonator de credite), Art. 9. Primarul Municipiului Botoșani, prin serviciile aparatului de specialitate, va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINTĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Secretar general, Ada Alexandrina Macovei Ioan Apostu Botoșani, 07 decembrie 2022 Nr. 570 ANEXA 1 LA HCL nr. 570 / 07.12.2022 ACORD DE PARTENERIAT Încheiat între, SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BOTOȘANI– având sediul în Municipiul Botoșani, Str. Trandafirilor nr. 24, cod poștal: 710202, telefon 0231584024, cod fiscal 14835931, având contul de virament nr. RO65TREZ11621F480101XXXX, deschis la Trezoreria Botoșani, reprezentat de dl. Manager COSTEL LUPAȘCU, în calitate de manager, denumit în continuare „Solicitant - Lider de Parteneriat” și U.A.T. MUNICIPIUL BOTOȘANI – având sediul în Municipiul Botoșani, Str. Piața Revoluției, nr. 1, județul Botoșani, cod poștal: 710236, telefon: 0231502200, cod fiscal 3372882, având contul de virament nr. RO20TREZ1165006XXX000266, deschis la Trezoreria Botoșani, reprezentat de Cosmin Ionuț Andrei, în calitate de primar, denumit în continuare Partener denumite în continuare, individual „Parte” și împreună „Părți”, au convenit încheierea prezentului Acord de parteneriat în vederea depunerii, respectiv implementării Proiectului „Dotare și reabilitare ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Pilonul V – Sănătate și reziliență instituțională, Componenta C12 – Sănătate, Investiția I.1. – Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești, Investiția Specifică – I1.3. Unități de asistență medicală ambulatorie, după cum urmează: Art. 1 – Obiectul și scopul Acordului (1) Prezentul Acord de Parteneriat (denumit in continuare „Acordul”), definește drepturile și obligațiile Părților și stabilește termenii și condițiile colaborării acestora în vederea depunerii și implementării în comun a activităților aferente proiectului „Dotare și reabilitare ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani” (denumit în continuare „Proiectul”). (2) Părțile vor acționa în conformitate cu legislația națională și europeană aplicabilă. (3) Scopul prezentului Acord de Parteneriat este numirea Solicitantului - Lider de Parteneriat să realizeze documentația și să încarce dosarul de finanțare în conformitate cu Ghidului solicitantului pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul V – Sănătate și reziliență instituțională, Componenta C12 – Sănătate, Investiția I.1. – Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești, Investiția Specifică – I1.3. Unități de asistență medicală ambulatorie, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 2.735 din 15 septembrie 2022, (denumit în continuare „Ghidul solicitantului”). (4) Obiectul Acordului de Parteneriat este de a oferi un cadru juridic în vederea participării la competiția desfășurată prin apelul de proiecte aferente PNRR, Componenta 12 Sănătate, Investiția Specifică – I1.3. Unități de asistență medicală ambulatorie, cu proiectul „Dotare și reabilitare ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani” 1 Art. 2 – Intrarea în vigoare și Durata Acordului (1) Prezentul Acord întră în vigoare la data semnării acestuia de către Părți și este valabil până la data la care Proiectul este implementat, prin îndeplinirea condițiilor privind sustenabilitatea și durabilitatea acestuia, dar nu mai târziu de data de 30 iunie 2026. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în situația în care Dosarul de finanțare aferent Proiectului nu este aprobat pentru finanțare conform Planului Național de Redresare și Reziliență al României, prezentul Acord încetează de drept la data la care acesta este respins. Art. 3 – Principalele roluri și responsabilități ale Părților (1) Părțile vor adopta toate măsurile necesare, pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor și obiectivelor care decurg din prezentul Acord. (2) Părțile își vor îndeplini obligațiile care le revin potrivit prezentului Acord cu eficiență, transparență și rigurozitate. Acestea se vor informa reciproc cu privire la orice aspect relevant în ceea ce privește cooperarea Părților în vederea implementării activităților care urmează a fi desfășurate. Acestea vor acționa cu bună-credință, în toate activitățile necesare implementării Proiectului, în interesul realizării acestuia cu succes conform Planului Național de Redresare și Reziliență al României. Art. 4 – Obligaţiile Solicitantului - Lider de Parteneriat (1) Să furnizeze Partenerului un exemplar semnat al Acordului. (2) Să realizeze toate demersurile în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pentru semnării Hotărârii de aprobare a Proiectului, prevăzută în forma draft în Anexa nr. 11 la Ghidul Solicitantului. (3) Să asigure corectitudinea informațiilor și documentelor aferente Dosarului de finanțare aferent Proiectului, în conformitate cu Ghidul solicitantului, precum și în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (4) Să depună Dosarul de finanțare aferent Proiectului, în termenul prevăzut de Ghidul solicitantului. (5) Să numească persoane în cadrul unei unități de implementare și monitorizare a proiectelor în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului, după cum urmează: manager proiect, responsabil tehnic, responsabil financiar. (6) Să respecte toate drepturile și obligațiile care îi revin ca urmare a participării la apelul de proiect aferent Investiției specifice „I1.3. Unități de asistență medicală ambulatorie”, din cadrul Pilonului V: Sănătate și reziliență instituțională - Componenta 12: Sănătate - Investiția ”I1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești”, Planul Național de Redresare și Reziliență al României. (7) Să realizeze procedurile de achiziții necesare pentru implementarea corespunzătoare a proiectului, conform bugetului și graficului estimat al achizițiilor aprobat și să semneze contractele de servicii cu furnizorii și prestatorii desemnați câștigători. 2 Art. 5 – Obligațiile - Partenerului (1) Să verifice informațiile și documentele aferente Dosarului de finanțare întocmit de către Solicitantul - Lider de Parteneriat, precum și stadiul de implementare a Proiectului, în vederea îndeplinirii Obiectului prezentului Acord. (2) Să numească persoane în cadrul unei unități de implementare și monitorizare a proiectelor în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului, după cum urmează: responsabil informare-publicitate, responsabil juridic. Art. 6 – Drepturile Solicitantului - Lider de Parteneriat (1) Solicitantul - Lider de Parteneriat are dreptul de a încărca Dosarului de finanțare aferent proiectului „Dotare și reabilitare ambulatoriu integrat din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani” pe platforma dedicată https://proiecte.pnrr.gov.ro. Art. 6 – Dispoziții finale (1) Orice comunicare între Părți, referitoare la îndeplinirea prezentului Acord, trebuie sa fie transmisă în scris. (2) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii cât și în momentul primirii. (3) Comunicările între Părți se pot face și prin telefon, fax sau e-mail cu condiția confirmării în scris a primirii comunicării. Părțile au convenit să încheie astăzi, .............................., la sediul Municipiului Botoșani, prezentul Acord, în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte. Solicitant - Lider de Parteneriat/ Beneficiar Partener – Ordonator de credite Spitalul de Pneumoftiziologie Botoșani Municipiul Botoșani Manager Primar Costel Lupașcu Cosmin Ionuț Andrei PREȘEDINTE DE ȘEDINTĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Consilier, Secretar general, Ada Alexandrina Macovei Ioan Apostu 3

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă