ședința din 23 februarie 2026 · Inițiator: Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 90/2026 Baia Mare adoptată

Identificarea imobilului în natură construcție cu denumirea „POD PESTE RÂUL CRAICA’’ proprietatea Municipiului Baia Mare – domeniu public în suprafața de 62,9 mp situat în intravilanul Municipiului Baia Mare, strada…

Pe scurt

Se aprobă identificarea în natură a podului peste Râul Craica, aflat pe domeniul public al Municipiului Baia Mare, cu suprafețele de 62,9 mp în intravilan (pe Strada Sebeșului) și 76 mp teren aferent în albia minoră a râului, aparținând Statului Român. Pentru locuitori înseamnă clarificarea statutului juridic și administrativ al podului, indicând cine gestionează bunul public și ce arii de impact poate implica (zonele aflate în domeniu public, eventuale intervenții sau intervenții pentru întreținere). Nu se specifică finanțarea sau termene exacte în textul prezentat, ci doar evaluarea legală a identității și a acrezării bunului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se însușește documentaţia cadastrală - Plan de amplasament şi delimitare — cuprinsă în Anexa

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Sebesului.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Sebesului” în Baia Mare

Denumire
Hotărârea nr. 90 din 2026 a Consiliului Local Baia Mare
Titlu oficial
Hotărâre privind identificarea imobilului în natură construcție cu denumirea „POD PESTE RÂUL CRAICA’’ proprietatea Municipiului Baia Mare – domeniu public în suprafața de 62,9 mp situat în intravilanul Municipiului Baia Mare, strada SEBEȘULUI și teren aferent în suprafaţă de 76 mp din albia minoră a cursului de apă a Râului CRAICA, proprietatea Statului Român
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
90 / 2026
Data
23 februarie 2026
Ședința
Ordinară din 23 februarie 2026
Inițiator
Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Locuri citate
Sebesului (hartă) · Gheorghe Sincai 37 430311 (hartă)

→ Vezi proiectul inițial și documentația

Documente

Documentația proiectului

Text

CONSILIUL LOCAL MUNICIPIUL BAIA MARE Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 90/2026 privind identificarea imobilului în natură construcţie cu denumirea „POD PESTE RÂUL CRAICA” proprietatea Municipiului Baia Mare —- domeniu public în suprafața de 62,9 mp situat în intravilanul Municipiului Baia Mare, strada SEBEȘULUI și teren aferent în suprafaţă de 76 mp din albia minoră a cursului de apă a Râului CRAICA, proprietatea Statului Român CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, LUNI 23 FEBRUARIE 2026 Examinând: * Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 103 /2026; * Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 103/2026; * Raportul de specialitate nr. 61/16.02.2026, promovat de Serviciul Contracte Imobiliare privind identificarea imobilului în natură construcție cu denumirea „ POD PESTE RÂUL CRAICA ” in suprafața de 62,9 mp și teren aferent în suprafaţă de 76 mp din albia minoră a cursului de apă a Râului CRAICA; * Adresa nr.13805/30.01.2026 emisă de către Apele Române privind inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului ; * Planul de amplasament și delimitare, întocmit de topograf autorizat ing.... * Anexa nr. 2 — Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Baia Mare, aprobată prin H.G. nr. 934/2002, construcția „POD PESTE RÂUL CRAICA” este asimilată cu poziţia numărul 13 - denumirea bunului :„Poduri ” ; - Adresa nr. 319/16.02.2026 emisă de către Direcţia Juridica, Administraţie Publică Locală, Serviciul Administraţie Publică Locală, Registru Agricol; * CF nr.- 2800 Baia Mare,din nr.topo. 3141. Având în vedere : *Legea nr. 7/199%6 a cadastrului şi publicităţii imobiliare republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art.41, alin.(5); * Regulamentul de avizare, receptie și înscriere în evidenţele de cadastru si carte funciară, cu modificările şi completările ulterioare aprobat prin Ordinul Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014; - Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările şi completările ulterioare; * Art. 858 - 865 , din Codul Civil; * Art. 108, art. 129 alin.(2) lit.c), alin.(14), art. 286 și art.287, lit.b din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; * Avizul favorabil al comisiei de specialitate II din cadrul Consiliului Local Baia Mare; * Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: * Art. 133 alin. 1, art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se însușește documentaţia cadastrală - Plan de amplasament şi delimitare — cuprinsă în Anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect actualizarea informaţiilor cadastrale a imobilului în natură construcţie cu denumirea „ POD PESTE RÂUL CRAICA” ROMÂNIA - MUNICIPIUL BAIA MARE proprietatea Municipiului Baia Mare — domeniu public, având destinaţia construcții industriale și edilitare, în suprafața de 62,9 mp construcţie situată în intravilanul Municipiului Baia Mare, strada Sebeșului și teren intravilan aferent în suprafaţă de 76 mp din albia minoră a cursului de apă a Râului Craica, proprietatea publică a Statului Român, prin administrator Administraţia Naţională * Apele Române ” - Administraţia Bazinală de Apă Someș - Tisa, cu categoria de folosinţă terenuri cu ape curgătoare. Art.2 Se identifică imobilul în natură construcţie cu denumirea „ POD PESTE RÂUL CRAICA” proprietatea Municipiului Baia Mare - domeniu public având destinaţia construcții industriale și edilitare, în suprafața de 62,9 mp construcţie situată în intravilanul Municipiului Baia Mare, strada SEBEȘULUI, cuprinsă în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Baia Mare, înscrisă la poziţia nr. 13 din Anexa nr. 2 aprobată prin H.G. nr. 934/2002, conform Planului de amplasament şi delimitare - Anexa nr.1 la prezenta hotărâre și teren intravilan aferent în suprafaţă de 76 mp din albia minoră a cursului de apă a Râului Săsar, proprietatea publică a Statului Român, prin administrator Administraţia Naţională “ Apele Române ” - Administraţia Bazinală de Apă Someș - Tisa , cu categoria de folosință terenuri cu ape curgătoare. Art. 3 Se aprobă depunerea documentaţiei cadastrale la OCPI Maramureș în vederea înscrierii în evidenţele de cadastru și publicitate imobiliară și intabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra construcţiei „ POD PESTE RÂUL CRAICA” descrisă la Art. 2, în favoarea Municipiului Baia Mare — domeniu public, și a dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea Statului Român -— domeniu public, prin administrator Administraţia Naţională “ Apele Române ” - Administrația Bazinală de Apă Someș - Tisa . Art. 4 Se modifică corespunzător Anexa nr. 1 la HCL nr. 310/2001, privind inventarul domeniului public al Municipiului Baia Mare cu imobilul identificat la art. 2 din prezenta hotărâre. Art. 5 Prezenta hotârâre se comunică la: - Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş; * Primarul Municipiului Baia Mare; * Direcţia Urbanism Arhitect Șef; * Direcţia Generală Utilităţi şi Investiţii; * Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Maramureș - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobilară Baia Mare prin Serviciul Patrimoniu; * Direcția Patrimoniu; * Serviciul Administraţie Publică Locală , Registrul Agricol. Bodor Fabian Orsolya Contrasemnat pentru legalitate Preşedinte de şedinţă Jur. Vasile-Cameliu Gligan Secretar General al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 18 Pentru 18 Impotrivă - Abţineri - ROMÂNIA - MUNICIPIUL BAIA MARE

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala