25 martie 2026

HCL 24/2026 Bicaz adoptată

Hotărâre privind aprobarea atribuirii directe, prin închiriere a unor suprafețe de pășune aflate în domeniul privat al Orașului Bicaz, județul Neamț

Denumire
Hotărârea nr. 24 din 2026 a Consiliului Local Bicaz
Emitent
Consiliul Local Bicaz
Număr
24 / 2026
Data
25 martie 2026
Localitate
Bicaz, județul Neamț
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Bicaz aprobă închirierea directă a unor suprafețe de pășune din domeniul privat al orașului, pentru a le pune în exploatare. Asta înseamnă că locuitorii nu primesc bani acum, dar se vor stabili condițiile contractuale și termenele de utilizare a pășunilor, precum și eventualele tarife sau investiții necesare întreținere. Decizia afectează zonele pășunilor respective din orașul Bicaz și termenii contractuali vor fi definiți în acordul de închiriere.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă atribuirea directă, prin închiriere, pentru o perioadă de 7 ani cu posibilitatea prelungirii cu maxim 3 ani, a suprafeţelor de pășune în suprafaţă totală de 494,8112 ha, situate pe raza Unităţii Administrativ Teritoriale Orașul Bicaz, județul Neamţ, aflate în domeniul privat, identificate conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA ORAȘUL BICAZ JUDEȚUL NEAMŢ CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE Nr. 24 din 26.03.2026 privind aprobarea atribuirii directe, prin închiriere a unor suprafeţe de pășune aflate în domeniul privat al Orașului Bicaz, județul Neamț Consiliul Local al orașului Bicaz, judeţul Neamţ, întrunit în ședința ordinară din data 26.03.2026, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997, „prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice"; Având în vedere prevederile: - art. 15, alin. (2) și art. 120, alin. (1) și art. 136 din Constituţia României, republicată; - art. 2, alin. (2), art. 41, alin. (5), art. 50, alin. (4), art. 58, art. 59, art. 61, art. 62 și art. 70 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - art. 9 din OUG nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991; - Ordinul nr. 235/2003 al Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei si Pădurilor pentru aprobarea Strategiei privind organizarea activităţii de îmbunătăţire si exploatare a pajiştilor la nivel naţional; - HG nr. 1064/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea OUG nr. 34/2013, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 544/2013 privind metodologia de calcul al încărcăturii optime de animale pe hectar de pajişte; - Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 407/2051/2013 pentru aprobarea contractelor- cadru de concesiune şi închiriere a suprafeţelor de pajişti aflate în domeniul public/privat al comunelor, oraşelor, respectiv al municipiilor; - Ordinul Ministrului agriculturii, alimentaţiei și pădurilor și a Ministerului administraţiei publice nr. 226/235 din 28 martie 2003 pentru aprobarea Strategiei privind organizarea activităţii de îmbunătăţire şi exploatare a pajiştilor la nivel naţional, pe termen mediu şi lung, modificat și completat prin Ordinul Ministerului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale și Ministerului Administraţiei și internelor nr. 210/541/2009; 1/3 - art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c) și alin. (6), lit. b) din Codul Administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019 cu modificările și completările ulterioare; Văzând referatul de aprobare al primarului Orașului Bicaz, domnul lulian — Traian Matasă, înregistrat sub nr. 2.913 din 03.03.2026; Potrivit raportului de specialitate întocmit de compartimentul de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat sub nr. 2.914 din 03.03.2026; Ținând cont de avizul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local; În temeiul prevederilor art. 196, alin. (1), lit. a) din Codul Administrativ, adoptat prin OUG nr. 57/2019 cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă atribuirea directă, prin închiriere, pentru o perioadă de 7 ani cu posibilitatea prelungirii cu maxim 3 ani, a suprafeţelor de pășune în suprafaţă totală de 494,8112 ha, situate pe raza Unităţii Administrativ Teritoriale Orașul Bicaz, județul Neamţ, aflate în domeniul privat, identificate conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă caietul de sarcini care va sta la baza atribuirii directe, prin contract de închiriere a suprafeţelor de pășune situate pe raza Unităţii Administrativ Teritoriale Orașul Bicaz, județul Neamț menţionate mai sus, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. Se aprobă modelul-cadru al contractului de închiriere a suprafețelor de pășune situate pe raza Unităţii Administrativ Teritoriale Orașul Bicaz, județul Neamţ prevăzute la art. 1, conform anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4. Împuternicește primarul Orașului Bicaz ca, împreună cu personalul cu atribuţii în acest sens din aparatul de specialitate, să semneze contractele de închiriere întocmite în conformitate cu prevederile caietului de sarcini și a dispoziţiilor legale în vigoare. Art. 5. Începând cu data prezentei hotărâri orice altă dispoziție contrară se abrogă Art. 6. Primarul Orașului Bicaz, prin compartimentele de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta hotărâre. Art. 7. Prin grija secretarului general al orașului Bicaz, hotărârea se va comunica persoanelor și autorităţilor interesate. edinţă, Contrasemnează pentru legalitate, FILIUȚĂ Secretar general al orașului Bicaz, A Maria ț Irina CIBI a SANI 2/3 PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII, anterioare atestării autenticităţii Hotărârii Consiliului Local nr. 24/26.03.2026 PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ | Vot nominal prin ridicarea mâinii HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL 0. | Hotărâre care se adoptă cu votul: Voturi necesare 8 majorităţii absolute a consilierilor locali în funcţie conform art. 139, alin. (3), lit. g) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu completările şi modificările ulterioare 1. | Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15 2. | Numărul consilierilor locali în funcţie 15 3. | Numărul consilierilor locali prezenţi la adoptarea hotărârii 15 4. | Numărul voturilor „PENTRU? 15 5. | Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABŢINERE” se numără 9) 6. | Numărul voturilor „ABȚINERE” Ia voturile „ÎMPOTRIVĂ”. [) 7. | Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0 8. | Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0 9. | Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de 0 vot PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII, ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 24/26.03.2026 Nr. OPERAȚIUNI EFECTUATE Data crt. 0. 1. 2. 1. | Adoptarea hotărârii 26.03.2026 2. | Comunicarea către primar 30.03.2026 3. | Comunicarea către prefectul județului Neamţ 30.03.2026 4. | Aducere la cunoştinţă publică 30.03.2026 5. | Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 30.03.2026 6. | Devine obligatorie şi produce efecte juridice începând cu 30.03.2026 3/3 ROMÂNIA JUDEŢUL NEAMȚ PRIMĂRIA ORAȘULUI BICAZ Str. Barajului, nr. 4 Tel: 0233/254.310 CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI BICAZ Anexa 1 la H.C.L. nr. 24 din 26.03.2026 TABEL CU PĂȘUNILE PROPRIETATE PRIVATĂ A ORAŞULUI BICAZ CARE URMEAZĂ SĂ FIE SUPUSE PROCEDURII DE ATRIBUIRE DIRECTĂ Nr. Denumirea păşunii Suprafaţa totală (ha) crt. l. Stânişoara 1,37 A Crăsniţa 33,0454 (NC 54459) 3. Poiana Văratec 3,58 (suprafaţă situată pe UAT Bicaz şi preluată din amenajamentul pastoral — aprobat în anul 2023) + 5,19 (suprafață situată pe UAT Ceahlău și preluată din amenajamentul pastoral — aprobat în anul 2013) Total = 8,77 4. Cojuşna 8,96 5. Poiana Maicilor 7,88 6. Varful Popii 4122 TA Furcituri 19,94 8. Chica Baicului 25,84 9. Bâtca Hoşti 6,67 (NC 54063) 10. Jgheabul Lupilor 4,08 11 Horşti 26,39 12; Dealul Secului II 12:21 13, Dealul Secului 1 12,95 (NC 51130) 14. Bolătău 7,66 15. Verdele Bicaz 7,1689 16. Țarina Nouă 23,3073 (NC 54227) 17. Dealul Izvoru Alb 26,05 (NC 51281) 18. Dealul Bisericii 47,25 19. Capul Bradului 12,64 20. Laptaria 66,43 21. Podiceni 12,12 22. Cărbuna 12,47 (NC 53835) 23. Cierul Boieresc 3,6466 (NC 53831) 24. Cosmiţa 60,40 25, Păşune “Zonă plan înclinat“ 0,3430 (NC 51885) Total 494,8112 Contrasemnează pentru legalitate Secretar General al oraşului Bicaz Maria — lina CIBI e A ROMÂNIA JUDEŢUL NEAMȚ PRIMĂRIA ORAȘULUI BICAZ Str. Barajului, nr. 4 Tel: 0233/254.310 CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI BICAZ Anexa 2 la H.C.L. nr. 24 din 26.03.2026 Caiet de sarcini privind închirierea pajiștilor aflate în proprietatea privată a U.A.T. Bicaz, judeţul Neamţ, prin procedura de atribuire directă Legislaţia aplicabilă - OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, - OUG nr. 34/2013 cu modificările şi completările ulterioare, privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991; - ORDIN nr. 235/2003 al Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei si Pădurilor pentru aprobarea Strategiei privind organizarea activităţii de îmbunătăţire si exploatare a pajiştilor la nivel naţional; - HG 1064/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea OUG nr. 34/2013, cu modificările şi completările ulterioare. - Ordinul nr. 544/2013 privind metodologia de calcul al încărcăturii optime de animale pe hectar de pajiște - Legea nr. 32/2019 a zootehniei, - Ordin nr. 407 din 31 mai 2013 pentru aprobarea contractelor-cadru de concesiune şi închiriere a suprafeţelor de pajişti aflate în domeniul public/privat al comunelor, oraşelor, respectiv al municipiilor - Ordinul nr. 289/2017 pentru aprobarea Normelor tehnice privind modul de completare a registrului agricol pentru perioada 2015-2019. - Legea nr. 86/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 34/2013, privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. - Legea nr. 52/2003 din 21 ianuarie 2003 Republicată — privind transparenţa decizională în administrația publică, ART... Prezentul Regulament stabilește modul în care se va desfășura procedura de atribuire directă a păşunilor aflate în proprietatea privată a U.A.T. Bicaz, precum şi cadrul general privind încheierea contractelor de închiriere de bunuri proprietate privată (suprafeţe de pajiști), în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2013, modificată şi completată prin Legea 44/2018. Prezenta procedură _se_ completează şi cu_preverile REGULAMENTULUI DE PĂSUNAT PE TERITORIUL ADMINISTRATIV AL ORAŞULUI BICAZ, aprobat prin H.C.L nr. 37 din 30.03.2023. ART.2. Atribuirea directă prin contract de închiriere are ca obiect suprafeţele de pajiști cât şi alte categorii de terenuri cu destinaţie de păşune ori fâneață aflate în proprietatea privată a U.A.T. Bicaz. Procedura de atribuire directă se iniţiază de fiecare dată cand există suprafețe de păşuni disponibile şi se desfăşoară în baza legislaţiei în vigoare şi a prezentului regulament aprobat prin_H.C.L., fără a mai fi necesară o nouă Hotărâre de Consiliu Local. Procedura de atribuire se iniţiază de către aparatul de specialitate al Primarului prin publicarea anunţului pe site și la sediul instituției. ART.3. (1) Contractul de închiriere se încheie în conformitate cu legea română, indiferent de naționalitatea sau de cetăţenia locatarului, pe durata perioadei de păşunat, conform O.U.G. nr. 34/2013 şi a normelor de aplicare a acesteia modificată şi completată prin Legea 44/2018. (2) Dosarul închirierii trebuie sa cuprindă: a) Hotărârea Consiliului Local al U.A.T. Bicaz de aprobare a închirierii; b) Anunţurile referitoare la procedura de atribuire a contractului de închiriere şi dovada transmiterii acestora spre publicare; c) Procesul verbal de atribuire a închirierii însoţite de documentele care au stat la baza acestei decizii (fişa solicitantului de atribuire directă); d) Contestaţiile de anulare a procedurii de atribuire directă, dacă este cazul; e) Contractul de închiriere semnat, însoţit de schița de amplasare a pajiştii şi suprafaţa alocată. £) Proces verbal de predare - primire amplasament; Art. 4. OBIECTUL ÎNCHIRIERII, MODUL DE CALCUL A ÎNCĂRCĂTURII DE ANIMALE/HA DEŢINUTE ÎN EXPLOATAȚIE ȘI PROCEDURA DE ATRIBUIRE 1. Terenurile păşune se află în extravilanul oraşului Bicaz, aparţin domeniului privat al oraşului şi urmează a fi închiriate în vederea întreţinerii, amenajării, îmbunătăţirii calităţii şi folosirii acestora pentru creşterea animalelor. Pășunile care urmează să fie închiriate sunt următoarele: Nr. Denumirea păşunii Suprafaţa totală (ha) crt. 1. Stânişoara 1,37 2; Crăsniţa 33,0454 (NC 54459) 3. Poiana Văratec 3,58 (suprafață situată pe UAT Bicaz şi preluată din amenajamentul pastoral — aprobat în anul 2023) + 5,19 (suprafață situată pe UAT Ceahlău şi preluată din amenajamentul pastoral — aprobat în anul 2013) Total = 8,77 4. Cojuşna 8,96 5. Poiana Maicilor 7,88 6. Varful Popii 47,22 A Furcituri 19,94 8. Chica Baicului 25,84 9. Bâtca Hoşti 6,67 (NC 54063) 10. Jgheabul Lupilor 4,08 1]: Horşti 26,39 12. Dealul Secului II 12,21 £ zi 13. Dealul Secului 1 12,95 (NC 51130)£/ al 14. Bolătău 766 Lol II 15. Verdele Bicaz 7,1689 16. Țarina Nouă 23,3073 (NC 54227)sîiajl- 17. Dealul Izvoru Alb 26,05 (NC 51281) 18. Dealul Bisericii 47,25 19. Capul Bradului 12,64 20. Laptaria 66,43 Dl Podiceni 12,12 22, Cărbuna 12,47 (NC 53835) 23, Cierul Boieresc 3,6466 (NC 53831) 24. Cosmiţa 60,40 25. Păşune “Zonă plan înclinat“ 0,3430 (NC 51885) Total 494,8112 Observaţie: Suprafeţele de mai sus sunt preluate din amenajament, din planurile de amplasament sau din documentaţiile cadastrale. Aceste suprafeţe vor fi actualizate prin acte adiţionale la contractele încheiate ca urmare a întocmirii sau actualizării documentaţiilor cadastrale sau a întocmirii unui nou amenajament. În momentul în care contractul de închiriere prin atribuire directă va expira sau va fi reziliat, se va face atribuirea suprafețelor prevăzute în documentaţia cadastrală și/sau în amenajament. În situaţia în care unele din suprafeţele de islaz mai sus menţionate sunt deja închiriate acestea se vor supune în continuare prevederilor contractelor încheiate. Vor fi supuse procedurii de atribuire directă doar suprafeţele de islaz libere de contract. Contractele în vigoare vor fi actualizate prin actele adiţionale cu suprafeţele menţionate mai sus în situaţiile în care de la momentul încheierii contractului până în momentul aprobării prezentului caiet de sarcini a fost întocmită documentație cadastrală. 2. Raportul dintre suprafaţa păşunii și încărcătura de animale (U.V.M.), conform Ordinului MADR nr. 544/2013 privind metodologia de calcul a încărcăturii optime de animale pe hectar de păsune, se va face după cum urmează: Categoria de animale Coricicntul de Capete /UVM conversie Tauri, vaci şi alte bovine de mai mult de 1.0 1.0 2 ani, ecvidee de mai mult de 6 luni ” ? Bovine între 6 luni şi 2 ani 0,6 1,6 Bovine de mai puţin de 6 luni 0,4 2.9 Ovine 0,15 6.6 Caprine 0,15 6,6 U.V.M. reprezintă încărcătura sau numarul de animale ce revin la un hectar de păşune. Pentru a calcula încărcătura de animale necesare pe hectar se va proceda, după cum urmează: Se înmulțește numărul de animale deţinute cu coeficientul prezentat mai sus, iar rezultatul se împarte la numarul de hectare de teren. Art. 5. DURATA ÎNCHIRIERII Durata închirierii este de 7 ani, începând cu data semnării contractului, cu posibilitate de prelungire de maxim 3 ani, în cazul în care chiriaşul a fost un bun gospodar, a respectat prevederile contractuale şi a curățat, pășunat şi întreținut în mod corespunzător pășunea. ART. 6. CALCULUL PREŢULUI ȘI PRODUCȚIA DE MASĂ VERDE 1]. LEGISLAȚIE O.U.G. 34 /2013 (711) Preţul concesiunii/închirierii se stabileşte ținând cont de echilibrul financiar dintre valoarea productiei de iarbă disponibilă şi obligaţiile care îi sunt impuse utilizatorului pajiştii permanente prin cheltuielile cu implementarea amenajamentului pastoral. H.G. 1064/2013 Art. 6 alin. (3) În condițiile art. 9 alin. (711) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013, nivelul minim al preţului concesiunii/închirierii se stabileşte prin diferența dintre valoarea ierbii disponibile pentru animale şi valoarea totală a cheltuielilor cu implementarea proiectului de amenajament pastoral, respectiv investiţii/materiale şi lucrări anuale prevăzute în acesta, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Art. 6 alin. (4) Valoarea ierbii disponibile pentru animale reprezintă produsul dintre producţia anuală disponibilă de iarbă şi preţul mediu al ierbii stabilit, în condiţiile legii, prin hotărârile consiliilor judeţene şi, respectiv, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, conform prevederilor art._62 alin. (212) din Legea nr. 571/2003*) privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. 