HCL 24/2021 Borca adoptată

AMENAJAMENT PASTORAL PENTRU PAJIȘTILE DIN COMUNA BORCA În funcţie de grosimea stratului de sol dislocat de cei doi agenţi principali, eroziunea poate fi de suprafaţă când scurgerea apei este lamelară şi vântul acţionează relativ uniform asupra stratului superior al solului sau de adâncime când scurgerea concentrată a apei provoacă șiroiri, rigole, ogaşe până la ravene şi torenţi foarte adânci de zeci de metri care pun în pericol aşezări omenești, căi de comunicaţii, construcţii diverse și altele. Antrenarea de către eroziune a maxim 6 tone pe hectar în medie pe an se consideră eroziune geologică sau normală. Peste această limită eroziunea produce pagube mari în funcţie de intensitatea ei. Factori favorizanţi Intensitatea proceselor de eroziune sunt determinate de factorii orografici (forma versanților, lungime, expoziţie, etc.), precipitaţiile atmosferice (cantitate, durată, repartiție şi intensitate) însuşirile fizice ale solului (umiditate, structură, textură, materie organică, roca mamă), starea vegetației lemnoase şi ierboase, dar mai ales de activităţile omului şi animalelor sale. Astfel eroziunea solului este favorizată de: versant cu profil drept, pantă mare ca înclinaţie şi lungime, expoziţie sudică, intensitatea mai mare şi durata mai lungă a ploii, umiditatea mai mare a solului, structura distrusă şi textura mai nisipoasă,roca mamă friabilă, lipsa vegetației lemnoase, rărirea până la dispariţie a covorului ierbos, protector, păşunatul pe timp umed şi în afara sezonului de vegetaţie (iarna), încărcarea păşunii cu animale peste limite, supratârlirea cu animale şi apariţia golurilor în vegetaţie, râmături de porci mistreți, arături şi alte lucrări din dea! în vale pentru îmbunătățirea covorului ierbos al pajiştilor, circulaţia din deal in vale a animalelor pe păşune, construcția de drumuri de acces cu panta mai mare de 8% şi multe altele. Lucrări şi acţiuni de combatere Din cele prezentate mai înainte rezultă că suntem principalii responsabili pentru declanșarea și extinderea proceselor erozionale pe pajişti care produc în lanţ alte nenorociri ca modificarea albiilor şi ridicarea fundului râurilor cu inundaţiile ce se produc acum Ia ploii normale, colmatarea lacurilor de acumulare care în curând vor fi scoase din uz deoarece se vor umple de aluviuni aduse se ape după eroziunea din amonte şi multe altele. Pe lângă masurile arhicunoscute de împădurire a versanților care au o înclinaţie de peste 30 grade a suprafeţelor deja degradate de eroziunea de adâncime şi alunecări, pentru reținerea apei şi 107 AMENAJAMENT PASTORAL PENTRU PAJIȘTILE DIN COMUNA BORCA a scurgerilor pe pante un ro! foarte important pentru stăvilirea eroziunii îl are covorul ierbos şi ţelina care o formează. Pentru stăvilirea eroziunii de suprafaţă se vor lua următoarele măsuri preventive: * Limitarea sezonului de păşunat la cel optim, între Sf. Gheorghe (23 aprilie) şi Sf. Dumitru (26 octombrie) cca. 185 zile pentru zona de dealuri şi interzicerea păşunatului pe perioada de toamnă iarnă şi primăvara devreme, pentru ca ierburile să se „odihnească” în sezonul rece; + Evitarea pe cât posibil a păşunatului pe pante pe timp ploios şi sol umed, căutând locurile mai zvântate, bine drenate sau terenurile plane; + Respectarea încărcării cu animale evitarea suprapăşunatului și supratârlirii, care răresc şi produc goluri în covorul ierbos a cărui sol este mai sensibil la eroziune (focare de eroziune); + Fertilizarea cu îngrăşăminte organice (gunoi şi târlire) şi chimice (NPK) pentru îndesirea covorului ierbos, realizarea unor producţii de iarbă corespunzătoare şi a unei ţeline dense; * Supaînsămânţarea golurilor din pajişte şi a celor cu covor rărit datorită diferitelor cauze amintite mai înainte; + Stoparea râmăturilor de porci domestici şi mistreți prin măsuri specifice de limitare a prezenţei lor pe pajiştile în pantă şi alte măsuri. Aceste lucrari de combatere a eroziunii solului de suprafata (cele minime) se pot aplica in cazul a doua trupuri de pajiste: Cioate Doaga-Rachitele si Rupturi Ingaresti. Pentru lucrari ameliorative mai ample este necesar un proiect separat de combatere eroziunii solului de adancime si alunecari de teren ce poate fi pus in aplicare tot pe perioada celor 10 ani cat dureaza acest proiect de amenajament pastoral. Dintre măsurile curative se amintesc în continuare: * Pe pajiştile cu covor ierbos foarte rar se face mobilizarea superficială a solului pe curba de nivel, se seamănă un amestec adecvat, la 1,5 cm adâncime şi se tăvălugeşte, în primul an se foloseşte în regim de fâneaţă şi în anii următori în toate modurile cunoscute respectând păşunatul raţional; * Realizarea cu pluguri speciale a unor valuri de pământ ce se înierbează, care colectează apa de pe versanţi şi o dirijează spre un emisar având lăţimea de 1,5 — 2 m şi 108 AMENAJAMENT PASTORAL PENTRU PAJIȘTILE DIN COMUNA BORCA adâncimea canalului de 40-50 cm şi o distanţă variabilă între ele în funcţie de înclinaţie ce nu poate depăşii 18 grade, limită peste care se execută lucrări mai radicale de combatere a eroziunii cum ar fi terasarea terenului; * Amplasarea pe păşuni a unor perdele de protecţie pe curbele de nivel, arbori solitari sau în pâlcuri, pentru echilibru hidrologic, protecţia solului şi a animalelor în sezonul de pășunat. 6.2.2. Combaterea eroziunii de adâncime şi alunecări Consideraţii generale Eroziunea de adâncime produsă de scurgerea concentrată a apei pe versanţi, în fază incipientă poate să producă şiroiri (1-5 cm adâncime), rigole mici (5-20 cm) şi rigole mari (20-25 cm) ce pot fi nivelate cu mijloace mecanice simple. Într-un stadiu mai avansat al eroziunii solului se produc ogaşe (0,5-3 m) şi ravene (3-30 m adâncime) care necesită lucrări speciale cu consolidare. Eroziunea de adâncime şi alunecările de terenuri odată instalate sunt cu mult mai greu de stăvilit decât eroziunea de suprafaţă. De aceca şi efectele lor sunt mai severe și cu mult mai distrugătoare, afectând construcții și căi de acces, modificând în final relieful. Factori favorizanţi Eroziunea de adâncime este favorizată în primul rând de activităţile umane greşit aplicate pe terenurile în pantă cum ar fi lucrările solului şi circulaţia din deal în vale perpendicular pe curbele de nivel, nepăsarea existentă la apariţia şiroirilor şi rigolelor pe terenurile dezgolite de vegetație mult mai uşor de anihilat prin nivelare şi înierbare până la evoluţia lor spre ogaşe şi ravene, defrişarea vegetației lemnoase de pe ogaşele şi ravenele consolidate deja în timp, păşunatul haotic cu trecerea animalelor peste eroziunile active şi alte cauze. Alunecările de teren se produc în principal în zonele afectate de eroziunea de adâncime, datorită unor perturbații grave asupra circulaţiei apei în sol, structuri geologice cu straturi impermeabile în profunzime, stagnarea apei în glimee, crearea unui pat de alunecare şi multe alte cauze din care defrişarea vegetației lemnoase pe terenurile cu risc ridicat de producere a alunecărilor este una din cele mai importante. 109 AMENAJAMENT PASTORAL PENTRU PAJIȘTILE DIN COMUNA BORCA Acţiuni de combatere Măsurile preventive de combatere a eroziunii de adâncime sunt asemănătoare cu cele pentru eroziunea de suprafaţă care sunt legate de respectarea normelor de păşunat, înierbările şi împăduririle de protecţie. După declanşarea eroziunii de adâncime sunt necesare lucrări imediate de intervenţie pentru stăvilirea ei, înainte ca situaţia să se agraveze şi mai mult. Pe suprafeţele în pantă unde au apărut șiroiri şi rigoie se pot lua măsuri de nivelare cu mijloace mecanizate (grape cu discuri, nivelatoare, etc.), pregătirea patului germinativ, fertilizare organică şi/sau chimică, semănatul unui amestec de ierburi perene adecvate zonei şi folosirea pajiştii în regim de fâneaţă în primul an până la o înţelenire şi consolidare corespunzătoare a covorului ierbos proiector. Pe terenurile unde eroziunea de adâncime a ajuns la stadiul de ogaș sau ravenă sunt necesare lucrări mai ample de artă, proiectate de specialişti autorizaţi în domeniu şi executate de întreprinderi (firme) de prestări servicii pentru îmbunătăţiri funciare. Cele mai răspândite lucrări sunt: cleionajele simple sau duble din garduri de nuiele, pozate pe firul văii formate de ogaş sau ravenă. Cleionajele simple (Fig.6.1) sunt făcute din garduri de 50-70 cm înălţime, aşezate pe direcţia curbelor de nivel la distanţa de 2-4 m unul de altul în funcţie de mărimea pantei, fixate ia cel puţin 30 cm sub nivelul solului. În amonte şi aval de cleonaj se pot planta primăvara devreme sade de salcie care vor consolida şi mai bine terenul. Cleionajele duble (Fig. 6.2) sunt făcute din 2 rânduri de gard cu înălţime de 0,8-i m deasupra nivelului solului. Spaţiul liber dintre cele 2 rânduri se umple cu pietriş sau bolovani, devenind astfel mai rezistente. Parii gardului dublu se întăresc transversal şi longitudinal cu moaze și longrine. Lucrări mai ample de stăvilire a eroziunii de adâncime constau din praguri şi baraje confecţionate din lemn, piatră, plasă de sârmă cu piatră (gabioane), zidărie, beton, etc. asupra cărora nu insistăm. După efectuarea acestor lucrări de artă antierozională, terenul se înierbează sau se împădureşte în siguranţă, fără pericol major de declanşare a unor noi procese erozionale. 110 AMENAJAMENT PASTORAL PENTRU PAJIȘTILE DIN COMUNA BORCA gari de uniele sacele de salcie gunoi Fig. 6.2. Cleonaj dublu Stăvilirea alunecărilor de teren pune probleme şi mai complicate care necesită la rândul lor proiecte şi execuţie de lucrări de strictă specialitate. Prima măsură împotriva alunecărilor de teren constă din captarea izvoarelor de coastă şi eliminarea prin drenaj a stagnărilor de apă din glimee, după care se execută lucrări mai ample de modelare a terenului şi consolidare urmate de lucrări specifice de instalare a vegetației ierboase şi forestiere care sunt cele mai viabile soluţii de protecţie pentru o perioadă lungă de timp. sil AMENAJAMENT PASTORAL PENTRU PAJIŞTILE DIN COMUNA BORCA 6.2.3. Eliminarea excesului de umiditate Consideraţii generale Excesul de umiditate este unul din factorii cei mai defavorabili care scad producţia şi calitatea pajiştilor. Majoritatea speciilor bune furajere din covorul ierbos sunt mezofile, adică preferă staţiuni cu umiditate medie a solului şi aerului care e bine să fie nici prea umed, nici prea uscat, asemenea condiţiilor celorlalte plante de cultură din zona temperată a globului. Cele mai mari suprafeţe cu exces de umiditate se întâlnesc în luncile râurilor, depresiuni, şesuri cu soluri greu permeabile, izvoare de coastă şi alte condiţii în care se întâlnesc pajişti permanente. Excesul de umiditate este de mai multe tipuri şi anume: din inundaţii, de suprafaţă sau temporar, freatic sau permanent şi combinaţii dintre acestea. Excesul de suprafaţă se datoreşte în principal texturii solului mai argiloase pe terenuri plane, unde stagnează apa după perioade cu precipitaţii atmosferice mai abundente. Excesul freatic este datorat pânzei de apă freatică aflat la mică adâncime aproape de suprafaţa solului. Plantele indicatoare pentru excesul de umiditate permanentă sunt trestia (Phragmites australis), papura (Typha sp.), rogozurile (Carex sp.), coada calului (Egquisetum sp.) şi pentru excesul temporar pipirigul (Juncus sp.), târsa (Deschampsia caespitosa) şi altele. Factorii favorizanţi În luncile râurilor ca urmare a înălțării fundului albiei colmatate datorită eroziunii solului în amonte, se produc acum inundaţii la ploi altădată normale. Lipsa unor lucrări de regularizare şi îndiguire a râurilor produc în continuare daune majore tuturor culturilor. Absența unor intervenţii de permeabilizare a terenurilor grele sau puternic tasate, cu ajutorul subsolajului, scarificării, etc., produc exces temporar de umiditate. La fel lipsa unor lucrări de întreţinere a canalelor de desecare pentru excesul temporar de apă, a drenurilor pentru eliminarea excesului freatic, absenţa captării izvoarelor de coastă și alte neglijenţe, aduc pagube însemnate patrimoniului pastoral. Lucrări de eliminare a apei. Eliminarea excesului temporar de umiditate din pajişti se face prin desecarea cu ajutorul canalelor deschise, de diverse mărimi, care se amplasează la diferite distanţe între ele în funcţie de caracteristicile solului, intensitatea ploitor, etc. Excesul permanent se elimină cu ajutorul unor drenuri din diferite materiale (lespezi, piatră mare, fascine, tuburi de ceramică şi plastic riflat, etc.) pozate la diverse adâncimi şi distanţe în funcţie de nivelul pânzei freatice şi intensitatea drenării pe care o dorim (Fig. 6.3). 112 AMENAJAMENT PASTORAL PENTRU PAJIȘTILE DIN COMUNA BORCA Un caz aparte îi constituie drenajul „cârtiţă” care se folosește pe terenurile cu textură grea, argiloasă. Toate aceste lucrări de desecare şi drenaj la fel ca şi regularizarea şi îndiguirea râurilor se fac pe bază de proiecte şi se execută de specialişti din domeniul îmbunătăţirilor funciare. În mod curent gospodarii şi fermierii care deţin terenuri de pajişti cu exces de umiditate pot întreţine lucrările existente pentru eliminarea apei şi iniţia ei înşişi unele acțiuni care ar consta din: * curățirea regulată a canalelor de desecare existente de vegetaţie ierboasă şi lemnoasă cât şi decolmatarea lor; * efectuarea unor şănţulețe de scurgere a apelor de suprafaţă ori de câte ori este necesar, mai ales primăvara după topirea zăpezii sau ploi abundente; * evitarea păşunatului pe teren umed care tasează şi mai mult solul, făcându-l impermeabil pentru apele pluviale; * arături la cormană înainte de înfiinţarea pajiştilor semănate și dirijarea apei în exces într-un canal de colectare şi mai departe într-un emisar; * cultivarea unor specii iubitoare de umezeală cum sunt sălciile, plopii, arinii etc. care fac un drenaj biologic, cât şi a unor specii ierboase rezistente la excesul de apă ca ierbăluța (Phalaris arundinacea), păiuşul înalt (Festuca arundinacea) şi trifoiul hibrid (7rifolium hybridum). Apa rezultată din diferitele sisteme de desecare, drenaj şi captarea izvoarelor este util să fie înmagazinată în bazine, lacuri, etc. şi refolosită la nevoie pentru adăparea animalelor, irigaţii, iazuri de peşte şi alte trebuinţe pe pajişti . Fig. 6.3. Drenuri simple din materiale locale a. Canal din lespezi de piatră; b. Umplutură piatră măruntă; c. Umplutură piatră mare; d. Fascine din material lemnos; e. Nuiele transversale 113 AMENAJAMENT PASTORAL PENTRU PAJIȘTILE DIN COMUNA BORCA 6.2.4. Combaterea vegetației lemnoase nevaloroase din pajiști Suprafaţa de pajiști naturale de pe raza UAT-ului Borca beneficiază de sprijinul acordat prin măsura M 10.1 — Agromediu şi climă, P ! şi P2, astfel încât: - nu vor fi utilizate pesticidele. Pajiştile naturale din zona păduroasă din regiunile de deal și munte, sunt de origine secundară, vegetaţia ierboasă produsă de om şi animalele sale, este în permanentă competiţie cu vegetaţia lemnoasă primară. În absenţa lucrărilor anuale de curăţirii şi în urma folosirii neraţionale şi în special abandonul sau subîncărcarea cu animale, speciile lemnoase se instalează treptat pe pajiști, mărindu-şi gradul de acoperire de la un an la altul. După un număr mai mare de ani de absenţă a lucrărilor de îngrijire, se instalează şi se dezvoltă o vegetaţie lemnoasă a cărei defrișare se poate efectua pe bază de studii şi documentaţii în care se prevăd toate detaliile privind organizarea, execuţia lucrării şi valorificarea materialului lemnos, conform normativelor. După CERNELEA şi BISTICEANU (1977) până la o anumită limită, vegetaţia forestieră sub formă de arborete pe pajiştile de munte are o influenţă binefăcătoare asupra solului, vegetației ierboase şi în general asupra economiei pastorale, pentru dublul său rol pe care-l îndeplineşte : * de protecţie a solului, a pajiştii şi de adăpost şi refugiu pentru animale în caz de intemperii, * de a satisface nevoile de material lemnos pentru construcţii pastorale şi pentru foc în cadrul activităţii de la munte. Toată vegetaţia, forestieră de pe pajişti, care nu are de îndeplinit unul din aceste roluri, se îndepărtează prin tăiere, pentru a se putea crea condiţii ca în locul acesteia să se poată dezvolta vegetaţia ierboasă, lărgindu-se în acest fel suprafeţele de producţie furajeră din perimetrele destinate acestui scop. În îndeplinirea rolului de protecţie a solului şi a pajiştii şi de adăpost şi refugiu pentru animale, se va lăsa în întregime, netăiată, vegetaţia forestieră de pe următoarele porţiuni : * De pe toate suprafeţele, indiferent de mărimea lor, cu pante peste 30%; pe cât posibil acestea se vor preda în totalitate și definitiv sectorului forestier cu destinaţia de păduri, preluând în schimb ale suprafeţe, apte pentru a fi exploatate ca pajişti, lipsite de arborete şi vegetaţie forestieră sau cu o vegetaţie degradată şi uşor de defrişat sau cu arboret exploatabil. 114 AMENAJAMENT PASTORAL PENTRU PAJIȘTILE DIN COMUNA BORCA Trebuie să existe o tendinţă generală, ca în cadrul perimetrelor pastorale să nu mai fie terenuri cu panta mai mare de 30*, acestea urmând ca în final cu timpul, să devină, prin schimb, perimetre forestiere. * Pe ambele maluri de-a lungul pâraielor şi la izvoarele acestora, în lățimi variabile în raport cu înclinarea şi lăţimea pantei; * Pe suprafeţele degradate sau în curs de degradare, pe grohotişuri, în jurul stâncăriilor; * În jurul adăpătoarelor, stânelor, adăposturilor, saivanelor; * Pe suprafeţele de coastă de pe lângă drumuri; * Pe terenurile în pantă de 20-30*, unde se lasă benzi transversale de diferite lățimi, în raport cu panta şi solul sau sub formă de buchete. Pe suprafeţele cu arborete, ce au rol de protecţie, nu se păşunează şi nu se fac nici un fel de lucrări, decât numai operațiuni de igienă — de extragere de arbori uscați, doborâţi de vânt, a crăcilor rupte şi căzute. Pentru adăpostirea animalelor şi pentru refugiul acestora împotriva vânturilor, furtunilor, arşiţei solare sau împotriva frigului, ploilor, grindinei, zăpezilor etc., se lasă pe păşune, la margine, în partea cea mai joasă sau în interiorul ei, arbori sub formă de buchete, grupe sau pâlcuri şi chiar arbori izolaţi bine crescuţi şi bine conformaţi. Suprafaţa cu arbori pentru adăpost şi refugiu nu poate avea o întindere mai mare decât 10 % din suprafața totală a trupului de pajişte respectiv. În aceste ar-borete, pe lângă operaţiunile de igienă, se taie şi crăcile până la înălţimea de 2 m, spre a înlesni circulaţia animalelor. Tăierea şi valorificarea materialului lemnos de pe pășunile împădurite sau de pe terenurile de păduri ce au fost destinate ca păşuni se face de către inspectoratele silvice sau întreprinderile forestiere, pe baza a unui plan întocmit de acestea împreună cu organele agricole judeţene, sau pe baza prevederilor amenajamentului pastoral, ţinând seama de necesităţile de arborete, aşa cum s-a arătat, Înainte de începerea operaţiunii de tăiere organele silvice şi cele agricole delimitează şi materializează, împreună cu proprietarul sau beneficiarul pajiştii, perimetrele ce se vor menţine cu arboretul în starea în care se află. Tăierea, defrişarea şi valorificarea materialului lemnos care a invadat pajiştea după ce aceasta a fost o dată transformată sau a crescut pe pajişte în decursul timpului, se face de către 115 AMENAJAMENT PASTORAL PENTRU PAJIȘTILE DIN COMUNA BORCA beneficiarul pajiştii, cu respectarea prevederilor şi nor-melor silvice de tăiere a materialului lemnos, şi în acest caz, ţinând seama ca să se lase arborete pentru protecţie şi adăpost. După exploatarea materialului lemnos rămân pe pajişti mari cantităţi de crengi, ramuri, coji, aşchii etc., care nu se pot valorifica, dar prezenta lor pe terenul ce urmează a se crea o pajiște, este nedorită. De aceea chiar în anul exploatării sau cel mai târziu în anul următor, resturile lemnoase se adună cât mai complet în grămezi mari şi rare, cărora apoi li se dă foc. Cu cât strângere [...]