2. În vederea susţinerii activității crescătorilor de animale și pentru implementarea prevederilor legale mai sus menţionate se vor întocmi următoarele documente și se va respecta următoarea procedură: Redevenţa specificată în contractele de închiriere va fi calculată tinând cont doar de cantitatea de masa verde disponibilă şi prețul stabilit pe tona de masă verde de către Consiliul Județean Neamţ. Valoarea redevenţei pe care crescătorii de animale o vor avea de plătit anual va mai putea fi modificată în conformnitate cu prevederile legale în următorul mod: În fiecare an, crescătorii de animale care au încheiate contracte cu primăria orașului Bicaz pentru unu sau mai multe islazuri, pot depune la registratura Primăriei, o solicitare pentru diminuarea redevenţei (pe care o au de plătit conform contractului de închiriere şi a actelor adiționale la acesta) însoțită de un deviz în care vor fi specificate investițiile/lucrările pe care doresc să le realizeze pe fiecare islaz în parte. Este obligatoriu ca lucrările pe care crescătorii de animele le vor menţiona în deviz să fie cuprinse în amenajamentul pastoral iar sumele solicitate pentru realizarea acestora să fie în conformitate cu pretul pietei. Deși lucrările în cauză vor pulea fi efectuate în regie proprie de către crescătorii de animale sau cu zilieri, este obligatorie sustinerea devizului de lucrări cu cel puţin 2 oferte transmise de 2 societăți autorizate pentru efectuarea investițiilor respective (ofertele nu trebuie să fie mai vechi de 30 de zile de la data depunerii solicitării). Diminuarea redevenţei se va putea face eșalonat pe mai mulți ani dar fără a scădea mai mult de 50% din valoarae redevenței plătită de respectivul crescător de animale pe fiecare an în parte. Excepţie de la această regulă o poate face procesul de realizare a unor construcții specifice activității de creştere a animalelor, caz în care Consiliul Local poate accepta diminuarea redevenţei crescătorilor de animale pentru o sumă mai mare și pentru o perioadă mai lungă de timp. După depunerea documentelor în cauză, personalul responsabil din cadrul Primăriei orașului Bicaz va realiza un material specific și va supune aprobării ședinței Consiliului Local Bicaz, solicitările crescătorilor de animale. 4 realizarea lucrărilor prezentate şi cu suma care urmează a fi scăzulă crescă to), Ii din redevența datorată Primăriei oraşului Bicaz, chiriașul poate (îndepe demersurilor pentru realizarea lucrărilor e (m i deviz. (aa demarării acestei acțiuni. Comisia va fi numită prin dispoziția Primarului orașului Bicaz iar deciziile vor fi luate cu votul majorităţii membrilor. În situația în care, în urma deplasării la faţa locului se va constata că lucrările realizate corespund din punct de vedere calitativ şi cantitativ, comisia va încheia un proces verbal şi va consemna cele constatate, solicitând Biroului Financiar Contabil (cu acordul conducătorului instituției) reducerea redevenței din contract cu suma specificată în deviz și aprobată de Consiliul Local Bicaz. În situația în care, în urma deplasării la fața locului se va constata că lucrările realizate nu corespund din punct de vedere calitativ și/sau cantitativ, comisia va încheia un proces verbal şi va consemna cele constatate. În plus va solicita scris crescătorilor de animale în cauză să ia măsurile care se impun, într-un termen stabilit în procesul verbal. În cazul în care crescătorii de animale se vor confoma celor solicitate în termenul stabilit, comisia va încheia documentele necesare astfel încât să fie realizată reducerea redeventei din contract cu suma specificată în deviz şi aprobată de Consili [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: bicaz.regista.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă